Incompatibility of vice-mayor serving as representative in school board of administration: Law No. 161/2003 as special norm overriding Education Law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 la data de 15 iunie 2016, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti, contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/27.05.2016, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea raportului contestat.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 274 din 15 noiembrie 2016 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 274 din 15 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în tot a hotărârii recurate.

În drept recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001 şi cu art. 96 alin. (1), (2) şi 5 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, art. 24 din Legea nr. 176/2010, art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea recursului, a susţinut recurentul-reclamant că hotărârea recurată este rezultatul aplicării greşite a legii.

Consideră recurentul că izvorul incompatibilităţii reţinute de ANI nu îl constituie însăşi Legea nr. 176/2010 sau Legea nr. 144/2007, ci un alt act normativ care, conform art. 32 din Legea nr. 176/2010 completează acest act normativ.

Astfel, Legea nr. 176/2010 se completează atât cu Legea nr. 215/2001 cât şi cu Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

In ceea ce priveşte aplicarea greşita a art. 57 din Legea 215/2001, consideră recurentul-reclamant că aceasta rezulta din faptul ca instanţa de fond nu a avut in vedere dispoziţiile exprese ale alin. (7), conform cărora " pe durata exercitării mandatului viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferenta acestui statut".

Dimpotrivă, consideră recurentul-reclamant că, cu excepţia dreptului la indemnizaţia de consilier, viceprimarul (care în mod greşit a fost asimilat sau aşezat alături de primar la alin. (7) pag 5 din hotărâre, acesta neavand statutul de consilier local) îşi păstrează toate drepturile de consilier, inclusiv acela de a fi numit reprezentant al Consiliului Local.

In ceea ce priveşte interpretarea art. 96 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, consideră recurentul -reclamant că instanţa de fond greşeşte, prin aceea că interpretează în sens restrictiv expresia "reprezentant al consiliului local", considerând ca aceasta nu face trimitere la membrii consiliului local, ci că este o formulare folosita tocmai cu scopul de a preveni situaţiile de incompatibilitate.

Interpretarea este greşita deoarece calitatea de reprezentant al consiliului local in consiliul de administraţie nu poate fi delegată decât unui consilier local, în practică neexistand de altfel nici o situaţie in care calitatea de reprezentant să fie atribuită şi unui terţ făţă de consiliul local. Este deci neîndoielnic faptul că legiuitorul a avut in vedere reprezentarea consiliului prin consilieri locali si nu prin terţe persoane.

Dimpotrivă, din expresia "reprezentaţi ai consiliului" si nu "consilieri locali" rezultă că legiuitorul nu a dorit să limiteze reprezentarea strict la consilierii locali obişnuiţi ci a avut in vedere reprezentarea prin orice membru al consiliului, inclusiv prin viceprimar.

Restricţia ar fi funcţionat doar in cazul in care legiuitorul ar fi folosit în mod expres noţiunea de consilier local si nu cea de reprezentant al consiliului local.

Contrar interpretării date de instanţa de fond, menţionează recurentul că nu a susţinut faptul că dispoziţiile Legii 215/2001 ar fi avut ca şi consecinţă abrogarea art. 87 din Legea 161/2010 ci, dimpotrivă, că acest text este în vigoare dar ca nu se aplică in cauza de faţă, deoarece viceprimarul îşi păstrează drepturile cuvenite ca si consilier local, inclusiv cel de numire în CA al unei unitati şcolare în temeiul art. 96 din Legea 1/2011, iar calitatea de reprezentant al consiliului local nu o poate avea decât un consilier local, inclusiv viceprimarul.

O altă critică a recurentului constă în aceea că instanţa de fond nu a avut in vedere si nu a dezbătut in considerentele hotrarii recurate unul dintre motivele de nelegalitate invocate prin contestaţie, constând în faptul că, în cauză este vorba despre un concurs între două dispoziţii normative distincte, respectiv între dispoziţiile art. 57 alin. (7) din Legea 215/2001 (coroborat cu art. 96 din Legea 1/2011) si dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003) concurs ce trebuie soluţionat în favoarea mea deoarece, problema principala care se pune este aceea de a se stabili care dintre cele doua acte normative primează, context în care au întâietate Legea administratiei Publice Locale si Legea Educaţiei Naţionale deoarece au statutul de legi organica conform art. 73 alin. (3) lit. n) si o din Constituţia României.

Consideră recurentul-reclamant că acest concurs de acte normative trebuie soluţionat în sensul inexistentei unei incompatibilităţi deoarece, conform principiilor generale de drept civil, orice îndoială profită celui obligat, în cazul său, celui susceptibil a fi plasat sub rigorile unui conflict de interese care presupun inclusiv interdicţia de a ocupa orice funcţie de demnitate publică pentru o perioada de 3 ani.

Ultima critică adusă de recurentul-reclamant hotărârii date de instanţa de fond constă în aceea că aceasta a înlăturat susţinerea că o unitate şcolara precum este Scoală nr. 1 Rachiti nu intra sub incidenţa interdicţiei impuse de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 .

În combaterea celor reţinute de instanţa de fond, susţine recurentul-reclamant că, o scoală generală nu se regăseşte în enumerarea autorităţilor enumerate in art. 87 din Legea 161/2003 si nu se înscrie nici în categoria generică de instituţie publica avută in vedere de art. 87 din Legea 161/2003 deoarece:

a). Noţiunea de unitate şcolara este conturata în primul rând de art. 32 din Constituţia României, din care rezulta ca învăţământul se realizează prin unitati de stat sau private, fara a stabili şi statutul de instituţie publica a acestor unităţi. Rezultă deci, că o unitate şcolara poate fi clasificată cel mult ca o instituţie de interes public şi nu în mod obligatoriu ca o instituţie publica în accepţiunea Legii nr. 161/2003.

b). Ideea de unitate de interes public si nu de instituţie publica este reliefată şi de disp. Art. 10 din Legea nr. 1/2011, conform căreia:

"(1) în România, învăţământul este serviciu de interes public (...)"

c). In analiza definitei date de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea 554/2004, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul ca, pentru a fi clasificată drept autoritate publica în accepţiunea legii contenciosului administrativ, este cerută învestirea cu prerogative de putere publică, prerogative ce lipsesc unei instituţii şcolare din învăţământul preuniversitar.

Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate nu a depus Întâmpinare la recursul promovat de reclamant, ci Note Scrise, în cadrul cărora a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea, ca legală, a sentinţei instanţei de fond, în sensul validării raportului de evaluare ANI, prin care a fost constatată o stare de incompatibilitate în sarcina recurentului, ca urmare a deţinerii în mod simultan a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de membru în Consiliul de administraţie al şcolii din localitate, fiind încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 22 octombrie 2018 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor intimatei şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/27.05.2016 prin care pârâta Agenţia Naţională de Integritate a concluzionat că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11.10.2013-31.05.2014, încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar al comunei Răchiţi, judeţul Botoşani, cât şi cea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Răchiţi.

Situaţia de fapt privitoare la deţinerea concomitentă a celor două calităţi nu a fost contestată de către recurentul-reclamant în faţa instanţei de fond şi nici în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul susţinând, prin criticile aduse sentinţei de fond, că hotărârea este rezultatul unei greşite aplicări şi interpretări a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001 şi ale Legii nr. 1/2011.

Instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului, menţinând raportul de evaluare prin care s-a reţinut incompatibilitatea recurentului-reclamant.

Soluţia curţii de apel este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, care constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant.

Înalta Curte constată netemeinicia criticilor recurentului, centrate pe faptul că starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu poate fi reţinută în privinţa sa, întrucât în opinia recurentului, textul de lege se referă strict la cumularea calităţii de viceprimar cu cea de membru în consiliul de administraţie al şcolii, pe când participarea sa în cadrul consiliului de administraţie al şcolii, a avut loc în calitate de reprezentant al consiliului local al comunei, nu în calitate de viceprimar.

Stabilirea expresă a incompatibilităţilor are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deţine o funcţie de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar şi să se abţină de la exercitarea unor funcţii sau de la desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, ar fi în contradicţie cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigenţelor legale sau regulamentare. Un asemenea cumul ar fi în dauna funcţiilor îndeplinite, a imparţialităţii, obiectivităţii şi independenţei pe care exerciţiul lor corect îl presupune.

Prin susţinerile sale, recurentul a omis practic incidenţa dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, apreciindu-le ca fiind o normă juridică generală, dând eficienţă dispoziţiilor Legii nr. 1/2011, ca dispoziţii speciale, ulterioare celor de reglementare a regimului incompatibilităţilor prevăzut în Legea 161/2003.

Or, voinţa legiuitorului prin promulgarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a fost tocmai aceea de a implementa un cadru legislativ instituit cu reglementări precise, clare şi fără echivoc pentru stabilirea incompatibilităţilor.

Astfel, incompatibilităţile funcţiei de viceprimar sunt prevăzute prin norme speciale, derogatorii şi de la legea cadru a educaţiei şi de la cea a administraţiei publice locale, conform principiului de drept specialia generalibus derogant.

În cauză, în perioada 11.10.2013-31.05.2014, recurentul-reclamant a deţinut simultan funcţia de viceprimar al Comunei Răchiţi şi funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Răchiţi.

Raportat la această stare de fapt, necontestată de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, forma în vigoare la momentul constatării incompatibilităţii "Funcţia de primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice."

De asemenea, conform art. 96 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în forma în vigoare la data numirii în calitate de membru al Consiliului de administraţie al şcolii - 11.10.2013 " (1) Unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administraţie, de directori şi de directori adjuncţi, după caz. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinţi şi cu autorităţile administraţiei publice locale.

(2) În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;

b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă."

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al acestor dispoziţii legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Din analiza prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu cele ale art. 96 din Legea nr. 1/2011, rezultă că cele două funcţii/calităţi deţinute simultan în perioada 11.03.2013-31.05.2014 de către reclamantul A., sunt incompatibile, Înalta Curte reţinând că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în consiliul de administraţie al şcolii să fie un reprezentant al consiliului local, neinstituindu-se însă obligaţia pentru viceprimar de a face parte dintr-un astfel de consiliu al unităţii de învăţământ, ca reprezentant al consiliului local, tocmai pentru că viceprimarul era incompatibil, în temeiul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reprezentantul consiliului local în consiliul de administraţie al unei astfel de instituţii putând fi desemnat orice alt consilier local. Dacă voinţa legiuitorului era în sensul de a modifica cadrul incompatibilităţilor care viza funcţia de primar/viceprimar, proceda la o abrogare expresă a acestor dispoziţii (art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003), care prevăd explicit şi fără a da curs unor interpretări, existenţa unei astfel de incompatibilităţi.

Din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că deţinerea simultană a calităţii de membru în consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ şcolar (în cauză în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Răchiţi) şi funcţia de viceprimar al comunei Răchiţi, judeţul Botoşani, generează o situaţie de incompatibilitate.

Trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispoziţiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilităţile specifice aleşilor locali, iar art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administraţie în cazul unităţilor de învăţământ de stat.

Reţine astfel Înalta Curte că dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu obligă viceprimarul să fie membru în consiliul de administraţie al şcolii, ci prevede numai că, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, consiliul de administraţie include şi reprezentanţi ai consiliului local, neexistând, aşadar, niciun conflict/necorelare între dispoziţiile de lege incidente cauzei, intenţia legiuitorului fiind clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de viceprimar şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, aplicarea prevederilor legale din cele două legi - Legea nr. 161/2003 şi Legea educaţiei nr. 1/2011, trebuind a fi făcută coroborat. Împrejurarea că legea învăţământului instituie obligativitatea desemnării unui reprezentant al consiliului local în consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ de stat, nu înseamnă că Legea nr. 161/2003 ar putea fi ignorată, şi că un atare reprezentant în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Răchiţi ar putea fi însuşi viceprimarul, în ciuda dispoziţiei speciale care interzice aceasta în Legea nr. 161/2003. Aceasta din urmă lege este cea specială - definind un aspect particular - relativ la identificarea persoanei ce poate fi desemnată în consiliul de administraţie, faţă de legea învăţământului - care rămâne una generală în aceasta materie. Înalta Curte constată cele două legi nu se completează, dispoziţiile lor fiind necesar să se interpreteze/aplice în mod coroborat, recurentul-reclamant având obligaţia imperativă de a respecta dispoziţiile legale ce decurg din statutul de viceprimar, evitarea unei stări de incompatibilitate fiind una dintre ele.

Raportat la necesitatea desemnării unui reprezentant în consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ de stat, reţine Înalta Curte că, la identificarea acestei persoane, trebuie avută în vedere legea specială privind incompatibilităţile, respectiv Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care legea generală, respectiv Legea învăţământului nr. 1/2011, nu-l obligă pe viceprimar să facă parte dintr-un astfel de consiliu.

Deşi viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali, acesta păstrând şi statutul de consilier local, după obţinerea mandatului de viceprimar, este obligat să respecte atributiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 215/2001 pentru viceprimari, precum şi să se supună regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese prevăzut pentru primari şi viceprimari, conform dispoziţiilor Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, neputându-se considera că, în situaţii precum cea din speţă, el acţionează în calitate de consilier local. Din contră, păstrarea statutului de consilier local nu echivalează cu păstrarea/exercitarea acestei funcţii câtă vreme, potrivit art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, funcţia de consilier local este chiar incompatibilă cu funcţia de viceprimar. Mai mult, a accepta teza recurentului - reclamant ar însemna să se lipsească de eficacitate toate dispoziţiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 câtă vreme, din moment ce toţi viceprimarii ar avea concomitent şi calitatea de consilieri locali, acestora nu li s-ar mai putea aplica niciodată incompatibilităţile stabilite pentru funcţia de viceprimar deoarece ar putea pretinde, în toate situaţiile, că nu au acţionat în calitate de viceprimari, ci în calitate de consilieri locali.

Chiar dacă, potrivit art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local fără însă a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut, nu înseamnă că ele pot fi îndeplinite şi simultan, concluzie confirmată de reglementarea prevăzută de art. 18 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, în vigoare la momentul constatării stării de incompatibilitate, actul normativ stipulând expres că " Viceprimarul nu poate fi în acelaşi timp şi consilier".

Faptul că legiuitorul a stabilit, prin art. 57 din Legea nr. 215/2001 că " pe durata exercitării mandatului viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local..", nu îl derobează pe acesta de obligaţiile impuse distinct în considerarea statutului funcţiei de viceprimar, între care obligaţia imperativă de evitare a stărilor de incompatibilitate, reprezentant al consiliului local în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ putând fi desemnat oricare consilier local, în afara viceprimarului, care deţine un statut individualizat, separat reglementat.

Recurentul - reclamant are statutul de ales local, exercită funcţia de viceprimar, iar în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului său îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, conform art. 25 din Legea nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare coroborat cu art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 393/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Se constată astfel că, recurentului - reclamantul i-au fost aplicate dispoziţiile privind incompatibilităţile pentru funcţia de viceprimar prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, şi nu cele prevăzute de legiuitor la art. 88 pentru consilierii locali şi care nu fac obiectul analizei prezentei cauze. Cele două funcţii, consilier local şi viceprimar, nu se confundă, ele sunt distincte, pentru fiecare dintre acestea legiuitorul reglementând distinct un regim juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, având propria reglementare şi interdicţii anume prevăzute.

Prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada de referinţă în care s-a reţinut situaţia de incompatibilitate, legiuitorul a interzis expres cumulul funcţiei de viceprimar cu funcţia de consilier local. Conform acestui articol de lege:

"Functia de primar şi viceprimar, (.") viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: a) funcţia de consilier local."

În speţă, recurentul- reclamant - deşi a avut la dispoziţie un termen de 15 zile prevăzut de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 pentru a înlătura starea de incompatibilitate în care se afla (situaţia de fapt a deţinerii simultane a funcţiilor nefiind contestată) - nu a înţeles să facă în termenul legal niciun demers pentru a renunţa la funcţia care atrăgea această stare, chiar dacă nu putea deţine în mod legal ambele funcţii, scopul incompatibilităţii fiind asigurarea imparţialităţii, independenţei şi obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice.

Instanţa de recurs reţine că stabilirea expresă a incompatibilităţilor are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deţine o funcţie de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar şi să se abţină de la exercitarea unor funcţii sau de la desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, ar fi în contradicţie cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigenţelor legale sau regulamentare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte nu poate reţine, ca temeinică, susţinerea recurentului, în sensul îndeplinirii obligaţiei legale prevăzute de art. 57 din Legea nr. 215/2001.

În ceea ce priveşte caracterul de instituţie publică a şcolii, constată Înalta Curte că, deşi în dreptul român nu există o definiţie generală a sintagmei "instituţie publică", în condiţiile în care Şcoala Gimnazială nr. 1 Răchiţi este o unitate de învăţământ de stat, finanţată din fonduri publice şi care, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 1/2011, prestează un serviciu public, aceasta se încadrează în categoria instituţiilor publice.

Instituţia publică este instituţia cu personalitate juridică a administraţiei publice centrale sau locale, care utilizează resurse financiare publice.

În condiţiile în care Şcoala Gimnazială nr. 1 Răchiţi este, prin însăşi statutul său, o instituţie aflată în subordinea Consiliului Local, ce gestionează resurse financiare ale bugetului local, oferind servicii de utilitate publică, este evident că aceasta este o instituţie publică.

Împrejurarea că sintagma "unitate de învăţământ de stat" nu se regăsea în art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003 în perioada în care recurentul - reclamant s-a aflat în incompatibilitate, nu poate avea valenţa pe care i-o acordă partea, din contră, cum aceasta trebuie considerată instituţie publică, ea era vizată de prevederile legale în discuţie.

Apreciind asupra soluţiei date de instanţa de fond, Înalta Curte constată că aceasta a interpretat corect dispoziţiile Legii nr. 161/2003, prevederi care reglementează regimul specific al incompatibilităţilor, astfel încât hotărârea pronunţată este legală, neexistând motive care să atragă admiterea recursului.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea primei instanţe nefiind afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 274 din 15 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.