## Revision Unavailable for Constitutional Ruling Issed in a Separate Case: Strict Requirements of Art. 509(1)(11) CPC

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea formulată la data de 23.12.2013, sub nr. x/2013, pe rolul Tribunalului Teleorman reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea raportului de evaluare x/11.12.2013, prin care s-a constatat încălcată interdicţia expresă prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, privind incompatibilitatea funcţiei de primar cu cea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în AG ale societăţilor comerciale de interes local.

Prin sentinţa civilă nr. 141/26.02.2014 Tribunalul Teleorman, iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1330/29.04.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3795/26.11.2015, a respins recursul formulat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1330/29.04.2014, ca nefondat.

La data de 17 martie 2016, reclamantul a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 532/21.11.2012, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. de dosar x/2016

Ulterior, respectiv la data de 18.04.2016, revizuientul - reclamant a depus la dosar Precizări, în cadrul cărora arată că cererea de revizuire priveşte sentinţa civilă nr. 1330/20.05.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3795/26.11.2015 a ÎCCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 140/CA din data de 12 septembrie 2016 Curtea de Apel Constanţa - Secţţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, admiţâd excepţia necompetenţei materiale, a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, competentă conform art. 510 alin. (1) C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.10.2016.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3688 pronunţată în data de 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, respingând deopotrivă şi cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 1330/29.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2013, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei civile nr. 3688 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 22 noiembrie 2016 a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării raportului de evaluare nr. x/11.12.2013.

În cuprinsul motivelor de recurs, a susţinut recurentul că, în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 509 pct. 11 C. proc. civ. apreciază ca fiind greşită soluţia instanţei de fond, întrucât Curtea Constituţională s-a pronunţată prin Decizia 442 din 10 iunie 2015, în sensul că a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că legea pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 este neconstituţională. Urmare a acestei decizii, Legea nr. 51/2006 a fost modificată prin O.U.G. nr. 58 din 19 septembrie 2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 738 din 22 septembrie 2016.

Ori, sentinţa nr. 1330/29.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a rămas definitivă prin Decizia nr. 3795 a ÎCCJ abia la data de 26.11.2015, adică după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 442/10.06.2015, fiind fără relevanţă dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cauza pendinte sau într-o altă cauză, de vreme ce ea este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial.

Astfel, susţine recurentul-revizuient că Decizia nr. 442/2015 pronunţată de Curtea Constituţională era obligatorie pentru ICCJ la data pronunţării Deciziei din 26.11.2015.

Articolul 3 alin. (4) al Legii nr. 51/2006, a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2016 urmare a sesizării neconstituţionalităţii de către Preşedintele României, aflat la un moment dat într-o situaţie similară, cumulând calitatea de primar şi de reprezentant într-o societatea comercială.

Recurentul invocă principiul de drept " ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet...", apreciind ca fiind evident ca pentru identitate de raţionament şi în prezenta cauză urma a se aplica aceeaşi soluţie, anume excluderea sa din situaţia de incompatibilitate pentru participarea în societatea comercială înfiinţată de Consiliul Local.

Solicită recurentul a se avea în vedere că însăşi Agenţia Naţională de Integritate aducea la cunoştinţa opiniei publice în 05 octombrie 2016 faptul că modificarea legislativă a prevederilor Legii nr. 161/2003 adoptată în 04.10.2016 de către Camera Deputaţilor elimină o serie de incompatibilităţi stabilite în cazul aleşilor locali.

Instanţa a ignorat şi faptul că nu exista nici o dovadă care să probeze că ar fi încplcat în vreun fel regimul juridic al conflictului de interese, în sensul strict prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, întrucât prin reprezentarea asociatului unic Consiliul Local al Comunei Siliştea în S.C. Prestări Servicii Siliştea S.R.L. nu a făcut altceva decât să îndeplinească strict atribuţiile stabilite de Consiliul Local, fără a se afla vreun moment în ipostaza de a influenţa direct deciziile referitoare la activitatea societăţii comerciale respective, nefăcând altceva decât să execute atribuţiile specifice conferite de dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi în această calitate nu a beneficiat de nici un folos material sau de altă natură.

Invocă şi Decizia nr. 167 din 17 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 din Legea nr. 161/2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 417 din 12 iunie 2015.

În concluzie, solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei nr. 3688/22.11.2016, admiterea cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 1330/29.04.2014, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013, ca netemeinic şi nelegal.

Prin cererea de recurs recurentul nu a încadrat criticile sale în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, prin Nota înregistrată la instanţă la data de 31.01.2017, recurentul a precizat că motivele de recurs se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Apărări formulate în cauză

Intimaţii B. şi Agenţia Naţională de Integritate, deşi legal citaţi cu copia cererii de recurs, nu au depus întâmpinări la recursul promovat de revizuientul - reclamant A..

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 22 octombrie 2018 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate de recurentul- revizuient şi de prevederile legale incidente în cauza de faţă, constată că recursul ce face obiectul prezentei judecăţi este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Analizând litigiul ce face obiectul judecăţii, reţine Înalta Curte că recurentul - revizuient - reclamant A. a supus controlului de legalitate Raportul de evaluare x/11.12.2013 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la momentul depunerii acţiunii, în sensul că funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ - teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local.

Prin sentinţa civilă nr. 1330/29.04.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată, această soluţie fiind menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 3795 pronunţată la data de 26.11.2015, ce are caracter definitiv.

Împotriva sentinţei civile nr. 1330/2014, reclamantul a formulat, la data de 17.03.2016 cerere de revizuire, precizată apoi la data de 18.04.2016, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că nu sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Această soluţie este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.

În prealabil, înainte de a păşi la examinarea legalităţii soluţiei pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, deşi prin Nota Precizatoare înregistrată la instanţă la data de 31.01.2017 (dosar), aceste a menţionat că motivele de recurs se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., din examinarea cererii de recurs se poate cu uşurinţă observa că motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce vizează, în esenţă, nemotivarea hotărârii sau împrejurarea că aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, nu a fost argumentat, nefiind indicate în concret niciun fel de aspecte care să demonstreze, respectiv care să susţină motivul de nelegalitate invocat.

Reţinând, aşadar, lipsa evidentă de prezentare de către recurentul-revizuient A. a criticilor, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată deopotrivă că hotărârea recurată este judicios motivată, coerentă şi răspunde criticilor şi argumentelor înfăţişate de toate părţile cauzei, fiind altfel pe deplin respectate prevederile art. 425 C. proc. civ. şi limitele cercetării judecătoreşti impuse de dispoziţiile art. 513 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile recurentului- revizuient subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine netemeinicia susţinerilor dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, apreciind că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Astfel, se constată că cererea de revizuire ce a făcut obiectul analizei instanţei de fond, a fost întemeiată de recurentul - revizuient pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) poct. 11 C. proc. civ., conform cărora "1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

11) "după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii ".

Analizând aceste dispoziţii, reţine Înalta Curte că, pentru a fi aplicabil acest motivb de revizuire, se cer a fi întrunite în mod cumulativ următoarele condiţii:

- în timpul judecăţii să fi fost invocată de partea care exercită revizuirea sau de instanţă din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate cu privire la o prevedere dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă,

- instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate să fi apreciat că prevederile criticate pentru neconstituţionalitate, au legătură cu judecata în fond a cauzei şi să fi decis sesizarea Curţii Constituţionale,

- decizia Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate să fi fost pronunţată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se cere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din această perspectivă, constată instanţa de control judiciar că, în mod legal şi temeinic judecătorul fondului a reţinut t că prevederile invocate de revizuient nu sunt incidente în cauză, întrucât nici în dosarul de fond, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/11.12.2013 întocmit de ANI şi nici în dosarul de recurs, nu s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în Legea nr. 51/2006, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. fiind de strictă interpretare, şi aplicare, având ca situaţie premisă invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cadrul litigiului pendinte, " în acea cauză".

Ori, în condiţiile în care Decizia Curţii Constituţionale nr. 442 din 10 iunie 2015, invocată de recurentul-reclamant în susţinerea cererii sale de revizuire, nu a fost pronunţată ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale cu soluţinarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în cadrul litigiului, înregistrat sub nr. x/2013, ci aceasta a fost formulată de Preşedintele României, în baza art. 146 lit. a) teza I din Constituţia României, în mod judicios a reţinut judecătorul fondului că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că susţinerea recurentului-revizuient, în sensul că este" fără relevanţă dacă excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cauza pendinte sau într-altă cauză, ce vreme ce ea este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial" este contrară dispoziţiilor mai sus menţionate, ce impun ca excepţia de neconstituţionalitate să fie invocată " în acea cauză".

Cum recurentul - revizuient s-a prevalat de o hotărâre pronunţată de Curtea Constituţională, în soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate invocată nu de către acesta, în propria cauză, în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, ci într-o altă cauză în care nu figurează ca parte, în mod corect instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că efectele juridice ale pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 442 din 10 iunie 2015, nu pot fi valorificate de recurentul-revizuient prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Apreciază astfel Înalta Curte că recurentul - revizuent nu se poate folosi, în susţinerea acestui motiv de revizuire, de decizia Curţii Constituţionale pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată într-o altă cauză.

În acest sens, Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa a statuat că: "pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive care au fost pronunţate în cauze în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curţii de admitere şi a fost, în consecinţă, respinsă, ca devenită inadmisibilă (...). În schimb, cauzele soluţionate definitiv şi în care nu a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate nu pot face obiectul revizuirii, operând principiul autorităţii lucrului judecat" (deciziile nr. 163/2017 şi nr. 866/2015).

Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar constată că nici condiţia ca decizia Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate să fi fost pronunţată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se cere nu este îndeplinită în prezenta cauză, în considerarea faptului că sentinţa ce face obiectul prezentei revizuiri, respectiv sentinţa civilă nr. 1330/29.04.2014 a rămas definitivă la data de 26.11.2015, prin Decizia nr. 3795, de respingere a recursului, ca nefondat, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 442 din 10 iunie 2015, în raport de care a fost invocată cererea de revizuire, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 526, încă din 15 iulie 2015. Astfel se constată că la momentul rămânerii definive a hotărârii, 26.11.2015, Decizia Curţii Constituţionale nr. 442 fusese deja publicată în Monitorul Oficial al României, putându-se astfel prezuma că recurentul - revizuent a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul acestei decizii, având astfel posibilitatea să o invoce şi în faţa instanţei învestite cu soluţionarea recursului, pentru a aprecia cu privire la relevanţa acesteia.

Înalta Curte constată că motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 Cod procedudă civilă se corelează cu modificările prevederilor din art. 29 din Legea nr. 47/1992, conform căreia sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu mai atrage suspendarea judecăţii. Prin urmare, acest motiv de revizuire a fost reglementat ca un remediu procesual pentru nesuspendarea soluţionării cauzei, rezultată din abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, remediu aplicabil doar în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi în care Curtea constituţională s-a pronunţat, cauză în care s-a dat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Prin Decizia nr. 585/13.09.2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921/16.11.2016, Curtea Constituţională a constatat, la paragraful 27, că persoanele care au fost părţi în procese soluţionate prin hotărâri definitive pronunţate în temeiul unor texte de lege care au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie ulterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, dar care nu au ridicat o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la acele texte, nu se pot prevala de calea de atac a revizuirii întemeiată pe un asemenea motiv.

Raţiunea pentru care legiuitorul a optat pentru această soluţie este justificată de necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în procese desfăşurate în conformitate cu regulile de procedură specifice, în cursul judecării cărora părţile au avut posibilitatea legală de a beneficia de toate mijloacele de apărare pe care legea le pune la dispoziţie.

Depinde de conduita procesuală a fiecărei părţi să invoce sau nu unele sau altele dintre mijloacele procesuale pe care legea le reglementează şi care sunt apte şi adecvate spre a fi utilizate în funcţie de situaţia procesuală şi de parcursul procesual al cauzei.

Aşadar, neinvocarea excepţiei de neconstituţionalitate (cu toate etapele acestei excepţii, inclusiv soluţionarea ei de către Curtea Constituţională), conduce la imposibilitatea de a solicita revizuirea ca urmare a admiterii acesteia într-o altă cauză.

Raportat la toate aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod legal instanţa de fond a analizat condiţiile cererii de revizuire în raport de motivele invocate de revizuent, reţinând că acestea nu sunt întrunite în cauză.

În acord cu judecătorul fondului, aminteşte Înalta Curte că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică principiul caracterului irevocabil/definitiv al hotărârilor judecătoreşti, conform jurisprudenţei CEDO. Procedura de revizuire nu trebuie să reprezinte "un apel camuflat" al cărui scop să fie obţinerea unei noi examinări a cauzei, pentru a nu se încălca principiul securităţii raporturilor juridice, precum şi "dreptul la o instanţă" al părţilor în sensul articolului 6 al Convenţiei.

Faţă de considerentele expuse Înalta Curte constată că nu poate fi reţinut în cauză motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului - revizuient ce atrag incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece, din cuprinsul probelor administrate nu a rezultat o altă situaţie de fapt de natură să infirme interpretarea dată de judecătorul fondului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive de reformare a acesteia, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând astfel sentinţa civilă recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3688 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.