Financing contract termination upheld for failure to prove co-financing contribution.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 01 februarie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu anularea Deciziei Şedinţei Comitetului Director al Administraţiei Fondului de Mediu din data de 07.07.2015; anularea Adresei nr. x/04.11.2015 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu, Direcţia Juridică şi Resurse Umane - Serviciul Contencios privind soluţionarea plângerii prealabile formulate prin care a solicitat revocarea Adresei nr. x/29.07.2015 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu; obligarea Administraţiei Fondului pentru Mediu la executarea Contractului pentru finanţarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010, cu consecinţa asigurării finanţării nerambursabile, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 07.04.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat anularea adresei nr. x/28.03.2016 emise de AFM, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Deciziei din 7.07.2015 comunicată reclamantei potrivit adresei nr. x/24.12.2015 prin care i s-a transmis decizia Comitetului Director din 07.07.2015.

La data de 16.06.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a depus la dosar o cerere de sesizare a CJUE pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, solicitând suspendarea judecării cauzei şi adresarea a 3 întrebări.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3045 pronunţată în data de 14 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate: cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebare preliminară şi acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3045 pronunţată la 14 octombrie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii cu consecinţa anulării actelor contestate.

În cuprinsul motivelor de recurs recurenta-reclamantă arată în esenţă următoarele:

- Sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea legii şi cuprinde motive contradictorii deoarece, deşi se consideră că "acest raţionament trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului", totuşi, în mod greşit instanţa de fond uneşte două acte distincte emise de pârâta-intimată concluzionând că:

"în urma verificării deciziei din 07.07.2015 unită cu adresa x/29.07.2015, Curtea retine că autoritatea publică emitentă a respectat principiul motivării actului administrativ" şi "Din conţinutul actelor menţionate reiese raţionamentul de fapt şi de drept care a stat la baza măsurii dispuse".

Arată că, atâta timp cât actul administrativ atacat este Decizia Comitetului Director din 07.07.2015 care cuprinde doar trei rânduri, este evident că nu precizează nici temeiurile de drept şi nici cele de fapt "care au condus emitentul la adoptarea măsurii" şi singurul act care cuprinde o motivare parţială a hotărârilor pârâtei-intimate îl reprezintă Adresa nr. x/29.07.2015, care nu reprezintă actul administrativ contestat.

Societatea nu a afirmat niciodată că actul administrativ atacat îl reprezintă Adresa nr. x/29.07.2015, ci a solicitat anularea şi a acestei adrese ca fiind un act subsecvent actului administrativ contestat, aşa cum îl reprezintă şi cele două procese-verbale emise de A FM ca răspuns la plângerile prealabile formulate.

În ceea ce priveşte obligativitatea indicării textelor legale care au justificat emiterea actului respectiv, o atare obligaţie presupune identificarea concretă a textului de lege în baza căruia s-a emis actul în cauză, fiind necesară asigurarea posibilităţii verificării ulterioare a legalităţii actului administrativ respectiv, precum şi de necesitatea respectării unui principiu general stabilit de art. 31 alin. (2) din Constituţia României, şi a art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Nemotivarea atât în fapt cât şi în drept a Deciziei din 07.07.2015 a Comitetului Director al AFM şi faptul că nu este semnată de către organul emitent, atrage, aşa cum corect a menţionat sentinţa civilă atacată nulitatea actului, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii, cu consecinţa constatării nulităţii acestui act administrativ.

- hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece s-a considerat că "data de 20.02.2015 este data la care se poate considera că pârâta a emis notificarea cerută de art. 8 alin. (3) din contract, iar decizia de reziliere a fost emisă la 07.07.2015, peste cele 30 de zile enunţate de acelaşi articol", deşi societatea recurentă nu a fost niciodată notificată cu privire la nerespectarea obligaţiei prevăzută la art. 6 pct. 2 şi pct. 6 din contract. Actul la care face referire sentinţa atacată consideră ca fiind caz de culpă nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (2) lit. d) din Contract, iar societatea a răspuns şi a înlăturat deficienţe constatate prin acest înscris.

- sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii şi este dală cu încălcarea legii, atâta timp cât nicio prevedere legală (nici internă, nici europeană) şi nici contractul de finanţare nerambursabilă nu legiferează obligativitatea ca beneficiarul, în speţă societatea reclamantă, să facă dovada contribuţiei proprii pe parcursul derulării contractului de finanţare.

- soluţia instanţei de fond a fost dată cu încălcarea legii deoarece a constatat că "nu se poate accepta contribuţia unui terţ de contract, cât timp prin contract reclamanta se obligase să aducă contribuţia proprie într-un anumit procent" deşi prin art. 4, alin. (2) lit. c) din Regulamentul (CE) NR. 1628/2006 se menţionează că "beneficiarul trebuie să aducă o contribuţie financiară ... din resurse personale sau din finanţare externă".

- Sentinţa atacată cuprinde motive străine de natura cauzei atunci când s-a constatat că:

"un contract nepus în executare nu poate duce la implementarea unei norme europene în concret", atâta timp cât a invocat prin cererea de chemare în judecată faptul că acest contract, deoarece nu este pus în executare, duce la neimplementarea unei norme europene.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanta a supus controlului de legalitate Decizia Şedinţei Comitetului Director Administraţiei Fondului de Mediu din data de 07.07.2015, Adresa nr. x/04.11.2015 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu, Direcţia Juridică şi Resurse Umane - Serviciul Contencios privind soluţionarea plângerii prealabile formulate prin care a solicitat revocarea Adresei nr. x/29.07.2015 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu, adresa nr. x/28.03.2016 emisă de AFM în soluţionarea plângerii prealabile împotriva Deciziei Şedinţei Comitetului Director Administraţiei Fondului de Mediu din data de 07.07.2015.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată, constatând că actele administrative contestate au respectat prevederile legale incidente.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă.

Cu titlu prealabil, este de menţionat că reclamanta în structurarea cererii de recurs nu a criticat soluţia instanţei cu privire la cererea sa de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ci a formulat critici distincte, referitoare la aceleaşi probleme juridice, respectiv reţinerea eronată a instanţei de fond care nu a observat caracterului nelegal şi neîntemeiat al deciziei privind sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a Contractului pentru finanţarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010 şi obligarea Administraţiei Fondului pentru Mediu la executarea Contractului pentru finanţarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010, cu consecinţa asigurării finanţării nerambursabile.

Motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reţine că este nefondată.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:

"...motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudenţa CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părţilor, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, care afirmă că actele contestate deşi erau nemotivate şi nelegale au fost menţinute de instanţa de fond fără o argumentare convingătoare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pe fondul cauzei se reţin următoarele aspecte:

Între Administraţia Fondului pentru Mediu şi reclamanta S.C. A. S.A. s-a încheiat Contractul pentru finanţarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010, acesta având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile din partea AFM, în valoare de 19.680.196,07 RON fără TVA, reprezentând 48,8 % din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea proiectului intitulat:

"Reciclarea integrală a ambalajelor postconsum din polietilenă, polipropilenă, tereftalat de polietilenă (PET)", proiect încadrat în categoria e) gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, tipul-instalaţii de reciclare a deşeurilor de materiale plastice, conform Hotărârii Comisiei de Avizare al AFM nr. 1 din 25.11.2009 şi Hotărârii Comitetului Director al AFM din 05.05.2010.

Reclamanta a solicitat suspendarea contractului motivat de faptul că nu dispune de resurse financiare pentru asigurarea cofinanţării, aprobată prin Adresa nr. x/04.04.2013 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu, dispunându-se suspendarea contractului nr. x/N/20.07.2010 pe o perioadă de 24 de luni, respectiv până la data de 04.03.2015.

Prin Cererea nr. x/15.12.2014, reclamanta a solicitat ridicarea suspendării începând cu data de 04.03.2015, iar prin Adresa nr. x/16.01.2015 Administraţia Fondului pentru Mediu, i-a comunicat reclamantei faptul că, pentru a putea ridica suspendarea finanţării, trebuie să prezinte dovada asigurării cofinanţării necesare implementării proiectului. Reclamanta a transmis prin Adresa nr. x/25.02.2015, către pârâtă Declaraţia pe proprie răspundere a beneficiarului referitoare la asigurarea cofinanţării proiectului.

Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat prin adresa nr. x/20.02.2015 ca până la data de 27.02.2015, reclamanta să prezinte la sediul instituţiei pârâte dovada asigurării cofinanţării implementării proiectului. Prin Memoriul din 01.07.2015, reclamanta a solicitat să procedeze la ridicarea suspendării proiectului, respectiv la prelungirea perioadei de implementare echivalentă cu perioada suspendării, considerând că această perioadă ar fi suficientă pentru finalizarea investiţiilor şi punerea în operare a instalaţiilor propuse din cadrul proiectului. Ulterior, prin Scrisoarea de înaintare nr. 1035/20.07.2015 adresată AFM reclamanta a ataşat o nouă scrisoare de intenţie emisă de B. care şi-a exprimat intenţia de evaluare a eventualei cofinanţări a proiectului.

Prin Adresa nr. x/29.07.2015 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu, reclamanta a fost informată că, în şedinţa Consiliului Director din 07.07.2015, s-a decis sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a Contractului pentru finanţarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010.

Pentru a decide astfel, pârâta a considerat că declaraţia pe propria răspundere privind cofinanţarea proiectului şi scrisoarea de intenţie nu sunt suficiente şi că reclamanta a încălcat art. 6 pct. 2 şi pct. 6 din Contractul de finanţare nerambursabilă nr. x/20.07.2010, potrivit căruia avea obligaţia să asigure contribuţia proprie pentru realizarea proiectului şi să fie singurul răspunzător în fata AFM pentru implementarea proiectului.

Împotriva acestei Decizii, reclamanta a formulat plângere prealabilă, ce a fost soluţionată prin adresa nr. x/28.03.2016 emise de AFM.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, nu este fondată critica vizând faptul că pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu nu a notificat S.C. A. S.A. cu 30 de zile anterior luării măsurii privind sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului, conform art. 8 alin. (3) din Contractul pentru finanţarea nerambursabilă nr. x/20.07.2010, întrucât prin Adresele nr. x/16.01.2015 şi Adresa nr. x/20.02.2015 pârâta i-a comunicat reclamantei faptul că, trebuie să prezinte dovada asigurării cofinanţării necesare implementării proiectului, pentru a ridica suspendarea finanţării şi evident implementarea proiectului.

Prin neîndeplinirea cerinţelor comunicate de instituţia pârâtă pe o perioadă de circa 5 luni, după ce anterior acceptase suspendarea contractului pentru lipsa dovezilor că societatea reclamantă putea finanţa proiectul cu 52% era clar faptul că deveneau incidente prevederile art. 8 alin. (2) lit. d) din contract.

În mod legal şi temeinic judecătorul fondului a reţinut că data de 20 februarie 2015 este cea la care se poate considera că pârâta a emis notificarea cerută de art. 8 alin. (3) din contract, iar decizia de reziliere a fost emisă la 7.07.2015, peste cele 30 de zile enunţate de acelaşi articol.

Înalta Curte constată ca Decizia şedinţei Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din data de 07.07.2015 a fost emisă cu respectarea condiţiilor de formă, respectiv a cerinţei motivării, în cuprinsul acestuia fiind indicate temeiurile de fapt şi de drept care au condus la adoptarea măsurii.

Nu poate fi reţinută critica recurentei-reclamante sub aspectul nelegalei uniri a deciziei din 7.07.2015 cu adresa x/29.07.2015, întrucât cele două acte vizează acelaşi aspect: raţionamentul de fapt şi de drept care a stat la baza măsurii de sistare definitivă şi reziliere a contractului de finanţare.

În mod corect instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine faţă de reclamantă existenţa unei neregularităţi procedurale care să îi provoace vreo vătămare, întrucât forma actului nu i-a provocat nici un prejudiciu.

Înalta Curte nu va reţine susţinerea recurentei-reclamante în sensul că instanţa de fond nu a observat că pârâta nu avea temei legal să îi solicite să facă dovada că deţine suma necesară privind contribuţia proprie la momentul încheierii contractului de finanţare şi ulterior derulării lui, întrucât singura sa obligaţie era de a achita efectiv fiecare tranşă din contribuţia proprie.

Sub acest aspect, se constată că în cuprinsul motivării Curtea a făcut deja o analiză extinsă asupra normelor legale interne şi europene aplicabile speţei, precizând că deşi legiuitorul european nu a stabilit în concret momentul la care trebuie justificată de către beneficiar contribuţia proprie necesară pentru realizarea proiectului, lipsa reglementării exprese prin Regulamentul nr. 1628/2006 nu duce la lipsa unor norme aplicabile, cât timp contractul dintre părţi instituie, la art. 6 pct. 2 faptul că beneficiarul se obligă "să asigure contribuţia proprie pentru realizarea proiectului", iar la pct. 6 "să fie singurul răspunzător în faţa AFM pentru implementarea Proiectului".

Mai mult, din cuprinsul actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că iniţial instituţia pârâtă a acceptat declaraţiile reclamantei în sensul că dispune de fonduri, dar ulterior având în vedere adresele emise de societate, care solicita suspendarea contractului din lipsa resurselor financiare pentru asigurarea cofinanţării a solicitat acesteia să prezinte dovezi conform art. 6 pct. 2 din contract.

În acest context, susţinerile recurentei-reclamante în sensul că avea obligaţia ca, la fiecare tragere în parte să asigure contribuţia sa financiară nu au suport, atât timp cât societatea a amânat implementarea proiectului vreme de 5 ani întrucât era în imposibilitate de a asigura contribuţia proprie.

Înalta Curte reţine că instituţia pârâtă a solicitat reclamantului să facă dovada contribuţiei sale abia la 5 ani de la semnarea contractului, în urma adreselor emise de societate.

Nu are suport legal nici susţinerea recurentei-reclamante în sensul că hotărârea atacată este neîntemeiată, întrucât s-a apreciat că nu avea voie să aducă o contribuţie externă.

Sub acest aspect în mod legal judecătorul fondului a menţionat că prin prevederile art. 6 pct. 2 din contract societatea se obligase să aducă contribuţia sa proprie şi la art. 6 pct. 6 era prevăzut că reclamanta era singura răspunzătoare în faţa Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru implementarea proiectului.

Nu în ultimul rând este relevant în cauză faptul că societatea reclamantă a ataşat la memoriul din 20 iulie 2015 o scrisoare de intenţie semnată la data de 16 iulie 2015 de B., după rezilierea din 2 iulie 2015 a contractului ce fusese semnat la data de 20 iulie 2010.

Faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a constatat că actele administrative sunt legale, context în care hotărârea recurată de validare a acestora a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material intern şi european.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3045 din 14 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.