Retrocession of nationalized religious school properties: sufficiency of 1948 decrees to prove abusive state expropriation despite lack of land registry entries

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta Parohia Reformată A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziilor nr. 5693/23.06.2016 şi 5694/23.06.2016 şi obligarea pârâtei să emită decizii prin care să soluţioneze favorabil cererile de retrocedare nr. x/27.01.2006 şi nr. y/27.01.2006.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 73/2017 din 30 martie 2017, a admis acţiunea formulată de reclamanta Parohia Reformată A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, a anulat Decizia nr. 5693/23.06.2016, a obligat pârâta să emită decizie prin care să soluţioneze favorabil cererea de retrocedare nr. x/27.01.2006, a anulat Decizia nr. 5694/23.06.2016 şi a obligat pârâta să emită decizie prin care să soluţioneze favorabil cererea de retrocedare nr. x/27.01.2006.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea sentinţei instanţa de fond a apreciat în mod greşit că imobilele solicitate de către Parohia Reformată A. prin cererile de retrocedare nr. x/27.01.2006 şi nr. x/27.0I.2006 au fost preluate în mod abuziv de către statul român în anul 1948, cu ocazia reformei învăţământului realizată prin Decretele nr. 175/1948 şi nr. 176/1948.

Din cuprinsul cărţilor funciare aflate în dosarele aferente cererilor de retrocedare nu reiese dovada preluării abuzive de către statul român a imobilelor solicitate, acestea figurând şi în prezent în proprietatea Bisericii Reformate de la localizare.

Tocmai din acest motiv, prin adresa nr. x, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Parohiei Reformate A. să transmită acte sau orice alte înscrisuri, eventual declaraţii de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilelor solicitate, în perioada de referinţă a legii, respectiv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. cu menţionarea anului preluării.

În condiţiile în care dovada preluării abuzive a imobilelor solicitate nu reiese din cărţile funciare, iar Parohia Reformată A. nu a transmis, în interiorul termenului de decădere de 120 de zile, acte din care să reiasă această dovadă, singura modalitate de soluţionare, conform prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, a fost de respingere a cererilor de retrocedare depuse de către intimata-reclamantă.

Faptul că reclamanta a depus declaraţii de martori în cadrul procedurii contencioase nu ar trebui să afecteze legalitatea Deciziilor nr. 5693/23.06.2016 şi nr. 5694/23.06.2016, întrucât legalitatea deciziilor contestate trebuie apreciată în funcţie de actele existente în dosar la momentul emiterii acestora.

Se mai susţine că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că reclamanta s-a aflat într-o imposibilitate practică de a face proba preluării abuzive cu înscrisuri a imobilelor solicitate, având în vedere faptul că Primăria Municipiului Blaj nu a comunicat informaţii privind situaţia juridică a imobilelor.

Aşadar, neobţinerea de către reclamantă a informaţiilor privind situaţia juridică a imobilelor solicitate nu reprezintă un impediment în dovedirea preluării abuzive a acestora, în condiţiile în care reclamanta avea posibilitatea, potrivit O.U.G. nr. 94/2000, republicata, cu modificările si completările ulterioare, să depună orice alte acte sau declaraţii.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei să soluţioneze favorabil cele două cereri de retrocedare depuse de către Parohia Reformată A., se arată că datorită faptului că situaţia de fapt a imobilelor solicitate nu este clară (nu se ştie câte construcţii sunt pe terenurile solicitate, nu se ştie dacă clădirea şcolii este o construcţie veche sau noua), în ipoteza respingerii recursului recurenta va fi în imposibilitatea emiterii unor decizii în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Parohia Reformată A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că Eparhia Reformată din Ardeal a depus pentru Parohia Reformată A. cererea de retrocedare nr. x/27.01.2006, având ca obiect restituirea imobilului situat în satul A., Municipiul Blaj, judeţul Alba, înscris în Cartea funciară nr. x a localităţii A., nr. top. x, compus din teren intravilan de 360 mp având destinaţia de curte şcoală şi cererea nr. x/27.01.2006, având ca obiect restituirea imobilului situat în satul A., Municipiul Blaj, judeţul Alba, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii A., nr. top. x, compus din clădire şi teren aferent în suprafaţă de 529 mp având destinaţia de şcoală generală şi curte.

Înalta Curte constată că în procedura administrativă, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale a solicitat în perioada 2006-2008 şi 2016 la Primăria A., respectiv Primăria Municipiului Blaj comunicarea de date despre situaţia juridică şi locativă a imobilelor solicitate a fi restituite în natură, însă autorităţile nu au comunicat niciun răspuns.

În vederea completării dosarelor aferente cererilor de retrocedare, prin adresa nr. x/26.01.2016, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Parohiei Reformate A. să transmită:

- copia certificată, in extenso, a cărţii funciare nr. x a localităţii A., însoţită de traducere legalizată integrală;

- copia certificată, in extenso, a cărţii funciare nr. x a localităţii A., însoţită de traducere legalizată integrală;

- acte sau orice alte înscrisuri, eventual declaraţii de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilelor solicitate, în perioada de referinţă a legii, respectiv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu menţionarea anului preluării;

- copia certificatului de înregistrare fiscală al Parohiei Reformate A..

Totodată, prin adresa nr. x/26.01.2016, Parohiei Reformate A. i s-a atras atenţia asupra prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013 prin care s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 120 de zile în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile prevăzute de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

Parohia Reformată A. nu a transmis niciun răspuns la adresa nr. x/26.01.2016, emisă de către Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare.

Prin Decizia nr. 5693/23.06.2016 şi Decizia nr. 5694/23.06.2016, Comisia specială de retrocedare a dispus respingerea cererilor de retrocedare nr. x/27.01.2006 şi nr. y/27.01.2006, depuse de către Parohia Reformată A., având în vedere faptul că la dosare nu au fost depuse acte din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilelor în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că din înscrierile de cartea funciară nr. x a localităţii A. evidenţiate sub nr. top. x şi cartea funciară nr. x a localităţii A. evidenţiate sub nr. top. x rezultă că, proprietarul tabular a imobilelor revendicate este Biserica Reformată de la localizare, respectiv de la data de 01.01.1900. În acest context este evident că imobilele au constituit proprietatea tabulară a reclamantei la data trecerii în proprietatea Statului Român, fiind proprietatea unui cult religios.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar reţine că deşi în cartea funciară nu s-a operat preluarea imobilelor, din actele dosarului rezultă că imobilele au trecut în proprietatea statului în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000 respectiv în anul 1948, având în vedere următoarele:

- Decretul 175/02.08.1948 pentru reforma învăţământului care prevede că, "toate şcolile confesionale sau particulare de orice fel devin şcoli de Stat";

- Decretul - Lege nr. 176/1948 în care erau enumerate şi grupate pe judeţe instituţiile şi imobilele naţionalizate. Imobilele în cauză nu au fost trecute nominal în Decretul - Lege nr. 176/1948 dar s-a prevăzut prin art. 1 că:

"Pentru buna organizare şi funcţionare a învăţământului public de Stat şi pentru lărgirea şi democratizarea învăţământului, toate bunurile mobile şi imobile ce au aparţinut bisericilor, congregaţiilor, comunităţilor religioase, asociaţiilor particulare cu sau fără scop lucrativ şi în general, particularilor, persoanelor fizice sau juridice şi au servit funcţionării şcolilor de învăţământ trecute, conform art. 35 din legea învăţământului public, la Stat, trec în proprietatea Statului, atribuindu-se Ministerului Învăţământului Public, care le va întrebuinţa pentru nevoile Învăţământului. ";

- Decretul nr. 266/1948 pentru organizarea Ministerului Învăţământului Public care la art. 51 prevede că " Bunurile mobile şi imobile folosite cu orice titlu de instituţiile şcolare de orice grad şi categorie, precum şi ale oricăror instituţii culturale şi ştiinţifice administrate sau dependente de Ministerul Public, sunt proprietatea Statului şi sunt date în folosinţa Ministerului Învăţământului Public.";

- Opinia Primăriei Municipiului Blaj conform cărei imobilul a trecut din proprietatea Bisericii Reformate în cea a Municipiului Blaj în baza Decretului 175/1948, respectiv al art. I şi II din Decretul 176/1948;

- Declaraţiile martorilor B. şi C..

Prin coroborarea prevederilor normelor juridice mai sus menţionate rezultă fără echivoc că, toate imobilele în care au funcţionat ca instituţii şcolare au trecut în proprietatea statului în anul 1948.

Faptul că, la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilele să se aflau în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, rezultă din H.G. nr. 974/2002 Anexa 4 M.O. 701 bis că, la momentul revendicării imobilul era în domeniul public al Municipiului Blaj.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, instanţa de fond, în mod corect a reţinut că toate condiţiile cumulative prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 90/2000 sunt îndeplinite în cauză, iar cererile de retrocedare sunt întemeiate.

În ceea ce priveşte criticile recurentei cu privire la incidenţa decăderii din termenul de a propune probe prevăzut de art. 32 alin. (1) din Legea 165/2013, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite deoarece reclamanta a depus la dosarul cauzei toate înscrisurile pe care le-a avut în posesie şi care au fost eliberate de către autorităţile competente la solicitarea acesteia.

De asemenea, în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond că reclamanta a fost în imposibilitate să depună la dosarele de revendicare actele care trebuia să le obţină de la Primăria Municipiului Blaj, având în vedere că nu i-au fost comunicate de către această instituţie, neavând nicio modalitate de a constrânge Primăria să comunice informaţiile solicitate.

De altfel, la soluţionarea cererilor de retrocedare, Comisia nu a avut în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv ale pct. 13 lit. c) din Normele Metodologice care stabileau coroborarea tuturor probelor administrate în procedură, respingând cererile motivat de faptul că, din înscrisurile depuse nu rezultă dovada preluării abuzive a imobilelor, raportându-se doar la înscrierile de carte funciară fără a se raporta şi la celelalte acte depuse, respectiv la decretele de naţionalizare.

Având în vedere cele prezentate, Înalta Curte, în acord cu aspectele reţinute de instanţa de fond, consideră că toate condiţiile cumulative prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 90/2000 sunt îndeplinite în cauză, cele două cereri de retrocedare fiind întemeiate.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 73/2017 din 30 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iulie 2020.