Reserve-status suspension claim reinstated after merits ruling clarifies relative res judicata.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne:

- suspendarea executării Ordinului ministerului afacerilor interne nr. II/396 din 14.02.2018 privind aplicarea sancţiunii cu trecerea sa în rezervă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei;

- repunerea reclamantului în toate drepturile băneşti avute la data de 14 februarie 2018, data trecerii în rezervă, inclusiv compensarea drepturilor salariale de care reclamantul a fost privat începând cu data de 14.02.2018 până la data punerii în executare a hotărârii de suspendare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea pronunţată la 4 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata în cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Încheierii menţionate la pct. 2 a declarat recurs A., care a solicitat anularea ei, urmând ca instanţa de recurs să soluţioneze pe fond cererea sa.

A precizat că instanţa, odată declarată competentă şi împlinite condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, este obligată să o judece şi să se pronunţe asupra ei, de urgenţă şi cu precădere, anterior soluţionării definitive a cererii de anulare.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, reţine că s-a formulat oral, de către reclamantul A., cerere de renunţare la judecata capătului de cerere vizând soluţionarea suspendării executării Ordinului ministerului afacerilor interne nr. II/396 din 14.02.2018 privind aplicarea sancţiunii cu trecerea sa în rezervă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei cu recursul din prezentul dosar.

În cauză manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata cererii de suspendare în recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

În temeiul art. 406 alin. (1) şi alin. (6) teza a doua din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de cererea de renunţare la judecata cererii de suspendare a executării odată cu recursul din prezentul dosar, formulată de recurentul-reclamant A..

Pe fondul recursului, se reţine că potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.

În speţă instanţa de fond a dispus suspendarea judecării prezentei cauze, care are ca obiect o cerere de suspendare a executării Ordinului ministerului afacerilor interne nr. II/396 din 14.02.2018 privind aplicarea sancţiunii cu trecerea în rezervă a reclamantului, formulată în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, până la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018 care are ca obiect suspendarea executării şi anularea Ordinului nr. II/396/14.02.2018.

Se impune a se observa că suspendarea executării a fost solicitată în cauza anterioară în temeiul art. 15 din Legea 554/2004, deoarece cererea de suspendare a fost promovată odată cu acţiunea în anulare.

În dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 3708/20.092018, prin care a respins ca inadmisibile, pentru lipsa plângerii prealabile, cererea de suspendare şi cererea de anulare, sentinţă care a fost recurată de reclamant, potrivit menţiunilor din sistemul Ecris.

Cererea de chemare în judecată în dosarul nr. x/2018 a fost promovată la data de 19.02.2018, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 3708/20.092018 iar prezenta cerere a fost formulată la data de 02.11.2018, prin aceasta recurentul reclamant invocând faptul că a realizat procedura prealabilă la data de 24.04.2018, deci ulterior promovării acţiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2018

În acest context, fără a nega faptul că şi hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării actului administrativ se bucură de autoritate de lucru judecat, se reţine însă că aceasta este una relativă, reglementată prin dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6) şi art. 15 alin. (4) din Legea 554/2004.

Cu alte cuvinte, în contextul speţei deduse judecăţii, în situaţia în care reclamantul promovează iniţial o cerere de suspendare a executării şi, cu această ocazie, nu face dovada îndeplinirii procedurii prealabile aşa cum prevede art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, cererea formulată fiind respinsă pentru neîndeplinirea acestei condiţii de formă, nimic nu opreşte pe reclamant să promoveze o nouă cerere de suspendare a executării după ce efectuează procedura prealabilă, în aceste condiţii nemaiputând fi pusă în discuţie lipsa acestei proceduri, ci eventual neîndeplinirea altor condiţii de exercitare a cererii de suspendare a executării.

Este adevărat că art. 14 alin. (6) din Legea 554/2004 prohibeşte formularea mai multor cereri de suspendare a executării succesive pentru aceleaşi motive. Însă această dispoziţie legală are în vedere ipoteza în care s-au formulat anterior şi alte cereri de suspendare a executării în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 şi motivele de fond pentru care acestea au fost formulate, motive care ţin de îndeplinirea cerinţelor privind existenţa unor cazuri bine justificate şi pagubei iminente pe care petentul este ţinut să le dovedească. Această ipoteză nu se regăseşte în cauză deoarece, aşa cum s-a arătat anterior recurentul reclamant nu a formulat anterior o cerere de suspendare în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, iar cerea sa anterioară nu a fost soluţionată pe fond.

Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a se putea dispune suspendarea judecăţii şi în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata cererii de suspendare a executării odată cu recursul din prezentul dosar, formulată de recurentul-reclamant A..

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 4 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre continuarea judecăţii la instanţa de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.