Applicability of subsequent constitutional unconstitutionality ruling to pending administrative disciplinary sanction cases

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi B. - Ministrul Justiţiei, anularea Ordinului nr. 3763/C/09.11.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1911 din 6 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi B. - Ministrul Justiţiei şi a anulat Ordinul nr. 3763/C/9.11.2015.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1911 din 6 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a reţinut că Decizia nr. 803/2015 a Curţii Constituţionale este aplicabilă în speţă, indiferent de data emiterii actului de sancţionare disciplinară a funcţionarului public cu statut special din ANP, întrucât actul contestat s-a întemeiat în parte pe dispoziţiile declarate neconstituţionale şi în parte pe ordinul ministrului emis în baza textelor de lege declarate neconstituţionale.

De asemenea, susţine că instanţa de fond a invocat în motivarea soluţiei şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 766/2011, 615/2011, 223/2012 şi 54/2014, precum şi Decizia nr. 12/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi la momentul constituirii şi pe durata desfăşurării activităţii specifice de către comisia de disciplină, exista un temei legal perfect valabil, respectiv art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, care era în vigoare, nefiind afectat de vreun viciu de constituţionalitate. Mai mult, şi la momentul emiterii O.M.J. nr. 3763/C/09.11.2015, care este ulterior activităţii desfăşurate de Comisia de cercetare disciplinară, art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 era în vigoare.

Susţine că până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial nr. 34/18.01.2016, aceasta nu a produs niciun efect asupra art. 74 din Legea nr. 293/2004 şi implicit, nici asupra actelor care au fost emise în baza acestei dispoziţii legale, ci doar de la publicarea Deciziei nr. 803/24.11.2015 în Monitorul Oficial, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prevederile neconstituţionale, sunt suspendate de drept până la punerea acestora în acord cu prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, iar la 45 de zile de la data publicării, acestea îşi încetează efectele juridice.

Astfel, Comisia de disciplină a desfăşurat activitatea specifică în temeiul unui text de lege care, la momentul respectiv, era în vigoare şi producea efecte juridice, aşa încât decizia Curţii Constituţionale pronunţată ulterior emiterii ordinului prin care s-a aplicat sancţiunea disciplinară, nu este de natură să afecteze acte emise înainte de declararea neconstituţionalităţii.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arată că aceasta a fost pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii vizând divergenţele jurisprudenţiale determinate de efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, pentru a stabili în ce măsură textul menţionat mai poate constitui temei juridic pentru acordarea daunelor morale, în cazul proceselor aflate în curs de soluţionare la momentul pronunţării deciziilor de neconstituţionalitate.

În raport cu considerentele deciziei anterior menţionate, arată că în speţă nu este vorba despre situaţii juridice facta pendentia, ci de situaţii juridice deja constituite, întrucât la data constituirii Comisiei de disciplină, pe toată durata desfăşurării activităţii acesteia şi la data emiterii ordinului de sancţionare, art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 era în vigoare. În acest sens invocă şi Decizia nr. 126/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) lit. f), precum şi ale art. 459 alin. (2) din C. proc. pen.., în care s-a reţinut că decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar fiind vorba despre extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut.

Prin urmare, susţine că raportul juridic stabilit anterior publicării deciziei reprezintă o facta praeterita din perspectiva acestei decizii, astfel că pronunţarea ulterioară a unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme legale nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie.

Sub acelaşi aspect, invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 319/2012, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

De asemenea, arată că prin Decizia nr. 766/2011 pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a reţinut că sintagma în vigoare vizează doar legile şi ordonanţele în vigoare, chiar dacă în temeiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte şi ulterior.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul - reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, anularea Ordinului nr. 3763/C/09.11.2015, prin care s-a dispus sancţionarea reclamantului cu "mustrare scrisă", în baza art. 70 lit. a) din Legea nr. 293/2004, pentru săvârşirea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în funcţia de director al Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 69 lit. b) din Legea nr. 293/2004, respectiv "pentru neglijenţă şi superficialitate manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor legale sau a celor primite de la şefii ierarhici ori de la autorităţile anume abilitate de lege".

Înalta Curte constată că problema litigioasă din prezenta speţă poartă asupra aplicabilităţii sau nu în cauză a dispoziţiilor Deciziei nr. 803/2015 emisă de Curtea Constituţională la data de 24 noiembrie 2015.

Verificând acest aspect din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarea situaţie de fapt:

Prin Ordinul nr. 3763/C/09.11.2015 al Ministerului Justiţiei s-a aplicat intimatului-reclamant, în calitate de funcţionar public cu statut special din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, sancţiunea mustrării scrise, prevăzută de dispoziţiile art. 70 lit. a) din Legea nr. 293/2004, fiind reţinute Nota de informare nr. x/04.11.2015 a Preşedintelui Comisiei de Disciplină a funcţionarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiţiei şi referatul final privind rezultatul activităţii de cercetare a Comisiei de Disciplină a funcţionarilor publici cu statut special, înregistrat sub nr. x/27.10.2015 cu propunerea de aplicare a sancţiunii disciplinare.

Cercetarea disciplinară a avut loc ca urmare a sesizării nr. 145/2015, formulată de Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, înregistrate la Ministerul Justiţiei sub nr. x/13.08.2015.

Ulterior, prin Decizia nr. 803/2015 din 24 noiembrie 2015, emisă de Curtea Constituţională şi publicată în Monitorul Oficial nr. 34 din 18 ianuarie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, sunt neconstituţionale.

Argumentele instanţei de control constituţional, care au stat la baza soluţiei de mai sus au constat în aceea că normele prin care se reglementează răspunderea disciplinară şi procedura aplicării sancţiunilor disciplinare, sunt reglementate lacunar sub aspectul efectuării cercetării prealabile a faptei ce constituie abatere disciplinară, întrucât aspecte esenţiale în materia efectuării cercetării prealabile, precum: stabilirea compunerii comisiei de disciplină, atribuţiile şi activitatea comisiei de disciplină, modul de sesizare şi procedura de lucru a comisiei, precum şi actele emise ca urmare a parcurgerii procedurii, nu sunt reglementate prin lege organică.

Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 prevede că modul de organizare şi desfăşurare a activităţii comisiilor de disciplină se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei, în acest sens fiind emis Ordinul nr. 2.856/C/2004. S-a mai apreciat de către Curtea Constituţională că această soluţie legislativă contravine şi normelor de tehnică legislativă, de vreme ce potrivit Legii nr. 24/2000, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legii, şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea.

În recurs, critica recurentului-pârât vizează incidenţa în speţă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 803/2015 din 24 noiembrie 2015, acesta apreciind că declararea ca neconstituţional a art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 nu împietează asupra situaţiei din speţă, în condiţiile în care Comisia de disciplină şi-a desfăşurat activitatea în temeiul unui text de lege care la acel moment era în vigoare şi producea efecte juridice, nefiind vorba despre situaţii juridice facta pendentia, ci de situaţii juridice deja constituite, întrucât textul de lege declarat neconstituţional era în vigoare la data constituirii Comisiei de disciplină, pe toată durata desfăşurării activităţii acesteia şi la data emiterii ordinului de sancţionare.

Înalta Curte nu poate împărtăşi o asemenea opinie, având în vedere că noţiunea de facta pendentia include toate situaţiile juridice în curs de formare, modificare sau stingere, or, nu aceasta este situaţia din speţă, unde intimatul-reclamant avea posibilitatea contestării în instanţă a actului prin care s-a dispus sancţionarea acestuia şi schimbarea situaţiei juridice.

Prin urmare, la momentul emiterii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 803/2015 din 24 noiembrie 2015 situaţia juridică nu era deja constituită, ci putea fi modificată de către instanţele judecătoreşti competente.

Este adevărat că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor, dar interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 este aceea conform căreia decizia se aplică în toate cazurile în care nu s-a hotărât definitiv cu privire la actele administrative a căror anulare s-a cerut şi care au fost întemeiate tocmai pe acele dispoziţii legale care au fost constatate ca fiind neconstituţionale, şi că decizia Curţii Constituţionale nu are efect direct asupra cauzelor definitiv soluţionate şi care au intrat sub autoritatea lucrului judecat.

Or, raportul juridic dintre intimatul-reclamant şi recurentul - pârât Ministerul Justiţiei nu era epuizat, respectiv definitivat şi consolidat la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 803/2015, astfel că acesta nu poate fi calificat drept facta praeterita din perspectiva deciziei de constatare a neconstituţionalităţii menţionate.

Cu alte cuvinte, deciziile Curţii Constituţionale îşi găsesc aplicarea atât timp cât raportul juridic contestat nu a fost epuizat prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În consecinţă, având în vedere considerentele de mai sus şi ca o consecinţă a acestora, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod corect că declararea ca fiind neconstituţional a unui act normativ echivalează cu abrogarea acestuia, deci constatarea inexistenţei normei juridice, efectul obligatoriu al deciziilor de neconstituţionalitate fiind similar efectului abrogării, motiv pentru care Decizia nr. 803/2015 lipseşte de efecte juridice prevederile legale în baza cărora au fost sancţionat reclamantul, lipsind de suport procedural actul de sancţionare disciplinară contestat.

De asemenea, instanţele pe rolul cărora se află cauze în curs de soluţionare la data pronunţării unei decizii prin care anumite prevederi aplicabile speţei au fost declarate neconstituţionale, sunt obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale, nu să dea eficienţă textelor de lege declarate neconstituţionale, care la acel moment nu mai pot produce efecte juridice.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1911 din 6 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1911 din 6 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2019.