Rural development grant recovery: rejection of expert evidence and procedural bar against new proportionality arguments in appeal.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 6 august 2014, pe rolul Tribunalului Alba, secţia de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale APDRP, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 3321/30.01.2014 de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamant şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.11.2013, emise de pârât;

- să se constate că tranşa I de plată este eligibilă şi că suma decontată de autoritatea contractantă, respectiv 103.759 RON, este eligibilă;

- să se constate valabilitatea contractului de finanţare nr. x din 30.08.2012 şi să se dispună derularea acestuia conform clauzelor sale.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 62 din 30 ianuarie 2015, Tribunalul Alba, secţia de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 10 martie 2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 94 din 27 aprilie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât cu privire la petitele 2 şi 3 ale acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 94 din 27 aprilie 2017 şi a încheierii din 05 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 175 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii, întrucât, prin încheierea din 5 aprilie 2017, au fost respinse probele solicitate de reclamant, fără a fi motivată în mod pertinent soluţia de respingere a propunerii de administrare a probei cu expertiză zootehnică. Instanţa de fond a reţinut că expertiza zootehnică nu poate fi realizată întrucât parte din ovine au decedat, deşi la dosar nu există o astfel de dovadă şi parte au fost înstrăinate unui terţ, dar aceasta nu reprezintă, în opinia reclamantului, o cauză care face imposibilă administrarea probei.

În lipsa acestei probe, consideră recurentul că prima instanţă a pronunţat sentinţa atacată fără a cerceta fondul cauzei, conduită care încalcă dreptul reclamantului la un proces echitabil şi principiile deduse din art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A mai susţinut recurentul că procesul-verbal de constatare a neregulilor a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 2 lit. g) din O.G. nr. 79/2003, acordându-se valoare probatorie Registrului exploataţiilor aflat la ANSVSA, în lipsa unei evaluări complete, cuprinsă într-un raport de control. În cuprinsul procesului-verbal nu a fost descrisă fapta care justifică măsura suportării corecţiei, deşi o atare menţiune era obligatorie, nu au fost arătate neregulile identificate şi nici redat contextul în care s-au produs acestea, iar instanţa de fond nu a analizat modalitatea de derulare a procedurii de selecţie, apreciind ca pertinentă doar declaraţia medicului veterinar.

Recurenta-reclamantă a considerat că, prin dispoziţia de recuperare integrală a fondurilor, a fost încălcat principiul proporţionalităţii sancţiunilor administrative, statuat în legislaţia europeană.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanţei de recurs, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, conform O.U.G. nr. 41/2014) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se succed:

Înalta Curte constată că, deşi reclamantul a încadrat recursul în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile formulate se subsumează şi cazului de casare reglementat de pct. 5 din acelaşi articol, urmând a fi analizate şi din această perspectivă.

Prima critică de nelegalitate, referitoare la neadministrarea în cauză a probei cu expertiză zootehnică, va fi respinsă, ca nefondată.

Potrivit art. 258 C. proc. civ., instanţa poate încuviinţa probele propuse de părţi numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 255 C. proc. civ., respectiv să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului, iar art. 22 din acelaşi act normativ prevede că judecătorul va putea să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare. Prin urmare, judecătorul cauzei nu are obligaţia de a încuviinţa toate probele propuse de părţi, ci are posibilitatea de a selecta, dintre mijloacele de probă propuse, pe acelea care ar putea fi utile şi concludente în cauză, ţinând cont şi de posibilitatea concretă a administrării lor ori de probele care au fost deja administrate.

În speţă, instanţa de fond a apreciat că administrarea probei cu expertiză zootehnică nu este utilă cauzei, având în vedere ansamblul probator administrat până la momentul respectiv, concluzie la care subscrie şi instanţa de control judiciar, constatând că proba cu expertiză solicitată nu era absolut necesară la lămurirea chestiunilor litigioase şi administrarea ei nu ar fi condus la pronunţarea unei soluţii de fond contrare. În cauză s-a administrat un probatoriu cu înscrisuri amplu, iar instanţa de fond a dispus din oficiu şi audierea martorului B., medicul veterinar care a completat formularele de mişcare a ovinelor. Din examinarea acestui material probator, prima instanţă a apreciat în mod corect că situaţia de fapt este suficient de clar relevată, din perspectiva chestiunilor litigioase disputate, respectiv vârsta animalelor deţinute de reclamant la data depunerii cererii de finanţare şi modalitatea în care data naşterii animalelor a fost menţionată diferit în formularele de mişcare întocmite şi anexate de reclamant cererii sale, faţă de evidenţele oficiale din registrul ANSVSA. Aşadar, teza probatorie urmărită prin efectuarea expertizei era lămurită prin celelalte probe administrate în cauză.

Înalta Curte are în vedere şi împrejurarea că, de la data constatării neregulii şi până la data punerii în discuţie a necesităţii administrării probei cu expertiză, a trecut o perioadă de timp îndelungată (trei ani) şi au intervenit schimbări în situaţia exploataţiei, animalele fiind înstrăinate către un terţ, iar parte din ele au fost sacrificate, astfel cum rezultă din registrele ANSVSA depuse la dosarul instanţei de fond, indicate şi în cuprinsul sentinţei recurate (contrar susţinerilor din recurs ale reclamantului, cu privire la lipsa oricărei dovezi în acest sens). Deşi este real că expertiza nu era absolut imposibil de realizat, chiar dacă animalele se află în proprietatea unui terţ, instanţa de control judiciar apreciază că efectuarea evaluării doar asupra animalelor în viaţă nu era concludentă pentru soluţionarea cauzei. Cu atât mai mult, la data soluţionării prezentului recurs, nu se mai poate vorbi de utilitatea acestei probe, astfel încât solicitarea reclamantului de trimitere a cauzei spre rejudecare nu poate fi primită.

În consecinţă, împrejurarea că instanţa de fond a respins cererea de administrare a probei cu expertiză zootehnică şi a pronunţat soluţia doar în baza înscrisurilor şi declaraţiei martorului audiat în cauză nu reprezintă un motiv de nelegalitate al sentinţei, sancţionabil în temeiul art. 175 C. proc. civ. şi nu încalcă dreptul reclamantului la un proces echitabil, în niciuna dintre componentele acestui drept.

Neîntemeiat este şi argumentul respingerii, fără o motivare pertinentă, a cererii de administrare a probei cu expertiză zootehnică. Deşi considerentele instanţei de fond, din cuprinsul încheierii de şedinţă din 05.04.2017, nu sunt ample, acest grad de conciziune nu afectează obligaţia motivării soluţiei de respingere a probei, cu atât mai mult cu cât argumentele au fost dezvoltate şi în cuprinsul sentinţei recurate (pagina 14 primul paragraf). Cât priveşte pertinenţa motivării, Înalta Curte a răspuns acestui argument anterior, când a analizat utilitatea şi concludenţa probei cu expertiză, motiv pentru care nu va mai relua argumentele deja expuse.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., îndreptate atât împotriva încheierii din 05.04.2017, cât şi a sentinţei de fond, din perspectiva neîncuviinţării probei cu expertiză specialitatea zootehnie.

În ceea ce priveşte argumentele vizând aspectele de nelegalitate ale procesului-verbal de constatare a neregulilor, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate, în contextul în care recurentul-reclamant s-a limitat la a reda, pe scurt, pretinsele motive de nelegalitate, fără a contesta în vreun fel considerentele sentinţei recurate, în conţinutul cărora instanţa de fond a răspuns acestor argumente.

Contrar susţinerilor recurentului, în cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.11.2013 se regăsesc toate elementele prevăzute de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011 (forma în vigoare la data emiterii procesului-verbal), respectiv denumirea autorităţii emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura conducătorului autorităţii emitente, ştampila autorităţii emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi autoritatea la care se depune contestaţia, menţiuni privind punctul de vedere al debitorului şi poziţia exprimată de structura de control competentă, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) şi (15).

A considerat recurentul că lipseşte din procesul-verbal descrierea faptei reţinute în sarcina sa, respectiv neregulile identificate şi contextul în care s-au produs acestea, însă Înalta Curte constată că aceste elemente se regăsesc la punctele nr. 5 - "Prezentarea verificărilor efectuate", nr. 6 - "Motivele de fapt", nr. 7 - "Temeiul de drept" şi nr. 8 - "Concluziile activităţii de verificare" din acest act, fiind redate in extenso şi în cuprinsul sentinţei de fond, motiv pentru care nu vor mai fi preluate în prezenta hotărâre. Ca o concluzie generală, instanţa de recurs constată că titlul de creanţă menţionează detaliat toate elementele necesare verificării, atât de către reclamant, cât şi de instanţa de contencios administrativ, a caracterului legal al procesul-verbal, din perspectiva identificării neregulii şi a stabilirii justeţei măsurii dispuse cu privire la recuperarea ajutorului financiar nerambursabil.

Referitor la indicarea, de către reclamant, a prevederilor art. 2 lit. g) din O.G. nr. 79/2003, pretins nerespectate la emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor, Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate a fost invocat pentru prima dată în recurs, nefăcând obiectul învestirii instanţei de fond. Pe de altă parte, O.G. nr. 79/2003 nu este aplicabilă cauzei, întrucât încheierea contractului de finanţare nr. x din 30.08.2012, precum şi activitatea de control finalizată cu emiterea procesului-verbal de nereguli s-au derulat sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011, acest act normativ fiind cel în raport de care se analizează legalitatea actelor administrative atacate în speţă.

Va fi respins şi motivul de nelegalitate prin care s-a susţinut că instanţa de fond nu a analizat modalitatea de derulare a procedurii de selecţie, apreciind ca pertinentă doar declaraţia medicului veterinar. Contrar susţinerilor reclamantului, Înalta Curte constată că prin sentinţa recurată s-au analizat detaliat toate împrejurările care au condus la emiterea actelor administrative contestate în cauză. Fără a relua considerentele ample ale primei instanţe (a se vedea paginile 11-13 ale sentinţei), Înalta Curte reţine că, în esenţă, instanţa de fond a constatat că documentele anexate cererii de finanţare (formularele de mişcare) au fost completate de medicul veterinar B., audiat în cauză în calitate de martor, în baza declaraţiei reclamantului cu privire la data naşterii ovinelor, fără a face o verificare proprie în acest sens. Or, aceste date erau contrare evidenţelor ce rezultau din Registrul exploataţiilor de la ANSVSA, document pe care reclamantul nu l-a anexat cererii de finanţare, astfel încât, la analizarea eligibilităţii cererii, autoritatea pârâtă nu a putut confrunta informaţiile oferite de formularele de mişcare cu cele din registru. Indicarea unei vârste nereale a animalelor a făcut ca numărul minim de unităţi cu destinaţie economică (UDE) să se situeze între 6 şi 40 de UDE, condiţie esenţială pentru eligibilitatea proiectului, pe când indicarea vârstei reale a ovinelor ar fi coborât acest număr sub 6 UDE, mai exact la 5,166 UDE, astfel încât proiectul reclamantului nu ar fi întrunit cerinţele de eligibilitate. În acest context factual, dovedit cu probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a expus prevederile legale şi contractuale încălcate de reclamant prin declararea nereală a vârstei animalelor din exploataţie, concluzionând asupra existenţei neregulii şi, pe cale de consecinţă, a legalităţii actelor administrative atacate.

Acestor considerente recurentul le-a opus în calea de atac doar critica neanalizării modalităţii de derulare a procedurii de selecţie, care este vădit neîntemeiată, fără a contesta efectiv considerentele mai sus redate în formă rezumativă. A mai susţinut reclamantul că instanţa de fond a avut în vedere doar declaraţia martorului, argument neconfirmat de conţinutul sentinţei recurate, în cuprinsul căreia se face trimitere la înscrisurile depuse la dosar, cu indicarea conţinutului acestora, precum şi a coroborării lor cu întreg ansamblul probator. Aşadar, prima instanţă a avut în vedere toate probele administrate în cauză, valorificând concluziile ce se desprind din ansamblul lor şi nu s-a raportat, în soluţia dispusă, doar la proba testimonială.

Referitor la critica vizând încălcarea principiului proporţionalităţii la stabilirea creanţei bugetare, Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate a fost invocat pentru prima dată prin cererea de recurs, nefăcând parte din conţinutul cererii de chemare în judecată şi pe cale de consecinţă, nu a făcut obiectul examinării instanţei de fond.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.". Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora, prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări şi a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului. Instanţa de control judiciar nu poate proceda la analizarea unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

În concluzie, motivul de nelegalitate invocat de recurent, referitor la încălcarea principiului proporţionalităţii, nefăcând obiectul cererii de chemare în judecată, nu poate fi analizat pentru prima dată în calea de atac a recursului. De altfel, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a rezumat la a expune o pretinsă încălcare a proporţionalităţii sancţiunii, fără a specifica textele actelor normative naţionale sau europene care o susţin şi motivul pentru care apreciază că măsura retragerii finanţării este neproporţională. Aşadar, acest motiv de nelegalitate suplimentar, invocat direct în recurs, are un caracter evident formal.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 94 din 27 aprilie 2017 şi a încheierii din 05 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iulie 2020.