Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 8954/2004 AI generated

Disability classification error: Recharacterization of medium to severe handicap under Ministry of Health Order 726/2002 criteria

Case Number Decizia nr. 8954/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the National Authority for Persons with Disabilities, thereby upholding the lower court’s decision that annulled the administrative decision classifying the claimant in the medium degree of handicap. The dispute concerned an administrative act by the Superior Medical Expert Commission, which had assigned a medium disability grade to a claimant diagnosed with Grade I oligophrenia, IQ 64, and behavioral disorders, while the claimant argued for a severe grade. Relying on Point 5 of Ministry of Health Order No. 726/2002, which stipulates that an IQ of 50-70 associated with other deficiencies constitutes a severe functional deficit, the court held that the initial classification as "medium functional deficit" was legally erroneous and that the correct classification was "severe functional deficit," confirming that the claimant prevailed in their action to annul the specific administrative decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Disability classification error: Recharacterization of medium to severe handicap under Ministry of Health Order 726/2002 criteria: Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică.

Keywords

AI generated
degree of disability administrative error discrimination based on disability medical rehabilitation measure reinstatement of disability pension cognitive impairment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 3 decembrie 2003, reclamantul D.D. a solicitat anularea deciziei nr. 4277 din 7 octombrie 2003, emisă de Autoritatea Națională a Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin care a fost încadrat în gradul de handicap mediu.

În motivarea acțiunii introductive, s-a arătat că încadrarea în gradul de handicap mediu s-a făcut fără a se ține seama de caracteristicile bolii de care suferă, oligofrenie gr. I, caracteristici care impuneau încadrarea în gradul de handicap accentuat.

Prin sentința civilă nr. 210 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă, reținându-se că în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 726/2002, pct. 5, diagnosticul reclamantului se încadrează la acela de „deficiență funcțională accentuată”.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta arătând că au fost respectate criteriile de încadrare într-un grad de handicap, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 726/2002 și că aprecierea asupra intensității deficienței asociate, aparține Comisiei de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți.

Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică.

Potrivit pct. 5 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 726/2002, handicapul este accentuat sau grav pentru bolnavii cu Q1 50-55, la 70, dacă întârzierea mentală este asociată cu altă deficiență.

Din decizia contestată, rezultă că reclamantul-intimat prezintă diagnosticul de oligofrenie gr. I, cu Q1=64, cu tulburări de comportament.

Așadar, în mod eronat, în decizia medicală a fost menționat diagnosticul de „deficiență funcțională medie”, corect fiind, conform actului normativ, „deficiență funcțională accentuată”.

Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs, care să poată fi analizate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală pentru Persoanele cu Handicap, împotriva sentinței civile nr. 210 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.