Inadmissibility of direct action to annul government ordinance versus requirement to challenge administrative acts issued thereunder

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea adresată Curţii de Apel Constanţa şi înregistrată sub nr. x/28.07.2016 reclamanta UNIUNEA SERVICIILOR PUBLICE DE PAZĂ DE INTERES JUDEŢEAN DIN ROMÂNIA a chemat în judecată pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI şi MINISTRUL AFACERILOR INTERNE (MAI), în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, a formulat " cerere în anularea" prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare privind stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al primarului, aparatul de specialitate al consiliului judeţean, precum şi din instituţiile publice locale înfiinţate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, potrivit anexei care face parte integrantă din O.U.G. nr. 63/2010, solicitând să se dispună:

- admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010 cu consecinţa trimiterii cauzei către Curtea Constituţională în vederea pronunţării asupra neconstituţionalităţii prevederilor actului normativ mai sus menţionat;

- suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate;

- pe fond admiterea acţiunii cu consecinţa anulării prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 217/CA pronunţată în data de 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând, ca inadmisibilă, acţiunea promovată de reclamanta UNIUNEA SERVICIILOR PUBLICE DE PAZĂ DE INTERES JUDEŢEAN DIN ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, şi MINISTRUL AFACERILOR INTERNE (MAI).

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 217/CA din data de 16 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta UNIUNEA SERVICIILOR PUBLICE DE PAZĂ DE INTERES JUDEŢEAN DIN ROMÂNIA, încadrând în drept criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a omis a cerceta actele dosarului şi nu a sesizat că anexat cererii introductive de instanţă a depus memoriul în care dezvolta pe larg motivele de neconstituţionalitate ale articolului III din O.U.G. nr. 63/2010, memoriu care, urmare admiterii excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa în faţa căreia s-a invocat, s-ar fi trimis Curţii Constituţionale.

Apreciază astfel recurenta că a respectat rigorile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme, din cuprinsul acţiunii introductive a solicitat ca instanţa de contencios administrativ să se pronunţe asupra anulării prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010, precum şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate, din perspectiva art. 29 din Legea nr. 47/1992, ataşând acţiunii introductive memoriul separat ce viza neconstituţionalitatea prevederilor sus-menţionale.

Consideră recurenta că, în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate învederată în cuprinsul acţiunii introductive nu însoţeşte acţiunea, câtă vreme, cele două au fost formulate separat, la dosar depunând acţiunea în anulare şi separat excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum impun prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

În mod evident, instanţa de contencios administrativ nu putea fi învestită doar cu excepţia de neconstituţionalitate, deoarece, în raport de prevederile Legii nr. 47/1992, n cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, neconstituţionalitatea prevederilor din legi şi/sau ordonanţe, poate fi invocată doar pe cale de excepţie într-un litigiu pendinte, sens în care a solicitat instanţei de contencios adminstrativ anularea dispoziţiilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010 precum şi analizarea condiţiilor de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate şi trimiterea acestei excepţii, în situaţia în care instanţa de fond aprecia îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992, căttre Curtea Constituţională.

Acesta a fost şi motivul pentru care a solicitat şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, având în vedere că instanţa de contencios administrativ poate soluţiona cauza ce vizează anularea unor dispoziţii cuprinse în ordonanţe de guvern, doar în situaţia în care Curtea Constituţională a constatat caracterul neconstituţional al prevederilor faţă de care s-a solicitat anularea.

Astfel, recurenta apreciază că articolul 9 constituie concretizarea în plan legislativ a principiului consacrat de art. 126 din Constituţia României, potrivit căruia instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze cererile persoanei vătămate, sau, după caz prin dispoziţii din ordonanţe ale guvernului declarate neconstituţionale.

Solicită astfel admiterea recursului, respingerea excepţiei de inadmisibilitate, ca nefondată, cu consecinţa casării hotărârii şi trimiterii cauzei instanţei de fond, în vederea soluţionării cauzei.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă au formulat întâmpinări ambele autorităţi publice intimate-pârâte, în cadrul cărora au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond, ca fiind legală şi temeinică.

A susţinut intimatul -pârât Guvernul României că, instanţa de fond a reţinut corect, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, că o perspană vătămată într-un drept ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ numai însoţită de excepţia de neconstituţionalitate.

Instanţa de fond a avut în vedere cu justeţe şi Decizia nr. 660/2007 a Curţii Constituţionale.

La rândul său, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a susţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă însăşi neconstituţionalitatea ordonanţei, iar în sistemul de drept românesc este inadmisibilă formularea unei acţiuni directe care să vizeze actul normativ, după ce acesta a intrat în vigoare, singurul care poate ridica excepţii direct în faţa Curţii Constituţionale fiind Avocatul Poporului. Astfel spus, potrivit art. 146 din Constituţia României, titularul dreptului de sezină în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori pe cale de acţiune este exclusiv Avocatul Poporului.

Prin urmare, apreciază intimatul că neconstituţionalitatea unei ordonanţe a Guvernului (simple sau de urgenţă) nu poate forma obiectul unei acţiuni principale în faţa instanţei de contencios administrativ, ci trebuie să constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluţionare, pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată reprezintă o veritabilă acţiune în contencios, fapt interzis expres de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care atât cererea principală, care în acest caz se confundă cu excepţia cât şi excepţia, sunt inadmisibile.

Faţă de aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat, urmând a se constata că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 22 octombrie 2018 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi, a probatoriului administrat în cauză în faţa primei instanţe şi a normelor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, constată Înalta Curte că, prin cererea introductivă dedusă judecăţii în primă instanţă, la data de 28 iulie 2016, pe calea prevăzută de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, reclamanta UNIUNEA SERVICIILOR PUBLICE DE PAZĂ DE INTERES JUDEŢEAN DIN ROMÂNIA a formulat " cerere în anularea" prevederilor prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare privind stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al primarului, aparatul de specialitate al consiliului judeţean, precum şi din instituţiile publice locale înfiinţate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, potrivit anexei care face parte integrantă din O.U.G. nr. 63/2010, solicitând să se dispună:

- admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010 cu consecinţa trimiterii cauzei către Curtea Constituţională în vederea pronunţării asupra neconstituţionalităţii prevederilor actului normativ mai sus menţionat;

- suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate;

pe fond admiterea acţiunii cu consecinţa anulării prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010;

- pe fond admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, alăturat cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus un memoriu separat, în cadrul căruia a invocat Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010, solicitând înaintarea prezentei excepţii instanţei de contencios constituţional, care să dispună admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare privind stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al primarului, aparatul de specialitate al consiliului judeţean, precum şi din instituţiile publice locale înfiinţate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, potrivit anexei care face parte integrantă din O.U.G. nr. 63/2010 ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 16, art. 41, art. 45 şi art. 135 din Constituţia României, cu consecinţa declarării ca neconstituţionale a acestor prevederi.

Verificând legalitatea hotărârii recurate, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, raportat la dispoziţiile 2 alin. (1) lit. c) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reţine că ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ ci, potrivit art. 115 din Constituţie, sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative.

În temeiul art. 126 alin. (6) din Constituţia României, instanţele de contencios administrativ nu exercită un control de legalitate asupra ordonanţelor, ci sunt competente doar să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională.

Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, denumit de legiuitor "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului":

"Alin. 1- Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

Alineatul 5 al aceluiaşi articol prevede că " - Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

Astfel, constată Înalta Curte că articolul 9 din Legea nr. 554/2004 conferă posibilitatea învestirii instanţelor de contencios administrativ cu acţiuni formulate împotriva ordonanţelor guvernului, însă acestea pot avea ca obiect numai acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Rezultă din dispoziţiile mai sus menţionate că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, poate solicita instanţei de contencios administrativ sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate împotriva ordonanţei Guvernului, doar în condiţiile în care a sesizat instanţa cu o cerere având unul dintre obiectele enunţate la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, chiar Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa constantă, respingând ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate, a statuat că, legile şi ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă în acest scop la instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.

Analizând cererea de chemare în judecată, instanţa de control judiciar constată că în speţă, reclamanta a formulat acţiunea sub forma unei "cereri de anulare", solicitând anularea aceluiaşi act normativ cu privire la care invocă şi excepţia de neconstituţionalitate, respectiv articolul III din O.U.G. nr. 63/2010. De altfel, astfel cum se poate observa din petitul acţiunii, reclamanta solicită chiar instanţei de contencios administrativ să dispună " admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010". În esenţă, reţine Înalta Curte că întreaga argumentaţie a reclamantei pentru anularea articolului III din O.U.G. nr. 63/2010 este construită pe ideea neconstituţionalităţii acestei dispoziţii, multe dintre aspectele prezentate în cererea de chemare în judecată fiind reluate de parte în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ataşată la cererea de chemare în judecată. Se constată astfel că, în cauză reclamanta nu solicită anularea unui act administrativ emis în baza articolului III din O.U.G. nr. 63/2010, astfel cum impun dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, ci obiectul principal al acţiunii în constituie în concret chiar ordonanţa de guvern, atacată de parte pe cale principală, astfel că, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea, ca fiind inadmisibilă.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv alin. (4) şi (5), ce prevăd următoarele:

"(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.

5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale."

Astfel, analizând aceste dispoziţii, constată Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, că instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate are posibilitatea de a aprecia doar asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, neavând competenţa de a analiza pe fond excepţia de neconstituţionalitate, acesta fiind atributul exclusiv al Curţii Constituţionale, exercitat potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar apreciază susţinerile recurentei -reclamante, din cuprinsul cererii de recurs, în sensul că a "respectat rigorile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme, în cuprinsul acţiunii introductive a solicitat ca instanţa de contencios administrativ să se pronunţe asupra anulării prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010 precum şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate", ca fiind fără suport legal.

În esenţă, Înalta Curte reţine că pretinsa nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă este întemeiată exclusiv pe caracterul neconstituţional al prevederilor art. III din O.U.G. nr. 63/2010, inadmisibil a fi analizat de instanţa de contencios administrativ.

Astfel, în condiţiile în care, prin cererea formulată reclamanta nu a respectat limitele obiectului acţiunii, astfel cum sunt menţionate expres la alin. (5) al articolului 9 din Legea nr. 554/2004, promovând o acţiune în care obiectul principal al acesteia îl constituie constatarea neconstituţionalităţii de către instanţa de contencios administrativ, respectiv anularea articolului III din O.U.G. nr. 63/2010, în mod legal acţiunea sa a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Instanţa de control judiciar aminteşte că atacarea pe cale directă a dispoziţiilor cuprinse în conţinutul unui astfel de act constituţional-ordonanţa de urgenţă - în faţa instanţelor de contencios administrativ nu poate fi recunoscută în temeiul dispoziţiilor de drept intern, constituind un fine de neprimire care împiedică analizarea caracterului neconstituţional şi neconvenţional al acestui act normativ având forţa juridică a unei legi, de către instanţele judecătoreşti de drept comun, aspect menţionat chiar prin disp. art. 146 lit. d) din Constituţia României,

În plus, Înalta Curte are în vedere considerentele Curţii Constituţionale a României în pronunţatea Deciziei nr. 660/2007 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă.

Astfel, a reţinut instanţa constituţională că " Soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a unei legi sau a unei ordonanţe, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, reprezintă o formă de control al constituţionalităţii care se derulează a posteriori. Atât art. 146 lit. d) din Constituţie, cât şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 se referă la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în faţa "instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial", "în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Excepţia trebuie să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare "care are legătură cu soluţionarea cauzei".

Prin urmare, se deduce că posibilitatea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate presupune existenţa unui litigiu pe rolul instanţei, iar soluţionarea acestuia depinde de rezolvarea de către Curtea Constituţională a unei excepţii care are legătură cu cauza. Or, în speţa de faţă, obiectul principal îl constituie chiar neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o ordonanţă, inadmisibil de analizat de către instanţa de contencios administrativ, acesta fiind atributul exlusiv al instanţei constituţionale.

Aşa fiind, Înalta Curtea reţine că, atunci când obiectul acţiunii principale introduse la instanţa de judecată este constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului ori a unor dispoziţii din aceasta, excepţia de neconstituţionalitate este transformată într-o veritabilă acţiune directă, pierzându-şi astfel natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii."

Astfel, în condiţiile în care, dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, permit doar promovarea unei acţiuni de anulare a actelor administrative emise în baza unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă. apreciată ca neconstituţională, excepţia de neconstituţionalitate invocată pe calea prevăzută de art. 9 fiind doar un mijloc de apărare şi nu o veritabilă acţiune, iar în prezenta cauză se solicită anularea aceleiaşi dispoziţii din ordonanţa de guvern ce face şi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv articolul III din O.U.G. nr. 63/2010, deşi normele legale mai sus menţionate, permit doar promovarea unei acţiuni de anulare a actelor administrative emise în baza acesteia, Înalta Curte constată că instanţa de fond, analizând judicios obiectul cererii de chemare în judecată, prin raportare la temeiul de drept invocat, în mod legal a constatat că acţiunea promovată de reclamantă este inadmisibilă, " anularea" unui articol dintr-o ordonanţă de Guvern nepuntându -se dispune decât printr-un act normativ cu forţă juridică cel puţin egală cu a actului care se modifică, iar emiterea unei legi sau a unei ordonanţe de Guvern, indiferent de obiectul reglementării, nu intră în sfera de competenţă a instanţei judecătoreşti.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul declarat de reclamanta Uniunea Serviciilor Publice de Pază de Interes Judeţean din România, ca nefondat, fiind astfel menţinută hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Uniunea Serviciilor Publice de Pază de Interes Judeţean din România împotriva sentinţei civile nr. 217/CA din 16 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.