Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 8966/2004 AI generated

Non-compliance with 15-day appeal reasoning deadline; nullity of recourse against administrative law decision

Case Number Decizia nr. 8966/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania declared the appeal null and inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's judgment that had dismissed the plaintiff's request to suspend the execution of the contested government decree. The dispute arose when a public research institute challenged a central executive administrative order regarding its dissolution, seeking to suspend its execution; the case initially proceeded in civil court before being declined for lack of material competence to the administrative section. The decisive legal basis for the final decision was the procedural failure of the appellant to file the reasoned grounds for the appeal within the statutory fifteen-day deadline following the notification of the lower court's judgment, in violation of the relevant civil procedure code provisions governing the form and timing of appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 pct. 1 C. proc. civ, art. 9 din Legea nr. 29/1990; Non-compliance with 15-day appeal reasoning deadline; nullity of recourse against administrative law decision: Cum recurenta nu a depus în termenul prevăzut de lege, și motivele pe care își întemeiază cererea de recurs formulată în cauză și având în vedere dispozițiile art. 301 și art. 303 alin. (1), potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar motivarea acestuia se face prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului respectiv, Curtea constată nul, recursul.

Keywords

AI generated
procedural nullity compliance with deadline administrative decree Roman law declining of jurisdiction notification of the decision

Cited Legislation

AI generated
art. 3 pct. 1 C. proc. civ
Cum recurenta nu a depus în termenul prevăzut de lege, și motivele pe care își întemeiază cererea de recurs formulată în cauză și având în vedere dispozițiile art. 301 și art.
art. 9 din Legea nr. 29/1990
De asemenea, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, instanța competentă să judece fondul, va soluționa și cererile de suspendare cu privire la aceste acte.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30 octombrie 2002, reclamantul Institutul de Fiziologie Normală și Patologică „D. Danielopolu” a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, suspendarea executării H.G. nr. 1014/2002, emisă de pârâtă, privind desființarea acestui institut.

Prin sentința civilă nr. 132 din 8 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și litigii de muncă, a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat cauza, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, cu motivarea că fiind vorba de un act emis de autoritatea executivă centrală, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competente să judece, sunt curțile de apel. De asemenea, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, instanța competentă să judece fondul, va soluționa și cererile de suspendare cu privire la aceste acte.

În urma declinării, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a judecat pe fond cauza și, prin sentința civilă nr. 14 din 9 ianuarie 2003, a respins ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul Institutul de Fiziologie Normală și Patologică „D. Danielopolu”.

Cum recurenta nu a depus în termenul prevăzut de lege, și motivele pe care își întemeiază cererea de recurs formulată în cauză și având în vedere dispozițiile art. 301 și art. 303 alin. (1), potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar motivarea acestuia se face prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului respectiv, Curtea constată nul, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul, recursul declarat de Institutul de Fiziologie Normală și Patologică „D. Danielopolu”, împotriva sentinței civile nr. 14 din 9 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.