Restitution of national minority property: state ownership of land via succession expropriation under Law 58/1974 bars application of O.U.G. 83/1999

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, la data de 27 septembrie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare Bucureşti, anularea Deciziei nr. 819/21.07.2017 emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi obligarea acesteia la emiterea unei Decizii prin care să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită şi să se propună acordarea măsurilor compensatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România pentru fosta sa proprietate, formată din imobilul teren în suprafaţă de 198 mp, situat în municipiul Botoşani, strada x, fostă Calea x, judeţul Botoşani, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 174 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt, a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a următoarelor norme de drept material: art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, art. 36 şi 37 din Constituţia României.

A menţionat că Legea nr. 58/1974 nu reprezintă un titlu valabil, aşa cum prevede Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, întrucât nu respectă Constituţia de la acel moment (1965), tratatele internaţionale la care România este parte şi nici legile în vigoare la data preluării lor de către stat. Ca atare, bunul în discuţie nu putea intra în mod legal în proprietatea statului.

Prevederile legii anterior amintite trebuie raportate şi la dispoziţiile art. 480 şi art. 481 din C. civ. de la 1865, care stabileau că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele şi de a dispune de el şi că nimeni nu poate fi silit să cedeze proprietatea sa, cu excepţia cazurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Fiind nesocotite atât prevederile actelor normative interne, cât şi internaţionale, preluarea terenurilor de către stat în baza dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 a fost făcută fără titlu valabil, astfel încât imobilele nu au intrat niciodată în patrimoniul statului.

Imobilul, format din construcţie şi terenul aferent, care face obiectul cererii de retrocedare, a format proprietatea numiţilor B. şi C. care l-au lăsat moştenire D. prin testament, voinţa reală a părţilor fiind în sensul transmiterii dreptului de proprietate atât asupra construcţiei, cât şi asupra terenului. În aceste condiţii, nu se poate conchide că recurenta nu este îndreptăţită la recunoaşterea dreptului de despăgubire asupra imobilului teren.

Intimata nu poate interpreta şi aplica restrictiv prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, condiţionând soluţionarea favorabilă a cererii A. de îndeplinirea unei condiţii (dovada dreptului de proprietate stricto sensu asupra terenului) care, în mod evident, nu se poate realiza din cauza conduitei abuzive a Statului român care, prin Legea nr. 58/1974, a scos în afara circuitului civil imobilele terenuri, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Constituţiei României în vigoare la acel moment şi a C. civ. de la 1865.

Prin urmare, prin impunerea acestei condiţii se creează în sarcina recurentei o sarcină disproporţionată în raport cu scopul legitim al legislaţiei reparatorii.

Respingerea cererii a avut la bază calificarea eronată dată de pârâtă obiectului cererii de retrocedare, aceasta apreciind în mod restrictiv, nelegal şi netemeinic faptul că cererea are ca obiect numai imobilul construcţie, nu şi terenul aferent.

În concluzie, în sprijinul afirmaţiilor sale, recurenta a invocat sentinţa civilă nr. 482/16.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală.

În motivare, a arătat că în mod corect a fost respinsă cererea de chemare în judecată, întrucât, la data soluţionării cererii de retrocedare, s-a constatat că imobilul construcţie nu mai exista, fiind demolat, iar imobilul teren a trecut în proprietatea statului român direct din patrimoniul testatoarei, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, nefiind în nici un moment în patrimoniul D..

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă A. are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 819/21.07.2017 prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulată de parte cu privire la restituirea în natură a imobilului teren, situat în municipiul Botoşani, str. x, fostă Calea x, judeţul Botoşani şi la acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată ce a fost amplasată pe terenul anterior a arătat. În motivarea acestui act administrativ unilateral cu caracter individual, emitentul a precizat următoarele aspecte:

- D. a dobândit dreptul de proprietate, în calitate de moştenitoare testamentară, numai în ceea ce priveşte construcţia ce s-a aflat pe terenul situat în municipiul Botoşani, str. x, fostă Calea x, judeţul Botoşani;

- terenul aferent construcţiei moştenite prin testament a trecut în proprietatea Statului român direct din patrimoniul testatorului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974;

- D. nu a avut calitatea de proprietar al terenului aflat în discuţie la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului, astfel încât A., persoană juridică ce a fost constituită în scopul redobândirii imobilelor comunitare evreieşti ce au fost confiscate, naţionalizate sau trecute în patrimoniul statului prin măsuri de constrângere, nu are calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru terenul respectiv;

- construcţia demolată nu se încadrează în obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 83/1999 pentru a putea fi acordate despăgubiri băneşti.

Prima instanţă a confirmat legalitatea deciziei anterior arătate pentru aceleaşi argumente factuale şi juridice reţinute şi de emitentul acesteia.

Reevaluând considerentele hotărârii contestate, precum şi materialul probator administrat în cauză, prin prisma cadrului legal aplicabil în speţă, pentru a răspunde punctual la criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

Aşadar, din interpretarea dispoziţiei normative anterior enunţate rezultă în mod indubitabil faptul că recurenta trebuia să aibă calitatea de proprietar al imobilului teren la data preluării acestuia în proprietatea statului. Doar în această situaţie, s-ar fi putut discuta caracterul abuziv al preluării. Or, în speţa de faţă, imobilul teren, situat în municipiul Botoşani, str. x, fostă Calea x, judeţul Botoşani, a trecut în proprietatea Statului român direct din patrimoniul testatorului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, în care se prevedea că "dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construcţii al localităţilor urbane şi rurale se poate face numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestor construcţii trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilite potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973."

Mai mult decât atât, faptul că terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 198 mp, a urmat regimul juridic reglementat prin art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 este consemnat în Certificatul de moştenitor nr. x/1985 eliberat de Notariatul de Stat Botoşani, prin care D. a dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcţiei, iar terenul a fost preluat de stat din patrimoniul fostului proprietar, C..

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a concluzionat în sensul că D. nu a avut calitatea de proprietar, terenul în litigiu trecând direct în proprietatea statului, ca efect al aplicării art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999.

Conform prevederilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, " Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. (…)"

Relevante, în ceea ce priveşte construcţiile demolate, sunt şi dispoziţiile punctului 3 din Normele metodologice aferente art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România: " Nu intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate."

Aşadar, acestea sunt dispoziţiile normative care au condus în mod corect la respingerea cererii recurentei de acordare a despăgubirilor pentru imobilul construcţie care a fost preluat abuziv, dar care a fost demolat.

Totodată, Înalta Curte reţine şi faptul că prin sentinţa nr. 129/19.09.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că acelaşi imobil teren în suprafaţă de 198mp, situat în municipiul Botoşani, str. x, fostă Calea x, judeţul Botoşani, a trecut în proprietatea Statului român direct din patrimoniul testatorilor B. şi C. la momentul deschiderii succesiunii în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Ca atare, prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile normative anterior enunţate, nefiind fondat motivul de casare analizat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 174 din 21 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 174 din 21 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2020.