Legality of suspending tax objection pending criminal probe; failure to prove decisive interdependence and proportionality under fiscal procedure code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 02.09.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, să dispună anularea Deciziei nr. 1122/28.06.2016 şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere x/10.03.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 188/F din 20 decembrie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna. S-a dispus anularea deciziei nr. 1122/28.06.2016 şi obligarea pârâtei DGRFP Braşov să soluţioneze contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/10.03.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă în baza constatărilor din Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/10.03.2016.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recursuri pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

3.1. Recurenta-pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În motivarea căii de atac s-a arătat că măsura suspendării soluţionării contestaţiei a fost fundamentată pe existenţa pe rolul organelor de cercetare penală a dosarului penal nr. x/2016 având ca obiect soluţionarea sesizării penale nr. 737/07.03.2016, formulată de inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Covasna.

Având în vedere dispoziţiile legale care reglementează posibilitatea suspendării soluţionării contestaţiei formulate împotriva unui act administrativ, dar şi dispoziţiile Codului de procedură fiscală referitoare la cazurile de suspendare a inspecţiei fiscale, recurenta - pârâtă a apreciat că susţinerea reclamantei, referitoare la faptul că în cazul sesizărilor penale inspecţia fiscală ar fi trebuit să fie suspendată, iar nu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actului administrativ, este netemeinică şi constituie o interpretare nesusţinută pe dispoziţii legale.

A mai arătat că încălcarea dreptului liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 alin. (1) si (2) din Constituţia României, precum şi a dreptului fundamental al soluţionării oricărui proces într-un interval de timp rezonabil, se apreciază în raport de complexitatea fiecărei cauze.

De asemenea, a susţinut că politica de combatere a acestui tip de infracţiuni (evaziune fiscală) relevă temeinicia şi legalitatea măsurii de suspendare a soluţionării contestaţiei, iar cercetările efectuate de către organele de cercetare penală pot sta la baza reluării inspecţiei fiscale şi la modificarea bazei de impunere, motiv pentru care apreciază ca fiind necesară menţinerea măsurii.

A apreciat recurenta că din motivarea deciziei se conturează inclusiv motivele de fapt, care au determinat organul fiscal să adopte soluţia de suspendare, întrucât din verificările şi instrumentările efectuate de organele de inspecţie fiscală, din analiza informaţiilor furnizate de bazele de date ANAF referitoare la prelucrarea datelor din declaraţiile privind livrările/prestările de servicii şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional (D 394) de către plătitorii de TVA, precum şi din informaţiile primite de la inspectorii antifraudă şi de inspectorii fiscali, urmare a solicitărilor de control încrucişat transmise la societăţile din lanţul tranziţional al bunurilor/serviciilor cuprinse în evidenţele contabile ale societăţii verificate, nu s-a putut demonstra realitatea şi legalitatea operaţiunilor, în timpul controlului fiind stabilit un impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 389.261 RON şi o taxă pe valoarea adăugată suplimentară în sumă de 583.892 RON.

Cu privire la aspectele invocate de către reclamantă ce ţin de motivele de drept şi de fapt care au condus la stabilirea obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar, s-a apreciat că nu pot fi dezbătute prin prezenta cauză, care nu vizează fondul.

S-a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind netemeinică si nefondată.

3.2. Recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a considerat criticabilă sentinţa sub aspectul temeiniciei si legalităţii având în vedere faptul ca instanţa de fond, printr-o interpretare eronata a legii, a admis acţiunea si a dispus anularea deciziei nr. 1122/28.06.2016 cu consecinţa obligării D.G.R.F.P. Braşov sa soluţioneze pe fond contestaţia administrativă.

A arătat că procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei a început în anul 2016, fiind aplicabile dispoziţiile art. 277 din Legea nr. 207/2015, şi că hotărârea a fost data cu încălcarea prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dispoziţii preluate în prezent de art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

S-a arătat că instanţa de fond nu a reţinut faptul ca organele de inspecţie fiscală au sesizat IPJ Covasna tocmai în legătura cu mijloacele de proba privind stabilirea bazei de impozitare, respectiv a TVA si a impozitului pe profit, şi că, în ceea ce priveşte aceste mijloace de proba exista indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Aceasta interdependenta consta în faptul că, potrivit constatărilor consemnate de organele de inspecţie fiscala din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Covasna în Raportul de inspecţie fiscala nr. x/10.03.2016, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/10.03.2016, în perioada ianuarie 2012- august 2015 societatea a dedus cheltuieli în suma totala de 2.432.884 RON si TVA în suma de 583.892 RON în baza unor documente care apar ca fiind emise de S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L, S.C. D. S.R.L şi S.C. E. S.R.L. şi care vizează operaţiuni a căror realitate nu a putut fi dovedita.

In ceea ce priveşte motivarea deciziei pârâtei, s-a susţinut, contrar celor reţinute în sentinţă, că aceasta nu este formală, la paginile 4-8 din aceasta decizie fiind făcută o descriere detaliată a documentelor care apar ca fiind emise de furnizorii reclamantei şi pentru care exista indicii care evidenţiază tranzacţii fictive.

In acest sens au fost prezentate facturile presupus încheiate cu furnizorii cu privire la care, din verificarea informaţiilor din baza de date F., s-a constatat că erau declaraţi inactivi. Totodată, la furnizori au fost efectuate şi controale încrucişate de către inspectorii antifraudă.

S-a susţinut în motivele de recurs că motivarea instanţei este străina de natura cauzei, nefiind reală susţinerea potrivit căreia organul de soluţionare a contestaţiilor nu ar fi făcut aprecieri proprii cu privire la indiciile de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscala, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

In acest sens s-a arătat că motivul care a stat la baza suspendării nu este acela ca ar fi încheiat tranzacţii cu contribuabili inactivi ci acela că exista suspiciuni ca tranzacţiile efectuate sunt fictive, menţiunile referitoare la declararea ca inactive a celor patru societăţi fiind făcute pentru a sublinia un model de comportament al acestor furnizorilor.

Totodată, s-a arătat că în considerentele hotărârii atacate instanţa de fond a făcut aprecieri şi în ceea ce priveşte raportul juridic substanţial de drept fiscal, ceea ce excede obiectului litigiului dedus judecăţii, aspect faţă de care au fost criticate, prin motivele de recurs, şi considerentele hotărârii.

De asemenea, s-a arătat că a fost încălcat grav principiul de drept potrivit căruia "penalul tine în loc civilul" statuat în art. 19 alin. (2) din C. proc. pen.

A fost invocată şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reprezentată de decizia nr. 5944 din 25 iunie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011, într-o speţă similară.

Pentru aceste considerente a solicitat instanţei de judecata admiterea cererii de recurs, casarea sentinţei si, reţinând cauza spre rejudecare, respingerea acţiunii ca fiind nelegala si netemeinică.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, arătând că prima instanţă a reţinut în mod corect că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv ale O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, intimata - reclamantă a susţinut că aprecierile recurentelor privind interdependenţa dintre stabilirea obligaţiilor fiscale şi caracterul infracţional al faptelor, sunt vădit nefondate.

In acest sens, s-a arătat că organele de inspecţie fiscală sunt în măsură să verifice dacă achiziţiile de bunuri şi servicii reflectate în documentele contabile sunt reale şi destinate activităţii economice.

Au fost invocate şi concluziile Procesului-verbal nr. x/4.11.2016 întocmit de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, având ca obiect verificarea aceloraşi operaţiuni, din care rezultă că achiziţiile de servicii si lucrări se de la furnizori sunt reflectate în veniturile reclamantei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie 2019, faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt nefondate.

Argumente de fapt şi de drept relevante

În perioada 22.10.2015-04.03.2016, reclamanta a fost supusă unui control efectuat de organele de inspecţie fiscală din cadrul AJFP Covasna având ca obiect verificarea impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, perioada verificată fiind 01.01.2012-31.08.2015,control finalizat prin RIF nr. x/10.03.2016 care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. x/10.03.2016, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă de 1.189.124 RON reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii.

Organul de inspecţie fiscală a constatat cheltuielile efectuate de reclamantă în baza contractelor încheiate cu o serie de furnizori ca nefiind deductibile şi, în baza art. 11 din Codul de procedură fiscală, a reconsiderat tranzacţiile ca fiind fără conţinut economic. Prin urmare, a reţinut că sunt suspiciuni privind comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, motiv pentru care, prin adresa nr. x/07.03.2016, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

Împotriva deciziei de impunere şi raportului de inspecţie fiscală mai sus menţionate, reclamanta a formulat contestaţia înregistrată la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

Prin Decizia nr. 1122/28.06.2016, pârâta DGRFP Braşov a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă în baza art. 277 din Legea nr. 207/2015, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, reţinând că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin RIF şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor există o strânsă legătură, de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Înalta Curte constată netemeinicia motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

Criticile circumscrise acestui motiv, care privesc expunerea de către judecătorul fondului a unor motive străine de natura cauzei, reprezintă, în fapt, aprecieri de fond asupra considerentelor hotărârii, cărora instanţa de recurs le va răspunde în cadrul analizei motivului prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ.

Strict procedural, pentru a fi incident acest caz de casare motivarea ar trebui să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, însă Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe cuprinde cerinţele cerute de dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., având în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt, a încadrării în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

In cadrul motivelor de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile de nelegalitate formulate de recurentele-pârâte privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/10.03.2016.

Conform art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În ceea ce priveşte motivul formulat de recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov cu privire la norma de drept incidentă, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 352 din Legea 207/2015 privind Noul Codul de procedură fiscală, în sensul că speţei îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiul cod de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003), întrucât activitatea de control a început la data de 22.10.2015.

Dispoziţiile art. 277 din Legea nr. 207/2015 au în esenţă aceeaşi formulare cu cele mai sus redate, introducând în plus precizarea ca sesizarea organelor penale să privească mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, astfel că stabilirea cadrului normativ aplicabil se impune doar din motive de acurateţe juridică, neavând niciun efect cu privire la legalitatea actului administrativ.

Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligaţie a organului fiscal de a suspenda soluţionarea contestaţiei administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu respectarea principiului proporţionalităţii.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâte, precum şi la actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că părţile nu au contestat îndeplinirea primei cerinţe a textului de lege, organul fiscal competent dispunând sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunal Covasna cu privire la realitatea operaţiunilor desfăşurate cu o serie de parteneri contractuali.

Prin urmare, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă analiză a acestei cerinţe, reţinând că nu este îndeplinită condiţia ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluţionarea contestaţiei administrative şi că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluţiona contestaţia reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal, în vederea stabilirii caracterului real al achiziţiilor evidenţiate în contabilitate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

Raportând aceste garanţii la susţinerile recurentelor - pârâte privind necesitatea existenţei unei soluţii pronunţate pe latura penală a cauzei pentru finalizarea procedurii administrative, Înalta Curte reţine că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiţie al reclamantei, în speţă aproximativ 4 ani. Astfel, nici la momentul soluţionării prezentului recurs în cauza penală nr. 93/P/2016 de pe rolul IPJ Covasna - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, nu a fost luată nicio măsură cu privire la reclamantă, urmărirea penală fiind începută în rem.

De asemenea, fără a aduce atingere fondului raportului fiscal, instanţa de control judiciar, în acord cu prima instanţă, nu poate omite o serie de aspecte ce rezultă din chiar motivarea organului fiscal la luarea măsurii şi care nu justifică legătura de interdependenţă dintre faptele ce fac obiectul cercetării penale şi soluţionarea contestaţiei fiscale.

Astfel, la o verificare sumară a faptelor, se reţine că situaţia de inactivitate a celor patru parteneri contractuali, respectiv S.C. B. S.R.L., S.C. C., S.C. D. şi S.C. E., nu se suprapune perioadelor în care au fost derulate operaţiunile comerciale asupra cărora planează suspiciunea că ar fi nereale.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că decizia prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei suferă şi sub aspectul motivării măsurii, în condiţiile în care se face doar o trimitere generală la necesitatea verificării realităţii operaţiunilor, deşi în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală s-a reţinut că societatea reclamantă a prezentat contractele de prestări servicii, însoţite de facturi, cu privire la care a fost contestată doar calitatea de documente justificativ a acestora, în accepţiunea prevederilor art. 6 din Legea contabilităţii, împrejurări care intră, evident, în competenţa organului fiscal, iar nu penal.

Înalta Curte mai constată că şi în cuprinsul motivelor de recurs formulate de recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, este adus argumentul necesităţii verificării unor operaţiuni derulate între S.C. G. S.R.L., ca furnizor al mărfuri si servicii pentru S.C. C. S.R.L. si S.C. B. S.R.L., deci operaţiuni privind relaţii dintre furnizorii reclamantei cu terţi.

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Referitor la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată, instanţa are în vedere că aceasta reprezintă doar o dezlegare dată unei speţe, motivele suspendării fiind analizate de instanţă în raport de particularităţile fiecărei cauze.

Critica privind încălcarea principiului de drept prevăzut de art. 19 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia "penalul ţine în loc civilul" este de asemenea nefondată, acest principiu având eficientă doar în condiţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, neîndeplinite în cauză.

In acest sens, prin Decizia nr. 483/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea Constituţională a statuat că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei, emisă în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna împotriva sentinţei nr. 188/F din 20 decembrie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2019.