Military service transfer refusal and abuse of power in administrative litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de de 18.01.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, obligarea pârâtului să aprobe transferul său în interesul serviciului la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi să emită actul administrativ unilateral în acest sens.

Prin sentinţa nr. 691 din 19 mai 2016, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "obligare emitere act administrativ" formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa nr. 286 pronunţată în data de 7 decembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi a obligat pârâtul să aprobe mutarea reclamantei în cadrul IPJ Suceava şi să achite reclamantei suma de 1500 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 286 pronunţată la 7 decembrie 2016 de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În temeiul prevederilor art. 483 şi ale art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., critică soluţia primei instanţe, apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Susţine că, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate. În hotărâre trebuie să fie arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor (art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.), trebuie să arate fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele au fost reţinute, iar altele înlăturate.

Curtea de Apel Suceava, în mod greşit a admis acţiunea reclamantei, reţinând excesul de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nu se poate cuantifica excesul de putere într-un domeniu de activitate bazat pe o anumită disciplină şi pe obligaţia respectării ordinelor şi regulamentelor militare, unde îngrădirea unor drepturi este mult mai aspră decât într-un domeniu de activitate civil.

Susţine că, potrivit la art. 1 şi art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate sunt militari profesionişti, iar accesul în profesie, precum şi evoluţia în carieră se realizează potrivit legii speciale, aplicabile conform art. 109 şi cadrelor militare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, situaţie pe care reclamanta şi-a asumat-o în momentul în care a intrat în rândul cadrelor militare.

În aceste condiţii nu poate fi ignorată posibilitatea îngrădirii unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti în cazurile prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond şi acordarea cheltuielilor de judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului din această perspectivă, pentru considerentele următoare:

Reclamanta supune controlului instanţei de contencios administrativ legalitatea refuzului exprimat de pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti de a-i aproba mutarea în interesul serviciului din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava în cadrul IPJ Suceava, astfel cum a propus Comisia constituită pentru ocuparea postului vacant pentru care s-a organizat Concursul pentru recrutare şi selecţie anunţat de IPJ Suceava prin adresa înregistrată sub nr. x/23.09.2015, conform art. 5 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) lit. c) şi alin. (2), art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din OMIRA nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane din unităţile B..

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, constatând că hotărârea de respingere a cererii reclamantei a fost adoptată cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, fiind de natură să rupă echilibrul rezonabil între interesul public al bunei funcţionări a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava şi interesul legitim privat afirmat de reclamantă.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele care au format, în fapt si în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile si apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator si legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat. Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate si temeinicie.

În practica instanţei supreme, s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluţiei, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătoreşti, trebuie să fie precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procedural; dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar realitatea acestui demers şi efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speţă, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată şi Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, instranţa de fond a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

În acest sens prin sentinţa recurată s-a reţinut că reclamantei i s-a aprobat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava înscrierea la Concursul pentru recrutare şi selecţie anunţat de I.P.J Suceava prin adresa nr. x/23.09.2015 pentru ocuparea unui post vacant de agent principal la Compartimentul Criminalistic la Poliţia oraşului Vicovu de Sus, judeţul Suceava şi, deşi, în urma susţinerii probei de departajare constând în interviu pe subiecte profesionale, a fost propusă pentru ocuparea postului vacant de agent principal la Compartimentul Criminalistic la Poliţia oraşului Vicovu de Sus, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă nu a aprobat mutarea.

Instituţia pârâtă a motivat soluţia de respingere prin faptul că s-ar crea un precedent dificil de gestionat şi motivat pe care l-ar crea emiterea acordului solicitat, dar ulterior a recunoscut că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava în perioada care interesează cauza a aprobat trei mutări ale altor cadre din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava, una în interesul serviciului, iar alte două la cerere.

În acest context în mod legal şi temeinic, judecătorul fondului a constatat că hotărârea de respingere a cererii reclamantei a fost adoptată cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, fiind emisă cu încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei.

Înalta Curte constată că este nefondată susţinerea recurentului-pârât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în sensul că reclamanta fiind cadru militar trebuie să se supună ordinelor şi regulamentelor militare şi că nu poate fi ignorată posibilitatea îngrădirii unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, întrucât, fără a contestat importanţa serviciului militar, a ordinelor şi regulamentelor, instituţia recurentă nu a avut în vedere că "aceleaşi efectele produse asupra bunului mers al instituţiei de unde se solicită plecarea" nu s-au pus în discuţie la momentul aprobării cererilor de mutare a celorlalte trei cadre militare.

Mai mult, intimata-reclamantă a avut anterior avizul din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava pentru a se înscrie la concurs, instituţie faţă de care era subordonată direct şi care ştia ce efect ar avea plecarea unui angajat, astfel că apare ca fiind un veritabil exces de putere refuzul de modificare a raportului de serviciu prin mutarea intimatei-reclamante în cadrul IPJ Suceava.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei şi constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii şi motivarea contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Din analiza conţinutului sentinţei recurate în întregul său, rezultă că aceasta corespunde exigenţelor expuse anterior şi face dovada unui examen efectiv şi serios al argumentelor fundamentale prezentate de părţi şi al probelor administrate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondat.

Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, urmând a obliga recurenta-pârâtă, la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, conform dovezilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ împotriva sentinţei nr. 286 din 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.