Passive procedural capacity of health insurance and pharmaceutical authorities in claims for compensating unlisted medical treatments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) partially admitted the appeals filed by the National Health Insurance House (CNAS) and the National Agency of Medicines and Medical Devices (ANMDMR), quashing the first-instance judgment that ordered the state to ensure 100% compensation for the medication Eltrombopag (commercial name Revolade) for a plaintiff with severe acquired aplastic anemia; consequently, the ICCJ held that CNAS and ANMDMR lacked passive procedural capacity, dismissed the action against these two entities, and maintained the portion of the lower court’s ruling obligating the Government and the Ministry of Health to ensure the medication. The dispute concerned a presidential order (ordonanță președințială) under Article 997 of the Civil Procedure Code, where the patient sought interim provision of a drug not included in the therapeutic protocols for his specific diagnosis, arguing the state's obligation to ensure access to healthcare. The decisive legal basis involved the interpretation of passive procedural capacity in administrative litigation under Law No. 554/2004 and Law No. 95/2006, establishing that CNAS lacks the legal mandate to reimburse drugs outside the approved list or extend therapeutic indications without a specific decision from ANMDMR, and that ANMDMR’s role is limited to evaluating technologies and proposing lists to the Ministry of Health, rather than directly ensuring the provision of medication to individual patients.
Legislator headnote
AI generatedart. 997 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 704 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 232 din Legea nr. 95/2006, art. 486 C. proc. civ; Passive procedural capacity of health insurance and pharmaceutical authorities in claims for compensating unlisted medical treatments: Arată că raportat la prevederile legale în vigoare, legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparţine CNAS în raport de obiectul cauzei şi atribuţiile CNAS expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu are competenţa şi nici temeiul legal în baza căruia, să poată proceda la decontarea contravalorii DCI-ului Eltrombopag (denumire comercială REVOLADE) cu indicaţia terapeutică de anemie aplastică severă dobândită (AAS).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor medicale, obligarea pârâţilor la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a medicamentului ELTROMBOPAG (denumite comerciala REVOLADE) până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe roiul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal. În temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ. a solicitat ca executarea ordonanţei să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 388 pronunţată în data de 8 august 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiate, a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, GUVERNUL ROMÂNIEI şi AGENŢIA NAŢIONALĂ A MEDICAMENTULUI ŞI A DISPOZITIVELOR MEDICALE şi a obligat pârâţii ca, până la soluţionarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, să asigure în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), pe bază de prescripţie medicală, reclamantului medicamentul ELTROMBOPAG (denumire comercială REVOLADE).
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.
3.1 Recursul pârâtei Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale:
Susţine recurenta că obligarea sa la asigurarea pentru reclamant a tratamentului cu Revolade (DCI Eltrombopag) pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) pentru anemie aplastică severă dobândită, nu este admisibilă atâta timp cât autoritatea nu a refuzat nejustificat a acorda acest medicament, în regim de compensare 100%, în condiţiile în care acest medicament nu are prevăzută indicaţia terapeutică în protocolul cuprins în OMS nr. 861/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pentru afecţiunea de care suferă reclamantul şi mai mult decât atât, extinderea indicaţiei nu a fost solicitată de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentului în litigiu, conform dispoziţiilor legale.
Pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicaţie în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă sau reprezentantul legal al acestuia, în conformitate cu dispoziţiile OMS nr. 861/2014.
Mai arată recurenta că medicamentul Revolade (DCI Eltrombopag), conform rezumatului caracteristicilor produsului, este autorizat pentru indicaţiile terapeutice: purpura trombocitopenică imună idiopatică cronică, fără însă a fi autorizat şi pentru indicaţia anemie aplastică severă dobândită, afecţiunea de care suferă reclamantul.
Mai mult decât atât, subliniază faptul că deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă nu a depus la sediul ANMDMR, în condiţiile OMS nr. 861/2014, nicio cerere de evaluare a medicamentului pentru indicaţia anemie aplastică severă dobândită, în vederea includerii acestuia în H.G. nr. 720/2008.
Precizează că prin adresa nr. x/02.08.2019, ca urmare a demersului întreprins de ONG B., departamentul Evaluare Tehnologii Medicale urmează a proceda la evaluarea din oficiu a medicamentului Revolade (DCI Eltrombopag) pentru anemie aplastică severă dobândită, rezultatul urmând a face obiectul unei Decizii a preşedintelui ANMDMR, după caz, de neincludere, includere condiţionată sau includere necondiţionată.
3.2 Recursul pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate:
În cuprinsul motivelor de recurs a menţionat următoarele:
În mod eronat, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată excepţia excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.A.S., şi pe cale de consecinţă a dispus respingerea acesteia
Arată că raportat la prevederile legale în vigoare, legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparţine CNAS în raport de obiectul cauzei şi atribuţiile CNAS expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu are competenţa şi nici temeiul legal în baza căruia, să poată proceda la decontarea contravalorii DCI-ului Eltrombopag (denumire comercială REVOLADE) cu indicaţia terapeutică de anemie aplastică severă dobândită (AAS).
Precizează că deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului în litigiu, care este responsabil de punerea pe piaţă a medicamentului, potrivit art. 704 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este cel care are dreptul exclusiv de a solicita prin cerere scrisă adresată ANMDM, conform art. 4 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi potrivit Anexei 2 şi Anexei 4 din ordinul anterior enunţat, evaluarea medicamentului în vederea EXTINDERII INDICAŢIILOR pentru DCI-ul ELTROMBOPAG (denumire comercială REVOLADE), urmând ca ANMDM, în baza raportului structurii de specialitate să emită o DECIZIE care să prevadă extinderea de indicaţie terapeutică, potrivit art. 2, art. 51 şi art. 6 alin. (3) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014, cu modificările si completările ulterioare, prin raportare la prevederile din Anexa 6 la ordinul anterior invocat, iar "în situaţia în care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă nu este de acord cu decizia emisă, acesta poate depune o contestaţie la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii comunicării oficiale transmise de autoritatea naţională competentă", potrivit Titlului II, pct. 3 din Anexa 2 la ordinul anterior invocat.
Susţine că, prin raportare la obiectul litigiului şi cadrul normativ aplicabil, în cauza de faţă, nu este titulara obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii, de vreme ce Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în vederea emiterii unei decizii de extindere tratament pentru diagnosticul de care suferă reclamantul.
În concluzie, având în vedere considerentele enunţate mai sus, solicită să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.A.S. astfel cum a fost invocată.
Pe fondul cauzei menţionează că în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate din România, persoanele asigurate pot beneficia de tratament cu medicamentele prevăzute în: H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, cu privire la acest nivel al analizei specifice procedurii Ordonanţei preşedinţiale, învederează că reclamantul nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea şi decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100% a medicamentului ELTROMBOPAG (denumire comercială REVOLADE), pentru indicaţia terapeutică "anemie aplastică severă dobândită (AAS)", respectiv în speţă se solicită un medicament pentru o afecţiune neprevăzută în Ordinul nr. 1301/500/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
A solicitat a se observa că în prezent, DCI ELTROMBOPAG este inclus condiţionat în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 în cadrul Programului naţional de boli rare, subprogramul P6.17, doar pentru indicaţia terapeutică "Purpura trombocitopenică imună idiopatică cronică" şi câtă vreme deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă nu a procedat la demararea procedurii legale instituite de prevederile mai sus menţionate, nu se poate proceda la autorizarea şi evaluarea de către ANMDM a indicaţiilor specificate de reclamant.
Menţionează că cerinţa neprejudecării fondului nu este îndeplinită, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului solicitat de către reclamant în mod provizoriu (ca şi măsură premergătoare operaţiunii de decontare), atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluţie, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 997 noul C. proc. civ. privind ordonanţa preşedinţială.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul casării sentinţei recurate şi, în consecinţă, respingerea ordonanţei preşedinţiale, ca neîntemeiată
3.3 Recursul pârâtului Ministerul Sănătăţii:
Pârâtul a promovat recurs la data de 14 august 2019, precizând că va depune motivele în termenul prevăzut de lege.
La data de 28 august 2019, pârâtul a depus motivele de recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că motivarea sentinţei este insuficientă, întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta cauză, fără a aplica aceste prevederi, în concret, la situaţia de fapt, existând astfel contradicţie între textele de lege indicate şi soluţia dată.
Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că soluţia instanţei de fond din sentinţa civilă nr. 140/2019 este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât dreptul reclamantului nu derivă din parcurgerea procedurii reglementate de art. 232 din Legea nr. 95/2006, şi anume recunoaşterea dreptului de a beneficia de un medicament ce nu se află pe lista menţionată de acest text de lege.
4. Apărări formulate în cauză
Intimatul-reclamant a depus note scrise şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
5. Procedura de soluţionare a recursurilor
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 6 noiembrie2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 ianuarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Prin încheierea din data de 26 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea formulată de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a dispus suspendarea executării sentinţei civile nr. 388 pronunţată în data de 08 august 2019 în dosarul x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinări împotriva recursurilor formulate în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1 Tardivitatea motivării recursului Ministerului Sănătăţii:
În conformitate cu prevederile art. 1000 alin. (1) C. proc. civ.." dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare dacă s-a dat cu citarea părţilor şi de la comunicare dacă s-a dat fără citarea lor."
Potrivit dispoziţiilor art. 489 din C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.", iar conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."
Înalta Curte reţine că sentinţa civilă nr. 388 din 8 august 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii la data de 19 august 2019, conform dovezii de înmânare aflată la dosarul instanţei de fond. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 1000 alin. (1) C. proc. civ., înăuntrul căruia trebuia motivată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 26 august 2019, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost depusă, la data de 09 august 2019 şi a fost înregistrată la dosarul cauzei la aceeaşi dată, fiind respectat termenul de declarare a recursului.
În ceea ce priveşte motivarea căii de atac, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate nu au fost prezentate în cuprinsul petiţiei de recurs, pârâta învederând că le va depune în termenul prevăzut de lege. Motivele recursului declarat în cauză au fost depuse de recurentul-pârât la data de 28 august 2019, prin poşta militară .
Având în vedere că termenul de motivare a recursului s-a împlinit la data de 26 august 2019, iar recurentul-pârât a depus motivele pe care se întemeiază calea de atac la data de 28 august 2019, după împlinirea termenului, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 388 din 8 august 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv motivat.
1.2 Recursurile pârâţilor Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale vor fi analizate împreună întrucât cuprind argumente similare, iar aceste părţi au aceeaşi poziţie procesuală.
În primul rând, în aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ., privind încadrarea motivelor de casare în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs constată că recurenţii invocă lipsa calităţii procesuale pasive, excepţie invocată şi în faţa instanţei de fond însă respinsă de aceasta ca neîntemeiată.
Această critică nu poate fi însă analizată prin prisma motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocate de recurenţi ci prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce priveşte încălcarea regulilor de procedură, întrucât calitatea procesuală pasivă constituie una dintre condiţiile esenţiale de exercitare a acţiunii civile, înscriindu-se astfel în categoria "regulilor de procedură" în accepţiunea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. iar nu în categoria normelor de drept material a căror încălcare sau nerespectare este reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În aceste coordonate, analizând excepţiile privind lipsa calităţii procesuale a recurenţilor pârâţi, instanţa de recurs are în vedere faptul că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. calitatea procesuală este una dintre condiţiile exercitării acţiunii civile.
Art. 36 teza I din C. proc. civ. arată despre calitatea procesuală că aceasta rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.
Ca urmare, în esenţă, calitatea procesuală presupune: (i) o identitate între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, respectiv (ii) o identitate între persoana pârâtului (persoana chemată în judecată) şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii sau persoana fată de care se urmăreşte să se stabilească un drept.
Această identitatea trebuie să se materializeze prin echivalenţa dintre persoana reclamantului şi titularul dreptului, respectiv pârâtul şi cel obligat la respectarea dreptului.
Potrivit art. 40 C. proc. civ., în cazul lipsei calităţii procesuale, instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate.
Şi în procedura contenciosului administrativ trebuie îndeplinite condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile prevăzute în C. proc. civ., respectiv aspectele referitoare la capacitatea procesuală, calitatea procesuală, interesul de a acţiona şi afirmarea unui drept, cu luarea în considerare a trăsăturilor specifice raportului de drept public dedus judecăţii. Această particularitate rezultă din faptul că dreptul administrativ operează cu noţiunile de "capacitate de drept public" şi de "capacitate administrativă", care au un conţinut diferit faţă de capacitatea juridică civilă.
În acţiunea de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparţine, în primul rând, în litigiile având ca obiect anularea unui act administrativ, potrivit legii (art. 1 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea 554/2004), autorităţii publice care a emis (adoptat) actul atacat.
Pe de altă parte Legea 554/2004 reglementează şi acţiunea formulată împotriva autorităţii/instituţiei publice care a refuzat nejustificat să soluţioneze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, care nu a răspuns solicitantului în termenul legal.
În această situaţie Legea 554/2004 reglementează acţiunea în obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau la îndeplinirea unei operaţiuni administrative, care este o acţiune personală, fără caracter patrimonial, prin care orice persoană vătămată într-un drept al său sau ori într-un interes legitim, prin nesoluţionarea în termen legal a cererii sale sau prin refuzul nejustificat al soluţionării acesteia se adresează instanţei de contencios administrativ pentru recunoaşterea dreptului sau a interesului pretins şi repararea pagubei suferite.
Calitate de pârât (calitate procesuală pasivă) o are în această ipoteză autoritatea publică ce nu a soluţionat în termen legal cererea reclamantului sau care a refuzat nejustificat soluţionarea acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri rezultă din faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen iar lit. i) a aceleiaşi dispoziţii legale arată că refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se referă la exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Astfel, se poate solicita recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, privat sau public, în sensul obligării pârâtului să adopte o anumită conduită. Spre exemplu, s-ar putea solicita emiterea unui act, a unui certificat sau chiar încheierea unui contract administrativ.
Prin acţiunea în obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operaţiuni administrative reclamantul poate solicita, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi obligarea pârâţilor la repararea pagubelor materiale şi morale ce i-au fost cauzate prin refuzul emiterii actului administrativ. Potrivit art. 19 din aceeaşi lege, cererea de despăgubiri poate fi formulată şi pe cale separată, în termen de 6 luni de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Această cerere este însă, aşa cum arată dispoziţiile legale anterior citate, una subsidiară celei prin care se solicită anularea unui act administrativ sau obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operaţiuni administrative.
Ca urmare şi în situaţia acţiunii în obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operaţiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitate administrativă) a autorităţii chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operaţiune administrativă.
În speţa dedusă judecăţii obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială constă în solicitarea reclamantului ca pârâţii să îi asigure, pe bază de prescripţie medicală în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului ELTROMBOPAG (denumire comercială REVOLADE) până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 cu aceleaşi părţi aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal.
Or, a asigura, potrivit înţelesului comun al termenului înseamnă a oferi o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură. Astfel, se remarcă în primul rând că obiectul prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială excede obiectului acţiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 poate consta, aşa cum s-a prezentat şi anterior, într-un act administrativ sau în faptul nesoluţionării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum şi în refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Se remarcă faptul că ipotezele reglementate de lege se referă la fapte personale ale autorităţii/instituţiei publice chemate în judecată, care intră în sfera sa de competenţă, iar nu la posibilitatea ca aceasta să garanteze înfăptuirea unui lucru de către o altă persoană.
Astfel, raportat la speţa dedusă judecăţii se reţine că în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi art. 2 din Legea farmaciei, nr. 266/2008, medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naţionale de sănătate curative se eliberează prin farmaciile aparţinând unităţilor sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, după caz.
Cu alte cuvinte, pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorităţii pârâte să îndeplinească un anumit act/operaţiune administrativă din sfera sa de competenţă iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competenţă a unei alte autorităţi, instituţii sau persoane juridice de drept privat.
Astfel, relativ la capacitatea procesuală pasivă a recurentelor-pârâte, aceasta nu poate fi analizată decât în raport cu obiectul acţiunii privit corelat cu capacitatea administrativă a acestora, respectiv atribuţiile legale ale fiecărei recurente pârâte în materie. În cadrul acestei analize se reţin următoarele:
Este adevărat că art. 241 alin. (1) din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, prevede dreptul asiguraţilor de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuţie personală, însă acest drept nu este absolut, fiind condiţionat de existenţa unei prescripţii medicale pentru medicamentul necesar iar acest medicament trebuie să fie cuprins în lista de medicamente prevăzută la art. 242.
Potrivit art. 242 alin. (1) din Lege 95/2006: "Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
Astfel, recurenţii-pârâţi au, fiecare, atribuţii legale partajate în introducerea în listă a medicamentelor de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, însă aceasta nu poate conduce la concluzia că au în comun atribuţii în "a asigura" un anumit medicament unei persoane determinate.
În acest sens se reţine că o primă autoritate cu atribuţii în materie este recurenta pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
Potrivit art. 6 alin. (2) şi (3) din Ordinul nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentaţiei care trebuie depusă de solicitanţi, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi a căilor de atac:
"Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale este autoritatea naţională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu dispoziţiile prezentului ordin, şi propune Ministerului Sănătăţii Lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii.
(3) În urma evaluării fiecărui medicament pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale emite decizii în conformitate cu prevederile prezentului ordin."
Ca urmare, această autoritate poate avea capacitatea procesuală pasivă într-un litigiu în legătură cu competenţa sa în materie, respectiv atribuţia de a emite decizii privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, însă această competenţă nu se extinde la posibilitatea de "a asigura" un anumit medicament unei persoane determinate cu atât mai mult cu cât această autoritate are un rol decizional limitat în materie, acela de a "propune Ministerului Sănătăţii Lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului", neavând atribuţii în eliberarea medicamentelor către pacienţi sau a asigura că această eliberare se produce.
De asemenea potrivit art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 861/2014 Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, alături de Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României este parte în procesul de evaluare şi includere în Listă a unui medicament şi are calitate procesual pasivă într-o acţiune având ca obiect includerea în Listă a medicamentului însă nu are atribuţii în decontarea medicamentelor incluse în Lista aprobată de H.G. nr. 720/2008, pentru care există protocoale terapeutice aprobate conform OMS/CNAS nr. 1301/500/2008 şi nici în acordarea acestora către pacienţi.
În temeiul art. 6 alin. (2) din Ordinul nr. 861/2014 potrivit căruia Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, se aprobă prin hotărâre a Guvernului României, căruia i s-a recunoscut legitimare pasivă în litigiul dedus judecăţii.
Relativ la calitatea procesuală a pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se reţine că aceasta are atribuţii în decontarea medicamentelor incluse în Lista aprobată de H.G. nr. 720/2008, pentru care există protocoale terapeutice aprobate conform OMS/CNAS nr. 1301/500/2008 şi care se finanţează prin programele naţionale curative, putând fi pârâtă într-un litigiu cu acest obiect, însă nu are atribuţii în includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă.
Astfel, potrivit art. 241 alin. (1) din Legea 95/2006 această pârâtă nu are temeiul legal în baza căruia să poată proceda la decontarea unui medicament, ca acela din litigiu, pentru care nu există o decizie de includere în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare pentru indicaţia terapeutică a reclamantului.
Mai mult, potrivit art. 280 din Legea nr. 95/2006, care reglementează atribuţiile CNAS, aceasta nu încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale acordate asiguraţilor, ca urmare nu intră în raporturi juridice cu persoanele asigurate, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor.
În acest sens art. 254 alin. (1) din Legea 95/2006 prevede: "Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive şi de medicamente, care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de CNAS şi Ministerul Sănătăţii, pot intra în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate."
Ca urmare, nu se poate reţine nici în cazul recurentei pârâte că are atribuţia de a asigura un anumit medicament unui anumit pacient pentru afecţiunea de care acesta suferă.
În concluzie, fără a nega dreptul asiguraţilor de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuţie personală potrivit art. 241 alin. (1) din Legea 95/2006, Înalta Curte reţine că acest drept trebuie exercitat în condiţiile legii şi prin formularea unor cereri în justiţie în situaţia în care acest drept nu este recunoscut, în raport cu autoritatea publică care a refuzat sau neglijat recunoaşterea acestui drept, cu privire la atribuţiile legale ale acesteia care nu au fost îndeplinite, iar nu prin formularea unor cereri cu caracter generic care să nu poată fi analizate în raport cu atribuţiile autorităţilor chemate în judecată.
Faţă de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurenţilor-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, va respinge acţiunea formulată împotriva acestora, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 388 din 8 august 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv motivat.
Admite recursurile declarate de pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale împotriva sentinţei civile nr. 388 din 8 august 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva acestor pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.