Arbitral award annulment in procurement payment dispute quashed and remanded to civil section for jurisdictional competence.

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin sentinţa arbitrală nr. 42/25.04.2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2016 s-au dispus următoarele:

- a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta Asocierea A. S.R.L. - B. S.R.L., prin A. împotriva pârâtei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în sensul că a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 460.531,31 euro plus TVA, acordată prin Decizia CAD nr. 1/12.12.2014 (Disputa 5), precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce va fi calculată de la data de 08.07.2015 şi până la plata integrală a sumei principale;

- a fost respinsă cererea reclamantei de constatare a ineficacităţii Certificatului de Plată nr. x Rev. 2;

- au fost respinse capetele de cerere din acţiunea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 8.410.704,24 euro plus TVA şi a dobânzii legale aferente acestei sume, ca neîntemeiate;

- a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 39.207 RON reprezentând cheltuieli de arbitrare parţiale.

1.2. Împotriva acestei sentinţe, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, acţiunea în anulare formulată de reclamanta Asocierea A. S.R.L. - B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în temeiul art. 1121 alin. (3) C. proc. civ. rap. la art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., solicitându-se anularea parţială a sentinţei, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la Diferendul nr. 1, şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral cu privire la acest Diferend, cu cheltuieli de judecată.

1.3. Prin încheierea nr. 17/26.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2017, pronunţată în condiţiile art. 200 C. proc. civ., a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pricina a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017*, la data de 28.06.2017.

1.4. La data de 22.08.2017, pârâta Compania Naţionala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii în anulare ca fiind tardiv formulată, inadmisibil, nefondată şi neîntemeiată, invocând, deopotrivă, ca o chestiune prealabilă, excepţia necompetentei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2. Hotărârile pronunţate de instanţa de fond

2.1. Prin încheierea de şedinţă din 19 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a respins excepţia necompetenţei funcţionale, ca neîntemeiată.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 5115 din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheierii de şedinţă din 19 octombrie 2017 şi împotriva sentinţei civile nr. 5115 din 21 decembrie 2017, reclamanta Asocierea A. S.R.L. prin A. a formulat recurs, solicitând, în principal, casarea hotărârii şi a încheierii pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în primă instanţă către secţia a VI-a a Curţii de Apel Bucureşti.

În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii recurate pentru motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre o nouă judecată secţiei a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Principala critică a recurentei reclamante vizează modalitatea de soluţionare a excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, apreciind recurenta că în mod greşit a procedat instanţa fondului, respingând excepţia în discuţie.

Astfel, recurenta reclamantă susţine că eroarea primei instanţe porneşte de la calificarea greşită a naturii litigiului cu care a fost învestită. Obiectul acţiunii în anularea sentinţei arbitrale nu trebuie confundat cu obiectul acţiunii arbitrale, arată recurenta reclamantă şi, raportat la aceste considerente precum şi la dispoziţiile art. 610 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei civile.

Din această perspectivă, este indiferentă împrejurarea că între părţi a fost încheiat un contract de achiziţie publică câtă vreme obiectul acestui litigiu (acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 42 din 25.04.2017) nu se încadrează în competenţa specializată a instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

De altfel, de o asemenea competenţă specializată nici nu este nevoie în speţă de vreme ce, prin cererea de chemare în judecată, curtea de apel este învestită doar să se pronunţe asupra incidenţei motivelor limitative de anulare a sentinţei arbitrale (enumerate la art. 608 C. proc. civ.) şi nu are ocazia de a analiza nimic din problematica specifică executării unui contract de achiziţie publică, având în vedere că s-a solicitat - în cazul admiterii acţiunii în anulare -trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitrai (în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.).

În această din urmă privinţă, trebuie subliniat că, pentru disputa ce a ţinut de executarea contractului, părţile au făcut aplicarea art. 57 din Legea nr. 101/2016/a art. 2881 din O.U.G. nr. 34/2006 şi au ales, prin clauza arbitrală, soluţionarea disputei prin arbitraj. Or, norma de competentă funcţională conţinută în art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 ar fi fost aplicabilă doar concomitent cu norma de competentă materială din acelaşi articol, deci numai în situaţia în care competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţinea instanţelor judecătoreşti, ceea ce nu a fost cazul în speţă.

Nu există niciun temei pentru felul în care a procedat prima instanţă, respectiv acela de a ataşa normei de competenţă materială prevăzute la art. 610 C. proc. civ. (curtea de apel pentru acţiuni în anularea hotărârilor arbitrale) norma de competenţă materială şj funcţională prevăzută la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 (secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului pentru acţiuni privind, inter alia, executarea contractului de achiziţie publică). Art. 610 C. proc. civ. nu se completează cu art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 deoarece aceste două norme de competenţă nu se află într-un raport general-special şi nici invers, neexistând nicio suprapunere între ipotezele lor, care sunt distincte (acţiune în anularea hotărârii arbitrale vs. acţiune în executarea unui contract de achiziţie publică).

Cum nu există nicio normă care să desemneze vreo secţie specializată pentru soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, aceasta rămâne în competenţa secţiilor civile.

Acest raţionament este confirmat şi de practica instanţei supreme, pe care însă prima instanţă a ignorat-o cu desăvârşire în motivarea încheierii de şedinţă din 19.10.2017 făcâd recurenta reclaamntă trimitere la Decizia nr. 62/21.01.2016 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a Civilă, depusă chiar de către intimatul-pârât la termenul din 12.10.2017.

Faţă de aceste considerente, recurenta reclamantă consideră că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În subsidiar, în măsura în care motivul de casare privind necompeneţa primei instanţe este invalidat de instanţa de recurs, recurenta reclamantă a solicitat casarea sentinţei civile nr. 5115 din 21 decembrie 2017 şi din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., pentru motivele pe larg dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs.

4. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul pârât a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, întrucât litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., aşa cum erau în vigoare la data formulării cererii de arbitrare, dispoziţii care prevedeau calea de atac a recursului numai împotriva hotărârilor prin care erau admise acţiunile în anulare.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului în analiză, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., forma în vigoare până la modificarea suferită prin efectul O.U.G. nr. 1/2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 17/2017, recursul era admisibil numai în privinţa hotărârilor curţilor de apel de anulare a sentinţelor arbitrale.

În acord cu cele arătate de intimatul pârât, Înalta Curte subliniază faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, însă aplicarea în concret a normei procesuale de principiu presupune un alt reper temporal, pentru a stabili momentul de început al procesului.

Contrar celor susţinute de intimatul pârât, procesul vizând anularea sentinţei arbitrale nu începe la data depunerii cererii de arbitrare ci la data învestirii instanţei judecătoreşti cu acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, cererea formulată în condiţiile art. 608 şi următoarele C. proc. civ. neavând natura unei căi de atac declarate împotriva unei hotărâri judecătoreşti ci o configuraţie juridică autonomă, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Examinând primul motiv de casare invocat de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că este fondat, încheierea din 19 octombrie 2017 reflectând o greşită soluţionare a excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, greşeală ce afectează şi legalitatea sentinţei civile nr. 5115 din 21 decembrie 2017.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă cu soluţionarea acţiunii în anularea sentinţei arbitrale nr. 42/25.04.2017 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea nr. 17/26.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, pronunţată în condiţiile art. 200 C. proc. civ., a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pricina fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017* la data de 28.06.2017.

La data de 22.08.2017 pârâta Compania Naţionala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetentei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea din 19 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei funcţionale, cu motivarea, în esenţă, în sensul că litigiul cu care a fost învestită reprezintă un litigiu privind executarea unui contract de achiziţie publică, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 101/2016.

Constată Înalta Curte că soluţia primei instanţe reflectă o greşită calificare a naturii litigiului cu care a fost învestită, acţiunea în anularea hotărârii arbitrale neavând natura unei căi de atac îndreptate împotriva unei hotărâri judecătoreşti, pentru a fi aplicabil principiul identităţii regimului normelor de competenţă funcţională în căile de atac.

Apoi, aşa cum a arătat recurenta reclamantă, încheierea între părţi a unui contract de achiziţie publică nu este determinantă pentru a se concluziona în sensul că litigiul vizează controlul de legalitate asupra contractului de drept administrativ, disputa soluţionată pe calea arbitrajului privind, în realitate, refuzul de plată al sumei de 8.410.704,24 Euro+TVA, stabilită prin Determinarea inginerului din 19.09.2013 şi certificată prin Certificatul de Plată nr. x rev. 1, sumă la care se adaugă dobânzile aferente.

În atare context, astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia II Civilă prin decizia nr. 61/21.01.2016, litigiul generat de neplata unei facturi emise în executarea contractului are caracter comercial, raportul juridic dedus judecăţii nefiind unul de drept administrativ ci unul de drept civil, context în care competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine secţiei civile a Curţii de Apel Bucureşti şi nu celei specializate în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei reclamante din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., consecinţa fiind casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Admite recursul formulat de Asocierea A. S.R.L. prin A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2017 şi sentinţei nr. 5115 din 21 decembrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.