Admissibility of voluntary intervention requiring strict legal connection between intervenor’s distinct property claim and the main retrocession litigation

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia sub dosar nr. x/2015, reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

-anularea în tot a Deciziei nr. 3509 din data de 16.09.2015 emisă de Guvernului României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, comunicată pe data de 21.10.2015;

-restituirea în natură către reclamantă a imobilului compus dintr-un corp de clădire si curte înscris iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Alba Iulia, nr. top. x, care a reprezentat Biblioteca şi observatorul astronomic "A.", imobil situat în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, imobil transcris în c.f. x Alba Iulia sub nr. top. x;

-restituirea în natură a bunurilor mobile (fondul de carte, fondul manuscriselor, fondul incunabulelor, colecţia de obiecte liturgice, arhiva Capitlului romano - catolic de Alba Iulia şi a Conventului de Cluj, observatorul astronomic cu toată dotarea, colecţia de picturi, colecţia de vestimentaţie ecleziastică, colecţia de minerale, colecţiile numismatică, mobilierul) preluat odată cu imobilul sus menţionat.

Biblioteca Naţională a României a formulat cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtei, cerere care a fost admisă în principiu prin încheierea din 8 martie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015.

A formulat cerere de intervenţie în interesul aceleiaşi părţi şi Ministerul Culturii, aceasta fiind, de asemenea, admisă în principiu prin încheierea din 5 aprilie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015.

La data de 4 octombrie 2016, Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei.

1.2. Hotărârea/Încheierea instanţei de fond

Pronunţându-se asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, prin încheierea din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei formulată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, ca inadmisibilă.

Pentru a motiva această soluţie instanţa de fond a reţinut că, având în vedere cadrul procesual în care a fost formulată, intervenienta invocând un drept propriu de proprietate distinct de al reclamantei pentru realizarea căruia ar fi trebuit să urmeze calea specială a O.U.G. nr. 94/2000.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interesul reclamantei, instanţa a aprecit-o, de asemenea, ca inadmisibilă, întrucât intervenienta nu justifică niciun interes în a sprijini acţiunea reclamantei prin formularea cererii întrucât ceea ce susţine în cauză este confiscarea dreptului de proprietate asupra cărţilor pe care le avea în patrimoniul său, fără legătură cu obiectul cauzei şi cu cererea reclamantei care vizează alte bunuri.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei Încheieri a promovat recurs petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, în condiţiile prevăzute de art. 483 C. proc. civ., raporta la dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ.

Învocând, în mod generic, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), recurenta-petentă a solicitat admiterea recursului, casarea Încheierii atacate, cu consecinţa admiterii în principiu a cererii de întervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei, astfel cum a fost formulată.

A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că, în opinia recurentei, cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei este admisibilă într-un litigiu în care interesele recurentei sunt strâns legate de confortul confraţilor romano-catolici de la Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia, fiind datori în constiinţa catolică să-i susţinem şi să-i ajutăm.

Instanţa, în analiza conexităţii dintre cererea de chemare în judecată având ca obiect anulare act administrativ şi cererea de intervenţie, ar fi trebuit să constate că există o strânsă legătură cu obiectul şi cauza litigiului, câtă vreme cererea Arhiepiscopiei Romano-Catolică de Alba-Iulia vizează recunoaşterea sau realizarea unui drept patrimonial în temeiul Concordatului semnat între Sfântul Scaun şi Regatul României coroborat cu Codex Iures Canonici.

Referitor la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta arată că intanţa de fond a încălcat accesul liber la justiţie al recurentei, drept fundamantal consacrat de Constituţia României.

A mai menţionat în acest sens că argumentele reţinute de către instanţa de fond sunt contrazise de susţinerile recurentei din răspunsul redactat la data de 25 octombrie 2016.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii recursului promovat.

Pe fond a solicitatta respingeea rexcursului ca nefondat.

A formulat întâmpinare şi intimatul-intervenient Ministerul Culturii prin care a înţeles să invoce excepţia tardivităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-intervenientă Biblioteca Naţională a României a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluţionare a cererii de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei, Înalta Curte reţine că sunt nefondate pentru considerentele în continuare prezentate.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în prezenta decizie, prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, formulată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a solicitat restituirea în natură a imobilului compus dintr-un corp de clădire şi curte, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Alba Iulia, nr. x973/1, imobil situat în municipiul Alba Iulia, str. x (în prezent, str. x - n.red.), judeţul Alba precum şi restituirea bunurilor mobile (fondul de carte, fondul manuscriselor, fondul incunabulelor, colecţia de obiecte liturgice, arhiva Capitlului romano-catolic de Alba Iulia şi a conventului de Cluj, observatorul astronomic cu toată dotarea, colecţia de picturi, colecţia de vestimentaţie ecleziastică, colecţia de minerale, colecţia de numismatică, mobilierul) preluate odată cu imobilul sus-menţionat.

Prin Decizia nr. 3509/16.09.2015 emisă de Guvernului României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea formulată de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia motivat de faptul că solicitanta nu a făcut dovada calităţii de proprietar asupra imobilului la momentul preluării de către statul român.

Nemulţumită fiind de decizia anterior menţionată, reclamanta a promovat prezenta acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ solicitând anularea în tot a Deciziei nr. 3509 din data de 16.09.2015 şi restituirea în natură a bunurilor solicitate.

Instanţa reţine că Decizia nr. 3509/16.09.2015, contestată în prezenta cauză, a fost emisă în baza O.U.G. nr. 94/2000, astfel că aceasta constituie cadrul normativ în raport de care vor fi analizate susţinerile recurentei.

Motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este întemeiat.

În speţa de faţă, hotărârea/Încheierea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Se mai apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în speţă, raportat la argumentele părţilor, pronunţând o soluţie legală şi temeinică.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

În plus, sub umbrela nelegalităţii hotărârii, pentru încălcarea dreptului la accesul liber la justiţie al recurentei, invocat ca motiv de casare, împrejurare de fapt, reiterată şi în recurs, printre alte ipoteze de fapt, că argumentele reţinute de către instanţa de fond sunt contrazise de susţinerile recurentei din răspunsul redactat de către aceasta la data de 25 octombrie 2016, un asemenea silogism fiind incompatibil cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate chiar de recurentă.

Curtea nu poate reţine ca o veritabilă critică de nelegalitate afirmaţia recurentei mai sus-menţionată.

Al doilea motiv de casare invocat de recurenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea priveşte aplicarea în mod greşit de către instanţa de apel a prevederilor art. 61 alin. (2) şi alin. (3) Cod proceudră civilă şi se circumscrie, formal, motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 61 alin. (1) şi (3) Cod proceudră civilă, normă specială în această materie, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, iar intervenţia este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

Dispoziţiile art. 61 - art. 64 C. proc. civ. se întregesc cu celelalte condiţii de exerciţiu ale acţiunii civile în măsura în care nu contravin instituţiei intervenţiei voluntare astfel cum este reglementată distinct de normele procedurale menţionate.

Dispoziţiile art. 32 C. proc. civ. ă, care prevăd condiţiile de exercitare a acţiunii civile, instituie obligaţia ca autorul acesteia să justifice un interes, printre celelalte cerinţe impuse pentru formularea şi susţinerea unei cereri în faţa instanţelor civile .

În completarea acestor prevederi legale, art. 33 C. proc. civ. impune ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Cadrul procesual al acţiunii deduse judecăţii este configurat, aşa cum a reţinut instanţa de fond de dispoziţile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Astfel, Înalta Curte reţine că este corectă soluţia instanţei de fond care, a apreciat că este inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu reţinând cadrul procesual în care a fost formulată şi faptul că intervenienta invocâ un drept propriu de proprietate distinct de al reclamantei pentru realizarea căruia ar fi trebuit să urmeze calea specială a O.U.G. nr. 94/2000.

Aşadar, una din condiţiile de admisibilitate a cererii de intervenţie accesorie voluntară este interesul, care, potrivit dispoziţiilor art. 33 din C. proc. civ. trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual".

Textul nu limitează formularea cererii de intervenţie, ci condiţionează admisibilitatea acesteia de necesitatea ca terţul "să pretindă pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii (acelaşi drept) sau drept strâns legat de acesta.

Este unanim admis că legea însăşi nu limitează sfera litigiilor în care se poate formula cerere de intervenţie şi că nu este necesar să existe identitate între dreptul ce face obiectul cererii principale şi dreptul pretins de intervenient, fiind însă necesar ca între cele două drepturi să existe "o legătură suficientă, care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri".

În consecinţă, sancţiunea inadmisibilităţii cererii de intervenţie principală poate deriva exclusiv din lipsa legăturii necesare între cele două drepturi pretinse, respectiv dreptul dedus judecăţii în cererea principală şi dreptul pretins de terţul ce tinde să intervină.

Pentru a justifica intervenţia principală, între dreptul dedus judecăţii şi cel reclamat de terţul intervenient trebuie să existe o strânsă legătură de natură juridică, şi nu doar una factuală, în sensul ca existenţa dreptului reclamat de terţ să depindă de existenţa dreptului dedus judecăţii.

Reiese, aşadar că în mod legal curtea de apel a respins cererea de intervenţie accesorie voluntară formulată în cauză ca inadmisibilă, reţinând că intervenienta invocâ un drept propriu de proprietate distinct de al reclamantei pentru realizarea căruia ar fi trebuit să urmeze calea specială a O.U.G. nr. 94/2000.

Şi în ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interesul reclamantei Arhiepiscopia Romano-Catolică, instanţa, de asemenea, a apreciat că este inadmisibilă, întrucât intervenienta nu justifică niciun interes în a sprijini acţiunea reclamantei prin formularea cererii întrucât din cele susţinute reiese confiscarea dreptului de proprietate asupra cărţilor pe care le avea în patrimoniul său, fără legătură cu obiectul cauzei şi cu cererea reclamantei care vizează alte bunuri.

Pentru considerentele expuse se constată că, în mod legal, instanţa de fond a apreciat că, în speţă, nu sunt îndeplinite toate condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenţie accesorie, în raport de natura litigiului dintre reclamanţi şi pârâţi.

Nu poate fi primită critica recurentei conform căreia greşit instanţa de fond n-a dat eficienţa juridică ce se apărărilor/înscrisurilor formulate în dovedirea cererii de intervenţie accesorie, încălcând astfel dispoziţiile art. 61 şi art. 63 C. proc. civ.

De altfel, tot referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine, de asemenea, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, examinarea criticilor din cererea de recurs nu a relevat că instanţa de fond ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material în soluţionarea cererii de intervenţie accesorie, astfel încât, pentru considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinţei, prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva încheierii din 25 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.