Refusal to accept recruitment competition application: persistent legal interest for administrative annulment and damages despite competition conclusion

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.08.2018 (declinată prin sentinţa nr. 1052/15.06.2018 a Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă), reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanţei să constate refuzul nejustificat al acestora de a-i primi cererile de înscriere la concursul organizat de Ministerul Afacerilor Interne la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, să anuleze măsurile de a nu primi respectivele cereri şi să îi oblige pe pârâţi să îi primească cererile, cu consecinţa continuării procedurilor de concurs.

În şedinţa publică din 26 septembrie 2018, instanţa a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, şi a ridicat din oficiu excepţia lipsei de interes a reclamantului în constatarea refuzului nejustificat, faţă de pretenţia acestuia de continuare a procedurii de concurs.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 102/F-CONT din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţiile invocate din oficiu şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

A respins cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu ar mai putea obţine niciun folos material prin constatarea refuzului nejustificat, întrucât concursul s-a încheiat, astfel că nu s-ar mai putea dispune primirea cererilor şi continuarea procedurii de concurs în ceea ce îl priveşte pe acesta.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 102/F-CONT din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

A susţinut recurentul reclamant că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Astfel, hotărârea recurată a fost dată în urma unei analize superficiale, părtinitoare şi cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil.

Excepţia pe baza căreia a fost respinsă acţiunea, invocată din oficiu, a fost greşit considerată fondată, întrucât interesul reclamantului a existat şi există.

Faptul că dosarul nu a fost judecat cu celeritate şi nu a fost suspendat concursul, aşa cum a solicitat în dosarul nr. x/2018 nu poate fi retinută ca o sancţiune procedurală în sarcina sa, faţă de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Interesul reprezintă acea cerinţă necesară pentru a exista dreptul la acţiune, iar în speţă interesul său este actual pentru că participarea la concurs a unui candidat nu trebuie să fie îngrădită prin neprimirea cererilor de înscriere on-line sau prin fax, poştă sau e-mail.

De asemenea, lipsa de interes invocată de instanţă nu exonerează reprezentanţii IGJR de răspundere pentru abuzul săvârşit prin neprimirea cererilor.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A depus întâmpinare şi intimatul Inspectoratul General al Jandarmeriei române (U.M. 0251 Bucureşti) care, de asemenea, a invocat excepţia nulităţii recursului promovat în cauză şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. civilă.

Însă, prin rezoluţia din 18 ianuarie 2018 a completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată în şedinţă publică a recursului la data de 27 ianuarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal).

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat exclusiv în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reţine că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

Cu privire la critica recurentului reclamant referitoare la greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte condiţia interesului său de a promova acţiunea, Înalta Curte o apreciază ca fiind fondată.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia:

a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formulează o pretenţie;

d) justifică un interes. (...)".

Acelaşi cod precizează în art. 33 că interesul de a acţiona "trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara".

Instanţa de fond a motivat invocarea şi admiterea excepţiei lipsei de interes a părţii prin aceea că deja concursul s-a încheiat, funcţiile fiind ocupate, astfel că reclamantul nu ar mai putea obţine un folos material prin constatarea eventualului refuz nejustificat.

Or, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...)", iar în conformitate cu art. 18 din legea-cadru:

"(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. (...)"

Prin urmare, recurentul reclamant care s-a considerat vătămat în dreptul său de a participa la un concurs prin neprimirea de către o autoritate a cererii formulate în acest sens este îndreptăţit să se adreseze instanţei de contencios administrativ pentru constatarea caracterului nejustificat al refuzului acesteia de a-i primi cererea.

Împrejurarea că soluţionarea în primă instanţă a litigiului a intervenit după derularea şi încheierea concursului, este irelevantă în raport cu capătul de cerere principal cu care completul de judecată a fost legal învestit, în condiţiile în care - potrivit Legii nr. 554/2004 - nu doar simultan, ci şi ulterior faţă de constatarea refuzului nejustificat (act administrativ asimilat, conform definiţiilor din art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din lege), persoana vătămată poate solicita repararea pagubei şi despăgubiri inclusiv pentru un eventual prejudiciu moral.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanţă în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului cererii principale în ceea ce priveşte aspectele expuse mai sus - apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze în parte sentinţa şi să trimită cauza formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, spre rejudecare în fond, aceleiaşi instanţe.

Va fi menţinută soluţia dată acţiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, care - nefiind recurată - a dobândit autoritate de lucru judecat.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 102/F-CONT din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează in parte sentinţa recurată.

Trimite spre rejudecare la aceeaşi instanţă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei române (U.M. 0251 Bucureşti).

Menţine soluţia dată acţiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.