Magistrates' pay equalization at RON 405 upheld; appeals dismissed, first-instance award affirmed

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Tribunalul Călăraşi, şi Curtea de Apel Bucureşti, au solicitat, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită dispoziţii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015:

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut fiecare reclamant potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON) sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3548 din 9 octombrie 2017 a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare, ca nefondată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei pe cel de-al doilea capăt de cerere şi a respins acest capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministru, să emită pentru fiecare dintre reclamanţi ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.05.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, a obligat pârâtul Tribunalul Călăraşi, să plătească reclamanţilor diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menţionate mai sus, diferenţe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se va acorda şi dobânda legală, calculată de la scadenţă şi până la data plăţii integrale, a respinsîn rest acţiunea ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi au declarat recurs.

I. Tribunalul Călăraşi, în motivarea recursului, arată că potrivit Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, puterea judecătorească din România este structurată pe patru niveluri: judecătorii (fără personalitate juridică), tribunale organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al Municipiului Bucureşti (având calitatea de ordonatori terţiari de credite), curţi de apel (ordonatori secundari de credite) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tribunalele şi curţile de apel sunt instituţii publice finanţate integral de Ia bugetul de stat, pentru care Ministrul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite.

În acest sens, Ministerul Justiţiei pune la dispoziţia instanţelor judecătoreşti fondurile necesare în vederea desfăşurării activităţii, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituţiilor aflate sub autoritatea sa în calitatea de ordonator principal de credite, precum si a unităţilor subordonate; repartizează alocaţiile bugetare ordonatorilor secundari de credite şi controlează modul de folosire a acestora; coordonează şi îndrumă activitatea economică, de investiţii şi administrativă a instanţelor judecătoreşti, a aparatului propriu şi a unităţilor subordonate ministerului. în susţinerea aspectelor expuse, redăm prevederile art. 131. alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol din actul normativ, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, acesta având calitatea de ordonator principal de credite.

Mai mult, Ministerul Justiţiei are atribuţii în emiterea ordinelor privind încadrarea magistraţilor, precum şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii terţiari, respectiv tribunale.

În opinia recurentului pretenţiile formulate de reclamanţi în contradictoriu cu Tribunalului Călăraşi sunt nejustificate, care în calitate de ordonator terţiar de credite, doar pune în executare şi în plată drepturile stabilite prin ordin/ordine emise de Ministrul Justiţiei având în vedere fondurile alocate în acest sens de către ordonatorul principal de credite.

II. Ministerul Justiţiei, prin motivele de recurs formulate susţine că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la pct. 8 din cuprinsul alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Se precizează că la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016,în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1)1 - 14 din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016. în soluţionarea excepţiei, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1)4 din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepţia art. 3 alin. (1)1-13 din O.U.G. nr. 57/2015 şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015,. stabilind că nivelul maxim trebuie să includă şi drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti, fiind respinse celelalte aspecte.

Neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale a fost subliniată chiar prin decizia nr. 839/2009 a Curţii Constituţionale dar şi prin alte decizii ale Curţii. Astfel, se observa că pretenţiile reclamanţilor pe o perioadă anterioară acesteia nu sunt admisibile.

Ţinând cont de stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON folosită de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016. judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 {...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizaţiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

În consecinţă, faţă de textele legale invocate şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 si totodată, în conformitate cu art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanţii nu au nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016.

Totodată, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite. în acest sens menţionăm că reclamanţilor le-a fost comunicat OMJ nr. 1490/C/2017 prin care la poziţiile din Anexa la ordin, reclamanţilor le-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

De observat este şi faptul că, începând cu luna februarie 2017, reclamanţii au primit indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care s-a aplicat. procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi 5 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(…) (5) Prin excepţie de la alin. (1) şi (2), în anul 2015 personalul din cadrul sistemului public sanitar şi de asistenţă socială beneficiază de drepturile salariale stabilite conform O.U.G. nr. 70/2014".

La 09.04.2015, a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a introdus alin. (51) la art. 1 al ordonanţei, care prevede următoarele:

"Art. 1 alin. (5)1: Prin excepţie de la alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, s-a creat posibilitatea legală ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la acest nivel maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, eliminându-se astfel diferenţele salariale rezultate, în anumite cazuri, în urma aplicării Legii-cadru nr. 284/2010 şi a legilor anuale de salarizare. De altfel, prin raportul comun din data de 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului asupra proiectului de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a prevăzut că amendamentul, devenit alin. (51) al art. 1, a fost propus pentru eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Prin decizia nr. 23/26.09.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 899/09.11.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a a stabilit următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

Prin decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale. Relevante în cauză sunt următoarele considerente ale acestei decizii:

"16. Analizând cadrul legislativ al sistemului de salarizare al personalului plătit din fonduri publice, Curtea reţine că în prezent există diferenţe de salarizare între magistraţii din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată/parchet, cu acelaşi grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, diferenţe provenite şi din faptul că o parte dintre magistraţi obţinuseră hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul actualului C. proc. civ.), prin care se includeau majorările de 2%, 5% şi 11% în indemnizaţia de încadrare, iar alţi magistraţi nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. (…)

17. Curtea reţine că, la momentul pronunţării prezentei decizii, există magistraţi şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin O.G. nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens, magistraţi şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin O.G. nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite nu a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens, şi magistraţi şi personal asimilat care nu beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18%, stabiliţi prin O.G. nr. 10/2007.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin legea sa de aprobare nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

22. Aşadar, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite. Însă, prin dispoziţiile de lege criticate, introduse prin O.U.G. nr. 43/2016, legiuitorul a stabilit că, la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. (…)

31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010.

32. În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică."

Prin art. 1 alin. (1) din ordinul ministrului justiţiei nr. 219/C/01.02.2017 s-a dispus:

"Începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015".

Din lectura coroborată a art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a României rezultă că nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care, prin efectul art. 1 alin. (1) şi (2), s-a menţinut la acelaşi nivel şi în anul 2015, cu menţiunea că trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 3548 din 9 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iulie 2020.