Validity of eligibility requirement mandating lease contract duration until December 1 for agricultural direct payments under EU Regulation 73/2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. x/2016 la data de 10.05.2019, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anularea parţială Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării rurale nr. 225/09.10.2012 publicat în Monitorul Oficial nr. 703 din 12.10.2012, pentru modificarea Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, emis de către pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv anularea art. 2, ca fiind nelegal; fără cheltuieli de judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 12.09.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat aceleaşi pretenţii împotriva Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, invocând aceleaşi argumente de fapt şi de drept ca cele anterior expuse.

La termenul din data de 13.12.2016, instanţa a admis excepţia de litispendenţă invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul x/2016

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 353 pronunţată în data de 22 decembrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile şi a respins cererile conexate formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 353 pronunţată în data de 22 decembrie 2016 de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Consideră nelegală hotărârea instanţei de fond şi solicită a se observa că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit textele legale europene şi normele interne.

Apreciază că dispoziţiile criticate din OMADR nr. 246/2008 aşa cum au fost modificate prin art. I, pct. 2 din Ordinul nr. 225/09.10.2012 contravin în mod evident dispoziţiilor art. 148 din Constituţia României, sunt în dezacord cu O.U.G. nr. 125/2006 şi nu respectă reglementările europene.

Menţionează că, în vederea îndeplinirii obiectivelor comunitare şi în scopul creşterii flexibilităţii plăţilor directe, prin Regulamentul CE nr. 73/2009 s-a stabilit cadrul de acordare a schemelor de sprijin pentru a se evita ca terenurile agricole să fie abandonate şi pentru a se asigura menţinerea lor în bune condiţii agricole şi de mediu. Astfel, conform acestui Regulament, autorităţile naţionale competente trebuie să efectueze integral plăţile către beneficiari, prevăzute în cadrul schemelor comunitare de sprijin, sub rezerva reducerilor prevăzute în regulament şi în perioadele stabilite.

Consideră că prin dispoziţiile actului administrativ atacat s-a îngrădit exercitarea unor drepturi ale reclamantei, respectiv dreptul de a beneficia de subvenţiile acordate fermierilor pentru utilizarea efectivă a terenurilor agricole.

Dispoziţia legală, considerată a fi neîndeplinită la momentul formulării şi depunerii cererii de plată, este cea privitoare la durata contractelor de arendare, prevăzută de art. 6 alin. (2) din OMADR nr. 246/2008 introdus prin Ordinul nr. 225 din 9 octombrie 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 703 din 12 octombrie 2012, respectiv faptul ca documentele - contractele de arendare în speţă - să fie valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

Dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Regulamentul European CE nr. 73/2009 ce reglementează condiţiile de realizare a plăţilor nu conţine nici o referire la perioada de valabilitate a documentelor care dovedesc utilizarea legală a suprafeţelor agricole.

Regulamentul european, act normativ cu forţă juridică superioară, contrar celor susţinute de prima instanţă, nu se stabileşte o dată pentru verificarea condiţiilor de eligibilitate, la art. 29 alin. (3) fiind menţionat doar că plăţile nu se realizează înainte de verificarea condiţiilor de eligibilitate. Or, verificările în teren nu se pot face decât atâta timp cât există culturile pe suprafeţe sau într-un timp foarte scurt de la recoltare. Regulamentul European stabileşte o dată minimă înainte de care nu pot fi acordate plăţile, nu o dată de verificare faptică în teren, care în speţă este contră naturii.

Prin Decizia nr. x/14.01.2015 emisă de APIA Centrul Judeţean Timiş s-a dispus retragerea suprafeţei de 12,90 ha din schemele de sprijin pentru anul 2014 deoarece actele doveditoare ale dreptului de utilizare nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate prevăzute de art. 6 alin. (2) din OMADR 246/2008. Motivul pentru care APIA a emis Decizia menţionată a fost faptul că documentele (contractele de arendare) care dovedeau utilizarea legală a terenului agricol nu îndeplineau cerinţa perioadei de valabilitate, respectiv până la data de 1 decembrie a anului de cerere. Societatea reclamantă a formulat contestaţie împotriva Deciziei, APIA menţinându-şi punctul de vedere prin Notificarea de respingere nr. x/06.03.2015. Ulterior s-a adresat instanţei de judecată, iar în prezent litigiul se află în faza de recurs pe rolul Curţii de Apel Timişoara.

Dispoziţiile legale atacate prevăd faptul că documentele care dovedesc utilizarea legală a terenurilor agricole pentru care se solicită plăţile trebuie să se încheie până la data depunerii cererii de plată, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 79/2009 şi să fie valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din acelaşi Regulament.

Mai susţine că a solicitat acordarea formelor de sprijin îndeplinind toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale, respectiv dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006, Regulamentul CE nr. 1782/2003 al Consiliului, Regulamentul CE nr. 796/2004 al Comisiei, Regulamentul CE nr. 73/2009 al Consiliului, Regulamentul CE nr. 691/2009 al Comisiei, Regulamentul CE nr. 1121/2009, Regulamentul CE nr. 1122/2009, Regulamentul CE nr. 1120/2009 Regulamentul CE nr. 1290/2005 şi ale Ordinului MADR nr. 246/2008.

În acest sens a prezentat pârâtelor contractele de arendare nr. x înregistrate la Consiliul Local al Comunei Teremia Mare şi adeverinţa eliberată de Primăria Comunei Teremia Mare, făcând dovada utilizării terenului.

Prin urmare, în nici un caz nu s-ar putea afirma faptul că pentru anul agricol 2014 nu s-a făcut dovada utilizării terenului. Mai mult a prezentat documentele care dovedeau dreptul de folosinţă şi de asemenea s-a făcut şi dovada utilizării efective a terenului, APIA precizând doar că documentele care atestă dreptul de utilizare nu respectă condiţia privitoare la termenul impus de art. 6 din Ordinul MADR nr. 246/2008.

În acest context, arată că şi-a desfăşurat activitatea în condiţii perfect legale, textul atacat fiind discriminatoriu, în condiţiile în care alţi fermieri care au desfăşurat acelaşi activităţi agricole în exploatarea terenurilor pe parcursul unui an agricol în aceleaşi condiţii ca şi reclamanta, pot beneficia de dispoziţiile legale referitoare la acordarea formelor de sprijin. Motivul de diferenţiere fiind faptul că documentul care atestă folosinţa legală a suprafeţei de teren nu este valabil până la 1 decembrie a anului de cerere, deşi anul agricol s-a încheiat o dată cu recoltarea culturilor. Astfel, exercitarea drepturilor sale garantate de lege, respectiv, de a solicita şi de a i se acorda formele de sprijin, este restrânsă prin impunerea unor condiţii care nu au legătură cu realitatea agricolă.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, dar şi a apărărilor înfăţişate prin întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare parţială a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării rurale nr. 225/09.10.2012 publicat în Monitorul Oficial nr. 703 din 12.10.2012, pentru modificarea Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, emis de către pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv anularea art. 2 care a modificat art. 6 al Ordinului 246/2008, ca fiind nelegal.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de instanţa de fond raportat la dispoziţia normativă criticată.

Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează strict perioada prevăzută la art. 6 alin. (2) din OMADR nr. 246/2008 introdus prin Ordinul nr. 225 din 9 octombrie 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 703 din 12 octombrie 2012, respectiv faptul că documentele - contractele de arendare trebuie să fie valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, prevedere ce încalcă dispoziţiile art. 148 din Constituţia României, O.U.G. nr. 125/2006 şi Reglementările europene.

În cauză Înalta Curte reţine următoarele aspecte;

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 225/09.10.2012, respectiv anularea art. 1 pct. 2 de modificare a art. 6 al Ordinului 246/2008, prin care s-a introdus alin. (2).

Potrivit art. 1 alin. (2) "Documentele prevăzute la art. 4 şi 5 se încheie până la data depunerii cererii de plată şi/sau a modificării acesteia, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din acelaşi regulament."

Anterior dispoziţiile art. 6 din OMADR nr. 246/2008 nu conţineau o perioadă de valabilitate a documentelor care atestau dreptul de utilizare legală a terenului agricol şi care se depuneau în susţinerea cererii de plată de către producătorul agricol sau la cererea reprezentanţilor Agenţiei de Plătişi Intervenţie pentru Agricultură, în vederea efectuării procedurilor de administrare şi control.

Prin Ordinul MADR nr. 234/2016 publicat în Monitorul Oficial nr. 137 din 23 februarie 2016, Ordinul nr. 246/2008 a fost abrogat.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 225/09.10.2012 a fost emis în temeiul şi în executarea O.U.G. nr. 125/2006 cu respectarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006 şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Sub acest aspect trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 Statele Membre au dreptul de "a adopta, în cadrul politicii agricole comune, toate dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative, precum şi orice alte măsuri necesare pentru a asigura protejarea eficientă a intereselor financiare ale Comunităţii, în special cu scopul de: (I) a verifica autenticitatea şi conformitatea operaţiunilor finanţate de FEAG şi FEADR; (II) a preveni şi monitoriza neregularităţile; (III) a recupera sumele pierdute ca urmare a neregularităţilor sau a neglijenţei."

În acest context nu sunt fondate susţinerile reclamantei în sensul că dispoziţiile contestate sunt nelegale faţă de dispoziţiile Regulamentului CE nr. 73/2009 care nu conţin referiri la durata contractelor/documentelor care atestă dreptul de utilizare a unui teren.

Condiţia valabilităţii contractelor de arendă până la data de 01 decembrie, e necesar a fi privită prin prisma prevederilor art. 124 alin. (2) pct. 2 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, potrivit cărora parcelele eligibile pentru plată pe suprafaţă se pun la dispoziţia agricultorului la data stabilită de statul membru, dată care nu poate fi ulterioară datei stabilite în statul membru respectiv pentru modificarea cererii de ajutor coroborate cu dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009, conform căruia plăţile se fac în cel mult două rate pe an, în cursul perioadei care începe la data de 1 decembrie şi se încheie la data de 30 iunie a anului calendaristic următor. Astfel este necesar ca dreptul de utilizare a terenurilor pentru care se efectuează plaţi să fie valabile până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

În mod legal judecătorul fondului a reţinut existenţa unui drept de apreciere al statelor membre în stabilirea acestor măsuri şi termene, astfel că nu se poate constata nelegalitatea dispoziţiilor atacate, dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Reg. (CE) nr. 73/2009 stabilind clar că plăţile din cadrul schemelor de sprijin nu se realizează înainte de finalizarea verificării condiţiilor de eligibilitate, context în care nu are relevanţă faptul că un an agricol nu se încheie la sfârşitul anului calendaristic.

Înalta Curte achiesează la considerentele instanţei de fond potrivit cărora nu se poate reţine existenţa unui tratament inegal şi discriminatoriu a reclamantei raportat la alţi fermier, nefiind produsă nicio încălcare a principiului egalităţii de şanse şi de tratament identic, toţi solicitanţii din campania 2014 având obligaţia de a face dovada dreptului de utilizare a terenurilor până cel puţin la data de 1 decembrie a anului de cerere, Ordinul nr. 225/2012 fiind obligatoriu pentru toţi solicitanţii cererilor unice de plată de la data publicării în Monitorul Oficiat al României, iar respectarea şi îndeplinirea criteriilor de eligibilitate cu privire la cererea unică de plată pe suprafaţă, nu reprezintă o îngrădire a exerciţiului drepturilor.

Faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a constatat că este neîntemeiată cererea de anulare parţială a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării rurale nr. 225/09.10.2012, pentru modificarea Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 246/2008, întrucât actul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor naţionale şi europene.

Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 353 din 22 decembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 353 din 22 decembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.