Admission exam challenge barred by failure to complete mandatory prior administrative complaint; appeal upheld first instance inadmissibility ruling.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată nr. x/2016 din 06.04.2016, astfel cum a fost precizată prin cererea depusă la data de 09.05.2016, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii:

- anularea Hotărârii nr. 1210 din 24 noiembrie a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care au fost validate rezultatele concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, organizat în perioada 30 iunie - 6 octombrie;

- obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună susţinerea de către reclamantă a probei interviului pe baza unor criterii obiective, ţinând seama de nota pe care a obţinut-o la proba scrisă;

- anularea dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 439/2006, cu modificările ulterioare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 3006 pronunţată în data de 12 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti - a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei plângerii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond, rejudecarea cauzei.

Consideră sentinţa nelegală şi netemeinică, întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2), ultima teză, din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

În acest sens, învederează instanţei faptul că a formulat, la data de 06 octombrie 2015, o cerere către Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat reluarea probei interviului, cerere la care pârâtul nu a răspuns în termenul legal de 30 de zile, ci abia la data de 24 noiembrie 2015, motiv pentru care nu mai avea obligaţia îndeplinirii procedurii prealabile.

Prin cererea intitulată "memoriu" de către Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat lipsa de obiectivitate şi transparenţă a probei interviului, aspecte cu implicaţie asupra legalităţii acestei probe şi a întregului concurs de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.

Susţine că nu i s-a răspuns în termenul legal, iar cererea a fost respinsă în cuprinsul Hotărârii nr. 1210 din 24 noiembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care au fost validate rezultatele concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, organizat în perioada 30 iunie - 6 octombrie, fără a se analiza efectiv motivele invocate.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, dar şi a apărărilor înfăţişate prin întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Obiectul acţiunii îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 1210 din 24 noiembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii şi a dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 439/2006, cu modificările ulterioare.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că în cauză actele contestate sunt administrative, primul cu caracter individual, iar cel de-al doilea cu caracter normativ şi atrag incidenţa prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă.

Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează strict nelegalitatea sentinţei sub aspectul reţinerii greşite a lipsei procedurii prealabile conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

De asemenea, conform art. 193 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."

Din coroborarea textelor legale precizate, rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiţie specială, obligatorie, de exercitare a acţiunii. Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuşi dreptul la acţiune în contencios administrativ.

Astfel, înainte de a se adresa instanţei competente, persoana care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorităţii publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulţumit, sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ.

Dreptul la acţiune în contencios administrativ, în sens material, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă, sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii.

În raport de actele dosarului, dar şi de cele arătate de recurenta-reclamantă prin recurs, care a susţinut că a îndeplinit procedura prealabilă la data de 6 octombrie 2015, se constată că, în cauză, nu a fost îndeplinită această cerinţă obligatorie, reclamanta adresându-se direct instanţei de judecată cu solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 1210 din 24 noiembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Sunt lipsite de temei şi nu pot fi avute în vedere alegaţiile recurentei-reclamante, în sensul că răspunsul la memoriul său l-a primit abia în data de 24 noiembrie 2015 cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, context în care nu mai trebuia să facă plângere prealabilă.

Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede expres care sunt acţiunile în cazul cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Astfel, nu există nicio dispoziţie specială care să reglementeze contestarea în contencios administrativ a Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii distinct de procedura Legii nr. 554/2004 (cu excepţia celor care privesc siguranţa naţională şi raporturile cu Parlamentul, ce nu fac obiectul controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ).

Mai mult, din verificarea înscrisurilor dosarului, instanţa de recurs constată că motivele acţiunii sunt diferite de cele ce fac obiectul memoriului, aspect constatat în mod legal şi temeinic şi de către instanţa de fond.

Prin urmare, procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, neîndeplinirea acesteia este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Înalta Curte în acord cu judecătorul fondului, constată că acesta a reţinut corect că nu există o cerere prealabilă prin care reclamanta să fi solicitat pârâtului revocarea dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 439/2006, cu modificările ulterioare şi să fi învederat acesteia motivele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, context în care nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004 faţă de acest capăt de cerere.

În raport de cele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a constatat că este inadmisibilă acţiunea pentru lipsa procedurii prealabile.

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 3006 din 12 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.