Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 393/2020 AI generated

Competence to adjudicate judicial legal aid applications for appeals under O.U.G. 51/2008

Case Number Decizia nr. 393/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the procedural competence of the appeal court's decision on legal aid, declaring itself incompetent to adjudicate the plaintiff's request for legal aid and exemption from judicial fees, and referred the matter to the Bucharest Court of Appeal for resolution. The dispute arose from a plaintiff, who had lost her initial administrative challenge to an Inspectorate for Justice resolution, filing a request for public legal aid to appeal the Court of Appeal's dismissal; the High Court determined that under Article 13(2) of Emergency Government Ordinance No. 51/2008, applications for legal aid to pursue an appeal must be addressed to and decided by the court whose judgment is being challenged, thereby mandating that the lower court handle the urgent request.

Legislator headnote

AI generated

art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 51/2008; Competence to adjudicate judicial legal aid applications for appeals under O.U.G. 51/2008: The dispute arose from a plaintiff, who had lost her initial administrative challenge to an Inspectorate for Justice resolution, filing a request for public legal aid to appeal the Court of Appeal's dismissal; the High Court determined that under Article 13(2) of Emergency Government Ordinance No. 51/2008, applications for legal aid to pursue an appeal must be addressed to and decided by the court whose judgment is being challenged, thereby mandating that the lower court handle the urgent request.

Keywords

AI generated
legal aid matter in dispute legal fees challenge of administrative decisions e-justice judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008
6 şi art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008.
art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008
x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, cerere cu caracter de ajutor public judiciar pentru exercitare unei căi de atac, ce se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 de instanţa a cărei hotărâre se atacă.
art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 51/2008
Cited in the dispositive as the legal basis for declaring the High Court incompetent and referring the request for legal aid to the Court of Appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 51/2008

Cited in the dispositive as the legal basis for declaring the High Court incompetent and referring the request for legal aid to the Court of Appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de14.07.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ anularea Rezoluţiei nr. x/2016/07.03.2015 şi trimiterea dosarului la Consiliul Superior al Magistraturii pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin sentinţa nr. 181 pronunţată în data de 27 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată şi a stabilit onorariul avocatului reclamantei de 390 RON, sumă ce se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

La data de 27 februarie 2017 reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat ajutor public judiciar pentru exercitarea căii de atac şi scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, invocând prevederile art. 13, art. 6 şi art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008.

În cuprinsul cererii reclamanta a precizat că doreşte să i se acorde ajutor public judiciar constând atât în scutire de la taxa judiciară de timbru, cât şi în asistenţă juridică de reprezentare şi exercitare cale de atac - recurs - împotriva sentinţei nr. 181/2017 din dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, întrucât nu are cunoştinţe juridice.

Cererea a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciindu-se că reclamanta A. a promovat recurs sentinţei nr. 181/27 ianuarie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii

Analizând cererea formulată de reclamanta A., Înalta Curte constată că acesta solicită scutirea de la plata taxei judiciare de timbru şi asistenţă juridică pentru reprezentare şi exercitare cale de atac - recurs - împotriva sentinţei nr. 181/2017 din dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, cerere cu caracter de ajutor public judiciar pentru exercitare unei căi de atac, ce se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 de instanţa a cărei hotărâre se atacă.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008:

"Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar în vederea exercitării unei căi de atac se adresează instanţei a cărei hotărâre se atacă, în mod obligatoriu, înăuntrul termenului pentru exercitarea căii de atac şi se soluţionează de urgenţă de un alt complet decât cele care a soluţionat cauza pe fond."

În cauză, instanţa a cărei hotărâre se atacă este Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte, temeiul art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 51/2008, va declină competenţa de soluţionare a cererii de ajutor public judiciar şi scutire de la plata taxei judiciare de timbru pentru promovarea recursului formulată de reclamanta A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii de ajutor public judiciar şi scutire de la plata taxei judiciare de timbru pentru promovarea recursului formulată de reclamanta A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.