Contestație în anulare: scope of "material error" under Art. 503 C. proc. civ. versus substantive legal misapplication in public sector recruitment deadlines

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27 mai 2015, sub nr. x/2015, iar ulterior la data de 5 aprilie 2016, sub nr. x/2015 (ca urmare a declinării competenţei materiale de soluţionare a cauzei şi a pronunţării regulatorului de competenţă) reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită prin Ordinul nr. 3879/22.12.2014 şi Comisia de concurs constituită prin Ordinul nr. 3879/22.12.2014 şi cu chemaţii în garanţie Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat:

- constatarea cadrului abuziv de derulare a concursului pentru postul de conducere de Secretar Comună Tigveni, judeţul Argeş, concurs publicat în Monitorul Oficial al României Partea a III-a nr. 44/16.01.2015 şi a refuzului pârâţilor de a-l repune în situaţia anterioară datei de 06.02.2015;

- să se constate daunele materiale şi morale produse de pârâţi, respectiv daune materiale în sumă de 1.080.144 RON, constând în drepturile salariale cuvenite pentru postul de Secretar Comună Tigveni şi daune morale în valoare de 100.000 euro cursul BNR din data plăţii, ca urmare a încălcării drepturilor constituţionale şi legale.

1.2. La data de 22 octombrie 2015, reclamantul a depus cerere modificatoare la acţiunea introductivă de instanţă, prin care a arătat că acţiunea formulată este una în realizarea dreptului pretins, prin care se solicită:

- constatarea cadrului abuziv de derulare a concursului pentru ocuparea postului de conducere de Secretar în Comuna Tigveni, judeţul Argeş, concurs publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 44/16.01.2015, precum şi al refuzului pârâţilor de a-l repune în situaţia anterioară datei de 06.02.2015;

- constatarea daunelor materiale şi morale produse, după cum urmează: daune materiale în sumă de 1.080.144 RON, constând în drepturile salariale pentru postul de Secretar Comună Tigveni, conform Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unică; daune morale produse în urma încălcării drepturilor constituţionale şi legale în valoare de 100.000 euro, la cursul BNR din data plăţii;

1.3. La termenul de judecată din data de 24 mai 2016, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a actelor emise de comisia de concurs în cadrul concursului anterior nominalizat, respectiv: rezultatul selecţiei de dosare afişat la sediul ANFP; procesul-verbal încheiat în data de 19.02.2015 cu privire la desfăşurarea probei scrise; raportul final al concursului pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de Secretar al Comunei Tigveni, judeţul Argeş, fără dată de întocmire; adresa A.N.F.P. Bucureşti nr. 6695/7541/7672 din 23.02.2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2579 din 13 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi, în consecinţă, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamant, ca inadmisibilă;

(ii) a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de obiect a acţiunii, invocate de pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi cererea de constatare a nulităţii cererilor de chemare în garanţie;

(iii) a respins, ca neîntemeiate, acţiunea modificată, formulată de reclamant şi cererile de chemare în garanţie a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Finanţelor Publice.

2.2. Prin încheierea de şedinţă 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în condica de şedinţă a completului 2 fond de la data de 13.09.2016, în sensul că soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015, aşa cum este aceasta consemnată în minuta ataşată la dosar, este următoarea:

"Admite excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de reclamant.

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de obiect a acţiunii invocate de pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Respinge cererea de constatare a nulităţii cererilor de chemare în garanţie.

Respinge ca neîntemeiată acţiunea modificată formulată de reclamant.

Respinge ca neîntemeiate cererile de chemare în garanţie."

3. Calea de atac a recursului şi soluţia pronunţată de instanţa de recurs

3.1. Împotriva sentinţei nr. 2579/13.09.2016, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 04.10.2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost modificată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26 octombrie 2016.

3.2. Prin decizia nr. 5231 din 31 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 4 octombrie 2016 şi sentinţei civile nr. 2579 din 13 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 5231/31.10.201, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a formulat contestaţie în anulare A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 februarie 2020, sub nr. x/2020.

Prin contestaţia în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii recursului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a învederat că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanţa de recurs, la fel ca instanţa de fond, a calculat eronat termenul de 30 de zile, anterior datei desfăşurării concursului organizat în vederea ocupării funcţiilor publice de execuţie temporar vacante, stabilit pentru publicarea în Monitorul Oficial şi într-un cotidian de largă circulaţie a anunţului privind desfăşurarea concursului, conform art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

A susţinut contestatorul că instanţa de recurs nu a aplicat corect legea, conform ierarhiei normelor de tehnică legislativă. Astfel, prevederile art. 156 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008, avute în vedere de instanţa de recurs, nu sunt aplicabile speţei, întrucât sunt norme inferioare Legii nr. 188/1999 şi C. proc. civ., astfel încât termenele procedurale în procesul de recrutare a secretarului de comună trebuie calculate conform art. 181 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., pe zile libere.

Greşita aplicare a legii a condus, în opinia contestatorului, la încălcarea atribuţiilor judecătorilor, prevăzute de Legea nr. 303/2004, precum şi la afectarea imparţialităţii şi independenţei acestora.

5. Apărările formulate în cauză

La dosarul cauzei au fost depuse întâmpinări de către intimaţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Prin întâmpinare, intimata Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, pe care Înalta Curte a calificat-o drept apărare de fond la termenul de judecată din 9 septembrie 2020.

II. Soluţia asupra contestaţiei în anulare

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată a fi nefondată contestaţia în anulare introdusă de contestatorul A., pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că intimata Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a invocat apărări vizând inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, susţinând, în esenţă, că motivele invocate de contestator în susţinerea căii de atac nu corespund sintagmei de "eroare materială" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege:

"(2)Hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...]2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac şi anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanţei de control judiciar, intervenită cu ocazia soluţionării recursului.

În cauza de faţă, aceste două cerinţe sunt îndeplinite, iar aspectele invocate de intimat cu privire la inexistenţa erorii materiale sesizate de contestator vor fi analizate pe fondul contestaţiei. Caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

Prin urmare, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestaţiei în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine că reclamantul A. a formulat veritabile critici de netemeinicie şi nelegalitate, atât la adresa hotărârii pronunţate de către instanţa de recurs, cât şi la adresa hotărârii instanţei de fond. De asemenea, se constată că motivele contestaţiei în anulare se suprapun, în mare măsură, cu motivele de recurs formulate de contestator în dosarul nr. x/2015 (a se vedea în acest sens punctul 2 din motivele de recurs - dosar recurs).

Contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate a hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că eroarea materială invocată de contestator în prezenta cauză nu priveşte o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, ci reprezintă un aspect de nelegalitate a hotărârii de fond, care a făcut obiectul criticilor expuse în calea de atac şi pe care instanţa de recurs l-a analizat cu prilejul soluţionării recursului.

În speţă, contestatorul susţine un caz de greşită aplicare a legii incidente cauzei, în raport de care se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, contestatorul apreciind că acest termen trebuie calculat conform art. 181 din C. proc. civ., pe zile libere, iar nu potrivit art. 156 din H.G. nr. 611/2008, astfel cum au procedat instanţa de fond şi cea de recurs.

În raport de aceste susţineri, Înalta Curte constată că motivele contestaţiei în anulare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul formulând critici cu privire la modul de aplicare şi interpretare a legii de către instanţa de recurs, ceea ce reprezintă un motiv de nelegalitate care corespunde unei erori de judecată, ipoteză care nu se înscrie în textul de lege anterior citat şi care nu poate fi îndreptată pe calea prezentei contestaţii în anulare. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea cadrului normativ incident cauzei.

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 5231 din 31 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 5231 din 31 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.