RCA compensation calculation based on authorized repair unit invoices rather than original manufacturer part prices

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea art. 2 din decizie, prin care s-a respins cererea de plata cu privire la suma de 1.801,62 RON; obligarea paratului Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) la emiterea unei noi decizii prin care sa se admită cererea de plata si pentru suma de 1.801,62 RON, reprezentând despăgubire din disponibilităţile FGA, pentru reparaţiile autovehiculului avariat marca x, nr. de înmatriculare x; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1957 din 24 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată în parte decizia nr. 10397/31.10.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul că s-a admis cererea de plată pentru suma 8997,91 RON în loc de 7863 RON, s-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1957 din 24 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi al enunţării dispoziţiilor 51 alin. (1), (3) şi 9 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că urmare a propriei analize a cererii şi a documentelor justificative depuse de reclamantă, a concluzionat în mod corect că valoarea despăgubirii trebuie calculată prin raportare la un preţ al reperului podea portbagaj, fabricat şi comercializat de uzina care a fabricat autovehiculul, respectiv fabrica x din Ungaria, iar nu din Japonia, unde a fost fabricat reperul folosit la reparaţie, reparaţie care este menită să aducă autovehiculul în starea anterioară accidentului, iar nu într-o stare mai bună sau mai rea.

Astfel, a mai arătat recurentul că având în vedere că despăgubirea ce se poate plăti creditorului de asigurare nu poate depăşi valoarea pagubei suferite, întrucât aceasta are caracter reparator şi nu poate aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului în mod corect s-au acceptat în parte pretenţiile formulate prin cererea de plată formulată, făcând trimitere şi la scopul principal al Fondului, respectiv de instrument public de garantare, aceasta fiind şi raţiunea instituirii obligaţiei de instrumentare proprie a dosarelor de daună de către FGA.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 6 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 08.08.2016 a avut loc un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea autoturismului cu număr de înmatriculare x, deţinut de către reclamantă.

S-a constatat culpa conducătorului autoturismului cu numărul de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu poliţa RCA nr. x emisă de Societatea de B. S.A.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamanta a solicitat acordarea sumei de 9.664,62 RON reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului avariat şi a prezentat documentele justificative eliberate de unitatea reparatoare S.C. C. S.R.L.

Prin decizia nr. 10397/31.10.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată pentru suma de 7.863 RON, respingând-o pentru suma de 1.801,62 RON.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea anularea art. 2 din decizie, prin care s-a respins cererea de plata cu privire la suma de 1.801,62 RON şi obligarea pârâtului şi la plata acestei sume.

Prin sentinţa recurată s-a admis acţiunea formulată de reclamantă, anulându-se în parte decizia contestată, în sensul admiterii cererii de plată pentru suma 8997,91 RON în loc de 7863 RON.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 .alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit prevederile art. 51 alin. (1), (3) şi (9) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 în ceea ce priveşte acordarea integrală a sumei reprezentând preţul reperului podea portbagaj, dispoziţii legale cărora le-a dat o interpretare proprie, critici pe care instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate şi pe care le va analiza împreună în raport de finalitatea lor concretă.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor potrivit dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.(...)

(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.

(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".

Din interpretarea logică şi sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabileşte pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare şi nu de preţurile pieselor înlocuitoare care să aibă o anumită provenienţă.

Mai mult decât atât, constată Înalta Curte că pârâtul nu a contestat calitatea S.C. C. S.R.L. de unitate de specialitate în sensul normei sus-menţionate.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 51 alin. (1) şi (7) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, împărtăşind opinia judecătorului fondului, Înalta Curte apreciază că este justificată acordarea integrală a sumei reprezentând preţul reperului podea portbagaj, aceasta fiind inclusă în preţul practicat de unitatea de specialitate şi în costul reparaţiei efectuate, pe baza documentelor justificative depuse.

În cauză dreptul de apreciere al autorităţii pârâte a fost depăşit întrucât în cauză pe operaţiunea de stabilire a cuantumului pagubei sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 alin. (3), (6) şi 7 din Norma ASF nr. 23/2014, iar cuantumul daunei este reprezentat de costul reparaţiilor efectuate la o unitate specialitate şi probat de reclamantă cu documente justificative nefiind legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate prin raportare la preţurile pieselor înlocuitoare care să aibă o anumită provenienţă, verificare care a excedat obligaţiei de diligenţă a fondului în raport de dispoziţiile art. 51 (7) din Norma ASF nr. 23/2014.

Totodată, se observă că în speţă nu este vorba despre o îmbogăţire fără justă cauză şi nici despre o depăşire a cuantumul pagubei ori a valorii vehiculului la data producerii evenimentului în sensul invocat de recurentul-pârât.

În fine, instanţa de control judiciar aminteşte că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 stabileşte o limită cu privire la întinderea despăgubirii ce poate fi acordată de FGA (450.000 RON per creditor de asigurare), însă acesta excedează obiectul speţei de faţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1957 din 24 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.