Late interest on non-reimbursable public funding and statute of limitations commencement upon contract termination

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Mehedinţi, a solicitat ca instanţa să constate intervenţia rezilierii unilaterale a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/10.12.2009 încheiat cu pârâtul şi să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1.975.231,68 RON, reprezentând 1.649.347,65 RON valoare finanţată şi 325.884,03 RON valoarea aferentă dobânzii, sumă la care se adaugă majorări de întârziere, până la data plăţii, conform legii fiscale aplicabile creanţelor bugetare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1060 din 8 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată excepţia de prescripţie extinctivă inadmisibilitate, astfel cum a fost invocată de pârât.

Totodată, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Mehedinţi, a constatat intervenirea la data de 25.02.2015 a rezilierii unilaterale a contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/10.12.2009 şi a obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a sumei de 1.975.231,68 RON reprezentând 1.649.347,65 RON finanţare acordată în baza contractului şi 325.884,03 RON dobândă aferentă, calculată până la data de 21.09.2017.

A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei sentinţe au promovat recurs reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu şi pârâtul UAT Judeţul Mehedinţi, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., invocând fiecare dintre părţi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.,

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Instanţa de recurs va analiza în principal recursul pârâtei care tinde la schimbarea soluţiei instanţei de fond, recursul reclamantei vizând neacordarea majorărilor de întârziere pe lângă valoarea finanţării şi dobânda aferentă.

Prin cererea de recurs UAT Judeţul Mehedinţi a criticat hotărârea instanţei de fond doar pentru respingerea excepţiei prescripţiei, arătând că:

Art. 2517 din C. civ.:

"Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen."

Art. 2523 din C. civ.:

"Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut, sau după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

Având în vedere că dreptul reclamantei Administraţia Fondului pentru Mediu s-a născut la data de 04.02.2012 (situaţie în care erau incidente prevederile art. 7.2 din contractul de finanţare), iar în şedinţa Comitetului Director din data de 25.02.2015 s-a decis aplicarea pactului comisoriu şi rezilierea contractului de finanţare şi recuperarea sumelor decontate cu dobânzi, considerăm că era deja prescris dreptul reclamantei de a rezilia contractul (art. 2517 şi 2523 C. civ.), iar instanţa de fond. în mod greşit a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile legale şi a constatat intervenirea rezilierii contractului de finanţare.

Totodată, instanţa de fond reţine, în mod greşit, că până la data de 27.06.2012 nu se poate vorbi despre naşterea vreunui drept la acţiune în beneficiul finanţatorului.

Suspendarea contractului de finanţare nu s-a făcut prin acordul părţilor, cum reţine instanţa de fond, ci reclamanta a decis unilateral suspendarea proiectului pe o perioadă de 6 luni, până la refacerea plantaţiei, aşa cum şi aceasta recunoaşte prin cererea de chemare în judecată

Mai mult decât atât, suspendarea proiectului (nici măcar a contractului de finanţare), nu suspendă cursul prescripţiei potrivit prevederilor art. 2532 C. civ.

Faţă de susţinerile instanţei de fond, critica reală se rezumă la aceea că suspendarea proiectului nu suspendă cursul prescripţiei.

În realitate suspendarea proiectului este cea care interesează pentru că dacă s-ar fi depus suspendarea proiectului niciun fel de demers legat de aceasta nu ar fi fost posibil.

Data la care recurenta pretinde a fi cea a naşterii dreptului reclamantei la acţiune - 4.02.2012 nu apare ca relevantă, nu doar din perspectiva suspendării proiectului, ci şi a demersurilor ulterioare - în anul 2013, din partea sa, pentru executarea acestuia.

Apare astfel că rezilierea contractului este momentul în care se naşte dreptul la acţiune.

Or, câtă vreme el fost în fiinţă nu se poate vorbi despre intervenirea prescripţiei.

Raportat la data rezilierii contractului, 25.02.2015, data introducerii acţiunii prezente - 10.10.2017 se situează în intervalul de 3 ani prevăzuţi de art. 2517 C. civ. astfel că în mod corect instanţa de fond a respins această excepţie.

Cât priveşte recursul reclamantei acesta a vizat hotărârea instanţei de judecată în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la majorările de întârziere, deoarece instanţa de judecată nu a luat în calcul voinţa părţilor, astfel cum aceasta este clar exprimată în contractul de finanţare nerambursabilă nr. x/10.12.2009 încheiat între reclamanţi şi intimata pârâtă.

Instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea atacată "Curtea nu recunoaşte în beneficiul părţii reclamante şi vreun drept la acordarea de majorări de întârziere în continuare(...) raportându-se la art. 2 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare la data care se solicită calculul - 21.09.2017, care stabileşte expres că "Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. b)"

În realitate, deşi recurenta pretinde că instanţa de fond a omis să aibă în vedere prevederile art. 74 din contractul părţilor nr. x/10.12.2009, în realitate acesta a afirmat că acestea a fi inaplicabile în cazul "creanţelor bugetare ce rezultă din raporturi juridice contractuale".

O asemenea interpretare nu poate fi primită majorările de întârziere fiind prevăzute în mod expres de art. 74 din contractul (legea) părţilor.

La momentul încheierii contractul de finanţare nerambursabilă nr. x/10.12.2009, legea fiscală aplicabilă creanţelor bugetare, respectiv O.G. nr. 92/2003 nu avea aceleaşi prevederi ca cele de la art. 2 alin. (4) din Legea nr. 207/2015. Este evident că voinţa părţilor la acel moment a fost ca beneficiarul să datoreze inclusiv majorări de întârziere calculate potrivit legii fiscale aplicabile creanţelor bugetare.

Cum prevederea art. 74 nu a fost inserată nelegal în contract şi nici nu a fost în alt mod anulată, obligaţiile de plată prevăzute rămân valabile.

Astfel, cum obligaţiile de plată au fost menţinute şi cele ce se referă la majorările de întârziere trebuie să aibă aceeaşi soartă.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivul invocat de reclamantă fondat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca întemeiat, Înalta Curte îl va admite şi în baza dispoziţiilorart. 496 C. proc. civ., va casa în parte sentinţa şi va obliga pârâta şi la plata majorărilor de întârziere.

Recursul pârâtei neîncadrându-se în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 1060 din 8 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Obliga pârâta la plata către reclamantă şi a majorărilor de întârziere până la data plăţii.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Respinge recursul formulat de pârâtul Judeţul Mehedinţi împotriva sentinţei civile nr. 1060 din 8 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2021