Invalidity of fiscal security measures for failure to motivate specific risk of asset dissipation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă sub nr. x/27.11.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x emisa de către DGRFP Ploieşti - AJFP Giurgiu.

Prin sentinţa civilă nr. 76/15.02.2018, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.03.2018, sub nr. x/2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2385 pronunţată în data de 22 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de obiect, ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, a anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. GRG- AIF 4608/14.11.2017 şi a obligat pârâta AJFP Giurgiu la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2385 pronunţată la 22 mai 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs ‚pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii în principal ca rămasă fără obiect şi în subsidiar ca neîntemeiată.

În cuprinsul motivelor de recurs arată în esenţă următoarele:

- este incidentă excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, întrucât masurile asigurătorii dispuse de organele de inspecţie fiscală prin decizia nr. GRG-AIF4608/14.11.17 s-au transformat în masuri executorii şi măsurile asigurătorii pentru suma stabilită prin decizia de impunere nr. x/24.11.17 încetează la momentul demarării procedurii de executare silită.

- acţiunea este neîntemeiată, întrucât echipa de control a demonstrat necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii, evidenţiind un comportament fiscal deviant al agentului economic concretizat în aceea ca pentru eludarea obligaţiilor fiscale privind TVA-ul, impozitul pe profit, accize a efectuat livrări duble intracomunitare (client Bulgaria) de băuturi spirtoase din producţia proprie sub acelaşi e-DA, veniturile aferente nefiind declarate, răscumpărare de aparate de cafea la un preţ mai mare decât cel de vânzare, acciza diminuată fără documente justificative, aspecte reţinute in decizia de instituire a masurilor asiguratorii, astfel încât urmează să se constate că sunt îndeplinite condiţiile stabilite în art. 213 Codul de procedură fiscală.

Având în vedere cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, obiectul de activitate al reclamantei (producţia şi comercializarea de produse accizabile) neînregistrarea livrărilor intracomunitare, apreciază ca o astfel de conduită conduce la existenta riscului ca reclamanta să se sustragă ori să îşi risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând colectarea.

Învederează faptul că luarea măsurilor asigurătorii a fost generată de neregulile reţinute în sarcina societăţii şi reprezintă posibilitatea prin care statul îşi asigură recuperarea creanţelor.

Organele fiscale au instituit măsurile asigurătorii în raport de constatările efective făcute în urma controlului şi nu în mod subiectiv, motivând această decizie, astfel încât nu consideră că există un motiv întemeiat pentru anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Solicită admiterea recursului şi reţinând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii atacate, modificarea acesteia în sensul menţinerii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, ca legală şi temeinică.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 14 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul a supus controlului de legalitate Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x emisa de către DGRFP Ploieşti - AJFP Giurgiu .

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, constatând că actul administrativ contestat nu a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă.

Este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. x emisă de către DGRFP Ploieşti -AJFP Giurgiu s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii împotriva intimatei reclamante constând în: - sechestru asigurător asupra bunurilor mobile, inclusiv titlurile de valoare şi bunurile mobile necorporale; - poprire asiguratorie asupra sumelor datorate debitorului de către terţ; - poprire asigurătorie asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare. În acest context a fost emise adresele de înfiinţare a popririi asigurătorii nr. 38689/14.11.2017 si nr. 38690/14.11.2017.

Ulterior, organele de control au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată fiind întocmite în acest sens Raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.11.17 în care sunt detaliate toate constatările organelor de control şi decizia de impunere nr. x/24.11.2017.

Potrivit art. 213 alin. (2), (3) şi (5) din Codul de procedură fiscală,

"(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(...)

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, se dispun în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. De asemenea, alin. (5) al articolului menţionat, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată.

Din cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu se pot desprinde raţiunile concrete care să sublinieze acest pericol.

Constată Înalta Curte că autoritatea fiscală emitentă a actului atacat a invocat art. 213 alin. (2) şi (4) Codul de procedură fiscală şi s-a limitat la a enumera toate ipotezele prevăzute de articol, respectiv că s-a constatat existenţa pericolului ca societatea să se sustragă de la urmărire sau să ascundă ori să risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, fără, însă, a preciza niciun element concret pentru care dintre ipoteze s-ar impune luarea măsurii.

Or, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, prin indicarea în concret a pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operaţiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal şi care, eventual pot conduce la concluzia că sunt datorate obligaţii fiscal suplimentare de către contribuabil însă nu pot demonstra şi riscul ca acesta să se sustragă unei eventuale executări silite.

Reţine Înalta Curte că, în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi absenţa acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative.

Prin urmare motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Sintagma în cazuri excepţionale confirmă faptul că măsura asigurătorie este o măsură de excepţie, care trebuie să rezulte din atitudinea societăţii care ar încerca să-şi sustragă, ascundă sau să-şi distrugă activele patrimoniale, cu scopul zădărnicirii eforturilor organului fiscal de a executa creanţa fiscală.

Pericolul la care face referire art. 213 trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumbă, neputându-se reţine starea de pericol în raport cu cele reţinute prin controlul fiscal.

Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că, luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală.

Astfel, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Referitor la alegaţiile recurentei, vizând lipsa de obiect a acţiunii şi faptul că executarea silită a început şi că măsurile dispuse prin decizia atacată au devenit executorii, Înalta Curte, pe lângă cele corect reţinute de prima instanţă, constată că nu s-au depus la dosar dovezi concrete de începere a executării şi nici de emitere a unui înscris prin care să se constate că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost anulată, aspect care nu a fost combătut de recurentă.

Totodată nu se poate aprecia că măsurile asigurătorii se transferă asupra garanţiilor constituite, deoarece există dispoziţii exprese diferite, regim fiscal diferit şi consecinţe juridice diferite pentru cele două categorii de măsuri raportate la situaţii de fapt variate.

În raport de toate aceste argumente, Înalta Curte constată că organul fiscal şi-a întemeiat decizia contestată exclusiv pe suspiciunile cu privire la faptele reclamantei, fără a dovedi existenţa unor elemente care să contureze cerinţa pericolului prevăzută de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, astfel încât soluţia instanţei de fond, privind anularea acestei decizii, este legală şi urmează a fi menţinută.

Faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în mod corect instanţă de fond a constatat că actele contestate nu au fost emise cu respectarea legilor incidente, iar recurenta-pârâtă nu a dovedit prin motivele de recurs nelegalitatea hotărârii atacate.

Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 2385 din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.