Insurers' Guarantee Fund liability limited to principal indemnities, excluding late payment penalties and litigation costs

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 5603/24.04.2017 emisă de pârât, prin care a fost respinsă cererea de plată a sumei de 1.371,38 RON, precum şi obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să se admită cererea de plată a respectivei sume.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3846 din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, sens în care a anulat Decizia nr. 5603/24.04.2017 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să analizeze pe fond cererea înregistrată sub nr. x/30.12.2015 prin emiterea unei noi decizii.

A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

De asemenea, a obligat pârâtul la plată către reclamantă a sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional celor admise.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A declarat recurs şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prevalându-se de incidenţa aceluiaşi motiv de casare prevăzut de art. 488 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 5603/24.04.2012, pârâta-recurentă a respins cererea de plata, in considerarea următoarelor motive:

- penalităţile de întârziere si cheltuielile de judecata stabilite prin hotărârea judecătoreasca ataşata nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel cum acestea au fost definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015. Doar debitul principal datorat de societatea insolventa reprezintă creanţe de asigurări, însa acesta a fost plătit de către B. in timpul procesului in care a fost chemata in calitate de parata.

- fata de creditorul de asigurări A. S.A. s-a atins plafonul de garantare de 450.000 Iei prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, pentru cererile de plata aferente asigurătorului B..

Prin sentinţa contestată s-a arătat că în privinţa susţinerii privind împrejurarea că aceste sume nu au natura juridică a unei creanţe de asigurări în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, Curtea apreciază de asemenea că aceste neîntemeiată, având în vedere că astfel cum rezultă din textul normativ menţionat sumele constând în penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată au acelaşi izvor juridic-legal şi contractual, determinat de încheierea între asigurătorul RCA, garantat de pârât în temeiul legii, a unui contract de asigurare obligatorie pentru daune produse în accidente de autovehicule şi propriul asigurat vinovat de producerea unui prejudiciu în dauna asiguratului CASCO al reclamantei, aceste sume fiind consecinţe ale producerii aceluiaşi risc asigurat de B., astfel încât beneficiază de acelaşi regim juridic conform prevederilor Legii nr. 213/2015 ca şi debitul principal constând în debitul principal-despăgubirea efectivă, luând în considerare că reprezintă expresia prejudiciului determinat de lipsa de folosinţă a sumei constând în debitul principal şi a sumei afectată pentru soluţionarea litigiului declanşat tocmai pentru recuperarea debitului principal determinat prin fapta asiguratului B., urmând a fi înlăturate aceste motive invocate de pârât în decizia atacată, actul atacat fiind nelegal emis sub acest aspect.

Pe de altă parte, cu privire la cea de-a doua categorie de motive invocate de pârât în justificarea respingerii cererii de plată formulată de reclamantă, respectiv aplicarea disp. art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "Plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.", Curtea apreciază că reprezintă împrejurări care nu rezultă din documentaţia ataşată dosarului în condiţiile în care pârâtul avea obligaţia de a face dovada că la data soluţionării cererii administrative formulată de reclamantă acest fond era epuizat în privinţa reclamantei.

În ceea ce priveşte plafonul de garantare de 450.000 RON pe creditor de asigurare chestiune de drept a fost tranşată prin HP nr. 29/2.03.2020, astfel că o analiză din această perspectivă nu are a mai fi făcută, dezlegarea dată subiectului fiind obligatorie.

Prin cererea de recurs s-a arătat că

- dosarul nr. x/2014 a avut ca obiect pretenţii, iar prin sentinţa civila nr. 3220/06.03.2015 Judecătoria Sector 3 Bucureşti a obligat S.C. B. S.A Ia plata penalităţilor de întârziere, calculate pana la data de 22.10.2014, data achitării de către aceasta societate de asigurare -a debitului principal, precum si la plata cheltuielilor de judecata, nefiind niciun fundament juridic pentru plata acestor creanţe.

- potrivit Legii 213/2015, Fondul plăteşte din disponibilităţile sale doar creanţe de asigurări, asa cum acestea au fost definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015, " a) creanţa de asigurări -creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;".

În fond litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3229/2017 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a vizat penalităţile de întârziere, calculate de la data scadenţei debitului şi până la plată, precum şi cheltuieli de judecată în cauză.

Rezultă că debitul rezultat dintr-o asigurare fusese plătite, chiar dacă cu întârziere.

Despre cheltuielile de judecată aferente acelei pricini, cu atât mai mult nu se poate vorbi ca despre o creanţă din asigurări.

Rezultă că în mod greşit prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 instanţa de fond a apreciat că acea creanţă era una de asigurare.

În fapt reclamanta S.C. A. S.A. trebuia să se înscrie cu suma la masa credală a debitoarei S.C. B. S.A..

Cât priveşte recursul declarat de reclamanta S.C. A. aceasta a urmărit în fapt obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să admită cererea de plată a sumei de 1.371,38 RON.

Pentru motivele mai sus analizate respectiv faptul că suma pretinsă nu reprezintă o creanţă de asigurare, cererea nu poate fi primită.

Însă trebuie subliniat că în situaţia unei creanţe de asigurare nu se putea eluda legea, câtă vreme decizia nr. 5603/2017 a FGA nu a analizat cererea pe fond. A fi realizat acest lucru pentru prima dată de către instanţa de judecată nu este posibil pe calea contenciosului fiscal şi administrativ.

În aceste condiţii faţă de argumentele mai sus expuse Decizia nr. 5669/24.07.2017 emisă de FGA apare legal şi corect emisă.

Ca parte căzută în pretenţii reclamanta-recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs faţă de pârâta - recurentă.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum recursul pârâtei se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va casa sentinţa, respingând acţiunea.

Recursul reclamantei neîncadrându-se în prevederile art. 488 pct. 8 urmează a fi respins în baza aceluiaşi temei legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3846 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3846 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta- reclamantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul- pârât.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2021