Passive procedural standing of national professional association for disciplinary decisions issued by its internal committees

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24 mai 2016, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 1 din 08.02.2016, pronunţată de Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015;

- anularea Hotărârii nr. 8/27.04.2016, pronunţată de Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România în dosarul nr. x/2016

1.2. Prin încheierea nr. 253/2016 - P.I. din 08 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea spre competentă soluţionare către Curtea de Apel Cluj, având în vedere încheierea nr. 2466 din 06 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, prin care a fost admisă cererea de strămutare formulată de reclamantul A..

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15 noiembrie 2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 127 din 29 martie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, invocată prin întâmpinare;

(ii) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 127/2017 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în prezentul dosar, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului său şi, în rejudecare, admiterea cererii sale de anulare a Hotărârii nr. 1/08.02.2016 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/2015, precum şi a Hotărârii nr. 8/27.04.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către pârâta Comisia superioară de disciplină din cadrul U.N.E.J., criticile fiind subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut recurentul-reclamant că, în mod eronat, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, întrucât această entitate îşi justifică în cauză calitatea procesuală pasivă, fiind persoana juridică în cadrul căreia funcţionează organele emitente ale actelor a căror anulare s-a solicitat, ca instanţă disciplinară la nivel naţional.

În privinţa excepţiei nulităţii Hotărârii nr. 1/2016, invocată prin cererea de chemare în judecată, arată recurentul-reclamant că prima instanţă a respins în mod greşit această excepţie, întrucât lipsa menţionării din minuta acestei hotărâri a căii de atac incidente şi a termenului în care poate fi exercitată respectiva cale de atac nu reprezintă doar exigenţe ale unui formalism excesiv, ci motive de nulitate a hotărârii în absenţa inserării lor în minută, nulitate reglementată în cuprinsul art. 175 C. proc. civ.

În referire la procedura de citare pentru termenul din 08.02.2016 în faţa Consiliului de disciplină, susţine recurentul-reclamant că, deşi prima instanţă a reţinut că acestuia i-a fost înmânată citaţia la data de 16.02.2016, comunicarea actului de procedură fiind realizată prin poşta electronică, potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ., această procedură de citare nu a fost legal îndeplinită, în raport de normele legii speciale aplicabile procedurii de cercetare disciplinară, regăsite în cuprinsul art. 61-77 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000. În acest sens, a menţionat recurentul-reclamant că, potrivit prevederilor art. 71 alin. (2) din acest Regulament, judecarea în lipsă se face doar în cazul în care executorul judecătoresc, legal citat, nu se prezintă la termen.

Subliniind caracterul de lege specială a acestui regulament în raport de normele procedurii civile, susţine recurentul-reclamant că nu prezintă relevanţă faptul că a avut cunoştinţă de termenele anterioare acordate în procedura cercetării sale disciplinare, cât timp pentru termenul din 08.02.2016 citaţia a fost primită ulterior acestui termen, la data de 16.02.2016, iar instituţia termenului în cunoştinţă, reglementată de art. 229 alin. (1) C. proc. civ., nu era aplicabilă în cauza sa.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, referitoare la faptul că dosarele execuţionale ar cuprinde numai adresele de înştiinţare a popririi, fără ca acestea să fie însoţite de dovezi de comunicare, menţionează recurentul-reclamantul că prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu ar exista o dovadă de comunicare în acest sens, întrucât, la o simplă analiză a borderoului pentru trimiteri de corespondenţă din data de 21.05.2012, se observă că executorul judecătoresc A. a respectat prevederile art. 454 alin. (1) C. procedură penală, înştiinţând despre înfiinţarea popririi aferente dosarelor execuţionale nr. 264, 259, 260, 183, 258, 262, 261, 263, 181, 142, 267, 266 pe debitorul statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, iar plata debitelor a fost efectuată după comunicarea înştiinţărilor de poprire.

Referitor la faptul că în perioada 2012- februarie 2014, recurentul-reclamant, în calitatea sa de executor judecătoresc, ar fi lăsat în nelucrare dosare de executare silită, neîndeplinind acte de executare în termenul de 6 luni prevăzut de lege, precum şi că ar fi înfiinţat noi popriri după îndeplinirea termenului de perimare, susţine acesta că prima instanţă a reţinut greşit că, după începerea executărilor silite din anul 2012, executorul judecătoresc cercetat disciplinar în cauză nu ar mai fi efectuat niciun act de executare până în anul 2014. Aceasta deoarece, după cum afirmă recurentul-reclamant, în perioada indicată, executorul judecătoresc a efectuat trei adrese către Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală, respectiv la datele de 17.12.2012, 26.08.2013 şi 18.12.2013, solicitând în cuprinsul lor să i se comunice dacă s-au efectuat plăţi în dosarele nr. x, 258, 181, 142, 267, 266, 264, 262, 261, 263, 183, 260, 479, întrucât nu a primit nicio comunicare de la creditori cu privire la efectuarea plăţii debitelor de către statul român.

Pe de altă parte, a susţinut recurentul-reclamant că prima instanţă a reţinut eronat că a intervenit perimarea de drept a executărilor silite, întrucât, de la incidenţa perimării există o excepţie, prevăzută de art. 390 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în care se arată că dispoziţiile art. 387 şi ale art. 389 din acelaşi cod nu se aplică atunci când legea încuviinţează executarea fără somaţie, în această situaţie încadrându-se şi executarea silită prin poprire, reglementată de art. 454 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Cu privire la subpunctul 3, susţine recurentul-reclamant că prima instanţă a reţinut în mod nelegal faptul că prescripţia prevăzută la art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 nu a operat câtă vreme fapta a fost din nou săvârşită odată cu comunicarea procesului-verbal către terţul poprit Trezoreria municipiului Bucureşti, la data de 17.02.2014.

Menţionează recurentul A. că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data de 13.02.2012, conform art. 60 din Regulament, iar pe de altă parte, instanţa de judecată a confirmat definitiv legalitatea executării silite pentru aceleaşi aspecte invocate pe calea contestaţiei la executare formulate de către contestatoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu-Mare, prin soluţia de respingere a contestaţiei la executare, definitivă prin nerecurare.

A reamintit recurentul-reclamant că încuviinţarea executării silite a avut loc la data de 24.05.2013, iar comunicarea procesului-verbal de cheltuieli terţului poprit Trezoreria Municipiului Bucureşti la data de 17.02.2014 s-a realizat în mod legal, ca urmare a încuviinţării executării silite, fiind, aşadar, un act legal întocmit, fără a se putea considera că s-ar fi săvârşit o abatere disciplinară în această situaţie.

Referitor la faptele descrise la subpunctul 4, apreciază recurentul-reclamant că sunt eronate reţinerile primei instanţe, iar în realitate, cererile de executare silită au fost făcute de creditori prin intermediul avocatei B., în cadrul acestora fiind menţionată împrejurarea că sunt însoţite de chitanţele doveditoare, iar executorul judecătoresc A. nu a procedat la menţionarea în mod nereal în procesul-verbal de cheltuieli, neavând, de altfel, niciun beneficiu sau interes în a trece cheltuieli nereale.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Comisia superioară de disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, justificat de faptul că, potrivit prevederilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 76 din O.M.J. nr. 210/2001 privind Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, Comisia este un organ jurisdicţional prevăzut de lege, ale cărei competenţe sunt cele de soluţionare a contestaţiilor formulate de părţi împotriva hotărârilor pronunţate de către consiliile de disciplină ale camerelor executorilor judecătoreşti teritoriale.

A arătat intimata-pârâtă care sunt titularii acţiunii disciplinare, iar normele legale ce reglementează atribuţiile comisiei nu conferă acesteia prerogativele de a se reprezenta în nume propriu în faţa organelor judiciare sau faţă de terţi, ci numai prin intermediul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, reprezentată prin preşedintele Uniunii, conform prevederilor art. 29 şi ale art. 33 din Legea nr. 188/2000.

Susţine intimata-pârâtă că reiese din prevederile art. 26 şi ale art. 29 din Legea nr. 188/2000 că au personalitate juridică doar camerele executorilor şi uniunea, iar hotărârea emisă de către Comisia superioară de disciplină nu este dată în nume propriu, ci în numele U.N.E.J., organizaţie din care face parte executorul judecătoresc sancţionat.

4.2. Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei la data de 28 noiembrie 2017, 04 decembrie 2017, respectiv 11 decembrie 2017, intimaţii-pârâţi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimaţii-pârâţi Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea au solicitat să se dispună respingerea căii de atac şi menţinerea hotărârii primei instanţe astfel cum a fost pronunţată, fără a arăta care sunt apărările în fapt şi în drept pentru poziţia procesuală exprimată prin întâmpinările depuse la dosar.

Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor judecătoreşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U.N.E.J., în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat,

A susţinut intimata-pârâtă că este corectă soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a U.N.E.J., întrucât, potrivit prevederilor Legii nr. 188/2000 şi ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000, UNEJ nu este emitentul actelor administrative contestate în cauză, iar acţiunea disciplinară a fost exercitată de către Consiliul director al U.N.E.J., în baza prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

A mai arătat intimata-pârâtă că organele care au pronunţat cele două acte administrative în cercetarea disciplinară efectuată faţă de recurentul-reclamant au o organizare de sine-stătătoare, fiind independente de U.N.E.J. în exercitarea funcţiilor ce le revin.

A indicat intimata-pârâtă practică judiciară în sensul celor arătate anterior, respectiv deciziile pronunţate de către Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. x/2015, de către Curtea de Apel Timişoara în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2017 şi de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015.

Pe fondul cauzei, a susţinut intimata-pârâtă U.N.E.J. că cele două hotărâri emise în procedura cercetării disciplinare a executorului judecătoresc A. sunt legale şi temeinice, fiind identificate grave nereguli ale persoanei cercetate în instrumentarea celor 13 dosare de executare silită având ca debitor statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, printre care lipsa dovezilor privind achitarea onorariului de avocat în faza executării silite, lipsa dovezilor de înştiinţare a debitorului cu privire la declanşarea executării silite, lăsarea în nelucrare a dosarelor de executare timp de aproximativ 2 ani.

A precizat intimata UNEJ, în final, că toate verificările efectuate au vizat atitudinea executorului judecătoresc A. şi conduita juridică a acestuia cu ocazia desfăşurării activităţii sale profesionale, nefiind vizate actele de executare silită îndeplinită, asupra legalităţii acestora fiind competentă să se pronunţe instanţa judecătorească .

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil se reţine că intimata-pârâtă Comisia superioară de disciplină a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive pe calea întâmpinării depuse la dosar, excepţie care nu va fi analizată, în condiţiile în care instanţa de control judiciar nu a fost legal învestită să cerceteze această critică adusă sentinţei de fond, prin formularea căii de atac a recursului de către partea nemulţumită de soluţia pronunţată asupra excepţiei respective.

O primă critică a recursului de faţă vizează soluţia pronunţată de judecătorul fondului asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, susţinând recurentul-reclamant că în mod greşit a fost admisă această excepţie, critici pe cere Înalta Curte le consideră întemeiate, astfel că va fi admisă calea de atac în această chestiune litigioasă.

În dezacord cu soluţia pronunţată de judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că intimata-pârâtă U.N.E.J. îşi justifică în cauză calitatea procesuală pasivă, fiind organismul profesional cu personalitate juridică în cadrul căruia este legitimat recurentul-reclamant să-şi desfăşoare activitatea de executor judecătoresc, iar Comisia superioară de disciplină este doar o structură abilitată cu atribuţii în domeniul răspunderii disciplinare a membrilor U.N.E.J.

Calitatea procesuală pasivă în procesul civil privit în sens larg presupune identitatea dintre persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, fiind de principiu că, într-o acţiune directă în contencios administrativ ce vizează anularea unui act administrativ, emitentul actului contestat justifică o astfel de calitate.

În speţă, prin cererea adresată instanţei, reclamantul a înţeles să solicite anularea hotărârilor emise în procedura disciplinară derulată împotriva sa la cererea Colegiului director al C.E.J. Oradea, respectiv a Hotărârii nr. 1/09.02.2016 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/2016, precum şi a Hotărârii nr. 8/27.04.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către pârâta Comisia superioară de disciplină din cadrul U.N.E.J.

Or, chiar dacă aşa cum susţine intimata-pârâtă U.N.E.J., competenţa de a se pronunţa asupra acţiunii disciplinare exercitate împotriva executorilor judecătoreşti, respectiv de a soluţiona contestaţia împotriva hotărârii de sancţionare revine consiliului de disciplină şi comisiei superioare, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 48 din Legea 188/2000, cele două organe colegiale sunt constituite şi funcţionează în cadrul U.N.E.J., activitatea şi atribuţiile acestora reprezentând o parte din ansamblul competenţelor conferite prin lege instituţiei în cadrul căreia au fost înfiinţate aceste organe specializate în materie disciplinară.

Prin urmare, intimata-pârâtă U.N.E.J. are calitate procesuală pasivă într-o cerere ce vizează anularea hotărârilor emise de propriile comitete sau comisii înfiinţate potrivit competenţelor legale, iar acest lucru rezultă cu evidenţă şi din împrejurarea că ambele hotărâri poartă antetul acestei instituţii publice emitente-Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România.

A mai criticat recurentul-reclamant hotărârea primei instanţe pentru faptul că, din cuprinsul minutei Hotărârii nr. 1/2016, lipsesc menţiunile referitoare la calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, iar împrejurarea că aceste menţiuni se regăsesc în dispozitivul hotărârii atacate nu este de natură să acopere neregula procedurală constând în neconcordanţa sesizată între minută şi dispozitiv, neregulă ce intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 175 C. proc. civ., prin raportare la cerinţele legale intrinseci în legătură cu ceea ce trebuie să conţină actul de procedură.

Înalta Curte reţine că actul administrativ care produce efecte faţă de recurentul-reclamant este Hotărârea nr. 1/2016, ce cuprinde toate menţiunile obligatorii cerute de lege, inclusiv cele privind calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, fără a incidentă vreo sancţiune expresă pentru nemenţionarea acestor elemente în cuprinsul minutei. De altfel, din perspectiva dispoziţiilor art. 175 C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a dovedit producerea niciunei vătămări prin lipsa din cuprinsul minutei Hotărârii nr. 1/2016 a menţiunilor referitoare la calea de atac şi termenul în care aceasta trebuia depusă, astfel că sunt nefondate aceste critici aduse sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte procedura de citare pentru termenul din 08.02.2016 din faţa Consiliului de disciplină, a susţinut recurentul-reclamant că i-a fost comunicată citaţia prin poştă la data de 16.02.2016, însă consiliul de disciplină a reţinut că este legal îndeplinită procedura de citare pentru acel termen, dată fiind comunicarea citaţiei şi prin poşta electronică, modalitate de citare prevăzută de art. 154 alin. (6) C. proc. civ.

În legătură cu această normă generală de procedură, a afirmat recurentul A. că acţiunea disciplinară se judecă în conformitate cu dispoziţiile art. 61-77 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aceasta fiind norma specială ce are prevalenţă în cauză, astfel că nu-i sunt aplicabile nici prevederile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., nici cele ale art. 229 alin. (1) C. proc. civ., privind instituţia termenului în cunoştinţă.

Contrar acestor critici ale recurentului-reclamant, reţine Înalta Curte că, distinct de normele la care a făcut referire titularul căii de atac de faţă, privind soluţionarea acţiunii disciplinare, art. 72 din Legea nr. 188/2000 prevede că "(P)rezenta lege se completează cu dispoziţiile C. proc. civ..", iar regulamentul dat în aplicarea acestei legi nu poate să conţină dispoziţii contrare normei cu forţă juridică superioară, în aplicarea căreia a fost edictat.

Prin urmare, procedura de citare în cursul exercitării acţiunii disciplinare este cea reglementată de C. proc. civ., fiindu-i aplicabile persoanei cercetate atât dispoziţiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., referitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare prin trimiterea citaţiei prin poşta electronica, cât şi instituţia termenului în cunoştinţă, prevăzută de art. 229 alin. (1) C. proc. civ.

În privinţa abaterii disciplinare ce a fost menţinută în controlul judecătoresc exercitat de prima instanţă, se reţine că faptele imputate recurentului-reclamant au fost încadrate în prevederile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, referitoare la "întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor", iar executorul judecătoresc sancţionat disciplinar a formulat critici punctuale asupra abaterilor reţinute în sarcina sa.

O primă categorie de fapte a constat în împrejurarea că dosarele execuţionale ar fi cuprins numai adresele de înştiinţare a popririi, fără ca acestea să fie însoţite de dovezi de comunicare, aspect contestat de recurentul-reclamant, care susţine că, potrivit borderoului pentru trimiteri de corespondenţă din data de 21.05.2012, a înştiinţat despre înfiinţarea popririi aferente dosarelor execuţionale nr. 264, 259, 260, 183, 258, 262, 261, 261, 142, 267, 266 pe debitorul statul roman prin Ministerul Finanţelor Publice, astfel că plata debitelor a fost efectuată după comunicarea înştiinţărilor de poprire.

Se reţine în calea recursului că titularul căii de atac nu combate, punctual, argumentele primei instanţe privind împrejurarea că au fost comunicate înştiinţările de poprire doar către terţul poprit, Trezoreria municipiului Bucureşti, nu şi către debitorul statul român prin Ministerul Finanţelor Publice. Verificând sentinţa recurată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, se reţine că borderoul din data de 21.05.2012 nu face dovada comunicării adreselor de înştiinţare a debitorului despre măsura popririi, fiind necesar să existe, la fiecare dosar execuţional întocmit de executorul judecătoresc, o dovadă de comunicare întocmită conform normelor procedurii civile.

O a doua categorie de fapte reţinute prin actele administrative de stabilire a răspunderii disciplinare, confirmată în controlul de legalitate exercitat de judecătorul fondului, a fost cea referitoare la lăsarea în nelucrare a dosarelor de executare silită, prin neîndeplinirea actelor de executare în termenul de 6 luni, precum şi înfiinţarea de noi popriri după îndeplinirea termenului de perimare.

În legătură cu aceste fapte, a susţinut recurentul-reclamant că a efectuat 3 adrese către Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală, respectiv la datele de 17.12.2012, 26.08.2013 şi 18.12.2013, prin care a solicitat să i se comunice dacă au fost efectuate plăţi în dosarele nr. x, 258, 181, 142, 267, 266, 264, 262, 261, 263, 183, 260, 479, întrucât nu a primit nicio comunicare de la creditori cu privire la efectuarea plăţii debitelor de către statul român.

Totodată, a arătat recurentul-reclamant că se află în situaţia de excepţie de la incidenţa perimării, întrucât dispoziţiile art. 387 şi 389 C. proc. civ. nu se aplică în cazurile în care legea încuviinţează executarea silită fără somaţie, aceasta fiind şi situaţia reglementată de art. 454 C. proc. civ., privind executarea silită prin poprire.

În privinţa celor trei adrese pe care a pretins recurentul-reclamant că le-ar fi expediat către debitorul statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, se reţine în calea recursului că nu au fost depuse la dosar dovezi suplimentare celor avute în vedere de prima instanţă, astfel că sunt formale şi aceste critici, ce nu pot conduce la reformarea sentinţei atacate.

S-a reţinut corect, de judecătorul fondului, că adresele respective nu reprezintă acte de executare silită, ci simple adrese de informare, iar frecvenţa emiterii acestora denotă o lipsă de stăruinţă a executorului judecătoresc în ducerea la bun sfârşit a executărilor silite încuviinţate şi instituite în dosarele vizate, această omisiune de a efectua actele necesare pentru a finaliza respectivele executări fiind aptă în a fi asimilată unor întârzieri sistematice în efectuarea lucrărilor, ca formă de manifestare a abaterii disciplinare reţinute în sarcina executorului judecătoresc sancţionat.

Cu privire la înfiinţarea de noi popriri, după împlinirea termenului de perimare de 6 luni, se reţine că, în realitate, fapta constatată ca fiind abatere disciplinară prin Hotărârea Comisiei superioare de disciplină nr. 8/27.02.2016 este cea a lăsării în nelucrare a dosarelor pentru aproximativ doi ani, după care executorul judecătoresc A. a revenit cu adresă de înfiinţare a popririi către un alt terţ poprit, fiind înştiinţat, de această dată, şi debitorul, care, între timp, îşi achitase debitele.

Chiar în condiţiile în care se reţine ca fiind fondat argumentul recurentului-reclamant privind situaţia de excepţie în care s-a aflat executarea silită efectuată prin poprire, în sensul aplicabilităţii prevederilor art. 390 C. proc. civ., care stabilesc că nu se aplică dispoziţiile art. 387 şi 389 C. proc. civ. în cazurile în care legea încuviinţează executarea fără somaţie, acest fapt nu schimbă caracterul legal al abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa, descrisă prin prevederile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, ca fiind manifestată prin întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor. Prin urmare, reţinerea stării de pasivitate în care a ales executorul judecătoresc să se poziţioneze după înfiinţarea popririlor într-un număr de 13 dosare, în care, fără a aduce la cunoştinţa debitorului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice despre aceste executări silite, a întocmit, într-un interval de aproximativ 2 ani, doar trei adrese de interogare a acestui debitor despre eventuale plăţi efectuate în cadrul acestor dosare, intră în conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

A mai criticat recurentul-reclamant sentinţa primei instanţe din perspectiva aplicării, de către judecătorul fondului, a prevederilor art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, în sensul reţinerii că nu a operat prescripţia, câtă vreme fapta a fost din nou săvârşită, prin comunicarea procesului-verbal terţului poprit Trezoreria municipiului Bucureşti la data de 17.02.2014. În argumentarea acestei critici, a susţinut recurentul-reclamant că termenul de trei ani a început să curgă de la data de 13.03.2012, fiind împlinit la momentul declanşării acţiunii disciplinare.

În legătură cu aceste critici, reţine Înalta Curte, prioritar, faptul că procedura răspunderii disciplinare cunoaşte o fază administrativă şi una judiciară, iar obiectul controlului de legalitate în faţa instanţei de contencios administrativ competente îl reprezintă, potrivit prevederilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, hotărârea Comisiei superioare de disciplină. Aceasta presupune verificarea legalităţii răspunderii disciplinare instituite în procedura administrativă, prin raportare la faptele reţinute în cuprinsul actului emis de Comisia superioară de disciplină. Se observă, aşadar, că abaterea disciplinară reglementată la art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 a fost menţinută în sarcina executorului-judecătoresc sancţionat, prin Hotărârea nr. 8/27.04.2016, emisă de Comisia superioară de disciplină din cadrul U.N.E.J., pentru următoarele fapte: lipsa dovezii achitării onorariului avocaţial în dosarele 260, 261, 261, 263, 264, 266, 267, toate din anul 2012, lipsa înştiinţării debitorului în cazul popririlor înfiinţate în anul 2012 la terţul poprit C., lăsarea în nelucrare a dosarelor pentru aproximativ 2 ani, iar ulterior revenirea cu adrese de înfiinţare a popririi la un alt terţ poprit, cu înştiinţarea debitorului, de această dată, care, însă, între timp, achitase debitele din dosare.

Toate aceste fapte reţinute în hotărârea pronunţată în calea de atac administrativă au condus la menţinerea sancţiunii stabilite anterior prin Hotărârea nr. 1/2016 a Consiliului de disciplină din cadrul Camerei executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea, apreciindu-se că faptele constatate sunt suficient de grave pentru sancţiunea aplicată.

Prin urmare, nu se regăseşte în conţinutul constitutiv al abateri disciplinare menţinute de Comisia superioară de disciplină situaţia analizată de judecătorul fondului la punctul iii) din hotărârea atacată, criticată de recurentul-reclamant, astfel că această faptă nu va fi examinată în calea controlului ierarhic judiciar, nefăcând parte dintre actele materiale ce au condus la încadrarea abaterii disciplinare în prevederile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

O ultimă faptă ce a menţinută în calea administrativă de atac şi, totodată, şi în controlul de legalitate exercitat de prima instanţă, a fost în referire la lipsa din anumite dosare (260, 261, 261, 263, 264, 266, 267, toate din anul 2012) a dovezilor de achitare a onorariului de avocat, executorul judecătoresc A. luând în calcul aceste onorarii, în procesele-verbale de cheltuieli, fără a exista delegaţie, chitanţă de plată, şi fără ca aceste sume să fie trecute în titlul executoriu.

Este relevantă declaraţia avocatului Wegendt B., titular al cabinetului de avocatură " B." din Satu Mare, în care se arată că onorariile pe care acest apărător ales "le-a solicitat în faza de executare silită de la justiţiabili nu au fost achitate, plata lor fiind condiţionată de recuperarea sumelor de executat, astfel că executorul judecătoresc trebuia şi putea să solicite debitoarei, pe lângă suma datorată, alte cheltuieli ocazionate de executare, fără onorariul de avocat, care nu a fost justificat cu chitanţe doveditoare în aceste cauze".

În combaterea înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei, recurentul-reclamant nu a produs nicio dovadă a modului în care a înţeles să respecte prevederile legale în ceea ce priveşte solicitarea acestor cheltuieli, iar criticile din recurs sunt formale, limitându-se doar la simple susţineri privind faptul că executorul judecătoresc nu ar fi procedat la menţionarea în mod nereal în procesul-verbal de cheltuieli din dosarele execuţionale, întrucât nu avea niciun beneficiu sau interes în a trece nişte cheltuieli nereale. Modalitatea în care recurentul-reclamant a procedat în cadrul dosarelor execuţionale 260, 261, 261, 263, 264, 266, 267, toate din anul 2012, denotă, într-adevăr, cel puţin neglijenţă în îndeplinirea actelor de executare silită, fiind, cu prisosinţă, săvârşită abaterea disciplinară constând în întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor.

În consecinţă, pe fondul cauzei, se reţine că sunt nefondate criticile recursului declarat de recurentul-reclamant A., fiind legală sentinţa primei instanţe, de menţinere a actelor administrative contestate, prin care s-a stabilit sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 49 lit. d) din Legea nr. 188/2000, pentru abaterea disciplinară constând în întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor, descrisă la art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 127 din 29 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, ca neîntemeiată, menţinând în rest hotărârea atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 127 din 29 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată, şi rejudecând:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iulie 2020.