Unlawful indefinite suspension of fiscal administrative appeals pending criminal investigation; proportionality and reasonable time limits under fiscal procedural law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Galaţi sub nr. x/2016 din data de 28.03.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele DGRFP Galaţi şi AJFP Galaţi, solicitând:

- Anularea Deciziei de impunere nr. x/30.09.2015 emisă de DGRFP Galaţi -AJFP Galaţi- Activitatea de Inspecţie Fiscală;

- Anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.09.2015 încheiat de DGRFP Galaţi -AJFP Galaţi- Activitatea de Inspecţie Fiscală;

- Anularea parţială a Deciziei de impunere x/09.11.2015 emisă de DGRFP Galaţi -AJFP Galaţi- Activitatea de Inspecţie Fiscală;

- Anularea parţială a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.11.2015 încheiat de DGRFP Galaţi -AJFP Galaţi- Activitatea de Inspecţie Fiscală;

- Anularea Procesului-verbal de inspecţie parţială nr. x din 09.11.2015 încheiat de DGRFP Galaţi -AJFP Galaţi- Activitatea de Inspecţie Fiscală;

- Anularea Deciziei nr. 1154/18.11.2015 emisă de DGRFP Galaţi - Serviciul Soluţionare Contestaţii;

- Anularea Deciziei nr. 24/13.01.2016 emisă de DGRFP Galaţi - Serviciul Soluţionare Contestaţii;

- Obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a unor despăgubiri egale cu dobânda fiscală aferentă sumei de 4 603 523 RON calculată de la data indisponibilizării sumei (14.12.2015) şi până la data eliberării sumei, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat de pierderile suferite şi câştigul nerealizat ca urmare a indisponibilizării acestei sume de bani drept garanţie pentru plata sumelor stabilite prin actele administrative fiscale contestate prin prezenta acţiune.

- Obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 163/2016 din data de 23 iunie 2016, Curtea de Apel Galaţi a respins în integralitate acţiunea formulată în cauză, apreciind ca inadmisibile capetele de cerere 1-5, ca nefondat capătul al 7-lea de cerere privind obligarea pârâtelor DGRFP Galaţi şi AJFP Galaţi, în solidar, la plata de despăgubiri, ca nefondat capătul de cerere (8) privind obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Este întemeiată excepţia inadmisibilităţii solicitării de anulare a celor două decizii de impunere (capetele 1 şi 3 din cerere), precum şi a celorlalte acte contestate (capetele de cerere 2, 4 şi 5 privind Rapoartele de inspecţie fiscală şi un proces-verbal de control), care nu sunt acte administrativ fiscale de sine stătătoare, ci acte premergătoare ce stau la baza emiterii unor decizii de impunere.

În privinţa capetelor 6 şi 7 din cerere, referitoare la anularea deciziilor prin care DGRFP Galaţi a dispus suspendarea contestaţiilor administrative până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, Curtea de apel a apreciat că nu este vorba de un abuz al autorităţii pârâte câtă vreme nu se poate statua asupra realităţii operaţiunilor efectuate de reclamantă reflectate în înregistrările contabile în prezenţa suspiciunii săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prin evidenţierea în contabilitate a unor operaţiuni fictive cu scopul prejudicierii bugetului de stat.

De altfel, contrar celor susţinute de reclamantă, Curtea de apel a apreciat că pârâtele au argumentat legătura dintre obiectul celor două contestaţii administrative şi un presupus comportament infracţional grefat pe achiziţiile intracomunitare efectuate de reclamantă.

Aşa fiind, instanţa de fond a respins ca nefondată solicitarea reclamantei privind anularea deciziilor nr. 1154/2015 şi nr. 24/2016 emise de pârâta DGRFP Galaţi.

Instanţa de fond a apreciat, de asemenea, nefondată, şi solicitarea privind obligarea pârâtelor la despăgubiri egale cu dobânda fiscală aferentă sumei de 4603523 RON (capătul 8 din cerere) .

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de îndreptare eroare materială şi completare dispozitiv, arătând că instanţa de fond a săvârşit o eroare materială menţionând greşit în dispozitivul sentinţei nr. 163/2016 faptul că solicitarea de despăgubiri reprezintă capătul 7 de cerere în loc de capătul 8 de cerere, cum s-a menţionat în petitul acţiunii.

Totodată, a mai precizat că instanţa a omis să se pronunţe în privinţa capetelor 6-7 de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 1154/18.11.2015 şi a Deciziei nr. 24/13.01.2016, deşi le-a analizat în considerentele hotărârii.

Prin sentinţa nr. 180/2016 din 19 august 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. şi, în consecinţă, a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 163/23.06.2016 (dosar x/2016), în sensul precizării la alin. (3) a nr. 9 pentru capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată, la alin. (2) a nr. 8 pentru capătul de cerere privind solicitarea de despăgubiri. A completat aceeaşi sentinţă cu menţiunea respingerii capetelor 6 şi 7 de cerere referitoare la anularea Deciziilor nr. 1154/18.11.2015 şi nr. 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galaţi- Serviciul Soluţionare Contestaţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. invocând cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 C. proc. civ.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că, faţă de obiectul capetelor de cerere nr. x, instanţa avea obligaţia să analize legalitatea deciziilor nr. 1154/29015 şi nr. 24/2016 emise de pârâta DGRFP Galaţi din perspectiva motivelor de fapt ce rezultă din materialul probator, pentru a se stabili dacă acestea corespund cerinţelor de legalitate impuse de lege şi pot produce efecte juridice în circuitul civil.

A mai susţinut recurenta că instanţa nu a analizat motivele de netemeinicie şi nelegalitate ale deciziilor nr. 1154/29015 şi nr. 24/2016 emise de pârâta DGRFP Galaţi prin care s-a dispus măsura suspendării contestaţiilor administrative, în considerentele sentinţei recurate (şi sentinţei iniţiale nr. 163/2016/23.06.201) neregăsindu-se argumentele instanţei cu privire la aceste motive şi nici raţionamentele juridice, principiile şi regulile de drept substanţial şi procesual.

Instanţa nu a stabilit situaţia de fapt ce rezultă din materialul probator şi nu a expus motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile reclamantei cu privire la cele două capete de cerere menţionate în cuprinsul acţiunii, în răspunsul la întâmpinare şi în concluziile scrise, ceea ce demonstrează că instanţa nu a analizat şi judecat cererea supusă judecăţii şi nici materialul probator.

A mai susţinut recurenta că operaţiunile comerciale suspectate de organele fiscale în sensul că ar fi operaţiuni fictive nu sunt achiziţii intracomunitare (cumpărări de bunuri) al căror caracter fictiv ar atrage incidenţa legii penale (art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2009), aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, ci sunt livrări intracomunitare (vânzări de bunuri)- operaţiuni necompatibile cu infracţiunea de evaziune fiscală întrucât înregistrarea în contabilitate a acestor operaţiuni nu este aptă să producă vreun prejudiciu bugetului de stat, ba din contră vânzările de bunuri sporesc baza de impozitare şi obligaţiile către buget şi nicidecum nu diminuează aceste obligaţii.

A mai susţinut recurenta că la dosarul cauzei există dovezi din care rezultă că aceste livrări intracomunitare ale reclamantei către partenerul din Grecia Kiro Theodore Georges sunt reale şi efective, însă instanţa s-a rezumat să aprecieze că nu este vorba de un abuz al autorităţii câtă vreme nu se poate statua asupra realităţii operaţiunilor efectuate de reclamantă, fără a face nicio vorbire despre dovezile aflate la dosar şi fără a motiva de ce aceste dovezi nu au aptitudinea de a dovedi realitatea operaţiunilor efectuate de reclamantă, instanţa preluând apărările false ale pârâtelor.

Chiar dacă prin absurd s-ar accepta caracterul fictiv al livrărilor efectuate de reclamantă (ceea ce este de neacceptat), nici în această ipoteză nu poate subzista infracţiunea de evaziune fiscală, întrucât prin înregistrarea unor livrări fictive nu se diminuează sau se înlătură obligaţiile de plată către bugetul de stat (aşa cum se întâmplă în cazul achiziţiilor fictive), întrucât livrările reprezintă venituri, iar înregistrarea lor are ca efect creşterea bazei de impozitare (chiar dacă operaţiunile sunt fictive), prin urmare sporesc obligaţiile către bugetul de stat, iar creşterea acestor obligaţii către bugetul de stat nu poate fi calificată drept evaziune fiscală decât în mod abuziv şi absurd, aşa cum au procedat organele fiscale când au sesizat organele de urmărire penală.

Rezultă că soluţia pronunţată în aceste condiţii de prima instanţă nu este consecinţa unei activităţi efective de judecată, întrucât instanţa nu a analizat motivele şi susţinerile părţilor, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, nu a prezentat situaţia de fapt pe care a reţinut-o pe baza probelor şi motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere a capetelor de cerere nr. x din acţiunea reclamantei, instanţa realizând doar o prezentare sumară a argumentelor nereale invocate de pârâte, ceea ce dovedeşte că nu s-a înfăptuit o activitate de judecată pentru rezolvarea fondului cauzei, ceea ce justifică casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru o nouă judecată a capetelor de cerere nr. x privind anularea deciziilor nr. 1154/2015 şi nr. 24/2016 emise de pârâta DGRFP Galaţi.

A mai susţinut recurenta că al doilea motiv de nelegalitate constă în aceea că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens instanţa a încălcat principiul disponibilităţii în materie civilă prevăzut de art. 9 C. proc. civ., precum şi principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului consacrat de art. 22 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte principiul disponibilităţii, recurenta a arătat că instanţa nu a analizat motivele cererii reclamantei, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, nu a arătat situaţia de fapt pe care a reţinut-o pe baza probelor şi nici motivele de fapt şi de drept, întemeindu-şi soluţia de respingere a capetelor de cerere nr. x pe motive străine de natura cauzei.

Reţinerea de către instanţă a operaţiunilor de achiziţii intracomunitare pentru a justifica lipsa abuzului autorităţii şi legătura dintre obiectul celor două contestaţii administrative şi presupusul comportament infracţional al reclamantei constituie motive străine de natura cauzei care au condus la pronunţarea unei soluţii nelegale.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, recurenta a arătat că instanţa a încălcat acest principiu, respectiv art. 22 C. proc. civ., prin aceea că nu a analizat motivele cererii, nu a studiat materialul probator pentru aflarea adevărului din cauza dedusă judecăţii (dacă s-ar fi analizat materialul probator instanţa ar fi constatat că în cauză nu se poate vorbi de achiziţii intracomunitare, ci de alte operaţiuni cu efect invers), pronunţând o soluţie nelegală.

De asemenea, prima instanţă nu a analizat dacă impedimentul administrativ invocat de pârâte constând în formularea unei sesizări penale formulate de către organul fiscal în motivarea legalităţii Deciziilor nr. 1154/2015 şi nr. 24/2016, prin care s-a dispus măsura suspendării contestaţiilor administrative, este raţional şi are o justificare obiectivă.

Din examinarea sesizării penale formulată de organul fiscal faţă de administratorul S.C. A. S.R.L., se poate constata că argumentele organului fiscal cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 sunt lipsite de raţiune şi realitate, fiind expresia abuzului de drept şi a excesului de putere, care pot fi cenzurate de instanţa de contencios administrativ.

Este iraţională şi neadevărată afirmaţia organului fiscal cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, care presupune ascunderea bunurilor, a bazei impozabile sau taxabile, atât timp cât însăşi organele fiscale au constatat, în actele de inspecţie fiscală, că această bază impozabilă a fost evidenţiată în contabilitate cu ocazia înregistrării livrărilor intracomunitare şi a fost declarată, în mod public, la organul fiscal, prin deconturile de TVA şi declaraţiile informative.

De asemenea, este lipsită de raţiune şi de adevăr afirmaţia organului fiscal cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, care presupune evidenţierea în actele contabile a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale sau a altor operaţiuni fictive asemănătoare de natură a prejudicia bugetul de stat, atât timp cât organele fiscale nu au constata evidenţierea nor cheltuieli fictive, ci a unor livrări intracomunitare care reprezintă venturi (deci operaţiuni noi opuse cheltuielilor), iar înregistrarea acestor operaţiuni nu pot conduce la prejudicierea bugetului de stat (chiar dacă prin absurd s-ar presupune că acestea ar avea un caracter fictiv), ci la majorarea impozitelor şi taxelor ca urmare a creşterii bazei de impozitare prin evidenţierea veniturilor.

Prin urmare, a susţinut recurenta, nu există nici un impediment real care să împiedice organul fiscal să soluţioneze, pe fond, cele două contestaţii administrative formulate de reclamantă împotriva celor două decizii de impunere şi a rapoartelor de inspecţie fiscală ce au stat la baza acestor decizii, măsura suspendării fiind neîntemeiată şi nelegală, cu efecte vădit păgubitoare în dauna reclamantei faţă de care s-au dispus măsuri asigurătorii şi s-au impus garanţii băneşti care au avut ca efect indisponibilizarea unor bunuri şi sume de bani ce depăşesc de 2 ori valoarea obligaţiilor fiscale (nejustificate) stabilite prin deciziile de impunere.

Prima instanţă nu a analizat toate aceste împrejurări esenţiale pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, actul de judecată fiind astfel grav afectat cu consecinţele unei soluţii vădit nelegale.

Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, trimiterea cauzei la prima instanţă pentru o nouă judecată a capetelor de cerere nr. x privind anularea deciziilor nr. 1154/18.11.2015 şi nr. 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galaţi.

Prin notele scrise transmise la dosarul cauzei în data de 20.09.2019, recurenta a arătat că în cererea de recurs a arătat că prima instanţă nu a analizat dacă impedimentul administrativ invocat de pârâte, constând în formularea unei sesizări penale de către organul fiscal în motivarea legalităţii deciziilor nr. 1154/18.11.2015 şi nr. 24/13.01.2016 prin care s-a dispus măsura suspendării contestaţiilor administrative, este unul raţional şi are o justificare obiectivă.

De asemenea, a arătat că din examinarea sesizării penale formulată de organul fiscal faţă de administratorul A. S.R.L. se poate lesne constata că argumentele organului fiscal cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 sunt lipsite de raţiune şi realitate, fiind expresia abuzului de drept şi a excesului de putere, care pot fi cenzurate de instanţa de contencios administrativ.

A mai arătat recurenta că de la momentul emiterii deciziilor de impunere nr. x/30.09.2015 şi F-GL 462/09.11.2015 şi a deciziilor nr. 1154/18.11.2015 şi nr. 24/13.01.2016 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiilor împotriva acestor decizii de impunere şi formularea plângerii penale (nr. 3040/10.11.2015) împotriva administratorului reclamantei şi până în prezent au trecut patru ani în care cercetarea penală nu numai că nu a fost finalizată, dar nici măcar nu s-a solicitat din partea organului de urmărire penală nici un înscris şi nicio declaraţie din partea administratorului sau vreo lămurire din parte reclamantei pentru stabilirea adevărului cu privire la împrejurările în care s-au efectuat livrările intracomunitare către cumpărătorul B. din Grecia, desi reclamanta a depus la organul de urmărire penală toate înscrisurile care dovedeau realitatea şi legalitatea livrărilor intracomunitare şi a formulat memorii prin care au arătat cum s-au desfăşurat activităţile comerciale între părţi.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs astfel cum a fost precizată, casarea sentinţei recurate, rejudecarea în fond a capetelor de cerere nr. x privind anularea deciziilor nr. 1154/18.11.2015 şi nr. 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galaţi, şi anularea celor două decizii, şi soluţionarea pe fond a contestaţiilor fiscale formulate de recurentă. A depus la dosar: cererile formulate de A. S.R.L. către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Galaţi; adresa de răspuns nr. x/2015 din 18.04.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi; adresele de răspuns nr. x/23.04.2018, nry/05.09.2019 emise de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Galaţi; declaraţia autemntică a reprezentantului legal al B. Grecia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în cererea de, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite, va casa în parte sentinţa atacată şi în rejudecare va anula deciziile nr. 1154/18.11.2015 şi 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galaţi- Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor şi va obliga pârâta la soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale, pentru următoarele argumente:

Criticile recurentei vizează soluţia instanţei de fond privind legalitatea deciziilor nr. 1154/18.11.2015 şi nr. 24/13.01.2016 prin care s-a dispus măsura suspendării contestaţiilor administrative.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, ca situaţie de fapt rezultă următoarele:

SC A. S.R.L. a fost înfiinţată în anul 2005 şi desfăşoară activitatea de fabricare a articolelor de ambalaj din material plastic pe care le comercializează către clienţi interni şi externi, printre care şi firma B. Grecia.

În cursul anului 2012, la sediul reclamantei au fost efectuate două inspecţii fiscale de către DGRFP Galaţi -AJFP Galaţi- Activitatea de Inspecţie Fiscală, fiind verificate perioadele 01.12.2009-30-11-2011 şi 01.12.2011-31.12.2011, ocazie cu care au fost întocmite RIF F.GL.nr 49/30.01.2012 şi F-GL- nr. 74/17.02.2012 pe baza cărora s-au emis deciziile de impunere xnr. 52/30.01.2012 şi respectiv nr. 76/17.02.2012.

În cursul anului 2013 s-a efectuat o nouă inspecţie fiscală pentru perioada 01.01.2012-28.02.2013, încheindu-se RIF F.GL nr. 190/18.04.2013 pe baza căruia s-a emis decizia de impunere xnr. 228/18.04.2013.

Cu ocazia acestor inspecţii au fost verificate şi livrările intracomunitare efectuate către B. Grecia, constatându-se că acestea au fost efectuate potrivit legii, iar reclamanta are dreptul să beneficieze de scutirea de TVA pentru aceste livrări.

În anul 2015 au fost efectuate două inspecţii fiscale, fiind vizate perioadele 01.12.2009-28.02.2013, 01.03.2014-30.06.2015, precum şi 01.12.2009-30.06.2015.

Astfel, prin Decizia nr. 2019 din 31.08.2015 a DGRFP Galaţi-AJFP Galaţi s-a dispus reverificarea obligaţiilor fiscale ale reclamantei privind TVA, motivându-se că au apărut elemente suplimentare care nu au fost cunoscute de organele care au efectuat inspecţiile anterioare, constând în informaţiile primite de la autorităţile elene în legătură cu firma B. Grecia din care rezultă că aceasta nu a declarat achiziţii intracomunitare de la compania românească, iar comerciantul elen nu mai desfăşoară activităţi la sediul social, ultimul decont de TVA fiind depus în anul 2004.

Prin urmare, activitatea S.C. A. S.R.L. a fost reverificată pentru perioada 01.12.2009-28.02.2013 prin inspecţia fiscală desfăşurată în perioada 21.09.2015-25.09.2015, ocazie cu care au fost reanalizate livrările intracomunitare către B. Grecia.

Astfel, prin decizia de impunere nr. x/30.09.2015 şi RIF nr. x/30.09.2015 s-a stabilit în mod suplimentar o bază impozabilă de 4819675 RON, în funcţie de care s-a calculat TVA suplimentar.

De asemenea, prin respectivele acte administrativ fiscale s-au stabilit şi obligaţii accesorii suplimentare.

În motivarea în fapt a celor două acte administrative s-a arătat că un număr de 35 de operaţiuni de livrări intracomunitare efectuate în perioada 08.10.2011-27.02.2013 către B. Grecia nu au conţinut economic real.

După finalizarea acestei inspecţii, s-au efectuat alte două inspecţii în perioada 05.10.2015-06.11.2015, finalizate prin RIF. F-GL 410/09.11.2015 şi Procesul-verbal de inspecţie parţială nr. x din 09.11.2015, stabilindu-se suplimentar TVA de plată în valoare de 1365036 RON pentru perioada 01.03.2013-31.12.2013.

Pe baza constatărilor din RIF nr. x/09.11.2015, a fost emisă Decizia de impunere x/09.11.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare .

În motivarea în fapt a deciziei menţionate s-a arătat că pentru perioada martie- decembrie 2013 un număr de 41 de facturi emise către partenerul grec B. Grecia vizează livrări intracomunitare ce nu au conţinut economic real şi nu reflectă practici economice obişnuite.

Faţă de toate aceste aspecte, organul fiscal a considerat că livrările intracomunitare, scutite de TVA cu drept de deducere, efectuate de S.C. A. S.R.L. către firma B. Grecia, sunt fictive.

Împotriva celor trei acte de inspecţie fiscală şi a celor două decizii de impunere S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie administrativă, în temeiul O.G. nr. 92/2003, solicitând anularea acestor acte apreciate ca nelegale şi netemeinice.

Astfel, împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.09.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.09.2015 s-a formulat contestaţia înregistrată la DGRFP Galaţi sub nr. x/22.10.2015.

De asemenea, împotriva Deciziei de impunere x/09.11.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.11.2015 s-a formulat contestaţia înregistrată la DGRFP Galaţi sub nr. x/03.12.2015. Prin aceeaşi contestaţie a fost atacat şi Procesul-verbal de inspecţie parţială nr. x din 09.11.2015.

Soluţionarea celor două contestaţii a fost suspendată de către DGRFP- Serviciul Soluţionarea Contestaţii prin Decizia nr. 1154 din 18.11.2015 şi prin Decizia nr. 24 din 13.01.2016, motivându-se că organul fiscal a formulat sesizarea penală nr. 3040/10.11.2015 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi cu privire la operaţiunile realizate cu clientul extern B. Grecia.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 108 alin. (1) din Codul de procedură fiscal, în vigoare la data emiterii actelor administrative în cauză, organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;"

Măsura suspendării nu este una obligatorie, ci una facultativă, organul fiscal fiind chemat să aprecieze asupra oportunităţii acesteia.

Instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare. În caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că prima instanţă a pornit de la premisa că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei formulate pe cale administrativă împotriva actelor administrativ-fiscale, întrucât organul fiscal a constatat, motivat, că există indicii în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni,care ar avea, în cazul în care existenţa lor ar fi certă, o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă. De asemenea, organul fiscal a sesizat legal organele de urmărire penală în vederea cercetării faptelor cu privire la care a constatat existenţa unor indicii că ar putea constitui infracţiuni.

A mai reţinut instanţa de fond că există o legătură între constatarea şi pedepsirea presupuselor infracţiuni menţionate de către organul fiscal în actele de sesizare a organelor de urmărire penală, pe de o parte, şi soluţionarea contestaţiei împotriva actelor administrativ-fiscale, pe de altă parte, având în vedere începerea efectuării de cercetări în ceea ce priveşte un prejudicu de 4.634.841 RON produs bugetului consolidat al statului, pecum şi pentru că modul de soluţionare a contestaţiei administrative depinde de existenţa sau inexistenţa acestor infracţiuni .

Înalta Curte, în efectuarea controlului judiciar asupra argumentelor instanţei de fond, în baza motivelor de recurs, are în vedere perioada de timp trecută de la momentul sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi în vederea constatării existenţei sau inexistenţei infracţiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, prin adresa nr. x/10.11.2015, cu privire la posibila săvârşire de către reclamantă a unor infracţiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, în conformitate cu art. 108 alin. (1) din Codul de procedură fiscal.

Ca urmare a corespondenţei purtate de către recurentă cu organele de cercetare penală conform înscrisurilor depuse la dosar, rezultă următoarele: din adresa nr. x/05.09.2019 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române-Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice rezultă că în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, faptă prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 38 C. pen. din adresa din 18.04.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi rezultă că dosarul nr. x/2015 a fost reunit la dosarul nr. x/2015, care se află în lucru la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice; din adresa nr. x/23.04.2018 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române-Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice rezultă că în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire fapta prev. şi ped. de art. 8 din Legea nr. 241/2005 şi la fapta prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 38 C. pen.

De la data sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi în vederea constatării existenţei sau inexistenţei infracţiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, prin adresa nr. x/10.11.2015, şi până la momentul soluţionării prezentului recurs, a trecut o perioadă de timp de aproape 4 ani de zile de când soluţionarea contestaţiilor reclamantei împotriva deciziilor de impunere este suspendată de către organele fiscale, ca urmare a sesizării organelor penale.

Faţă de toate aceste împrejurări, soluţia instanţei de fond cu privire la măsura administrativă dispusă de organele fiscale, de suspendare a soluţionării contestaţiilor, în temeiul art. 214 al (1) lit. a) C. proc. civ. fisc., este nelegală, prin raportare la cerinţele privind respectarea termenului rezonabil, a proporţionalităţii şi a posibilităţii reclamantei de a-şi valorifica dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil şi dreptul de a-şi face apărările în raport de obligaţiile fiscale stabilite în sarcina sa.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente,în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi în rejudecare va anulază deciziile nr. 1154/18.11.2015 şi 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galaţi- Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor şi va obliga pârâta la soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 180/2016 din 19 august 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi în rejudecare anulează deciziile nr. 1154/18.11.2015 şi 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galaţi- Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor şi obligă pârâta la soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2019.