Appeal over withheld home prophylaxis for hemophiliac minor rejected; dosing and prescription discretion left to physicians

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25 octombrie 2016, reclamantul A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii, a solicitat:

(i) obligarea pârâţilor să asigure măsurile necesare pentru tratamentul ambulatoriu profilactic la domiciliul pacientului conform vârstei, cu medicamentul IMMUNATE fl. 1000, în concentraţii sigure şi eficiente de 24000 UI, lunar, prin farmacii cu circuit închis;

(ii) asigurarea profilaxiei pacientului, şi după împlinirea vârstei de 18 ani, la domiciliul său, în ambulatoriu, pentru a putea merge la şcoală şi a face o carieră, conform art. 5 din Ordinul nr. 185/2015 emis de Preşedintele CNAS;

(iii) obligarea pârâţilor să asigure reclamantului, medicamentul pe bază de prescripţie medicală în regim de compensare 100% fară vreo contribuţie financiară personală a pacientului, având în vedere minoratul pacientului, dar şi greutatea corporală, pe întreaga perioadă cât este necesar tratamentul.

1.2. Prin precizarea cererii de chemare în judecată, depusă la data de 22 decembrie 2016, reclamantul a solicitat admiterea cererii, astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâţilor la plata de daune interese pe fiecare zi de întârziere.

Prin încheierea de şedinţă din 11 aprilie 2017, instanţa de fond a luat act că, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a procedat la modificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, sens în care a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

1.3. Prin sentinţa civilă nr. 1743 din 12 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, ca neîntemeiate şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

1.4. Împotriva sentinţei civile nr. 1743 din 12 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., prin reprezentant legal B., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

1.5. Prin decizia nr. 2780 din 3 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B., împotriva sentinţei civile nr. 1743 din 12 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

1.6. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data 28 august 2018, sub nr. x/2016*.

1.7. Prin precizările depuse la data de 04 iunie 2016, 09 iulie 2019 şi 09 septembrie 2020, reclamantul A. a arătat că solicită, în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C." şi Institutul Clinic Fundeni:

(i) obligarea pârâţilor CNAS, MS, CASMB şi ICF la asigurarea tratamentului profilactic reclamantului A., care suferă de lipsă factor VIII deficit mai mic de 1 % tratament ambulatoriu la domiciliu, pentru boala gravă de care suferă reclamantul şi tratament, fără de care nu poate trăi;

(ii) obligarea pârâţilor CNAS, MS, CASMB şi ICF la asigurarea profilaxiei continue a reclamantului A. diagnosticat cu Hemofilie tip A sever cu deficit de factor VIII, deficit mai mică de 1% tratament ambulatoriu a tratamentului cu Factor VIII Immunate 1000 UI flacon în raport cu greutatea corporală indiferent de vârstă, respectiv 3000 ui/zi de 3 ori pe săptămână, conform Ordinului nr. 1301/208 modificat prin Ordinul nr. 1463/2016, pe întreaga perioada a vieţii, respectiv cât timp reclamantul are nevoie de tratament;

(iii) obligarea pârâţilor CNAS, MS, CASMB şi ICF la asigurarea reclamantului A. a tratamentului medicamentos, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, fără vreo contribuţie financiară din partea reclamantului, în raport de greutatea corporală şi indiferent de vârstă, pe întreaga perioadă a vieţii, cu medicamentul Immunate 1000 ui flacon, prin ridicarea tratamentului pentru o perioadă de 3 luni;

(iv) în subsidiar, în situaţia în care programul naţional de diagnostic şi tratament al hemofiliei nu se mai desfăşoară prin Institutul Clinic Fundeni sau acest pârât nu mai are bani să desfăşoare programul naţional, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor CNAS, MS, CASMB şi INHT la îndeplinirea obligaţiilor expuse anterior, la pct. (i) - (iii).

(v) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2520 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţiile tardivităţii formulării cererii, în contradictoriu cu pârâţii Institutul Clinic Fundeni şi Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.";

(ii) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C." şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât;

(iii) a respins, ca nefondate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Institutul Clinic Fundeni, a lipsei de interes, a prematurităţii, a inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Institutul Clinic Fundeni;

(iv) a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Institutul Clinic Fundeni, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2520 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât a apreciat în mod greşit că, în perioada iulie- august 2016, reclamantului i s-a asigura lunar tratamentul necesar de către pârâtul INHT, în condiţiile în care nu i s-a asigurat tratamentul necesar timp de 20 de zile, în perioada 01.07.2016 - 20.07.2016 şi abia din 20 iulie 2016, când a fost luat în evidenţă de către ICF, i s-a asigurat tratamentul necesar, deşi nu în concentraţia necesară. Aceste aspecte sunt confirmate de caietul de internare în spital al reclamantului, emis de ICF la data de 20.07.2016 şi de adresa din 13.12.2016, emisă de intimatul INHT, care confirmă că, începând cu data de 08.07.2016, nu a mai avut în stoc medicamentul Immunate.

Prin neasigurarea tratamentului necesar, reclamantului i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 30 şi 31 din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 185/2015.

Totodată, arată recurentul, în lunile august şi septembrie 2016, tratamentul i-a fost asigurat în doze de 250 UI sau 500 UI, iar nu în doze de 1000 UI, cum prevede Protocolul nr. 1301/2008 şi Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 185/2015, astfel încât reclamantul a suferit un prejudiciu reprezentat de lipsa asigurării unui tratament necesar şi corespunzător bolii de care suferă.

Recurentul a criticat şi reţinerea instanţei de fond cu privire la lipsa de relevanţă a cantităţii dozei de medicament, arătând că, pentru administrare, este necesară încălzirea fiecărei doze la temperatura corpului, iar dozele mai mici de 1000 de UI nu pot fi dizolvate într-o singură seringă, întrucât, pe de-o parte, fiecare doză conţine o seringă proprie şi un ser propriu în aceeaşi cantitate cu cea a medicamentului, iar extragerea conţinutului medicamentului din doze multiple prezintă pericolul extragerii de aer, ceea ce ar putea provoca decesul pacientului.

Prin faptul că, în perioada iulie- septembrie 2016, pârâtul INHT nu i-a pus la dispoziţie doze de 1000 de UI, întrucât nu se aflau pe stoc, reclamantul susţine că a trebuit să suporte înţepături multiple pentru administrarea tratamentului, ceea ce i-a produs o vătămare.

Greşită este, în opinia recurentului, şi concluzia instanţei de fond cu privire la posibilitatea, iar nu la obligaţia prescrierii tratamentului pentru o perioadă de 90/91/92 zile, iar reţinerea instanţei în sensul că prescrierea tratamentului pe 30 de zile nu produce vreo vătămare este contradictorie, în condiţiile în care nu există niciun impediment real pentru a se prescrie tratamentul pe 92 de zile.

Recurentul-reclamant a apreciat a fi contradictoriu şi considerentul instanţei de fond în sensul că reclamantul era un pacient nou şi trebuia evaluat şi supravegheat asupra evoluţiei tratamentului administrat, în condiţiile în care acesta fusese tratat anterior cu acelaşi medicament, fără a manifesta reacţii adverse.

A mai arătat recurentul că, din luna februarie 2017, când a împlinit 18 ani, pârâtul INHT a refuzat să-i asigure tratamentul, pe motiv că nu era asigurat, deşi acesta este asigurat în temeiul legii speciale nr. 448/2006, indiferent de vârstă, pentru că suferă de o boală cronică.

În ceea ce priveşte respingerea cererii privind obligarea pârâţilor la prescrierea şi administrarea tratamentului cu Immunate în doză de 3.000 UI, recurentul-reclamant a criticat considerentele instanţei de fond prin care s-a reţinut că reclamantul nu a contestat tratamentul şi nu a solicitat medicului curant eliberarea tratamentului în doze mai mari raportat la situaţia sa particulară, respectiv în funcţie de greutatea sa corporală, pe care le-a apreciat a fi contradictorii. A susţinut recurentul că medicul curant este obligat să asigure reclamantului tratamentul specific bolii sale, conform protocolului terapeutic stabilit la nivel internaţional, tratament care nu poate fi modificat de medicul curant decât în situaţii speciale, când pacientul prezintă unele complicaţii, ceea ce nu este cazul reclamantului. Protocolul nr. 1301/2008 prevede tratamentul care trebuie administrat pacienţilor bolnavi de hemofilie, respectiv medicamentul, cantitatea, modul de administrare şi perioada de administrare, prevederi pe care medicul curant este obligat să le respecte, dacă nu apar complicaţii, reacţii adverse sau alte situaţii neprevăzute, iar în acest protocol se prevede că reclamantului trebuie să-i fie administrat medicamentul Immunate în doză de 3.000 UI, obligaţie pe care pârâtul ICF, prin medicul său curant, nu o respectă.

A învederat recurentul că, prin cererile nr. x din 96.07.2016 şi nr. P6217 din 10.08.2016, adresate Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi prin cererea nr. x din 19.10.2016, adresată Ministerului Sănătăţii, a contestat că tratamentul nu este asigurat în doza corespunzătoare, raportat la greutatea sa corporală, motiv pentru care prima instanţă, în mod greşit, a apreciat că reclamantul nu a contestat doza tratamentului administrat.

Prin urmare, recurentul a susţinut că pârâţii au încălcat prevederile legale, respectiv nu au prescris medicamentul Immunate în cantitate de 1.000 UI flacon de trei ori pe săptămână, pentru o perioadă de 3 luni, în raport de greutatea reclamantului de 80 kg şi nu au făcut aprovizionarea continuă cu tratamentul necesar bolii de care suferă reclamantul, motiv pentru care viaţa sa a fost pusă în pericol.

În raport de aceste aspecte, recurentul a susţinut că prima instanţă a reţinut greşit că nu există vreo încălcare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv a unui refuz nejustificat din partea pârâtului ICF de a-i asigura reclamantului medicamentul Immunate de 3 ori pe săptămână, în dozele prevăzute de Protocolul nr. 1301/2008, precum şi că, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamantului i-a fost asigurat tratamentul compensat 100%, neîntrerupt, în situaţia în care, în perioada 01 iulie 2016 - 20 iulie 2016, nu i-a fost asigurat tratamentul compensat cu Immunate din lipsa acestui medicament pe stocul pârâtului INHT.

Recurentul-reclamant a criticat, tot subsumat cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului INHT.

În opinia recurentului, în mod greşit instanţa de fond a admis această excepţie pe considerentul că, în baza Ordinului nr. 619/2019, pârâtul INHT nu mai desfăşoară programul naţional de tratament al hemofiliei şi talasemiei, în condiţiile în care, la data introducerii acţiunii, acest pârât desfăşura programul naţional, fiind direct responsabil de neasigurarea tratamentul necesar reclamantului, iar în viitor, este posibil să mai desfăşoare acest program. Acest pârât este răspunzător de neasigurarea stocului cu medicamentul Immunate în farmaciile sale şi, implicit de imposibilitatea asigurării tratamentului reclamantului în luna iulie 2016, ceea ce i-a produs un grav prejudiciu acestuia, fiindu-i pusă în pericol sănătatea şi chiar viaţa sa.

Recurentul-reclamant a criticat şi aprecierea primei instanţe în sensul că nu se justifică obligarea pârâţilor la plata daunelor morale, pe principiul accesorium sequitur principale, în condiţiile în care reclamantului i-au fost încălcate drepturile prevăzute de lege, încălcări ce atrage dreptul său la obţinerea daunelor morale.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, întrucât prima instanţă nu a reţinut existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului ICF de a-i administra reclamantului medicamentul Immunate, în doză de 3.000 UI, de 3 ori pe săptămână, în raport de greutatea corporală de 80 kg, în condiţiile prevăzute în Protocolul nr. 1301/2008

A mai susţinut reclamantul că prima instanţă a făcut o greşit aplicare a art. 8 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte refuzul pârâtelor de a-i asigura tratamentul necesar şi corespunzător bolii de care suferă, prin prescrierea medicamentului Immunate 1.000 UI flacon, de trei ori pe săptămână, pentru o perioadă de 3 luni, în raport de greutatea sa corporală. Totodată, în perioada 01.07.2016-20.07.2016, reclamantului nu i s-a asigurat tratamentul necesar de către pârâtul INHT.

Prin urmare, fiindu-i încălcate drepturile prevăzute de lege, recurentul-reclamant a apreciat că are dreptul, potrivit principiului accesorium sequitur principale, la obţinerea daunelor morale solicitate.

Potrivit art. 1 şi art. 7 din Ordinul 1301/2008, recurentul a apreciat că pârâţii sunt obligaţi să asigure, prin pârâtul INHT, desfăşurarea programelor naţionale de diagnostic şi tratament al hemofiliei şi talasemiei, conform protocolului internaţional în ceea ce priveşte modul de administrare, perioada, cantitatea şi calitatea medicamentele necesare bolnavilor de hemofilie. Prin urmare, solicitarea privind obligarea unităţii spitaliceşti INHT la asigurarea tratamentului reclamantului se justifică întrucât acest pârât este o unitate sanitară specializată să asigure tratamentul bolnavilor de hemofiliei, obligaţie care trebuie sa subziste pe toată perioada vieţii reclamantului, în condiţiile în care tratamentul nu este asigurat de vreo altă unitate specializată care desfăşoară programul naţional de diagnostic şi tratament al hemofiliei şi talasemiei.

A arătat recurentul că, prin cererile nr. x din 31.10.2016, nr. 868/C din 29.11.2016 şi nr. 869/C din 29.11.2016, înregistrate la Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.", a solicitat achiziţionarea de medicamente necesare tratamentului, respectiv Immunate în flacon de 1000 UI, iar prin răspunsul nr. x din 13.12.2016, pârâtul INHT a recunoscut că în trimestrul al treilea al anului 2016 nu a avut buget pentru achiziţionarea tratamentului necesar reclamantului, deşi ar fi trebuie să aibă acest tratament în stoc pentru tratarea bolnavilor de hemofilie, conform art. 34, 50 şi 52 din Constituţie, 61 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, art. 3 din Legea nr. 95/2006, Legea nr. 554/2004, Protocolul nr. 1301/2008, modificat prin Ordinul nr. 1463/2014, Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 185/2015, art. 2 alin. (6) şi art. 46 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 272/2004, Legea nr. 448/2006.

În ceea ce priveşte actele administrative contestate, recurentul-reclamant a învederat că a invocat un refuz nejustificat al pârâţilor de a se conforma obligaţiilor prevăzute de lege, respectiv de a-i asigura tratamentul profilactic ambulatoriu, la domiciliul său, cu medicamentul Immunate 1000 UI flacon în raport cu greutatea corporală indiferent de vârstă, respectiv 3000 UI/zi de 3 ori pe săptămână, conform Ordinului nr. 1301/2008, modificat prin Ordinul nr. 1463/2016, pe întreaga perioada a vieţii, pe bază de prescripţie medicală, prin ridicarea tratamentului pentru o perioadă de 3 luni, în regim de compensare 100%, fără vreo contribuţie financiară din partea reclamantului. Aceste solicitări au fost adresate de reclamant prin cererea nr. x din 22.06.2016, înregistrată la Ministrul Sănătăţii, cererea nr. 69710 19.10.016, înregistrată la Ministrul Sănătăţii, cererea de audienţă nr. x din 10.10.106, înregistrată Ia Ministrul Sănătăţii, cererea nr. x din 10.08.2016, înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cererea nr. x din 06.07.2016, înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cererea nr. x din 23.09.2016, înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cererea nr. x din 03.08.2016, înregistrată la Institutul Clinic Fundeni, cererea nr. x din 26.10.2016, înregistrată la Institutul Clinic Fundeni, cererile nr. x din 31.10.2016, nr. 868/C din 29.11.2016 şi nr. 869/C din 29.11.2016, înregistrate la Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.".

A mai arătat recurentul-reclamant că suferă de hemofilie tip A severă, pentru care necesită tratament cu medicamentul Factor VIII, medicament care este prevăzut pe Lista C din H.G. nr. 720/2008. Prin Certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap grav care necesită protecţie specială nr. 246/25.04.2016, emis de Comisia pentru Protecţia Copilului Sector 5 Bucureşti, reclamantul beneficiază de anumite drepturi, raportat la boala de care suferă, drepturi prevăzute în Protocolul nr. 1301/2008 şi Ordinul nr. 185/2015, emis de Preşedinte CNAS. Cu toate acestea, în perioada iulie 2016 - octombrie 2016, precum şi ulterior aceste perioade, medicii nu au respectat dispoziţiile art. 13 lit. j) din Ordinul nr. 185/2015, respectiv nu au prescris medicamentul pentru o perioadă de 3 luni, obligându-1 pe reclamant să vină lunar să-şi ia medicamentul necesar, în condiţiile în care acesta este bolnav şi nu se poate deplasa sau au prescris medicamentul Immunate într-o cantitate inferioară în raport de care are nevoie reclamantul, respectiv de 250 sau 500 ui/flacon, ceea ce îl obligă pe reclamant să suporte înţepături multiple ori nu au întocmit referate pentru aprovizionarea continuă, ceea ce a pus în pericol viaţa reclamantului.

Având în vedere prevederile art. 34 din Constituţia României, care garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 50 din Constituţia României, coroborat cu prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, potrivit cărora viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege, precum şi art. 3 din Legea nr. 95/2006, care prevede că protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, recurentul a considerat că se impune luarea măsurilor necesare pentru asigurarea tratamentului ambulatoriu profilactic pentru boala gravă de care suferă.

În concluzie, recurentul-reclamant a considerat că pârâţii au încălcat prevederile legale, în sensul că, la prescrierea medicamentului Immunate nu s-a respectat criteriul greutăţii reclamantului, medicamentul nu a fost prescris în cantitatea de 1.000 UI flacon de trei ori pe săptămână pentru o perioadă de 3 luni, iar medicii nu au făcut aprovizionarea continuă cu tratamentul necesar bolii de care suferă reclamantul, fapt ce i-a pus viaţa în pericol.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 ianuarie 2020, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 ianuarie 2020, intimatul-pârât Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C." a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 februarie 2020, intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.4. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 februarie 2020, intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.5. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 februarie 2020, intimatul-pârât Institutul Clinic Fundeni a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant A. a depus răspunsuri la întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul a încadrat criticile formulate prin recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acestea se circumscriu doar pct. 8 din acest text de lege, astfel cum s-a reţinut şi cu ocazia soluţionării excepţiei nulităţii recursului, urmând a fi tratate din această perspectivă.

Mai exact, deşi reclamantul a susţinut existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul sentinţei atacate, a argumentat această pretinsă contradicţie prin raportare la argumentele instanţei de fond pe care s-a întemeiat concluzia inexistenţei unui refuz nejustificat şi a unei vătămări produse reclamantului, precum şi prin raportare la textele de lege care, în opinia reclamantului, susţin temeinicia cererii sale. Aşadar, nemulţumirile recurentului-reclamant privesc modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situaţia în speţă, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar nu pe prevederile pct. 6 din acelaşi text de lege.

Această concluzie este confirmată şi de împrejurarea că, deşi expuse în cadrul a două motive de casare distincte, criticile de nelegalitate formulate de reclamant privesc aceleaşi considerente ale sentinţei de fond, care au condus la respingerea acţiunii şi privesc, rezumativ, următoarele aspecte:

- neasigurarea tratamentului necesar reclamantului în perioada 01.07.2016 - 20.07.2016;

- asigurarea tratamentului cu Immunate în doze mai mici de 1000 UI, respectiv în flacoane de 250 UI şi 500 UI, în perioada august- septembrie 2016;

- neprescrierea de către medicul curant din cadrul Institutului Clinic Fundeni a tratamentului pentru 90/91/92 de zile, ci doar pentru 30 de zile;

- neasigurarea tratamentului necesar reclamantului cu Immunate în doze de 3000 de UI pe săptămână, raportat la greutatea pacientului, conform protocolului terapeutic la nivel naţional;

- modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională;

- temeinicia daunelor morale solicitate.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la neasigurarea tratamentului necesar reclamantului pentru o perioada de 20 de zile, în perioada 01.07.2016 - 20.07.2016, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, prima instanţă reţinând în mod corect că reclamantului i-a fost asigurat lunar tratamentul necesar bolii de care suferă.

Astfel, din situaţia cantităţilor şi valorii medicamentelor eliberate reclamantului, depusă în dosarul instanţei de fond, dar şi în dosarul instanţei de recurs rezultă că, în perioada ianuarie-mai 2016, reclamantului i-au fost eliberate, lunar, câte 16 sau 18 flacoane Immunate 1000 UI. În lunile iunie- iulie 2016, reclamantului i-a fost eliberată cantitatea de 16 flacoane Immunate 1000 UI la data de 07.06.2016, 15 flacoane Immunate 1000 UI la data de 28.06.2016 şi 5 flacoane Immunate 1000 UI la data de 08.07.2016, totalizând un număr de 36 de flacoane Immunate 1000 UI. La data de 20.07.2016, reclamantului i-au fost eliberate 48 de flacoane Immunate 500 UI.

Recurentul-reclamant se raportează în mod greşit, în criticile sale, doar la perioada 01.07.2016 - 20.07.2016, susţinând o pretinsă lipsire a sa de tratamentul necesar, pentru motivul primirii la data de 08.07.2016 a doar 5 flacoane de Immunate 1000 UI, omiţând împrejurarea că, anterior, la data de 28.06.2016, i-au fost eliberate alte 15 flacoane. Mai exact, în luna iunie 2016 reclamantului i s-au eliberat în două rânduri medicamentele necesare, la 07.06.2016 şi la 28.06.2016, totalizând 31 de flacoane, astfel încât eliberarea unei cantităţi reduse la data de 08.07.2016, urmată de eliberarea unei cantităţi suficiente la data de 20.07.2016, nu a fost de natură a-l prejudicia în vreun fel.

De altfel, din însumarea cantităţilor eliberate recurentului-reclamant în luna iunie 2016, rezultă că acesta a beneficiat chiar de o cantitate mai mare decât în lunile anterioare, respectiv de 31 de flacoane Immunate 1000 UI, în loc de 16/18 flacoane lunar.

Prin urmare, argumentele reclamantului în sensul lipsirii sale de tratamentul necesar în perioada 01.07.2016 - 20.07.2016 nu sunt susţinute de situaţia eliberării medicamentelor.

În acest context, sunt lipsite de relevanţă argumentele privind nebugetarea, de către intimatul-pârât INHT, a sumelor necesare asigurării medicamentului Immunate, nefiind dovedită existenţa unui prejudiciu produs reclamantului, constând în neacordarea tratamentului necesar bolii de care suferă. Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar nu poate decela vreo încălcare a art. 30 din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 185/2015 şi a H.G. nr. 720/2008, din perspectiva obligaţiei pârâţilor de a-i asigura reclamantului tratamentul necesar, în regim de compensare 100%.

În ceea ce priveşte asigurarea tratamentului în doze de 250 UI şi 500 UI, în perioada august- septembrie 2016, Înalta Curte consideră a fi neîntemeiate criticile formulate de recurent. Este evident că obligaţia legală a autorităţilor publice pârâte este aceea de a asigura reclamantului tratamentul necesar, conform indicaţiilor medicului curant, însă Înalta Curte nu consideră că această obligaţie poate fi limitată sau constrânsă în vreun fel de modalitatea de prezentare a flacoanelor aflate în stocul unităţii spitaliceşti.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, asigurarea către reclamant, pentru o perioadă de 2 luni, a tratamentului în cantitatea necesară, însă în doze multiple, s-a datorat inexistenţei în stocul Institutului Clinic Fundeni a flacoanelor Immunate în doze de 1000 de UI, la data preluării reclamantului în evidenţa acestui spital, din evidenţa Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională. Ulterior, pârâtul ICF a asigurat, din luna octombrie 2016, tratamentul cu flacoane de 1000 de UI. Or, o astfel de împrejurare nu poate fi considerată un refuz nejustificat al pârâtului ICF de a asigura reclamantului tratamentul în doze de 1000 de UI, cu atât mai mult cu cât, potrivit răspunsului emis de Institutul Clinic Fundeni la cererea depusă de reclamant la data de 26.10.2016, acest produs nu fusese achiziţionat anterior în doze de 1000 UI, deci situaţia inexistenţei pe stoc a acestui medicament în doze de 1000 UI este preexistentă transferului reclamantului din evidenţa INHT în evidenţa ICF.

Nu pot fi reţinute nici argumentele reclamantului în sensul producerii unei vătămări ca urmare a faptului că a trebuit să suporte injectări multiple. În recurs, reclamantul s-a limitat la reluarea susţinerilor expuse în faţa instanţei de fond cu privire la disconfortul legat de modalitatea de administrare a medicamentului Immunate în doze de 250/500 UI, precum şi la pericolul dizolvării mai multor doze într-o singură seringă, fără a se raporta în vreun fel la considerentele instanţei de fond, care s-a întemeiat pe opinia medicului sub îngrijirea căruia s-a aflat reclamantul, expusă în punctul de vedere nr. 20012/17.04.2019, adresat conducerii pârâtului ICF. În cuprinsul acestui punct de vedere, emis de un medic specialist, s-a indicat modalitatea de injectare în cazul unor doze multiple, arătându-se că flacoanele necesare se dizolvă într-o singură seringă şi că se efectuează doar un singur abord venos, împrejurare pe care recurentul nu a contestat-o decât prin prezentarea unor opinii proprii şi indicarea unui pretins pericol de deces al pacientului, fără a prezenta dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, precum o altă opinie medicală, contrară celei depuse la dosar.

Un alt set de critici formulate de reclamant priveşte neprescrierea tratamentului pentru 90/91/92 de zile, recurentul susţinând că aceasta obligaţie este prevăzută imperativ de protocolul de tratament şi că nu a existat vreun impediment pentru prescrierea tratamentului pe perioada maximă. Nici aceste critici nu pot fi primite, întrucât, potrivit art. 31 lit. j) din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 185/2015, tratamentul "poate fi" asigurat pe o perioadă de "până la 90/91/92 de zile", dispoziţie care, în raport de forma verbului utilizat, are un evident caracter facultativ, iar nu imperativ.

Pe de altă parte, recurentul a susţinut că mai fusese anterior tratat cu acest medicament şi nu manifestase reacţii adverse, nefiind necesară supravegherea evoluţiei sale de către medicul care l-a preluat în evidenţă. Înalta Curte reţine că, similar criticilor formulate anterior de reclamant, nici în acest caz recurentul nu a prezentat dovezi contrare punctului de vedere expus de medicul D., care a explicat motivele pentru care, la transferul pacientului în evidenţa Institutului Clinic Fundeni, nu s-a putut prescrie tratamentul pentru perioada maximă prevăzută de ordin, şi anume preluarea pacientului din evidenţa INHT fără documentaţia medicală aferentă anilor 2012-2016 şi caracterul general imprevizibil al evoluţiei pacienţilor cu hemofilie. Acest punct de vedere este emis de un medic specialist, fiind întemeiat pe cunoştinţele şi experienţa sa profesională, care prevalează în faţa opiniilor personale ale recurentului, iar explicaţiile de ordin medical oferite au un caracter rezonabil.

Aşadar, prescrierea tratamentului pentru o perioadă de 30 de zile, iar nu pe perioada maximă prevăzută de lege, nu poate fi considerată un abuz generator de prejudicii la adresa drepturilor recurentului-reclamant.

În ceea ce priveşte criticile din recurs privind obligarea pârâţilor la asigurarea tratamentului cu Immunate în doze de 3000 de UI pe săptămână, Înalta Curte le constată a fi nefondate. În esenţă, recurentul a reluat argumentele expuse la fondul cauzei, susţinând că neprescrierea tratamentului în doza menţionată este contrară prevederilor protocolului terapeutic elaborat la nivel naţional, care prevede o doză de 3000 de UI pe săptămână pentru pacienţii cu greutatea de 80 de kg.

Sub acest aspect, Înalta Curte consideră că protocolul de tratament nu poate fi aplicat de medicul curant într-o modalitate strict matematică, doar prin raportare la greutatea pacientului, ci luând în considerare datele şi situaţia specifică rezultată din evaluarea fiecărui pacient în parte. O altă interpretare ar nesocoti dreptul exclusiv al medicului, prevăzut de art. 381 din Legea nr. 95/2006, de a stabili tratamentul cuvenit pacientului, precum şi de a modifica sau înlocui acest tratament în raport de răspunsul organismului la medicamentul şi dozele prescrise.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant nu a făcut dovada că tratamentul prescris de medicul curant nu ar fi unul adecvat, invocând doar dispoziţiile protocolului terapeutic referitor la dozajul pe kilogram greutate, fără a depune acte medicale din care să rezulte neconformitatea tratamentului prescris cu starea sănătăţii sale ori eventuale efecte adverse generate de neadecvarea dozajului. Prin urmare, Înalta Curte constată că, prin solicitarea de obligare a pârâţilor la asigurarea tratamentului cu Immunate în doze de 3000 de UI pe săptămână, reclamantul solicită instanţei de judecată să se substituie în prerogativele exclusive ale medicului curant, fără a se proba existenţa unui abuz în exercitarea acestor atribuţii, pe care instanţa de contencios administrativ este chemată să îl sancţioneze.

În consecinţă, vor fi respinse, ca nefondate şi criticile privind nerespectarea protocolului terapeutic nr. 1301/2008, din perspectiva tratamentului stabilit de medicul curant pentru reclamantul A..

Înalta Curte mai reţine că recurentul-reclamant a mai invocat, succint, că pârâtul INHT a refuzat să-i asigure tratamentul la împlinirea vârstei de 18 ani, în februarie 2017, însă Înalta Curte constată că pacientul fusese transferat din evidenţa acestui spital în evidenţa Institutului Clinic Fundeni din luna iulie 2016.

În concluzie, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, neputând fi reţinută existenţa unui refuz nejustificat al vreunuia dintre pârâţi de a soluţiona cererile reclamantului. Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării unor drepturi şi interese legitime prin modalitatea în care i-a fost prescris şi asigurat tratamentul necesar bolii de care suferă, respectiv a producerii unei vătămări pentru repararea căreia este necesară intervenţia instanţei de contencios administrativ, potrivit art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la daunele morale, Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că obiectul cererii formulate de recurent nu l-a privit acordarea unor daune morale, ci a unor daune interese pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiei de a face, cele două tipuri de daune având regim juridic diferit. În al doilea rând, obligarea unei părţi la plata unor daune în favoarea părţii oponente nu poate fi dispusă în lipsa constatării unei vătămări, a unui prejudiciu sesizat de reclamant, respectiv a neîndeplinirii de către pârâtul aflat în culpă a unei obligaţii legale care-i incumbă. Or, în cauză, instanţa de fond a constatat că nu se poate reţine încălcarea, de către vreuna dintre autorităţi, a vreunui drept sau interes legitim al reclamantului şi că nu s-a dovedit existenţa vreunei vătămări, astfel încât a respins petitele având ca obiect obligaţia de a face, ca neîntemeiate, soluţie pe care instanţa de control judiciar a menţinut-o în recurs. Consecutiv acestei soluţii, va fi menţinută şi soluţia de respingere a pretenţiei vizând acordarea daunelor-interese, în lipsa impunerii pe cale judiciară a unei obligaţii în sarcina pârâţilor, în temeiul principiului accesorium sequitur principale.

Referitor la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurent, reţinând că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de reclamant, acest pârât nu poate fi obligat la niciuna dintre prestaţiile solicitate de reclamant.

Astfel, reclamantul a solicitat a-i fi recunoscut, pentru viitor, dreptul la tratamentul profilactic în regim ambulatoriu la domiciliu, în regim de compensare 100% şi în dozajul indicat prin acţiune, însă, conform Ordinului Preşedintelui CNAS nr. 619/2019, intimatul INHT nu mai derulează Programul Naţional pentru Hemofilie şi Talasemie. Aşadar, acest pârât nu poate fi obligat la asigurarea tratamentului solicitat de reclamant, atât timp cât nu face parte din reţeaua de specialitate în tratarea hemofiliei şi nu beneficiază de buget în acest sens.

Nici argumentul recurentului în sensul că este posibil, pe viitor, ca intimatul INHT să deruleze din nou acest program nu poate fi primit, întrucât se raportează la un eveniment viitor şi nesigur de realizare, care nu depinde de voinţa manifestă a intimatului-pârât, instanţa neputând impune în sarcina acestuia o obligaţie cu caracter eventual.

În consecinţă, va fi respins şi motivul de recurs privitor la soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

În condiţiile art. 2 alin. (1) pct. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă judiciară şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă judiciară privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală, încheiat la 14.02.2019 între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, Înalta Curte va stabili onorariul definitiv cuvenit avocatului din oficiu care a asigurat asistenţa judiciară în cauză recurentului-reclamant A. la suma de 940 RON şi constată că, potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, aceste cheltuieli rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2520 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Stabileşte onorariul definitiv cuvenit avocatului din oficiu care a asigurat asistenţa judiciară în cauză la suma de 940 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.