Former judge's bid to return to office fails: 2019 re-entry governed by current 10-year seniority rule under Law No. 303/2004; appeal held unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 11 iunie 2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 577 din 10.04.2019, pronunţată de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de lege referitoare la vechimea în funcţie pentru ca reclamanta să poată reveni în funcţia de magistrat;

- să se constate că este îndeplinită cerinţa condiţia de vechime prevăzută de legea aplicabilă, referitoare la vechimea în funcţie în cadrul procedurii de numire în funcţia de judecător;

- să se dispună continuarea procedurii prevăzută de Metodologia aprobată prin Hotărârea secţiei pentru Judecători nr. 49/2009.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 244 din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 244 din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În subsidiar, recurenta-reclamantă a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, întrucât aceasta nu s-a pronunţat pe obiectul cauzei, respectiv cu privire la neaplicarea condiţiei vechimii de 10 ani în cazul în care calitatea de "fost magistrat" a fost dobândită sub imperiul Legii nr. 92/1992, care statua, drept condiţie pentru revenirea în magistratură, o vechime de 5 ani în funcţia de judecător, precum şi pentru nepronunţarea cu privire la apărarea referitoare la neretroactivitatea Legii nr. 303/2004.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că sentinţa atacată nu este motivată în ceea ce priveşte chestiunea legii aplicabile, din perspectiva cerinţei vechimii, în situaţia în care demisia judecătorului a intervenit sub imperiul legii anterioare, respectiv a Legii nr. 92/1992, lege sub care trebuie analizate cerinţele de fond pentru admisibilitatea participării la procedura organizată conform Hotărârii secţiei pentru Judecători nr. 49/2009. A arătat recurenta că, la data demisiei din funcţia de judecător, cunoştea faptul că putea reveni în magistratură fără concurs, îndeplinind cerinţa vechimii de 5 ani, prevăzută de art. 67 din Legea nr. 92/1992.

De asemenea, reclamanta a criticat sentinţa recurată pentru că nu a diferenţiat între condiţiile de fond impuse de Legea nr. 303/2004 şi cele de procedură, prevăzute de Metodologia aprobată prin Hotărârea secţiei pentru Judecători nr. 49/2009. În cuprinsul Metodologiei nu este prevăzută expres legea aplicabilă în cazul cerinţei vechimii în funcţia de judecător anterior demisiei, astfel încât revenea în atributul instanţei de fond să stabilească norma de drept incidentă în cazul demisiilor survenite sub imperiul Legii nr. 92/1992. În opinia recurentei-reclamante, această lege nu poate fi decât Legea nr. 92/1992, în vigoare la data demisiei, lege în raport de care reclamanta şi-a ghidat conduita şi a prefigurat posibilitatea reîntoarcerii în magistratură.

Recurenta a susţinut că prima instanţă a analizat cauza în raport de prevederile Legii nr. 303/2004, aplicând retroactiv dispoziţiile art. 331 din acest act normativ. Astfel, aplicând cerinţa vechimii de 10 ani prevăzută de acest text de lege pentru situaţia demisiei depuse anterior intrării sale în vigoare, au fost încălcate prevederile art. 6 C. civ., art. 67 din Legea nr. 92/1992, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (1), art. 53, art. 78 din Constituţie, precum şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, coroborate cu prevederile art. 26 din Pactul pentru drepturile civile şi politice, art. 6 din Pactul privind drepturile economice, art. 14 şi art. 17 din CEDO şi Protocolul 12 art. 1 CEDO.

Analizarea condiţiei de vechime fără a se avea în vedere momentul demisiei este nelegală, în opinia recurentei şi creează o discriminare, întrucât este negat dreptul, existent la data demisiei, de a reveni în funcţie fără concurs, instanţa şi pârâtul raportându-se la o lege ulterioară momentului la care recurenta a dobândit calitatea de "fost magistrat". Trimiterile instanţei de fond la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1325/2008 sunt străine cauzei, întrucât reclamanta nu a solicitat instanţei de fond să îndeplinească atributul legiferării, ori să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative, ci să aplice corect legea la situaţia în speţă.

Recurenta a apreciat că, pe perioada cât Legea nr. 303/2004 este în vigoare, procedurile privind revenirea în magistratură a foştilor judecători vor urma dispoziţiile acestei legi, cu excepţia condiţiei de vechime în magistratură, care trebuie analizată în raport de legea în vigoare la data demisiei, în speţă Legea nr. 92/1992. În caz contrar, a apreciat recurenta că aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 nu i-ar mai permite niciodată să revină în magistratură, fiind supusă unei sancţiuni perpetue.

Expunând parcursul său profesional până la data demisiei, recurenta a arătat că această manifestare de voinţă a avut loc la data de 15.08.2001, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, împrejurare căreia instanţa de fond nu i-a dat relevanţă. Deşi prima instanţă a reţinut că reclamanta a formulat cererea de revenire în magistratură în temeiul art. 331 din Legea nr. 303/2004, consideră recurenta că această împrejurare nu înseamnă că cerinţa vechimii se verifică prin prisma acestui text de lege.

A mai susţinut recurenta că, deşi procedura de revenire în magistratură a foştilor judecători se supune prevederilor art. 331 din Legea nr. 303/2004, această împrejurare nu poate contraveni prevederilor constituţionale şi principiului neretroactivităţii legii civile cu privire la condiţiile de fond prevăzute de legea în vigoare la data depunerii demisiei, respectiv a dobândirii calităţii de "fost magistrat", în cazul de faţă aceasta fiind Legea nr. 92/1992.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivele de nelegalitate circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le consideră a fi nefondate. Subsumat acestui text de lege, recurenta-reclamantă a invocat lipsa motivării cu privire la o serie de argumente vizând, în esenţă, legea aplicabilă cauzei, susţineri care, la verificarea conţinutului sentinţei recurate, nu se confirmă.

Înalta Curte constată că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este neîntemeiată.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund poziţiei procesuale exprimate de pârât nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neanalizării susţinerilor reclamantei, în condiţiile în care din considerentele sentinţei reiese că au fost avute în vedere toate susţinerile părţilor, inclusiv cele pretins omise (aparţinând reclamantei) referitoare la legea incidentă speţei şi la aplicarea în timp a legilor succesive, Legea nr. 92/1992 şi Legea nr. 303/2004.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta speţă.

În realitate, nemulţumirile recurentei-reclamante privesc modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situaţia în speţă, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Chestiunea de drept asupra căreia este chemată să se pronunţe instanţa de control judiciar priveşte legea aplicabilă în cazul reclamantei, din perspectiva vechimii pe care aceasta trebuie să o îndeplinească pentru a putea reveni fără concurs în funcţia de judecător. În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut, contrar instanţei de fond, că cerinţa vechimii în funcţie trebuie raportată la prevederile art. 67 din Legea nr. 92/1992, în vigoare la data demisiei reclamantei, iar nu la cele ale art. 331 din Legea nr. 303/2004, şi că aplicarea acestui din urmă act normativ s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate de reclamantă, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii incidente cauzei.

Recurenta-reclamantă şi-a depus candidatura pentru a participa la procedura reglementată de art. 331 din Legea nr. 303/2004, adresată persoanelor care doresc să fie numite, fără concurs sau examen, în funcţiile vacante de judecător sau procuror şi care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative: au ocupat timp de 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, nu a fost sancţionate disciplinar, au avut calificativul "foarte bine" la toate evaluările şi şi-au încetat activitatea din motive neimputabile.

Înalta Curte constată că textul de lege nu diferenţiază, din perspectiva cerinţei vechimii, după cum candidaţii şi-au încetat activitatea sub imperiul acestei legi sau a unei legi anterioare, instituind o cerinţă cu caracter general aplicabil tuturor persoanelor interesate de revenirea în magistratură prin intermediul acestei proceduri, inclusiv reclamantei, a cărei demisie a fost formulată sub imperiul Legii nr. 92/1992. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, atacată în cauză de reclamantă, nu face altceva decât să aplice dispoziţiile textului de lege anterior menţionat, astfel încât criticile formulate de reclamantă cu privire la actul administrativ reprezintă veritabile critici la adresa modului în care legiuitorul a înţeles să legifereze în materie, critici care nu pot face decât obiectul unui control de constituţionalitate (prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate, pe care reclamanta a invocat-o în faţa instanţei de fond, nefiind soluţionată până în prezent de Curtea Constituţională), iar nu al controlului pe calea contenciosului administrativ.

Recurenta-reclamantă susţine că cerinţa vechimii trebuie interpretată şi aplicată prin raportare la legea în vigoare la data demisiei (Legea nr. 92/1992), care prevedea o vechime anterioară în funcţie de doar 5 ani, susţinând natura de condiţie de fond a acestei cerinţe şi faptul că la data demisiei a avut în vedere dispoziţiile acestei legi, prefigurând condiţiile în care poate reveni în funcţia de judecător. Însă, Înalta Curte apreciază că data depunerii demisiei nu poate fi considerată un criteriu în stabilirea legii aplicabile cauzei, atât procedura ce trebuie urmată, cât şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească reclamanta fiind stabilite de legea în vigoare la data depunerii candidaturii, respectiv Legea nr. 303/2004, iar nu de actul normativ abrogat - Legea nr. 92/1992.

Potrivit art. 6 alin. (5) din C. civ.:

"Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare." Or, depunerea cererii de revenire în magistratură reprezintă o manifestare de voinţă exprimată/produsă după adoptarea Legii nr. 303/2004, prin care reclamanta tinde la schimbarea situaţiei sale profesionale, astfel încât condiţiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească, inclusiv din perspectiva vechimii anterioare în funcţie, nu pot fi raportate decât la legea în vigoare, iar nu la legea abrogată.

Aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 92/1992, act normativ abrogat, nu s-ar putea face decât în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din C. civ., care dispune că:

"Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor." Or, actul depunerii demisiei a produs, conform Legii nr. 92/1992, o singură consecinţă, şi anume pierderea de către reclamantă a calităţii de judecător, neavând aptitudinea de a stabili condiţiile viitoarei reveniri a acesteia în magistratură.

În concluzie, legea aplicabilă cererii depuse de reclamantă este cea în vigoare la momentul la care reclamanta şi-a exprimat voinţa de a reveni în magistratură - Legea nr. 303/2004, iar nu cea de la data la care a decis să părăsească funcţia de judecător.

Totodată, motivele care au stat la baza demisiei reclamantei şi modalitatea în care aceasta şi-a prefigurat opţiunile profesionale viitoare, în sensul revenirii în magistratură, nu prezintă relevanţă juridică şi nu influenţează în vreun fel aplicarea în cauză a normelor de drept în vigoare la data depunerii cererii de revenire în funcţia de judecător.

Aşadar, Înalta Curte constată că prima instanţă a aplicat în mod corect prevederile Legii nr. 303/2004, în raport de care a concluzionat cu privire la neîndeplinirea de către reclamantă a condiţiei vechimii de 10 ani în funcţia de judecător, considerente care respectă principiile aplicării legii civile în timp, nefiind decelat un caz de aplicare retroactivă a unui act normativ.

Referitor la argumentul existenţei unei discriminări a reclamantei, pe care instanţa de fond nu l-a analizat adecvat, Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1325/2008 nu sunt străine cauzei, fiind redate de instanţa de fond ca răspuns la argumentele reclamantei, prin care aceasta a apreciat a fi discriminatorie, în analizarea îndeplinirii cerinţei vechimii, aplicarea unui act normativ adoptat ulterior demisiei din funcţia de judecător. Or, atât timp cât reclamanta a formulat cererea de revenire în magistratură în temeiul art. 331 din Legea nr. 303/2004, iar acest text de lege nu operează o diferenţiere a cerinţei vechimii în raport de actul normativ în vigoare la data încetării calităţii de magistrat, criticile reclamantei priveau, în realitate, modul de legiferare al normei şi solicitau judecătorului cauzei să refuze aplicarea ei, aspecte pe care Curtea Constituţională le-a analizat prin considerentele deciziei anterior amintite.

Înalta Curte reţine că, şi dacă s-ar analiza situaţia în speţă prin prisma unei pretinse discriminări a reclamantei, aplicarea tratamentului diferenţiat trebuia să fie relevat în cazul unor persoane aflate în situaţii similare cu cea a reclamantei, ceea ce în speţă nu s-a invocat şi nici dovedit, argumentele reclamantei din cererea de chemare în judecată privind proceduri de numire în funcţia de judecător reglementate de alte prevederi legale decât cea în temeiul căreia şi-a depus reclamanta cererea.

Cât priveşte criticile reclamantei referitoare la suportarea unei sancţiuni perpetue, constând în imposibilitatea reîntoarcerii în funcţia de judecător fără susţinerea concursului, Înalta Curte apreciază că revine în atributul legiuitorului să stabilească condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească destinatarii normei prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004, instanţa de contencios administrativ fiind chemată să se pronunţe cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, iar nu cu privire la modul de legiferare a normei pe care s-a întemeiat acesta. De altfel, nu se poate susţine că, prin stipularea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească foştii magistraţi, diferite de cele existente la data la care şi-au încetat activitatea, sunt "sancţionaţi" cei care nu mai îndeplinesc cerinţele de numire în funcţie potrivit legii în vigoare, o astfel de consecinţă nefiind relevată de conţinutul textului de lege.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că sentinţa fondului este legală, criticile recurentei-reclamante nefiind apte să conducă la reformarea soluţiei atacate.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 244 din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.