Civil servant salary equalization under maximum level rule: scope of "same salary level" for identical functions and conditions within public institutions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, MINISTRUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL DOLJ, solicitând: anularea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2296/C/14.06.2016, şi obligarea pârâţilor, în funcţie de competenţele fiecăruia, la: emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care salariul de bază şi sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii să i se acorde identic cu ale unui judecător aflat la acelaşi nivel al instanţei şi cu aceleaşi condiţii privind tranşele de vechime în muncă şi în funcţie; emiterea ordinului de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare lunare pe ultimii 3 ani, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă şi recalcularea sporurilor şi altor drepturi aferente diferenţei indemnizaţiei de încadrare lunare pe ultimii 3 ani, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă; să plătească actualizarea sumelor de plată cu rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar şi până la plata efectivă a acestuia; să plătească dobânda legală calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar al reclamantei, şi până la plata efectivă a acestuia.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4022 din 13 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei, Ministrul Justitiei şi Tribunalul Dolj; a dispus anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr 2296/C/14.06.2016 şi a dispus obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei să emită pentru reclamantă ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum şi să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi; a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâtul TRIBUNALUL DOLJ, solicitând admiterea recursului şi schimbarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

În recursul său, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul-pârât a prezentat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză şi a criticat sentinţa recurată ca netemeinică şi nelegală, invocând, în esenţă, următoarele motive:

Din analiza textelor legale de la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015 ori ale art. 11 alin. (3) din Legea- cadru nr. 284/2010, art. 10 alin. (5) şi art. 6 alin. (3) din aceeaşi lege, se desprinde faptul că legiuitorul a reglementat în mod expres modul de calcul al drepturilor salariale de care va beneficia personalul care, în anul 2011, avansează în gradaţia corespunzătoare trecerii într-o altă tranşă de vechime în muncă sau funcţie, prevederile fiind menţinute şi în anii următori 2012- 2016.

Chiar şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 669/2012, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, reţinându-se, în esenţă, că nu încalcă dispoziţiile art. 4, 16 şi 41 din Constituţia României, iar prin Decizia nr. 820/2006 a reţinut că:

"situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări".

Apreciază, astfel, recurentul-pârât că diferenţa dintre indemnizaţia unui judecător care a fost reîncadrat la 1 ianuarie 2011 într-o anumită clasă de salarizare în raport de vechimea în funcţie şi în muncă avute la acea dată, şi cea a unui judecător care trece în aceeaşi clasă de salarizare cu primul, dar după data de 1 ianuarie 2011, rezultă din modul de calcul al indemnizaţiei stabilite prin legea aplicabilă la momentul trecerii dintr-o clasă de salarizare la alta, respectiv, de la o tranşă de vechime la alta, şi nu dintr-o greşeală de calcul care să atragă răspunderea angajatorului, soluţie care este în acord şi cu Decizia nr. 669/22.06.2012, prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010.

Anterior datei de 1 ianuarie 2011, potrivit prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, în situaţia în care personalul a îndeplinit condiţiile pentru trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie şi/sau muncă, s-a acordat tranşa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului (de 5, 10, 15, 20, 25 sau 30%) la salariul de bază din luna decembrie 2009.

După data de 1 ianuarie 2011, se reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 şi, astfel, modalitatea de calcul a drepturilor salariale cuvenite în ipoteza menţionată a fost diferită, legiuitorul reglementând în art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, împrejurarea că trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie sau în muncă se concretizează prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii dobândite, pentru fiecare clasă acordându-se o majorare cu 2,5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare.

Recurentul- pârât arată că intimatei- reclamante i-au fost aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, normă juridică ce vizează avansarea în tranşă de vechime în muncă sau în funcţie, şi dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010, stabilind că salarizarea pentru personalul aflat în situaţiile menţionate în ipoteza normei, se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare, acest nivel fiind, conform art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege, cel în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010, nivel stabilit începând cu 1 ianuarie 2011, în acelaşi sens fiind interpretat şi art. 2 din Legea nr. 285/2010, ce a făcut obiectul Deciziei nr. 32, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tot astfel, mai arată recurentul-pârât, plata dreptului salarial al intimatei- reclamante s-a făcut prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceeaşi tranşă de vechime ca şi reclamanta, ulterior datei de 01.01.2011 (Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Prin urmare, nu se poate vorbi de o discriminare, întrucât dispoziţiile Legii nr. 285/2010 s-au aplicat în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.

4. Apărarea în cauză

Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare în recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 22 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 septembrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, intimata- reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea intimatului- pârât Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi în raport de funcţia îndeplinită în instanţă precum şi obligarea pârâţilor la plata diferenţei salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, pentru ultimii 3 ani.

Totodată, s-a mai solicitat plata diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Înalta Curte apreciază concluzia curţii de apel corectă şi legală, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Totodată, se apreciază că nu poate fi primită susţinerea recurentului referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, refuzul intimatului- pârât Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi, reţinând că prima instanţă a apreciat în mod corect şi legal cu privire la cererea reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât TRIBUNALUL DOLJ împotriva sentinţei civile nr. 4022 din 13 decembrie 2016, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2019.