Claimant county loses bid to annul procurement interpretative-note powers and qualification criteria; appeal rejected.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul Judeţul Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, a solicitat:

- anularea art. 106 lit. c) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, care are următorul conţinut "Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice are dreptul de a emite ordine pentru: (...) c) aprobarea unor note interpretative, cu caracter general sau punctual referitoare ta prevederile ordonanţei de urgenţă şi/sau ale prezentei hotărâri";

- anularea parţială a Ordinului nr. 509/14 septembrie 2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie emis de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, publicat in Monitorul Oficial nr. 687 din 28 septembrie 2011, cu privire la art. 1 alin. (5), cate are următorul conţinut:

"Pentru exemplificarea prevederilor alin. (1) a fost elaborată anexa nr. 1" şi a Anexa 1 - Contracte de furnizare, pct. d), care are următorul conţinut:

"formulări restrictive documentaţia de atribuire/anunţul de participare/invitaţia de participare nu se a acceptă/validează - contracte de furnizare - d) Autorizaţie/împuternicire pentru livrarea/comercializarea produselor din partea producătorului sau importatorului - Prezentarea certificatului ISO 9001 de la producător/distribuitor".

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 219 din 11 octombrie 2017, a respins excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată şi, totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţul Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice cu sediul în Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul Judeţul Constanţa a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul considerând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

În motivarea recursului se arată că la art. 106 lit. c) din H.G. nr. 925/2006 "Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achiziţiilor Publice are dreptul de a emite ordine pentru: (...) c) aprobarea unor note interpretative, cu caracter general sau punctual, referitoare la prevederile ordonanţei de urgenţă şi/sau ale prezentei hotărâri.":

Cu privire la acest capăt al cererii introductive de instanţa, soluţia instanţei de fond este motivata din perspectiva unei presupuse lipse a vreunei vătămări întrucât Ordinul ANRMAP nr. 509/2011 menţionează în preambul că acest din urmă act normativ a fost emis în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 74/2005.

Astfel, in condiţiile in care instanţa de fond recunoaşte existenţa unei posibile vătămări în legătură cu emiterea Ordinului ANRMAP nr. 509/2011, în egală măsură există o posibilă vătămare şi în legătură cu adoptarea art. 106 lit. c) din H.G. nr. 925/2006, căci Ordinul ANRMAP nr. 509/2011 a fost emis având in vedere si H.G. nr. 925/2006, din acesta perspectiva fiind aplicate greşit dispoziţiile art. 8 alin. (1) si art. 2 alin. (1) lit. a). din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

H.G. nr. 925/2006 a fost adoptata "în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 303 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii".

Conform art. 303 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 (forma in vigoare la data adoptării H.G. nr. 925/2006):

"Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice elaborează norme de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenta, pe care le supune spre adoptare Guvernului în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea l, a prezentei ordonanţe de urgenta."

Se mai apreciază că O.U.G. nr. 34/2006 a fost aprobată prin Legea nr. 337 din 17 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 20 iulie 2006.

În aceste condiţii, este evident că Guvernul nu putea acorda competenţa preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achiziţiilor Publice de a emite ordine "pentru aprobarea unor note interpretative, cu caracter general sau punctual", nici referitoare la prevederile O.U.G. nr. 34/2006, nici pentru a emite astfel de ordine referitoare la H.G. nr. 925/2006.

Astfel, prin emiterea O.U.G. nr. 34/2006, Guvernul a exercitat o competenţă prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competenţă legislativă a Parlamentului, iar, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, o lege nu poate fi interpretată - autentic -printr-un act normativ care emană de la un organ administrativ care exercită el însuşi o competenţă prin atribuire. In aceste condiţii, Guvernul nu avea nici dreptul de a acorda preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice competente de a emite acte normative interpretative cu privire la O.U.G. nr. 34/2006 si H.G. nr. 925/2006.

În opinia recurentului, instanţa de fond reţine în mod greşit că dispoziţiile Ordinului ANRMAP nr. 509/2011 nu ar constitui norme interpretative.

Scopul interpretării unei norme juridice civile constă în a) vedea care este sfera situaţiilor de fapt concrete Ia care norma juridică respectivă se referă şi a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme. Deci, interpretarea legii civile reprezintă o etapă în procesul aplicării legii civile, conţinutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinţei legiuitorului, exprimată într-o anumită normă de drept civil.

Astfel, este evident că emiterea Ordinului nr. 509/2011 a avut în vedere aspectul că O.U.G. nr. 34/2006 si H.G. nr. 925/2006 utilizează formulări generale, care în aprecierea ANRMAP au cerut explicarea sensului lor, pentru a se putea stabili dacă o anumită situaţie se încadrează sau nu în ipoteza normei juridice respective, ceea ce atrage caracterul de norme interpretative.

Chiar şi în măsura în care instanţa de control judiciar ar aprecia că nu discutăm de norme interpretative, dispoziţiile criticate din cuprinsul Ordinului nr. 509/2011 încalcă dispoziţiile Legii nr. 24/2000.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară, precum şi decizii pronunţate de Curtea Constituţională.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în mod corect, instanţa de fond a reţinut, faptul că, în ceea ce priveşte cererea de anulare a dispoziţiilor art. 106 lit. c) din H.G nr. 925/2006, potrivit acestor dispoziţii Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a fost abilitat să emită ordine pentru aprobarea unor note interpretative, cu caracter general sau punctual, referitoare la prevederile O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006.

Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că la data formulării cererii de chemare în judecată H.G nr. 925/2006 nu mai era în vigoare, fiind abrogată în mod expres prin art. 2 lit. a) din H.G nr. 395/02.06.2016.

În condiţiile în care actul normativ contestat nu mai era în vigoare la data formulării cererii de anulare parţială a acestuia, trebuie cercetat dacă dispoziţiile în discuţie, prevăzute la art. 106 lit. c), au produs vreun efect juridic în privinţa reclamantului, efect juridic care ar justifica examinarea legalităţii unui act administrativ normativ abrogat.

În acest context, recurentul-reclamant a susţinut nelegalitatea parţială a H.G. nr. 925/2006 doar prin prisma presupusului efect al acestui act administrativ normativ de a fi abilitat Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice să emită Ordinul nr. 509/14.09.2011.

Nemulţumirile recurentului-reclamant sunt legate de dispoziţiile Ordinului nr. 509/14.09.2011, acest act administrativ normativ având legătură cu litigiul generat între Judeţul Constanţa şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene ce face obiectul dosarului nr. x/2017

În preambulul Ordinului nr. 509/2011 se menţionează că acest act a fost emis în temeiul art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.

Dispoziţiile art. 5 din O.U.G nr. 74/2005 prevăd într-adevăr prerogativa preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice de a emite ordine şi instrucţiuni.

Astfel fiind, dispoziţiile art. 106 lit. c) din H.G nr. 925/2006 nu au produs niciun efect vătămător în privinţa recurentului-reclamant, de vreme ce acestea nu au constituit temei al emiterii Ordinului nr. 509/2011.

Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Judeţul Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 219/CA din 11 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iulie 2020.