Tardiness of insurance claim payment to policyholder protection fund following insurer bankruptcy

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.03.2018, sub numărul x/2018, reclamantul Roşca Neculai a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 13051/12.02.2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3165 din 2 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Roşca Neculai în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3165 din 2 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Roşca Neculai a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că cererea de plată a fost tardiv formulată.

Cu privire la acest aspect, a invocat faptul că nu există o practică unitară cu privire la suspendarea proceselor civile contra asiguratorilor împotriva cărora a fost deschisă procedura falimentului, făcând trimitere la cauzele penale îndreptate împotriva aceloraşi societăţi de asigurare, în care cursul judecăţii nu este suspendat.

În concluzie, faţă de împrejurarea că recurentul-reclamant a înţeles să îşi valorifice pretenţiile în cadrul unui proces civil, acesta apreciază că nu poate fi decăzut din dreptul de a formula cererea de plată, reţinerile instanţei de fond cu privire la natura termenului de 90 de zile, ca fiind termen de decădere, fiind greşite.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 6 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul Roşca Neculai a formulat la data de 09.03.2017 cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. 12511 prin care a solicitat suma de 446000 RON reprezentând daune pentru repararea prejudiciului suferit în urma accidentului de circulaţie produs în data de 19.08.2014.

Prin Decizia nr. 13051/12.02.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată formulată de reclamantul Roşca Neculai pentru suma de 446000 RON, reţinând tardivitatea acesteia, faţă de împrejurarea că petentul a avut calitatea de reclamant în dosarul civil nr. x/2016 care a fost suspendat la data de 28.11.2016, iar termenul de 90 de zile a început să curgă de la data suspendării dosarului, împlinindu-se la data de 02.03.2017.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul Bănulescu Sorin, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea deciziei nr. 13051/12.02.2018.

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea formulată de reclamant prin care a solicitat anularea deciziei sus-menţionate, reţinându-se legalitatea acesteia, în raport de prevederile art. 14 alin. (1) Legea 213/2015, şi a calculării în mod corect a termenului, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, iar nu de la data suspendării dosarului civil nr. x/2016, cum s-a reţinut în decizia contestată.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale privind natura de termen de decădere a termenului de 90 de zile în care poate fi formulată cererea de plată adresată FGA, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 213/2015, prin raportare la o practică judiciară neunitară cu privire la suspendarea cauzelor civile în cazul intrării în faliment a societăţilor de asigurare pârâte, cu trimitere la procedura de soluţionare a cauzelor penale în care sunt părţi aceleaşi societăţi de asigurare, aspecte pe care instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."

Înalta Curte constată că prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva Astra S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 28.04.2016.

Astfel, în raport de prevederile legale antereferite, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu opinia judecătorului fondului, că în speţă este vorba despre o creanţă născută anterior rămânerii definitive a hotărârii de faliment, accidentul în urma căruia s-a produs prejudiciul a cărei reparare se solicită având loc la data de 19.08.2014, astfel că termenul de formulare a cererii privind despăgubirea era de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

În aceste condiţii cererea de plată adresată de reclamant la data de 09.03.2017 este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de 14 din Legea 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Aşa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, recurentul-reclamant nu a fost suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată posibilităţii de valorificare a pretenţiilor civile împotriva societăţii de asigurare şi trimiterea la cauzele penale în care judecata nu este suspendată când părţi în proces sunt aceleaşi societăţi de asigurare intrate în faliment, invocate de reclamant în memoriul de recurs, nu pot fi reţinute, termenele pentru exerciţiul drepturilor subiective ale părţilor având ca scop stimularea activităţii în procesuale a acestora prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

Mai mult decât, atât, astfel cum a reţinut în mod corect prima instanţă, deşi prin decizia contestată Fondul de Garantare a Asiguraţilor a reţinut în mod greşit data de la care se calculează termenul de 90 de zile, data suspendării dosarului x/2016 având ca obiect pretenţiile civile ale reclamantului împotriva asiguratorului, aspect menţionat chiar de pârât în cuprinsul întâmpinării, totuşi nu se impune anularea actului administrativ, având în vedere că termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, chiar şi în situaţia calculării în mod corect de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, nu a fost respectat de reclamant., situaţie în care măsura anulării deciziei FGA ar fi lipsită de orice eficienţă practică.

Prin urmare, având în vedre că Decizia nr. 13051/12.02.2018 a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Roşca Neculai împotriva sentinţei nr. 3165 din 2 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.