Admissibility of separate request to suspend execution of tax assessment until definitive resolution under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 06.02.2019, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII CLUJ, a solicitat instanţei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la data soluţionării definitive a acţiunii, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. xnr. 60/31.03.2017, emisă de către Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, pârâta a invocat excepţia puterii de lucru judecat, precum şi inadmisibilitatea cererii din perspectiva achitării cauţiunii, iar instanţa din oficiu a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare în raport de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv momentul până la care se poate formula cererea de suspendare

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 51 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII CLUJ, în ceea ce priveşte Decizia de impunere xnr. 60/31.03.2017 emisă de ADMINISTRAŢIA PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII CLUJ, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta societatea A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea cererii şi suspendarea deciziei de impunere atacate

În motivarea opţiunii sale procesuale recurenta reclamantă a susţinut următoarele:

În esenţă, prin sentinţa pronunţată, judecătorul fondului îşi exprimă cu prioritate convingerea că după momentul soluţionării acţiunii în primă instanţă nu mai este admisibilă formularea unei cereri de suspendare, indiferent dacă această cerere, grefată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a mai fost sau nu formulată şi indiferent de motivele cererii.

Susţine recurenta că prima instanţă a interpretat restrictiv şi greşit textele legale atunci cînd a admis excepţia de inadmisibilitate.

De altfel, susţine recurenta ca situaţia este absurdă, în condiţiile în care prima instanţă a anulat în integralitate actul administrativ fiscal contestat, iar societatea nu poate beneficia de protecţia provizorie care este asigurată prin suspendarea unui act administrativ pentru simplul fapt care ar fi fost formulată cererea ulterior pronunţării unei hotărîri în primă instanţă.

Apreciază recurenta că în condiţiile în care societatea nu mai este în ipoteza existenţei unor indiciii de nelegalitate ci a unor motive concrete de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o consideră că se impune cu atît mai mult acordarea unei protecţii provizorii unui contribuabil ce s-a dovedit a fi de bună credinţă.

Concluzionează recurenta că nu trebuie omis că scopul pentru care a fost instituită această procedură este tocmai pentru a proteja contribuabilul de executarea unor acte administrative nelegale, or tocmai acest ţel nu ar putea fi atins prin limitarea momentului pînă la care poate fi formulată o cerere de suspendare.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta reclamantă a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere xnr. 60/31.03.2017, emisă de către Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la data soluţionării definitive a acţiunii.

Prin sentinţa atacată judecătorul fondului şi-a exprimat convingerea că după momentul soluţionării acţiunii în primă instanţă nu mai este admisibilă formularea unei cereri de suspendare, indiferent dacă această cerere, grefată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a mai fost sau nu formulată şi indiferent de motivele cererii.

Soluţia primei instanţe este nelegală, reflectând interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor legale aplicabile în cauză.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."

Rezultă din textul legal expus în precedent că cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 formulată pe cale separată de cea a cererii în anulare a actului administrativ unilateral poate fi formulată oricând în intervalul cuprins între sesizarea instanţei cu cererea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită şi momentul soluţionării acţiunii în fond.

Prin sintagma "acţiune în fond" se înţelege, acţiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită prin procedura instituită de art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că legiutorul prin această expresie a încercat a delimita cererea în anulare a actului administrativ unilateral, unde judecătorul de contencios administrativ învestit are plenitudine de jurisdicţie, fiind competent a analiza fondul legalităţii şi temeiniciei actului administativ pretins vătămător în temeiul căreia poate înlătura definitiv din ordinea juridică actul administrativ contestat, de cererea în suspendarea executării acestui act administrativ, unde instanţa face o analiză de suprafaţă a motivelor de nelegalitate, verificând aparenţa şi evidenţa acestora, şi urmare a constatării cărora poate pronunţa numai o soluţie provizorie privind raporturile juridice de drept administrativ deduse judecăţii.

Însă, prin sintagma "soluţionarea acţiunii în fond" folosită de legiutor în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a fixa limita temporală maximă până la care se poate promova o cerere de suspendare pe acest temei juridic, se înţelege soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a actului administrativ, moment până la care de altfel se poate dispune această măsură procesuală, fiind logic şi rezonabil în a se aprecia că această măsură provizorie poate fi cerută până la epuizarea perioadei de timp înlăuntrul căreia poate fi dispusă.

Argumentaţia instanţei de fond de natură a susţine că acest moment temporal este la data pronunţării instanţei de fond asupra cererii în anulare, astfel că formularea cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 după consumarea lui ar fi inadmisibilă, este eronat şi nu acoperă toate situaţiile care se pot ivi în practică.

Împrejurarea că instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de anulare a actului administrativ nu face inutilă cercetarea cazului bine justificat în cazul unei cereri de suspendare a acestuia, întrucât numai verificarea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pot duce la soluţionarea acesteia, atunci când vorbim de temeinicia acestei măsuri. Faptul că în cazul analizei existenţei cazului bine justificat instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare valorifică cele statuate cu autoritate de lucru judecat provizoriu de instanţa care analizează fondul cauzei, conduită jurisprudenţială des întâlnită în practică, nu presupune o neverificare a îndeplinirii acestei condiţii.

Faptul că măsura suspendării executării actului administrativ întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 este prelungită prin efectul legii în cazul în care acţiunea în anularea actului administrativ a fost admisă de instanţa de fond, până la soluţionarea definitivă a acesteia, ar demonstra eventual lipsa de interes în promovarea unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 15 din acest act normativ, însă nu poate constitui un argument pentru limitarea în timp a posibilităţii de a cere o asemenea măsură.

Însă, sub acest aspect, instanţa de fond nu are în vedere şi situaţia în care persoana vătămată prin actul administrativ nelegal nu cere suspendarea actului întemeiată pe dispoziţiile art. 14, situaţie în care orice consideraţii legate de inutilitatea unui astfel de demes judiciar întemeiat pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu mai sunt valabile.

Nu în ultimul rând, aşa cum s-a remarcat deja în jurisprudenţă, limitarea în timp a posibilităţii de a cere suspendarea executării actului administrativ la momentul pronunţării în fond asupra cererii de anulare a actului administrativ poate duce la situaţii absurde.

Prin urmare, sunt fondate criticile reclamantei referitoare la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. xnr. 60/31.03.2017 din sentinţa atacată, aşa încât pentru a se da posibilitatea instanţei de fond de a soluţiona cererea de suspendare se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta societatea A. S.R.L. va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 51 din 18 februarie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.