Insurer's challenge to insolvency and license revocation fails on appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (în continuare A.S.F.), anularea Deciziei A.S.F. nr. 1498 din 27.07.20J6, privind închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii "A." - S.A., publicată în Monitorul Oficial nr. 586/02.08.2016.

Totodată, a cerut constatarea faptului că raportul întocmit de B. S.R.L. (în continuare B.) care a stat la baza emiterii Deciziei A.S.F. nr. 1498 din 27.07.2016 este nelegal şi obligarea A.S.F. la completarea/refacerea raportului de evaluare întocmit de B., inclusiv bilanţul actualizat, pe baza datelor financiare disponibile la 30.06.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 677 din 1 martie 2017, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece în conţinutul acesteia nu s-a făcut referire la existenţa mai multor capete de cerere, iar cu privire la excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere îndreptate împotriva raportului B. s-a arătat doar că:

"În temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, instanţa de judecată se poate pronunţa şi pe operaţiuni".

O altă critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la greşita respingere a criticilor de nelegalitate referitoare la excesul de putere al ASF, prin constatarea că susţinerile invocate în argumentarea acestui motiv de nelegalitate sunt simple aserţiuni şi că nu s-a dovedit că ASF a depăşit limitele permise de lege sub aspectul oportunităţii emiterii actului administrativ.

Instanţa fondului nu a analizat aspectele legate de contrarietatea de interese, manifestată în Dosarul penal nr. x/2016, astfel cum a afirmat şi Direcţia Naţională Anticorupţie.

De asemenea, nu s-a analizat faptul că decizia contestată a fost luată în condiţiile în care ASF nu şi-a îndeplinit atribuţiile de autoritate de reglementare în ceea ce priveşte stabilirea pieţei asigurătorilor RCA şi că numai ulterior luării deciziei şi-a îndeplinit această obligaţie şi a emis O.U.G. nr. 54/2016, în data de 14.09.2016, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Necesitatea reglementării pieţei asigurărilor RCA, în prealabil analizei situaţiei A., este subliniată în votul, împotriva soluţiei de faliment, al dlui. C., vicepreşedinte al Consiliului ASF.

Curtea de apel a respins în mod greşit critica referitoare la încălcarea principiului securităţii juridice şi încrederii legitime, realizând o analiză pur formală a momentului la care au intrat în vigoare anumite texte de lege, dar a ignorat criticile prin care s-a arătat că prin aplicarea unor măsuri preluate din actele normative adoptate după deschiderea procedurii au fost reconsiderate exigenţe sporite referitoare la indicatorii legaţi de solvabilitate, iar capacitatea de restabilire a echilibrului financiar al societăţii a fost apreciată prin prisma noilor cerinţe, contrar Legii nr. 32/2000 şi Legii nr. 503/2004, incidente procedurii.

Prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod greşit că la emiterea deciziei ASF contestate ar fi fost respectate prevederile art. 24 alin. (4) coroborate cu art. 55, 58, 60 din Legea nr. 246/2015, în sensul că prin decizia ASF s-a stabilit că este "adecvat" ca societatea să fie lichidată prin procedura obişnuită de insolvenţă, fără a asigura efectuarea, în prealabil, a unei evaluări corecte, prudente şi realiste a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale asiguratului, ca urmare a faptului că evaluarea utilizată de ASF nu este însoţită de un "bilanţ actualizat", conform art. 60 sus-citat.

În acest sens, recurenta-reclamantă consideră că nu s-a realizat o evaluare corectă, prudentă şi realistă, deoarece nu s-a soluţionat în prealabil emiterii deciziei, cererea de majorare a capitalului social cu suma de 10.000.000 RON, nu s-a efectuat inventarierea dosarelor de daune, calculul celor doi indici de solvabilitate nu a fost revizuit nici la 31.01.2016.

Recurenta-reclamantă critică respingerea de către prima instanţă a probei testimoniale şi a probei cu expertiză care erau pertinente, concludente şi utile cauzei.

Astfel, teza probatorie urmărită prin audierea martorilor era precizarea modului de fundamentare şi mecanismul practic de luare a deciziilor în cadrul ASF, identificarea criteriilor mecanismului de evaluare şi selectare ale societăţilor de asigurare care sunt supuse controlului ASF, determinarea condiţiilor concrete în care se afla piaţa asigurărilor, în special piaţa RCA, la momentul luării deciziei contestate.

Teza probatorie urmărită prin administrarea expertizei era aceea de a se stabili dacă evaluarea utilizată de ASF este sau nu întemeiată pe un "bilanţ actualizat".

Mai arată recurenta-reclamantă că sentinţa atacată nu este motivată în ceea ce priveşte respingerea criticilor privind nemotivarea ASF referitoare la neexaminarea disp. art. 24 alin. (5) din Legea nr246/2015.

O motivare efectivă a deciziei administrative impunea ca aceasta să conţină elementele de fapt care să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile acesteia, să facă posibilă executarea controlului de legalitate şi să precizeze care sunt circumstanţele care au determinat ASF să aplice un singur obiectiv şi care au fost argumentele care au stat la baza înlăturării celorlalte obiective, mai ales că decizia nu a fost luată în unanimitate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă nu a făcut niciun fel de menţiune în legătură cu cererea prin care a solicitat să se constate că raportul întocmit de B. S.R.L., care a stat la baza emiterii Deciziei ASF nr. 1498/27.07.2016 este nelegal şi să se dispună obligarea ASF la completarea/refacerea raportului de evaluare întocmit de B., inclusiv bilanţul actualizat pe baza datelor financiare disponibile la 30.06.2016, sentinţa fiind nemotivată cu privire la respingerea acestui capăt de cerere.

Înalta Curte reţine că la filele x din cuprinsul considerentelor sentinţei atacate, judecătorul fondului a realizat o amplă motivare a criticii referitoare la nelegalitatea raportului de evaluare, ca urmare a inexistenţei unui "bilanţ actualizat", astfel că cele susţinute de recurenta-reclamantă urmează să se constate că sunt nefondate.

2. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică vizează aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte existenţa unui exces de putere din partea autorităţii intimate.

Excesul de putere este evidenţiat de recurenta-reclamantă ca urmare a depăşirii limitelor permise de lege sub aspectul oportunităţii emiterii actului administrativ, respectiv a existenţei unor interese contrarii între reclamantă şi părţi, manifestată în Dosarul penal nr. x/2016

Astfel, în dosarul penal sus-menţionat se arată că autoritatea administrativă care a constatat insolvenţa reclamantei este în acelaşi timp persoana vătămată în cauză, ceea ce nu este permis.

În acelaşi timp, instanţa de fond nu a luat în seamă faptul că intimata nu şi-a îndeplinit atribuţiile de autoritate de reglementare în ceea ce priveşte stabilizarea pieţei asigurătorilor RCA, anterior emiterii actului administrativ atacat.

Excesul de putere este definit de disp. art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Analizând condiţiile prevăzute de lege în privinţa existenţei unui exces de putere din partea autorităţii pârâte, instanţa de fond a arătat în mod corect că aserţiunile reclamantei în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al pârâtei nu se subscriu definiţiei legale, urmând astfel ca Înalta Curte să constate neîntrunirea criticii formulate împotriva sentinţei de fond.

În continuare, recurenta-reclamantă consideră că prima instanţă a respins în mod greşit susţinerile referitoare la încălcarea principiului securităţii juridice şi încrederii legitime prin efectuarea unei analize pur formale a momentului la care au intrat în vigoare anumite texte de lege şi ignorarea unor critici concrete, respectiv cele prin care restabilirea echilibrului financiar al societăţii a fost apreciată prin prisma noilor cerinţe, contrar Legii nr. 32/2000 şi Legii nr. 503/2004, incidente procedurii.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a arătat în mod explicit că Legea nr. 246/2015 a intrat în vigoare la data de 05.11.2015 şi deci este aplicabilă procedurii, iar recurenta-reclamantă nu a dezvoltat prin motivele de recurs critica susţinută.

Recurenta-reclamantă nu a arătat în concret care anume susţineri nu au fost luate în considerare de către prima instanţă avându-se în vedere că din cuprinsul cererii introductive nu pot fi extrase critici ce privesc încălcarea principiilor, afară de cele care privesc legea aplicabilă procedurii.

Cu privire la existenţa unei oscilări între prevederile legale şi a unui amestec de norme juridice, prima instanţă a răspund pe larg în cuprinsul considerentelor sentinţei.

Referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 24 alin. (4) în coroborare cu art. 55, 58 şi 60 din Legea nr. 246/2015, în sensul că prin decizia contestată s-a stabilit că este "adecvat" ca reclamanta să fie lichidată prin procedura obişnuită de insolvenţă, fără a asigura efectuarea în prealabil a unei evaluări corecte, prudente şi realiste a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale asigurătorului, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate sunt nefondate.

Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 246/2015 dă dreptul autorităţii de rezoluţie (ASF) să stabilească, în urma evaluărilor efectuate, dacă este adecvat ca asigurătorul să fie lichidat prin procedura obişnuită de insolvenţă sau să declanşeze procedura de rezoluţie [...].

Art. 58 din Legea nr. 246/2015 stabileşte care sunt scopurile evaluării, iar disp. art. 60 din aceeaşi lege arată că evaluarea trebuie să fie însoţită de anumite informaţii, precum: un bilanţ actualizat şi o estimare a valorii contrabile a activelor şi pasivelor bilanţiere, inclusiv a rezervelor tehnice; o listă a soldurilor datoriilor din bilanţ care figurează în registrele şi evidenţele contabile ale asiguratului, cu indicarea respectivelor creanţe şi ranguri de prioritate, conform legislaţiei aplicabile privind insolvenţa.

Interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor sus-menţionate referitoare la o evaluare corectă, prudentă şi realistă este evidenţiată, în opinia recurentei-reclamante de nesoluţionarea, în prealabil emiterii deciziei, a cererii de majorare a capitalului social cu suma de 10.000.000 RON; neefectuarea inventarierii dosarelor de daună; nerevizuirea până la 31.01.2016 a calculului celor doi indici de solvabilitate.

Înalta Curte constată că prin adresa nr. x a fost informată societatea reclamantă că cererea de aprobare a majorării capitalului social a rămas fără obiect, ca urmare a emiterii Deciziei nr. 1498/27.07.2016, contestată în prezenta cauză.

Prin decizia ce face obiectul acţiunii de faţă, intimata-pârâtă a arătat că numai pentru ca marja de solvabilitate să ajungă la jumătate din limita minimă, era nevoie de 119.365.851 RON, astfel că suma de 10.000.000 RON pentru majorarea capitalului social era prea mică.

Prin urmare, se observă că recurenta-reclamantă, astfel cum aceasta recunoaşte prin motivele de recurs critică încălcarea unei chestiuni de procedură, nesoluţionarea unei cereri prealabile emiterii deciziei administrative, cerere care nu poate conduce la luarea unei alte decizii în privinţa existenţei caracterului adecvat al lichidării societăţii sau al unei evaluări corecte, prudente şi realiste a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale asigurătorului, deoarece suma invocată nu asigură necesarul de solvabilitate al acestuia.

Cu privire la nefinalizarea inventarierii dosarelor de daune, până la data emiterii deciziei administrative, prin motivele de recurs sunt reiterate criticile aduse actului administrativ contestat, fără să existe nicio referire la ceea ce a reţinut instanţa de fond, astfel că motivul invocat nu corespunde cerinţei impuse de disp. art. 488 C. proc. civ. privind dezvoltarea susţinerilor în raport de considerentele sentinţei atacate.

De asemenea, aceeaşi constatare urmează să fie făcută şi cu privire la nerevizuirea calculului celor doi indici de solvabilitate, prin motivele de recurs (pag. 9), recurenta-reclamantă realizând o reiterare a criticilor aduse prin intermediul acţiunii introductive şi nu asupra considerentelor primei instanţe.

Cu privire la probatoriul administrat, recurenta-reclamantă critică faptul că instanţa de fond a respins proba testimonială şi proba cu expertiză, deşi acestea erau pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se constată că recurenta-reclamantă reiterează susţinerile cuprinse în obiectul acţiunii, nu face nicio referire la motivarea instanţei de fond şi nu arată care anume norme de drept material au fost încălcate de judecătorul fondului prin respingerea administrării probelor solicitate.

În fine, o ultimă critică adusă sentinţei de fond priveşte nemotivarea acesteia sub aspectul analizării criticilor aduse nemotivării actului administrativ (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), dar şi aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la motivarea actului administrativ.

În această privinţă, Înalta Curte reţine că nu se confirmă cele susţinute prin motivele de recurs, în sensul că instanţa de fond a arătat doar că "fără temei afirmă reclamanta că decizia ASF nu întruneşte condiţia motivării în fapt şi în drept".

Din cuprinsul considerentelor sentinţei de fond, se remarcă faptul că judecătorul fondului a reţinut în mod corect că reclamanta a criticat nemotivarea deciziei contestate din perspectiva încălcării disp. art. 24 alin. (5) din Legea nr. 246/2015, care se referă la evaluarea posibilităţilor de aplicare a planului de rezoluţie.

Or, intimata nu a aplicat în speţă planul de rezoluţie ca urmare a deciziei administrative emise şi, prin urmare, o motivare a actului în acest sens nu poate fi cerută, fiind fără legătură cu măsura dispusă.

Recurenta-reclamantă nu a înţeles să dezvolte critici în raport de cele cuprinse în considerentele sentinţei atacate, ci a reiterat acţiunea de fond referitoare la aplicarea unui singur obiectiv, cel al minimizării impactului asupra fondului de protecţie, ceea ce conduce la neîntrunirea motivului de nelegalitate invocat.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar D. împotriva sentinţei nr. 677 din 1 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 septembrie 2020