EU rural aid recovery: failure to meet contractual viability and job creation targets defeats claim of non-remediable eligibility breaches

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2015, la 8.04.2015, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 41186/2.12.2014 şi respectiv, a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/24.09.2014, acte prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei creanţe bugetare în sumă de 226.469,19 RON, precum şi suspendarea executării procesului-verbal nr. x/24.09.2014 emis de pârâtă, fără cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 14.10.2015, instanţa a respins cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/24.09.2014, întrucât reclamanta nu s-a conformat obligaţiei de plată a cauţiunii stabilită de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 215 alin. (2) Codul de procedură fiscală şi art. 1062 alin. (4) noul C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 301 din 17 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă acţiunea reclamantei Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

Recursul

Împotriva sentinţei amintite, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate şi rejudecându-se cauza, să se admită acţiunea, astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Recurenta consideră nelegală sentinţa instanţei de fond, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Invocă în acest sens recurenta dispoziţiile art. 1270 C. civ., conform cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

Astfel, susţine recurenta - reclamantă că, potrivit principiului forţei obligatorii a contractului, părţile contractante sunt ţinute să execute întocmai, una faţă de cealaltă, obligaţiile la care s-au îndatorat, obligaţiile contractuale trebuie de asemenea să fie executate întotdeauna cu bună-credinţă.

In speţa, consideră recurenta ca sunt incidente dispoziţiile legale privitoare la forţa obligatorie a contractului pentru ambele parti. Astfel, in situaţia in care s-au constatat unele nereguli, Autoritatea Contractanta, conform art. 8 alin. (3) din Anexa nr. 1 a Contractului de Finanţare ar fi trebuit sa someze întreprinderea ca, într-un anumit termen sa remedieze deficientele identificate.

Potrivit art. 8 alin. (3) din Anexa nr. 1 a Contractului de Finanţare "Daca pe parcursul perioadei de valabilitate si monitorizare a contractului se constata următoarele situaţii:

- Obiectivele finanţate nu sunt utilizate conform scopului rezultat din cererea' de finanţare sau sunt închiriate (date in folosinţa unei terţe persoane);

- Proiectului i se aduc modificări substanţiale;

- Nerespectarea obligaţiilor statuate prin acest contract sau a angajamentelor asumate prin Cererea de Finanţare;

Autoritatea Contractanta va soma cu termen beneficiarul sa remedieze deficientele identificate. Beneficiarul are obligaţia de a realiza, la termenele specificate, remedierea deficientelor identificate, implementarea recomandărilor rezultate in urma misiunilor de control ale Autorităţii Contractante si/sau CE

În cazul in care deficientele nu sunt remediate în maximum 30 de zile calendaristice de la somare, Autoritatea Contractanta va proceda la recuperarea integrala a valorii ajutorului financiar public nerambursabil plătit"

Consideră recurenta că instanţa de fond a făcut o aplicare greşita a dispoziţiilor legale referitoare la forţa obligatorie a contractului, reţinând forţa obligatorie doar pentru o parte contractanta.

Astfel, solicită a se avea în vedere faptul că, potrivit prevederilor convenţiei încheiate, Autoritatea contractanta are obligaţia de a soma ("va soma") cu termen beneficiarul, în situaţia în care, pe parcursul perioadei de valabilitate si monitorizare se constată nerespectarea obligaţiilor sau a angajamentelor asumate prin contract.

Mai mult, potrivit rt. 37 din O.U.G. nr. 66/2001 "Conducerea autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene are obligaţia să monitorizeze trimestrial toate cazurile de nereguli şi să dispună măsurile care se impun pentru îmbunătăţireasistemelor de management şi control financiar, în scopul prevenirii reapariţiei în viitor a acestora,"

Apreciază recurenta că, în mod greşit instanţa de fond nu a făcut aplicarea acestor dispoziţii legale, în condiţiile în care Autoritatea contractanta are obligaţia legala de a lua masuri în cazul constatării unor nereguli, în vederea îmbunătăţirii sistemelor de management şi în scopul prevenirii reapariţiei de nereguli.

Consideră că a executat cu buna-credinta obligaţiile prevăzute în Contractul de Finanţare, respectând dispoziţiile legale aplicabile, obiectivele finanţate fiind folosite conform scopului destinat în vederea îndeplinirii obiectivelor proiectului, fiind de asemenea respectate prevederile art. 8 din Anexa 1 - proiectul nu a fost modificat substanţial.

Cu privire la faptul ca nu ar fi respectat criteriul de eligibilitate EG 2 privind viabilitatea investiţiei, susţine recurenta că, motivul pentru care intimata reţine acest lucru este pentru ca nu au fost atinşi indicatorii financiari din cererea de finanţare. Privitor la acest aspect, recurenta menţionează că obligaţia pe_care_şi-a asumat-o prin contract este de a respecta viabilitatea investiţiei _si nu de a atinge nişte indicatori, care sunt nişte cifre estimative, proiecţii pe care le-a făcut beneficiarul atunci când a depus cererea de finanţare. Nu se poate pune semnul egalităţii între o investiţie viabilă si indicatorii financiari din cererea de finanţare. Recurenta consideră că si-a îndeplinit obligaţia de a asigura viabilitatea investiţiei asa cum viabilitatea investiţiei este înţeleasa de însuşi intimata AFIR si cum rezulta din Anexa cererii de finanţare, care este un formular prestabilit de intimata si din care rezulta ca pentru a fi considerată viabila, investiţia trebuie sa fie profitabila. Viabilitatea investiţiei a fost analizata în mod vădit eronat de către intimata dar si de către instanţa. Pe de o parte, pentru că a luat în calcul anul 2012 desi, potrivit propriilor reglementari, încadrarea indicatorilor în limitele impuse prin program se va analiza din anul al doilea al punerii în funcţiune al investiţiei finanţate prin proiect, deci în acest caz, primul an care trebuia analizat era anul 2013. Perioada de timp luata în calcul nu putea fi relevanta, mai ales ca primul an este cel în care s-au achiziţionat utilajele, iar investiţia trebuia oricum analizata începând cu anul al doilea al punerii în funcţiune. Consideram ca o astfel de constatare cu privire la neviabilitatea investiţiei este prematură în aceste condiţii. Consideră recurenta că şi în această ipoteză, obligaţia de atingere a acelor indici este o obligaţie de diligenta si nu una de rezultat, fapt care rezulta chiar si din modul în care au fost prezentaţi indicatorii financiari în Memoriul Justificativ. In cazul obligaţiilor de diligenta nu mai funcţionează în favoarea creditorului prezumţia de culpa a debitorului si acesta trebuie sa dovedească în mod direct ca debitorul nu a acţionat în mod prudent si diligent pentru a atinge rezultatul preconizat, lucru care nu s-a întâmplat în prezenta cauza.

Pe de alta parte, susţine în continuare recurenta că măsura rezilierii în întregime a contractului de finanţare pe motivul neatingerii indicatorilor financiari nu s-ar fi impus pentru că investiţia a avut profit (asa cum rezulta din documentele contabile depuse in probatiune) si, prin urmare, încalcă principiul proporţionalităţii.

Obligaţia de a nu înregistra pierderi, si anume de a înregistra profit este o obligaţie de diligenta prin natura sa, astfel ca, în atare situaţie se impune a fi dovedită culpa societăţii, aceasta neputând fi prezumată. Mai mult decât atât, profitul unei societăţi comerciale nu depinde exclusiv de eforturile sale si activitatea desfăşurată, ci si de factori externi.

Faptul ca societatea nu a realizat venituri la veniturile prognozate, nu poate naşte un prejudiciu in bugetului general al Uniunii Europene, având in vedere ca profitul este un venit al asociatului societăţii, la care acesta a renunţat in favoarea efectuării investiţiilor necesare pentru dezvoltarea durabila a acesteia. Nu in ultimul rând, veniturile menţionate in cererea de finanţare sunt simple " prognoze", care nu se impun a fi atinse, având in vedere ca veniturile depind de factori externi.

Deşi instanţa retine nerespectarea criteriului referitor la demonstrarea viabilităţii investiţiei, argumentele aduse in sprijinul afirmaţiei sale privesc in realitate neindeplinirea veniturilor prognozate.

Se impune precizarea ca nicăieri in contractul pârtilor nu s-a prevăzut obligaţia de a atinge indicatorii prognozati în cererea de finanatare.

Important de menţionat este că, potrivit anexelor, încadrarea indicatorilor in limitele impuse prin program se va analiza din anul al doilea al punerii în funcţiune a investiţiei finanţate din proiect, or intimata, în aprecierea viabilităţii investiţiei s-a raportat şi la primul an, 2012.

Cat priveşte constatările instanţei cu privire la nerespectarea criteriului de selecţie S2- proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 Euro investiţi in funcţie de tipul solicitantului, apreciază recurenta că obiectivul specific al Măsurii 312 referitor la crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural a fost realizat în speţa dedusa judecaţii. Astfel cum rezulta si din adresa emisa de ITM Timiş, cele doua angajate (A. si B. nu erau angajate şi la alte societăţi, erau doar angajatele reclamantei, iar ulterior au mai fost angajaţi 2 tractorişti (C. si D.).

Reţinând considerentul nr. 46 al Regulamentului 1698/2005, dispoziţiile art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005 si cele de la pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis-Sprijinirea Sprijinirea activităţilor economice in vederea diversificării economiei rurale si a creşterii calităţii vieţii in spaţiu rural,se constata ca schema de ajutor urmăreşte realizarea:

- unui obiectiv general care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale;

- a unor obiective specifice, respectiv crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro- întreprinderi;

- a unor obiective operaţionale, respectiv crearea de micro-întreprinderi precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spaţiul rural; reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.

In speţa dedusa judecaţii, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta desfăşoară activităţi constând in prestarea de servicii cu maşini si echipamente agricole fiind, aşadar, atins obiectivul general al măsurii 312, constând în încurajarea activităţilor non-agricole.

Astfel cum a arătat anterior reclamanta a creat în total 4 locuri de munca în mediul rural.

Prin urmare, obiectivul general al Măsurii 312 privind creşterea numărului de locuri de munca si a veniturilor adiţionale, precum si obiectivul specific al Măsurii 312, constând în crearea si menţinerea locurilor de munca în spaţiul rural, a fost atins.

Tot astfel, din documentele depuse la dosarul cauzei, rezulta ca reclamanta a prestat servicii către terţe persoane cu utilajele achiziţionate ca urmare a ajutorului primit, în baza contractelor încheiate cu acestea, pentru care au si fost emise facturi fiscale.

De altfel, susţine recurenta, intimata nici nu a fost in măsură a aduce vreun argument în sprijinul punctului de vedere potrivit cu care obiectivul in discuţie nu ar fi fost atins de către reclamanta, în raport de situaţia de fapt constatată.

În continuare, recurenta - reclamantă reia argumentele din cererea de chemare în judecată, ce au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

În final, consideră recurenta - reclamantă că a executat cu bună credinţă obligaţiile prevăzute în Contractul de finanţare, respecând dispoziţiile legale aplicabile, obiectivele finanţate fiind folosite conform scopul destinat, fiind de asemenea respectate prevederile art. 8 din Anexa 1 - proiectul nefiind modificat substanţial.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecându-se cauza pe fond, să se admită acţiunea, astfel cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările intimatei

Intimata-pârâtă AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând o parte din apărările formulate tot în cadrul întâmpinării, la momentul judecării fondului.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei, în cadrul căruia a combătut apărările acesteia, reluând o parte din argumentele prezentate în cererea de recurs.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 28 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta Întreprinderea Individuală A. a depus cerere de finanţare în cadrul Măsurii 312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi" pentru proiectul "Achiziţie utilaje pentru prestarea serviciilor mecanizate", scopul declarat fiind acela de prestare a activităţii agricole pe bază de contract, atât micilor producători agricoli, cât şi asociaţilor agricole din comuna Dârvari şi împrejurimi, şi dotarea cu echipamente agricole cuprinse în memoriul justificativ, respectiv achiziţionare tractor şi plug. Prin proiectul în discuţie s-a urmărit creşterea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural şi creşterea valorii adăugate în activităţi nonagricole, beneficiarul asumându-şi expres obligaţia de a crea trei locuri de muncă, respectiv un manager şi doi tractorişti.

Între părţi s-a încheiat Contractul de finanţare x/18.07.2011, valoarea maximă a finanţării nerambursabile fiind în sumă de 268.697 RON.

În baza Suspiciunii de neregulă nr. IRD 0.1 nr. 21540/27.06.2014 s-a procedat la verificarea documentară şi în teren a proiectului depus de reclamantă pentru a se urmări dacă s-a menţinut eligibilitatea proiectului în perioada de valabilitate a contractului, respectiv în perioada de cinci ani de la data semnării acestuia de ambele părţi.

In urma verificărilor astfel efectuate a fost întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/24.09.2014 prin care s-a stabilit o creanţă bugetară de 226.469,19 RON, datorată de reclamantă autorităţii pârâte, ca urmare a încălcării prevederilor contractuale de către beneficiar pe perioada de valabilitate a contractului.

Impotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestaţie administrativă, respinsă prin Decizia nr. 41186/2.12.2014 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Prin sentinţa ce face obiectul controlului judiciar de faţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că au fost încălcate dispoziţiile cuprinse în Ghidul Solicitantului aferent Măsurii 312 cap. II, apreciind că, din probele administrate, s-a dovedit că reclamanta nu a creat locurile de muncă în concordanţă cu structura asumată prin cererea de finanţare şi cu specificul activităţii cofinanţate prin proiect şi de asemenea, aceasta nu a dovedit viabilitatea economică prin realizarea capacităţii de producţie prognozată, astfel încât, au fost încălcate disp.art. 1 alin. (2) şi (3) din contractul de finanţare, conform cărora beneficiarul s-a angajat să implementeze proiectul pe proprie răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în contract, urmând ca pe perioada de valabilitate şi monitorizare a contractului, reclamanta să-şi respecte toate angajamentele asumate prin documentele depuse în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil, întrucât cererea de finanţare şi toate documentele anexate acesteia, au devenit parte integrantă din contract şi deci obligatorii pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

Analizând sentinţa recurată, din perspectiva criticilor formulate în cadrul recursului, prin raportare la apărările din întâmpinare şi la normele legale incidente, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a cadrului normativ incident în speţa de faţă, pronunţând o hotărâre legală şi temeinic motivată, nesusceptibilă de reformare pe calea extraordinară a recursului, în raport de starea de fapt, corect stabilită în raport de probatoriul administrat.

Astfel, în ceea ce priveşte critica recurentei, referitoare la faptul că instanţa de fond nu a făcut aplicarea prevederior art. 8 alin. (3) din Anexa 1 a Contractului de finanţare şi a prevederilor art. 37 din O.U.G. nr. 66/2011, " în condiţiile în care autoritatea contractantă are obligaţia legală de a lua măsuri în cazul constatării unor nereguli, în vederea îmbunătăţirii sistemelor de management şi în scopul prevenirii reapariţiei de nereguli", instanţa de control judiciar o apreciază ca nefondată, reţinând ca nefiind aplicabile aceste prevederi în speţa de faţă, întrucât, somarea/notificarea beneficiarului şi acordarea unui termen se realizează în scopul remedierii eventualelor deficienţe identificate, în timp ce, prin procesul-verbal contestat, în sarcina recurentei - reclamante au fost reţinute nereguli, respectiv crearea de condiţii artificiale, astfel că nu sunt incidente prevederile legale invocate, întrucât, prin ipoteză, nu ar exista posibilitatea de remediere. Astfel, în condiţiile în care, în fapt, s-a reţinut creearea unor condiţii artificiale, nu erau aplicabile prevederile prin care autoritatea pârâtă era obligată la notificare şi la acordarea unui termen întrucât, nu erau deficienţe care să poată fi remediate.

Aşadar, nu se putea dispune remedierea unor deficienţe ce rezultă din nereguli constând în încălcarea condiţiilor de eligibilitate, mai ales că aceste nereguli izvorăsc tocmai din înscrisurile puse la dispoziţie chiar de beneficiara proiectului şi vizează perioada din 2012 - 2013, nefiind astfel posibilă o remediere (retroactivă) a acestor nereguli.

Prin urmare, aplicarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Anexa la Contractul de finanţare, nu este posibilă, în condiţiile în care acest text de lege vorbeşte despre " remedierea unor deficienţe", iar în cazul de faţă vorbim despre nereguli.

De altfel şi instanţa de fond în mod corect a reţinut că dispoziţiile invocate de recurenta - reclamantă nu se aplică în speţă, întrucât, de la data plăţii aferentă contractului de finanţare - 25.01.2012 - şi până la data controlului - 24.09.2014- reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract, respectiv de a angaja 2 tractorişti, angajând doar unul, nedovedind în acelaşi timp, nici viabilitatea investiţiei pe anii 2012-2013.

Astfel, nefiind respectate însăşi condiţiile de implementare a contractului, au devenit incidente dispoziţiile art. 8 alin. (5) din contract, nefiind posibilă remedierea deficienţelor în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (3), invocate greşit de recurenta - reclamantă.

În ceea ce priveşte critica recurentei - reclamante, referitoare la aprecierile instanţei de fond cu privire la criteriul de eligibilitate EG2, Înalta Curte reţine că, în Anexa C4 din Planul afaceri al Cererii de finanţare recurenta - reclamantă a prognozat că va realiza venituri din prestări servicii în sumă de 360.000 RON anual, activitatea finanţată prin proiectul realizat pe Măsura 312 având Cod CAEN finanţat 0161 - Activităţi auxiliare pentru producţie vegetală.

Este adevărat că suma de 360.000 RON, este estimativă, însă, în conformitate cu GHIDULUI SOLICITANTULUI, capitolul 2 "Toate activităţile pe care solicitantul se angajează să le efectueze prin investiţie atât la faza de implementare a proiectului cât şi în perioada de monitorizare şi pentru_ care a primit punctaj la selecţie, devin obligatorii. În caz că la verificarea cererilor de plată, sau în perioada de monitorizare, se constată că aceste condiţii nu se respectă, plăţile vor fi sistate iar contractul va fi reziliat".

Aşadar, neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi a cerinţelor criteriilor generale de eligibilitate şi de selecţie, conform angajamentelor asumate prin Cererea de Finanţare, conduce la încălcarea Contractului Cadru nr. x/18.07.2011 şi a Anexelor acestuia.

Se poate astfel prezuma că, dacă beneficiarul şi-ar fi prognozat în Cererea de finanţare venituri la valori atât de mici ca şi cele realizate, proiectul nu ar mai fi fost eligibil.

Se constată că, din situaţia veniturilor şi cheltuielilor pentru activitatea cofinanţată prin Programul FEADR pentru perioada 2012-2014 prezentată de recurenta - reclamantă, rezultă următoarele venituri:

- în anul 2012 din lucrări de prestări servicii cod CAEN finanţat 0161 - Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală, veniturile realizate de recurentă au fost doar în sumă de 21.750 RON, în condiţiile în care veniturile estimate au fost de 360.000 RON;

- în anul 2013 recurenta - reclamantă a realizat venituri în sumă de 30.750 RON, din lucrările de prestări servicii cod CAEN finanţat 0161 - Activităţi auxiliare pentru producţie vegetală iar în anul 2014, până la data de 30.04.2014, din aceeaşi activitate, veniturile realizate de recurenta - reclamantă au fost în cuantum de 6000 RON.

Deopotrivă, reţine Înalta Curte că, cea mai mare parte a veniturilor obţinute de recurenta- reclamantă - 75 % din totalul veniturilor - provine dintr-o altă activitate agricolă desfăşurată de aceasta, ce nu face obiectul Măsurii 312, activitate având codul CAEN 0111 - cultivarea cerealelor, aceasta nefăcând obiectul investiţiei realizate din fonduri nerambursabile, aspect necontestat de recurenta - reclamantă.

Astfel, în condiţiile în care majoritatea veniturilor obţinute de recurenta - reclamantă, în perioada 2012 - 30.04.2014, provin dintr-o altă activitate agricolă decât cea care face obiectul investiţiei realizată din fonduri nerambursabile, respectiv din valorificarea produselor agricole - Cod CAEN 0111 - cultivarea cerealelor - instanţa de control judiciar constată că recurenta - reclamantă, ca beneficiar al investiţiei, nu a respectat criteriul de eligibilitate EG2 " beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiţiei", nerealizând venituri în mod real din activitatea cofinanţată Cod CAEN 0161 - Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală, acest fapt conducând şi la încălcarea Fişei tehnice a Măsurii 312 ce are drept scop " promovarea activităţilor non agricole, care să reducă dependenţa populaţiei de activităţile agricole".

Faptul că, suma de 360.000 RON, menţionată în cererea de finanţare, este estimativă, nu-i dă dreptul beneficiarului investiţiei să facă abstracţie de aceasta, realizând venituri mult mai mici, în condiţiile în care unul din criteriile de eligibilitate era şi viabilitatea economico - financiară a investiţiei.

În continuare, Înalta Curte apreciază că şi celelalte critici ale recurentei - reclamante, ce vizează criteriul de selecţie S2, sunt neîntemeiate, faţă de probatoriul administrat la judecata pe fond.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că, deşi prin Memoriul justificativ recurenta - reclamantă A. s-a angajat să creeze 2 posturi de tractorişti şi 1 post de manager, abia la data de 08.04.2013 (dosar fond) a încheiat contracte individuale de muncă pentru postul de manager, cu doamna A. şi pentru 1 post de tractorist, cu domnul E., în condiţiile în care plata de către autoritatea contractantă s-a efectuat la 25.01.2012, cel de-al doilea post de tractorist fiind creat abia la data de 03.04.2015, (prin angajarea domnului D.), fără relevanţă, fiind ulterior controlului.

Prin urmare, constată Înalta Curte că, de la data plăţii - 25.01.2012 până la data de 08.04.2013, Întreprinderea Individuală A. nu a creat niciunul din locurile de muncă la care s-a angajat, persoana juridică având încheiat un singur contract individual de muncă, cu doamna B. (din data de 05.09.2011, dosar fond), însă, pe un alt post decât cel prevăzut în proiect, respectiv pe postul de manipulant mărfuri.

Faţă de această situaţie de fapt, necontestată de recurenta - reclamantă, apreciază instanţa de control judiciar că, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că beneficiarul proiectului a încălcat criteriul de selecţie S2, ce viza proiectele care, prin activitatea propusă creează mai mult de 1 loc de muncă la 25.000 euro investiţi, în funcţie de tipul solicitantului.

Astfel, în condiţiile în care proiectul nu a demonstrat realizarea capacităţii de producţie prognozată şi nici viabilitatea economică, iar locurile de muncă create nu au fost în concordanţă cu structura asumată prin cererea de finanţare şi cu specificul activităţii cofinanţate prin proiect, în mod corect instanţa se fond a reţinut că recurenta - reclamantă nu a respectat însăşi condiţiile de implementare a proiectului, fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Anexa 1 la contract, conform cărora, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului, urmând ca beneficiarul să restituie integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă.

În ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii, invocat pentru prima oară în cauză, în această etapă procesuală, Înalta Curte aduce la cunoştinţă recurentei că acesta nu poate fi analizat direct în calea controlului judiciar, fără să fi fost anterior inserat în contestaţia administrativă şi în cererea de chemare în judecată.

Instanţa de control judiciar are în vedere dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora " În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi", coroborate cu dispoziţiile art. 494 C. proc. civ., ce prevăd că " Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în secţiunea privind calea de atac a recursului".

Criticile de nelegalitate asupra unui act administrativ trebuie să fie formulate de la momentul exercitării contestaţiei administrative, pentru a da posibilitatea efectivă de control asupra legalităţii acelui act, în toate gradele de jurisdicţie.

Or, solicitarea de a fi examinată o hotărâre de primă instanţă sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acesteia, prin raportare la analiza unor motive ce nu au fost avute în vedere de prima instanţă, nefiind arătate prin acţiunea judiciară dedusă soluţionării, duce la o imposibilitate de examinare în calea de atac a respectivelor motive formulate pentru prima dată în recurs.

Faţă de cele expuse, având în vedere faptul că obiectul recursului îl constituie sentinţa recurată, iar principiul proporţionalităţii, invocat acum de recurenta-reclamantă, nu a fost analizat şi de prima instanţă, nefiind invocat de reclamantă nici prin contestaţia administrativă, nici prin cererea de chemare în judecată, astfel cum s-a arătat anterior, Înalta Curtea reţine inadmisibilitatea acestui motiv de nelegalitate, invocat de către recurentă pentru prima dată în recurs.

Raportat la toate aceste argumente, se constată că aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidenţiind incidenţa motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte în totalitate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat, consencinţa fiind menţinerea în integralitate a sentinţei civile recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 301 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.