Public officer’s status during service suspension bars concurrent public employment under incompatibility rules

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2016 sub nr. 806/42/25016 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/14.10.2016 - întocmit de Agenţia Naţionala de Integritate şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 3 pronunţată în data de 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată potrivit legii contenciosului administrativ de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată şi a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3/2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/14.10.2016 - întocmit de Agenţia Naţionala de Integritate şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Susţine recurentul că, în mod eronat a concluzionat instanţa de fond ca în speţa sunt aplicabile dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, apreciind că situaţia în care se afla, respectiv aceea de a avea suspendat raportul de serviciu, nu îl absolvă de interdicţia de a ocupa o altă funcţie în cadrul autorităţii de stat.

Pentru a ajunge la aceasta concluzie, în mod greşit instanţa de fond evaluează situaţia din prisma instituţiei "suspendării" raportului de serviciu, prin echivalenţă cu suspendarea raportului de serviciu în situaţia concediului medical, fără a observa un element distinctiv al situaţiei concrete din speţa dedusă judecaţii, respectiv acela că suspendarea funcţionarului public a fost urmată de încheierea raportului de serviciu cu unitatea (instituţia) angajatoare şi de procedura "lichidării" acestor raporturi.

Atât instanţa de fond cât şi Agenţia Naţionala de Integritate (A.N.I.), au apreciat în mod eronat că ar exista elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor şi s-au încălcat dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, întrucât la data la care a fost angajat în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploieşti aveam suspendat raportul de serviciu în calitate funcţionar public, respectiv pe funcţia de consilier în cadrul Compartimentului Achiziţii Publice, Contracte - Politia Locala Ploieşti.

Intimata Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.), a presupus, fără a se analiza în concret, că dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici s-ar completa cu dispoziţiile Codului muncii, iar reclamantul - deşi prin decizia nr. 199/05.10.2015 i s-a suspendat raportul de serviciu - ar fi beneficiat de alte drepturi, dacă acestea sunt prevăzute în legile speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne.

În mod eronat instanţa de fond apreciază ca regimul incompatibilităţilor nu este condiţionat de exercitarea funcţiei publice ci doar de calitatea de funcţionar public al reclamantului, ceea ce, în opinia sa, adaugă la lege. În condiţiile în care reclamantul nu exercita funcţia publică nu poate fi supus regimului incompatibilităţilor, cu atât mai mult cu cât, dacă s-ar merge pe acest raţionament, ar însemna să i se nege funcţionarului public aflat în situaţie de suspendare, dreptul la muncă, ceea ce înseamnă o încălcare vădită a drepturilor constituţionale.

Apreciază ca evaluarea reclamantului A., s-a făcut cu vădita încălcare a principiilor statuate de Consiliul Europei - Comitetul Miniştrilor prin Recomandarea No. R (2000) 10 privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici, adoptată de Comitetul Miniştrilor la 11 mai 2000.

Urmează a se constata că atât suspendarea cât şi numirea sa în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploieşti, au fost făcute cu ştiinţa si voinţa Primarului Municipiului care a fost informat asupra faptului suspendării din funcţia publică, fiind îndeplinită condiţia de la art. 15 pct. 1 din Recomandarea No. R (2000) 10.

Intimata-pârâtă Agenţia Naţionala de Integritate nu a avut în vedere Recomandarea No. R (2000) 10 privind codurile de conduita pentru funcţionarii publici

4. Apărări formulate în cauză

Intimata- pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 25 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x/14.10.2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin acest Raport de evaluare s-a constatat că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii, întrucât a deţinut simultan funcţia de consilier în cadrul Compartimentului Achiziţii Publice, Contracte - Poliţia Locală Ploieşti şi cea de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploieşti, încălcând astfel prevederile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Raportat la această situaţie de fapt, Înalta Curte constată că Agenţia Naţională de Integritate a reţinut în mod corect încălcarea dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care reglementează, în Cap. III, Secţiunea a 5-a, incompatibilităţile privind funcţionarii publici, "Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică", iar art. 94 alin. (2) lit. a) prevede că "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice."

Reclamantul a deţinut simultan, în perioada 05.10.2015 - 18.05.2016, funcţia de consilier în cadrul Compartimentului Achiziţii Publice, Contracte - Poliţia Locală Ploieşti şi cea de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploieşti, ambele fiind funcţii în cadrul unei instituţii publice, astfel cum este menţionat de dispoziţiile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt privind deţinerea funcţiilor/calităţilor reiese din actele şi lucrările dosarului, nefiind contestată de recurentul-reclamant, care încearcă să justifice deţinerea concomitentă a celor două funcţii incompatibile prin aceea că prin decizia nr. 199 din 5 octombrie 2015 i s-a suspendat raportul de serviciu în cadrul Compartimentului Achiziţii Publice, Contracte până la data de 5.10.2016.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanţă a menţinut Raportul de evaluare contestat, interpretând corect dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care situaţia de fapt avută în vedere de autoritatea pârâtă este una necontestată.

În perioada 05.10.2015 - 18.05.2016, reclamantul a exercitat funcţia de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploieşti, perioadă în care se suspendase raportul de serviciu din cadrul Compartimentului Achiziţii Publice, Contracte.

Înalta Curte constată, în acord cu considerentele instanţei de fond, reţine că pe durata suspendării raportului de serviciu al reclamantului, acesta nu şi-a pierdut calitatea de funcţionar public, concluzie ce se desprinde din disp. art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, conform cărora instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice în cazul suspendării raportului de serviciu, nefiind relevant temeiul suspendării: art. 94 sau art. 95 din Legea nr. 188/1999; în cauză, reclamantul uzând de instituţia suspendării raportului de serviciu la cerere, conform art. 95 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Chiar dacă o astfel de suspendare la cerere a raportului de serviciu nu are ca efect recunoaşterea vreunei vechimi în funcţia publică pe durata suspendării (ca în ipoteza suspendării raportului de serviciu în cazurile reglementate de art. 94 alin. (1) lit. c) ori art. 95 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999), este evident că ea nu conduce la pierderea calităţii de funcţionar public, calitate pe care reclamantul şi-a păstrat-o. În consecinţă, regimul incompatibilităţilor se aplică funcţionarului public şi pe durata suspendării sale din funcţia publică, el deţinând în continuare calitatea de funcţionar public.

Deşi reclamantul avea calitatea de funcţionar public şi pe durata suspendării raportului de serviciu, în perioada 05.10.2015 - 18.05.2016, a derulat activitatea de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploieşti, cu încălcarea disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât activitatea s-a derulat în cadrul unei instituţii publice, cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

Susţinerile recurentului - reclamant în sensul că nu a beneficiat de nici un drept pe perioada suspendării nu are nici o relevanţă în cauză şi nici nu poate constitui un argument în soluţionarea favorabilă a recursului, din moment ce textul de lege în discuţie face referire la interdicţia exercitării de către funcţionarul public a unor funcţii, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.

În raportul de evaluare contestat se vorbeşte despre deţinerea simultană de către reclamant a funcţiei de consilier în cadrul Compartimentului Achiziţii Publice, Contracte - Poliţia Locală Ploieşti şi cea de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploieşti, autoritatea publică pârâtă având în vedere exercitarea de către reclamant a funcţiei de inspector de specialitate, în timp ce deţinea calitatea de funcţionar public fiind suspendat.

Este nefondată susţinerea recurentului potrivit căreia nu se poate vorbi despre incompatibilitate decât în condiţiile exercitării simultane a celor două profesii, întrucât, aşa cum s-a precizat anterior, textul de lege are în vedere ipoteza deţinerii funcţiei publice concomitent cu exercitarea unei funcţii într-o instituţie publică, care este în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public.

În cauză, Înalta Curte reţine că autoritatea publică pârâtă a procedat la evaluarea respectării de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităţilor prin prisma faptului că face parte din categoria de persoane prevăzută de art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea 176/2010, respectiv (...) funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice, starea de incompatibilitate fiind determinată de încălcarea dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea 161/2003.

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, instanţa de recurs constată că soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii recurentului-reclamant a fost fundamentată pe un raţionament corect, în acord cu dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, care sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Starea de incompatibilitate nu este condiţionată de exercitarea efectivă a funcţiei publice, de faptul că funcţionarul public este remunerat sau nu, ci are în vedere deţinerea cumulativă a unor funcţii ceea ce atrage incompatibilitatea persoanei verificate.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost încălcate principiile statuate de Recomandarea No. R (2000) 10 privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici emisă de Comitetul Miniştrilor la data de 11 mai 2000, întrucât chiar recurentul-reclamant a precizat că suspendarea şi numirea sa au fost făcute cu ştiinţa şi voinţa Primarului Municipiului, care a fost informat asupra faptului suspendării din funcţia publică.

Trebuie precizat că în situaţia incompatibilităţilor nu este necesar a exista un prejudiciu în exercitarea funcţiei publice pentru a atrage sancţiunea. Legea nr. 161/2003 a fost dată în vederea asigurării transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru prevenirea şi combaterea corupţiei.

Faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a constatat că este neîntemeiată cererea de anulare a Raportului de evaluare nr. x/14.10.2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, întrucât actul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor naţionale şi europene.

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3 din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3 din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.