Admissibility of constitutional challenge to judicial panel continuity and composition norms in administrative litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

La termenul din data de 29 mai 2020, de judecată a recursului declarat de recurentul- reclamant A. împotriva sentinţei nr. 267 din 09 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, recurentul A. a arătat că înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (2) din C. proc. civ., art. 11, art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (2) şi art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu referire şi la art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004, precum şi la art. 31 alin. (2) din aceeaşi lege, motiv pentru care a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată şi, deopotrivă, a solicitat şi suspendarea judecăţii cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

În susţinerea cererii sale, recurentul a invocat faptul că asigurarea unui proces echitabil are în vedere continuitatea completului de judecată ce administrează probe, ce se pronunţă pe cererile şi excepţiile părţilor, fiind cel care în final, pe baza cercetării şi dezbaterii acţiunii, se pronunţă prin hotărâre. Prin continuitatea instanţei se are în vedere continuitatea completului de judecată, ceea ce semnifică faptul că judecătorii care îl compun trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii unui proces, fără să fie schimbaţi de la un termen la altul.

A mai arătat recurentul şi faptul că, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, încheierile şi procesele-verbale întocmite în situaţiile de modificare a compunerii completului de judecată se depun la dosarul cauzei, iar copii de pe acestea, certificate de grefierul de şedinţă, se păstrează în mape separate; la dosarul cauzei se depun şi copii de pe hotărârile colegiului de conducere prin care este modificată compunerea completului de judecată, certificate de grefierul de şedinţă, lipsa acestora putând fi invocată de către orice parte.

Susţine recurentul că neregularitatea schimbării componenţei completului de judecată este cea care atrage încălcarea principiului continuităţii, în acest context având în vedere încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 25.10.2019 din Dosarul nr. x/2013 prin care a invocat excepţia privind unicitatea şi continuitatea completului de judecată/excepţia de neregularitate a schimbării componenţei completului de judecată, încălcându-se astfel principiul continuităţii judecătorilor din completul de judecată şi repartizarea aleatorie a cauzelor, precum şi modificarea din nou a completului de judecată, ce denotă o persistenţă în ocolirea pe căi administrative a unui proces echitabil, aşa cum prevede art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) şi jurisprudenţa C.E.D.O.

Hotărârea rcurată

Prin încheierea din data de 11 iunie 2020, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţioe a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecăţii formulată de petentul A. şi a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, ca nefondată.

Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 11.06.2020 recurentul A. a formulat recurs solicitând, în principal, admiterea recursului şi sesizarea în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a Curţii Constituţională a României cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 214 alin. (2) din C. proc. civ., art. 11, art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (2) şi art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu referire şi la art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004, precum şi la art. 31 alin. (2) din aceeaşi lege; în subsidiar, admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă din data de 11.06.2020 în Dosarul nr. x/2013 şi trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea sesizării Curţii Constituţionale a României.

În opinia recurentului, încheierea de şedinţă din data de 11.06.2020 în Dosarul nr. x/2013 a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., avându-se în vedere că, Completul de judecată învestit nu a respectat dispoziţjjle art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în condiţiile în care a hotărât că excepţia de neconstituţionalitatc ridicată de recurent este nefondată şi a procedat la realizarea unui control efectiv de constituţionalitate, antepronunţându-se şi dând şi o soluţie asupra temeiniciei sau netemeiniciei excepţiei de ncconstituţionalitate invocate şi, mai mult decât atât, adăugând la motivele de inadmisibilitate prevăzute de lege un alt motiv şi anume acela că excepţia de neconstituţionalitatc priveşte o problemă de interpretare şi aplicare greşită a legii.

Faptul că potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, încheierea instanţei trebuie să cuprindă şi opinia acesteia asupra excepţiei nu înseamnă că instanţa fondului a realizat un control efectiv de constituţionalitate, întrucât încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale fiind doar un act procedural nu echivalează cu o soluţie asupra temeiniciei sau netemeiniciei excepţiei şi nici nu constituie o antepronunţare, instanţa fiind ţinută efectiv de soluţia dată de Curtea Constituţională asupra constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii normei criticate.

Prin urmare, instanţa de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu poate, strict procedural, să adauge la motivele de inadmisibiiltate prevăzute de lege un alt motiv şi anume acela că excepţia priveşte o problemă de interpretare şi aplicare greşită a legii.

Dreptul de acces liber la justiţie prevăzut ca atare de art. 21 din Constituţia României ar putea fi astfel îngrădit, în condiţiile în care s-ar refuza justiţiabilului dreptul de a supune controlului de constituţionalitate o prevedere legală ce se dovedeşte hotărâtoare pentru soluţia ce o va pronunţa instanţa sesizată cu încălcarea unui drept legitim al său.

În concluzie, încheierea recurată a fost dată de o instanţă care a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Soluţia instanţei de recurs

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, instanţa urmează să o respingă.

Deşi recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., prin criticile formulate se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect faţă de care va respinge excepţia nulităţii recursului.

Prin Încheierea recurată, instanţa a reţinut în mod corect că, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit, dar şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză. Cu alte cuvinte, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită în urma unei "analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

În cauza de faţă, legătura textelor de lege a căror neconstituţionalitate se invocă, cu soluţionarea fondului cauzei pendinte, nu este satisfăcută, iar interesul specific al autorului excepţiei în soluţionarea acesteia, nu este dovedit.

Obiectul cauzei cu care recurentul a învestit instanţa de contencios administrativ, respectiv instanţa de control judiciar chemată să analizeze legalitatea sentinţei curţii de apel, îl reprezintă constatarea unui pretins refuz nejustificat al unei autorităţi, de rezolvare a unei cereri, respectiv de emitere a unor acte administrative şi obligarea acesteia din urmă la respectarea drepturilor petentului, pretins încălcate.

Pe de altă parte, textele a căror constituţionalitate se contestă, sunt dispoziţii legale care reglementează principiul continuităţii completului de judecată şi înlocuirea, pentru motive temeinice, a membrilor completului de judecată (art. 214 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.), principiul distribuirii aleatorie a cauzelor, stabilirea componenţei completelor de judecată şi schimbarea componenţei acestora, asigurarea continuităţii completului etc. (în cazul dispoziţiilor din Legea nr. 304/2004).

Din conţinutul memoriului de motivare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi al cererii de recurs rezultă indubitabil faptul că nemulţumirea recurentului rezidă în modul în care, pe parcursul judecăţii, a fost schimbată componenţa completului de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestit cu soluţionarea recursului în cauza în legătură cu care a pornit demersul judiciar.

Or, prin încheierea recurată, s-a argumentat în mod judicios că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă, nu au în mod concret nicio înrâurire asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, asupra rezolvării pe care magistraţii urmează să o dea acestui proces, fiind vorba despre dispoziţii procedurale incidente tangenţial în modul de desfăşurare a procesului, fără influenţă asupra soluţionării acestuia.

Din economia dispoziţiilor legale prevăzute de art. 214 C. proc. civ., rezultă că schimbarea completului de judecată este posibilă în toate acele cazuri justificate de motive temeinice.

Pe de altă parte, situaţia reglementată la art. 214 C. proc. civ. are în vedere şi acele cazuri în care judecătorul se află în imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată deoarece a intervenit o situaţie de boală, deces, pensionare promovare sau delegare/detaşare ori transfer la o altă instanţă etc.

Procedura de urmat pentru înlocuirea judecătorului de la soluţionarea cauzei este cea stabilită în art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Pe de altă parte, recurentul susţine în repetate rânduri că încheierea atacată cu recurs nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, dar ceea ce contestă acesta sunt de fapt argumentaţia, logica pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia.

Referitor la motivul de recurs care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material se observă faptul că recurentul nu face nici o precizare în legătură cu pretinsa încadrare greşită a faptelor în dispoziţiile legii, în schimb întreaga argumentaţie a acestuia vizează readministrarea probelor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 11 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2013, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.