Appeal dismissed: Court fee and constitutionality referral properly rejected as inadmissible under res judicata and ECHR access standards.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele relevante ale cauzei

1. Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 05 februarie 2018, în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2) din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de revizuienta A., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale, B. - fost ministru al M.A.N. şi Curtea de Apel Braşov, împotriva deciziei civile nr. 3870 din data de 3.12.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013.

Prin cererea înregistrată la data de 12.02.2019 revizuienta A. a solicitat repunerea cauzei pe rol a cauzei.

Prin rezoluţia din data de 22.02.2019 s-a pus în vedere revizuientei A. să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 RON şi timbru judiciar în valoare de 1,5 RON, sub sancţiunea anulării.

Prin cererea înregistrată la data de 05.03.2019, petenta A. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa.

În cadrul cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru petenta a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 18 alin. (1) şi (2), parţial (3), art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, precizând că textele atacate sunt neconstituţionale încălcând mai mule dispoziţii şi principii din Constituţie.

2. Încheierea atacată cu recurs

Prin încheierea de şedinţă din 20 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, invocată de petenta A. şi a respins cererea de reexaminare formulată de petenta A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol în dosarul nr. x/2017, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de şedinţă din 20 martie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs A. care a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a încheierii, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, în urma rejudecării, admiterea cererii de reexaminare şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile invocate şi motivate.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică pentru, în esenţă, următoarele argumente:

(i) A fost încălcat dreptul persoanei de a sesiza Curtea Constituţională prin respingerea cererii sale ca inadmisibilă, pe motiv că această instanţă a pronunţat decizia nr. 194/2016;

(ii) taxa de timbru solicită îi încalcă dreptul la acces la justiţie, cu atât mai mult cu cât a fost solicitată într-un proces scutit de la plata taxei de timbru;

(iii) Hotărârea este netemeinică, nemotivată şi nu s-a aplicat instituţia juridică a revirimentului, în sensul înaintării cererii sale către instanţa constituţională pentru a se pronunţa asupra solicitării sale.

În drept a invocat prevederile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992.

4. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

La data de 14 mai 2019 recurenta a solicita să fie sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu 3 întrebări preliminarii, care să o lămurească dacă este prevăzut în legislaţia europeană obligarea justiţiabilului de a achita, în avans, taxe judiciare de timbru.

A menţionat că, de 12 ani este hărţuită de justiţia de contencios administrativ cu impunerea achitării unor taxe de timbru în căile de atac. Menţionează că nu trebuie să achite aceste taxe, întrucât cererea de chemare în judecată principală a avut ca obiect executare silită şi a fost scutită prin lege de plata taxelor.

Astfel solicită a fi întrebată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă dreptul Uniunii Europene, însemnând Tratatul de la Lisabona privind accesul real la justiţie al cetăţeanului, protecţia drepturilor fundamentale şi dreptul la bună guvernare reglementat de Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, se interpretează în sensul că în statele membre creditorii unei instituţii de stat să fie sau nu supuşi la taxe către stat în procedurile de executare silită a statului.

În acelaşi timp, solicită să fie sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în sensul de a preciza dacă dreptul Uniunii Europene permite ca, atunci când o instanţă de justiţie îi impune părţii în proces, creditorul statului, o taxă, instanţa nu trebuie să motiveze şi să arate temeiul de drept al respingerii cererii de scutire de la plata respectivei taxe de timbru.

Invocă dispoziţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 146/1996, conform cărora instanţele pot impune taxe, oferind iluzoriu o cale de atac, dar încheierea nemotivată nu se comunică şi, prin urmare, apreciază că apare o contradicţie cu articolul privind dreptul la o bună guvernare din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, respectiv obligativitatea statului de a-şi motiva deciziile mai ales în domeniul fiscal.

De asemenea, menţionează că o altă întrebare priveşte dreptul Uniunii Europene, în sensul de a preciza dacă se interpretează, în cazul în care partea în proces se luptă să dovedească că nu sunt aplicabile speţei lui, taxele nefiind achitate, măsura aplicabilă este de anularea cererii în căile de atac, lipsind partea de accesul la justiţie.

Totodată susţine, că în alte ţări, statul îşi execută singur obligaţiile pe care justiţia le-a dispus în favoarea unui cetăţean. Prin urmare, consideră că este necesar ca să se dea o interpretare uniformă pentru toate statele membre de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, arătând că România este paralelă cu aceste cerinţe şi exigenţe prevăzute în tratate şi în Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

5..Procedura prealabilă soluţionării cererii de recurs

La data de 10 decembrie 2019, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de recuzare a întregii Secţii de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 decembrie 2019, Înalta Curte a pus în vedere recurentei-reclamante A. să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 RON pentru fiecare judecător recuzat.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recuzare, petenta A. a formulat cerere de reexaminare, depusă la data de 18.12.2019, înregistrată sub nr. de dosar x/2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea de şedinţă din data de 15 ianuarie 2020, a respins cererea de reexaminare formulată de petenta A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererii de recuzare formulate în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

În şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2020, recurenta-reclamantă a formulat cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în momentul în care i s-a solicitat să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 RON pentru soluţionarea cererii de recuzare a secţiei de contencios administrativ din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Completului pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept şi a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de reclamanta A. împotriva întregii Secţii de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi asupra recursului

a) În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa urmează a o respinge întrucât întrebările formulate de recurentă nu vizează chestiunile care pot face obiectul unei cereri cu privire la care Curtea de Justiţie are competenţa de a se pronunţa cu titlu preliminar.

Prin cererea formulată la data de 14 mai 2019, reclamanta A. a solicitat instanţei sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

Solicitarea a fost formulată în procedura de soluţionare a recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi are ca obiect 3 întrebări preliminare, vizând obligaţia de a achita anticipat taxe judiciare de timbru prin aceasta fiindu-i încălcat dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil.

Examinând cererea formulată, în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi de punctul de vedere prezentat de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte reţine următoarele:

Procedura instituită prin articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între CJUE şi instanţele naţionale, cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluţionarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunţe.

Solicitarea de adresare a întrebării preliminare a fost justificată de către titulara cererii pe necesitatea unei dezlegări din partea instanţei europene cu privire obligarea sa de a achita anticipat taxa de timbru în cauzele pe care le are pe rolul instanţelor din România. În acest sens, a subliniat recurenta-reclamantă că, în aplicarea principiului efectivităţii, CJUE a stabilit, în practica sa, că, în absenţa unei reglementări europene centralizate cu privire taxele de timbru, este supusă constant unor abuzuri din partea instanţelor de judecată care îi blochează accesul la justiţie.

În susţinerea caracterului necesar al sesizării CJUE s-a reclamat o insuficientă protecţie a drepturilor cetăţeanului, rezultată din împrejurarea că norma naţională impune achitarea unei taxe anticipat fără o motivare, astfel rezultând o imposibilitate de valorificare completă a dreptului în faţa instanţei naţionale.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii şi cu privire la validitatea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Aşadar, rolul Curţii de Justiţie este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunţa asupra validităţii acestuia, iar nu de a aplica acest drept la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Or, în speţa de faţă, recurenta-reclamantă solicită instanţei europene să stabilească dacă taxa judiciară de timbru achitată anticipat este conformă cu principiile proporţionalităţii, egalităţii şi nediscriminării, securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime şi transparenţei recunoscute la nivelul jurisprudenţei CJUE.

Înalta Curte apreciază că întrebările preliminare înfăţişate nu întrunesc cerinta de a pune în discuţie interpretarea dreptului Uniunii, recurenta nu a demonstrat utilitatea acestor întrebări, nefiind indicat dubiul de interpretare care să rezulte în mod evident din modul de formulare a reglementărilor dreptului Uniunii.

Se constată că, prin întrebările formulate, recurenta - reclamantă încearcă, pe de o parte, să obţină o "decizie de îndrumare" în ceea ce priveşte soluţionarea în concret a cauzei, fapt care excede competenţelor instanţei unionale şi pe de altă parte, se încearcă să se propună o anumită interpretare a modului de achitare a taxelor de timbru, a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, competenţă care aparţine instanţei de recurs care analizează legalitatea încheierii atacate în raport de criticile invocate în cererea de recurs.

Prin urmare, fata de toate argumentele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară formulată de recurenta - reclamantă A..

b). Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor înfăţişate de recurenta-reclamantă şi având în vedere condiţiile cumulative reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru admisibilitatea unei excepţii de neconstituţionalitate a unei dispoziţii dintr-o lege, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, în raport de data sesizării instanţei, în cauză sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. din 1865.

Prin recursul promovat recurenta-reclamantă a susţinut că în mod eronat s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) şi (2), parţial (3), art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti ... privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei în cuprinsul cererii de recurs nu au un suport real, iar prima instanţă în mod legal şi temeinic a constatat că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauză trebuie verificat dacă petenta a mai solicitat în cadrul aceluiaşi dosar sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) şi (2), parţial (3), art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997.

Înalta Curte reţine că această cerere a fost formulată şi în dosarul nr. x/2013, iar prin Decizia nr. 194 din 7 aprilie 2016 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-14 şi art. 18-20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de A., constatând că prevederile criticate sunt constituţionale.

Se poate observa totodată că anterior, prin deciziile nr. 1152/2008 şi 15/2013, Curtea Constituţională şi-a expus punctul de vedere asupra prevederilor art. 18 alin. (3), art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Braşov.

Dosarele nr. x/2013 şi y/2007 privesc aceeaşi cauză în care s-a format şi dosarul nr. x/2014 în vederea soluţionării cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2017 care, la rândul său, s-a constituit în vederea soluţionării cererii de revizuire formulată de petentă împotriva deciziei nr. 3870 din 3 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2013.

În acest context, în mod legal Înalta Curte prin încheierea recurată a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât această instanţă s-a pronunţat deja asupra prevederilor de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie invocate de recurentă şi în prezenta cauză, într-o etapă procesuală anterioară.

Din cele prezentate anterior rezultă că recurenta reclamantă nu i-a fost niciodată interzis accesul la instanţa de contencios constituţional, Curtea Constituţională statuând deja că partea care a ridicat o excepţie nu o poate reitera în acelaşi dosar.

În consecinţă Înalta Curte apreciază că solicitarea recurentei de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de norma legală menţionată anterior.

Se impune a fi precizat şi că, restricţia financiară impusă recurentei pentru ca pretenţiile sale să fie efectiv examinate de instanţa de recurs este modică, doar 5 RON şi timbru judiciar în cuantum de 1,5 RON, aferentă cererii de repunere pe rol în dosarul nr. x/2017, aşa încât nu poate fi vorba de o încălcare a dreptului reclamantei de a avea acces la justiţie, drept înscris în Constituţia României, în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primate şi, prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.