Hunting-rights administrative challenge perempted; appeal dismissed, costs awarded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.03.2011, reclamanta A. ŞI B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR-COMISIA DE ATRIBUIRE A DREPTULUI DE GESTIONARE A FAUNEI CINEGETICE, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei Comisiei de Atribuire din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Referatului de aprobare emis de Direcţia Generală a Pădurilor nr. x/24.02.2011 (aprobat de Ministrul C. în data de 25.02.2011 sub nr. 924/LB şi publicat în data de 01.03.2011 pe site-ul Ministerului Mediului), act ce conţine în Anexa 1, poz. 51, propunerea D. în vederea atribuirii directe a fondului cinegetic nr. 22 E. către A.. Totodată, a solicitat suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 2349/03.04.2012 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii, respingând şi acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 867/21.02.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de B. împotriva sentinţei civile nr. 2349/03.04.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.06.2014, sub numărul unic de dosar x/2011

Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1774 pronunţată în data de 21 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării, invocată din oficiu, constatând perimată judecarea cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. ŞI B., în contradictoriu cu pârâţii DEPARTAMENTUL PENTRU APE, PĂDURI ŞI PISCICULTURĂ, F. şi A..

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că încheierea de şedinţă din data de 19.09.2017, prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., faţă de lipsa nejustificată a părţilor a fost comunicată reclamantei la sediul procesual ales, conform dovezii de comunicare de la fila x, pe care este aplicată semnătura şi ştampila primitorului încheierii de suspendare şi, deşi încheierea de şedinţă din această dată era supusă recursului pe toată durata suspendării, niciuna din părţile din prezenta cauză nu au exercitat calea de atac a recursului împotriva acestei încheieri, care este un act procesual nedesfiinţat şi care, în absenţa exercitării căii de atac legale, produce efecte juridice şi este opozabil tuturor părţilor din dosar, inclusiv Curţii de Apel Bucureşti, care nu este instanţă de control judiciar faţă de încheierile pronunţate anterior în aceeaşi cauză şi căreia îi revine obligaţia respectării măsurilor dispuse de instanţă prin încheieri interlocutorii.

Prin urmare, Curtea a avut în vedere că, prin încheierea de şedinţă din data de 19.09.2017 s-a suspendat cauza pentru lipsa părţilor, aspect imputabil părţilor din dosar care au ales să nu se prezinte la termenul de judecată stabilit de instanţă.

Astfel, în analiza prioritară a excepţiei absolute şi peremptorii de perimare a judecăţii, invocată din oficiu, conform art. 252 C. proc. civ., instanţa de fond a reţinut că, atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor începând cu data de 19.09.2017, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecăţii şi nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivităţii exclusive a părţilor, fiind menţinută mai mult de 1 an.

În concluzie, dând eficienţă sancţiunii instituite prin art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., care arată că termenul de perimare este de 1 an dacă a rămas cauza în nelucrare din vina părţii, instanţa de fond a admis excepţia de perimare invocată din oficiu şi, în consecinţă, a constatat perimată cererea de recurs.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1774 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 21 mai 2019, a declarat recurs reclamanta A. ŞI B., care, invocând prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ. din 1865, a solicitat admiterea recursului şi repunerea dosarului în starea anterioară, respectiv în cea de suspendare.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut recurenta - reclamantă că, în fapt prezenta cauză a fost suspendată la data de 29.10.2014, în temeiul art. 244 alin. (1) paragraf a din vechiul C. proc. civ. şi, fără ca această suspendare să fie înlăturată, în data de 19.09.2017 a fost dispună încă o suspendare, pentru lipsa părţilor.

A apreciat recurenta că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 250 alin. (1) din vechiul C. proc. pen. civilă, ce face referiri exprese şi aplicabile suspendării din 19.09.2014, cursul perimării fiind suspendat până la data prevăzută de art. 244 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., respectiv până la data soluţionării cauzei ce a făcut obiectul dosarului penal x/2014, transformat în dosar nr. x/2016, în prezent acesta fiind pe rolul Judecătoriei Olteniţa sub nr. x/2017, cu termen la 20.06.2019.

Astfel, prezentul dosar a fost suspendat în data de 29.10.2014, în temeiul art. 244 din vechiul C. proc. civ., respectiv până la data soluţionării definitive a cauzei penale de la Olteniţa şi nu a mai fost repus pe rol. Au fost emise citaţii şi s-a prezentat doar pârâta A. care a prezentat Ordonanţa Parchetului Olteniţa. Consideră recurenta că acest document reprezenta încă un argument care arăta că starea prezentului dosar nu s-a modificat. Ordonanţa arată că a fost învestit judecătorul de Cameră Preliminară pentru desfiinţarea înscrisurilor, aceasta întrerupând termenul perimării.

În continuare, recurenta a susţinut că G. a stăruit şi stăruie cu scopul dezlegării prezentei pricini, pentru soluţionarea cauzei penale ce ţine prezenta cauză şi consideră că cursul perimării nu poate curge din 29.10.2014, până când va fi dezlegată cauza penală şi calculul termenului perimării datorat lipsei părţilor din 19.09.2017 începe cu ziua imediat următoare celei în care hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă, respectiv cea din dosarul nr. x/2017.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă a formulat întâmpinare intimata - pârâtă A., în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielor de judecată ocazionate de proces, constând în onorariu de avocat pentru fond şi pentru recurs.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul, ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că procesul a fost pornit în cauză la data de 15.03.2011, aceasta fiind data înregistrării cererii de chemare în judecată. Prin urmare, procesului îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură de civilă de la 1865, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 (pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), în forma anterioară intrării în vigoare.

Înainte de a trece în concret la examinarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă, instanţa de control judiciar, analizând actele şi lucrările dosarului de fond constată că, prin încheierea de şedinţă din data de 29.10.2014 instanţa de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a cauzei penale nr. 641/P/2014, prin care s-a început urmărirea penală in rem împotriva pârâtei H., judeţ Călăraşi, această măsură fiind dispusă de instanţă la cererea pârâtei A., reclamanta formulând la rându-i concluzii pe acest aspect în şedinţa publică din data de 15.10.2014.

Dat fiind faptul că, de la data de 29.10.2014 în dosar nu a mai fost efectuat nici un act de procedură, instanţa de fond a fixat termen la data de 12.04.2016, pentru a verifica dacă mai subzistă temeiurile suspendării judecăţii şi, luând act de susţinerea pârâtei A., singura parte prezentă la dezbaterile din şedinţa publică, în sensul că s-a dispus declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, a apreciat că subzistă temeiurile suspendării, sens în care a menţinut această măsură.

Dosarul rămânând în continuare în nelucrare timp de 1 an, instanţa de fond a fixat un nou termen la data de 19.09.2017, pentru a verifica dacă mai subzistă motivele ce au determinat suspendarea judecăţii, părţile fiind legal citate la acel termen de judecată cu menţiunea " în vederea verificării subzistenţei motivelor ce au determinat suspendarea", citaţia cu recurenta - reclamantă fiind primită de I., ca reprezentant convenţional al părţii, conform Dovezii de îndeplinire a procedurii de citare ataşată la dosar fond.

La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2017, instanţa de fond, dispunând în prealabil repunerea cauzei pe rol pentru a verifica dacă mai subzistă motivele ce au determinat suspendarea judecăţii, a constatat că părţile nu s-au prezentat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat în scris judecarea în lipsă, motiv pentru care, prin încheierea de şedinţă de la acel termen, a dispus o nouă suspendare a cauzei, de data aceasta pentru lipsa părţilor.

Rămânând în continuare în nelucrare timp de un an, instanţa de fond, conform art. 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a fixat un nou termen de judecată la data de 27.11.2018, cu citarea părţilor, cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere pe excepţia perimării.

La termenul de judecată din data de 27.11.2018, deşi legal citată la sediul convenţional ales, conform Dovezii de îndeplinire a procedurii de citare ataşată la dosar fond, reclamanta nu s-a prezentat, fiind prezentă doar pârâta A., cauza fiind amânată succesiv pentru data de 26.02.2019, când reclamanta a lipsit, de asemenea, de la dezbateri, fiind legal citată, şi pentru data de 21.05.2019, ca urmare a neîndeplinirii legale a procedurii de citare cu pârâţii F. şi Departamentul Pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

Din expunerea acestei situaţii de fapt rezultă cu uşurinţă că Încheierea în raport de care se verifică rămânerea în nelucrare a pricinii este încheierea de şedinţă din data de 19.09.2017 (dosar fond), în practicaua căreia s-a consemnat că s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se verifica dacă mai subzistă motivele ce au determinat suspendarea judecăţii dispusă încă din data de 29.10.2014. Constatând că la respectivul termen de judecată (termenul din 19.09.2019) părţile nu s-au prezentat nici la prima şi nici la cea de-a II-a strigare a cauzei şi nici nu au solicitat în scris judecarea în lipsă, instanţa de fond a dispus din nou suspendarea judecăţii, de data aceasta temeiul legal în baza căruia a fost luată această măsură fiind dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ce dispun în sensul că " art. 242 (1) Instanţa va suspenda judecata:

2. dacă nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii".

Instanţa de control judiciar apreciază astfel ca fiind greşită susţinerea recurentei - reclamante, în sensul că dosarul nu a mai fost repus pe rol de la momentul suspendării din data de 29.10.2014, în condiţiile în care în practicaua încheierii de şedinţă din data de 19.09.2017 s-a consemnat că s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru verificarea subzistenţei motivelor ce au determinat suspendarea judecăţii.

Recurenta se află în eroare susţinând că " ne aflăm în situaţia descrisă de art. 244" şi "cursul perimării nu poate curge din 29.10.2014 până când va fi dezlegată cauza penală", în contextul în care recurenta - reclamantă a fost legal citată atât pentru termenul din 12 aprilie 2016, când s-a menţinut măsura suspendării, faţă de înscrisurile prezentate de pârâta A., cât şi pentru termenul din 19 septembrie 2017, când instanţa a repus cauza pe rol şi a dispus din nou suspendarea, de data aceasta pentru lipsa nejustificată a părţilor, această încheiere de suspendare fiindu-i comunicată recurentei -reclamante în data de 02 octombrie 2017, la sediul procesual ales la I., I., J., ce a semnat de primire aplicând şi ştampila societăţii pe dovada de comunicare a Încheierii (dosar fond).

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei referitoare la nesoluţionarea dosarului penal, aflat încă pe rolul Judecătoriei Olteniţa, ca şi cauză de suspendare a cursului perimării, sunt neîntemeiate, dispoziţiile art. 250 C. proc. civ. invocate de aceasta nefiind incidente în cauză, în condiţiile în care ultima suspendare a judecăţii a fost dispusă în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. ce reglementează situaţia când nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii, şi nu în temeiul art. 244, de care se face vorbire în articolul invocat de recurentă.

Analizând astfel sentinţa civilă recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, instanţa de fond reţinând în mod just că, atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare, începând cu data de 19.09.2017, din vina părţilor, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecăţii şi nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează exclusiv pasivităţii lor, fiind menţinută mai mult de 1 an.

Prin urmare, instanţa se fond, în mod temeinic şi legal a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. constatând perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Astfel cum se poate observa din actele şi lucrările dosarului de fond, după data de 15.10.2014, până la data de 21.05.2019 recurenta - reclamanta nu s-a mai prezentat la niciunul din termenele de judecată fixate de instanţă, nedepunând la dosar nici un înscris care să convingă instanţa de fond că stăruie în judecarea litigiului, deşi a fost legal citată la toate termenele de judecată stabilite în acest interval de timp, fiindu-i comunicată inclusiv încheierea de suspendare a judecăţii pronunţată în data de 19.09.2017, neatacată de parte cu recurs, deşi avea această posibilitate, pe toată durata suspendării.

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 250 C. proc. civ., având în vedere că suspendarea judecăţii nu s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 244 sau 243 C. proc. civ., la care se referă acest articol, recurenta - reclamantă nedovedind nici că a fost împiedicată să stăruie în judecată " din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa", suspendarea judecăţii, menţinută mai mult de 1 an, datorându-se exclusiv pasivităţii sale.

Din conţinutul dosarului de fond se poate constata fără putinţă de tăgadă pasivitatea procesuală, lipsa de stăruinţă în judecată, de care a dat dovadă recurenta - reclamantă, care, legal citată, nu s-a prezentat la niciunul din termenele stabilite, deşi avea apărător ales angajat să-i reprezinte interesele.

Astfel cum s-a menţionat şi anterior, nesoluţionarea irevocabilă a dosarului penal, invocată în cererea de recurs, nu justifică o eventuală suspendare a cursului perimării, în condiţiile în care primul act de procedură ce trebuia efectuat era reprezentat de cererea de repunere a cauzei pe rol, judecata fiind suspendată pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Înalta Curte reţine deopotrivă că, la data de 21 mai 2019, când recurenta - reclamantă a fost reprezentată de apărător, termenul de perimare de 1 an, prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. se împlinise deja încă din data de 19.09.2018 (la calcularea termenului de perimare sunt avut în vedere dispoziţiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora "Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare"), astfel că, în mod corect instanţa de fond a constatat ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că " Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu".

Cum în cauză judecata a fost suspendată pentru lipsa părţilor, iar recurenta - reclamantă nu a făcut demersuri în vederea reluării judecăţii şi nici dovada că a fost împiedicată să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând perimată cererea de chemare în judecată formulată de aceasta.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, reţinând că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidente dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. invocate în recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta B., ca nefondat, urmând a obliga recurenta - reclamantă la plata sumei de 500 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata - pârâtă A. şi A., cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ..din 1865, corespondent cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ. actual, suma fiind justificată şi într-un cuantum rezonabil, proporţională cu valoarea şi complexitatea cauzei, dar şi cu munca depusă de avocat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta B. împotriva sentinţei civile nr. 1774 din 21 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal -VECHE, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 500 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă A., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.