Scope of motivation for fiscal guarantee measures and mandatory taxpayer hearing prior to issuance

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.09.2016, reclamanta S.C. SELENIT S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. - DIRECŢIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ - DIRECŢIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 6 ORADEA5 şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR, solicitând instanţei anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x, comunicată în data de 03.08.2016, emisă de organul de control, înregistrată la AJFP Bihor, în data de 03.08.2016 şi anularea actului mai sus menţionat, cu consecinţa anulării tuturor măsurilor dispuse în baza acestuia.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 24 din 5 martie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta S.C. SELENIT S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - DIRECŢIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ - DIRECŢIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 6 ORADEA, s-a anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x, emisă de A.N.A.F. - D.G.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea şi Răspunsul nr. x prin care organul fiscal a soluţionat contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva aceste hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esenţă, următoarele:

Hotărârea instanţei de fond este netemeinică întrucât a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, incidente cauzei deduse judecăţii - art. 213 din Legea nr. 207/2015 - respectiv cu nerespectarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Premisele care au condus la soluţia pronunţată sunt greşite întrucât legislaţia incidentă nu impune condiţii restrictive în privinţa motivării actului tocmai pentru că este aproape imposibil de indicat toate situaţiile care prin producerea lor ar crea premisele dispunerii unor astfel de măsuri.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu se face referire concretă la existenţa pericolului, arătând de asemenea că simpla justificare a dispunerii măsurii pe aspecte legate de estimarea unor obligaţii fiscale, urmare a controlului efectuat nu sunt suficiente pentru luarea unor măsuri restrictive asupra patrimoniului.

În susţinere, precizează recurenta că, potrivit legislaţiei incidente, în vigoare la data emiterii actului contestat, acest pericol nu trebuie dovedit prin probe certe, ci este suficient să existe indicii temeinice în acest sens, în contextul factual care rezultă ca urmare a controlului, întrucât neluarea unor măsuri de conservare a patrimoniului prezumtivului debitor, ar putea avea ca şi consecinţă imposibilitatea sau îngreunarea încasării creanţei.

În ceea ce priveşte faptul că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii atacată nu este motivată şi a lipsei indiciilor sau a pericolului ca debitorul să se sustragă ori să îşi risipească patrimoniul, menţionează recurtenta faptul că, inspectorii antifraudă au motivat în decizie, existenţa indiciilor sau a pericolului ca debitorul să se sustragă ori să îşi risipească patrimoniul, astfel că, se apreciază că sentinţa instanţei de fond este netemeinică.

Referitor la condiţia existenţei pericolului de sustragere de la plata creanţei, legislaţia în domeniu subliniază faptul că măsura asigurătorie este una temporară, prin care nu se execută, ci doar se indiponibilizează bunurile debitorului, chiar şi înainte de emiterea titlului de creanţă.

În continuare recurenta critică hotărârea instanţei de fond şi în ceea ce priveşte faptul că au fost înlăturate apărările ANAF cu privire la aplicabilitatea excepţiei prevăzută de art. 9 alin. (2) lit. d) care se referă la lipsa necesităţii audierii contribuabilului.

Lispsa necesităţii audierii contribuabilului înainte de emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii este reglementată expres prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, respectiv printr-un act emis de către o autoritate publică învestită cu competenţe normative, după o anumită procedură şi care cuprinde norme juridice general obligatorii, opozabile erga omnes.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă societatea SELENIT S.R.L. a fost supusă unui control din partea inspectorilor din cadrul DGAF -Direcţia Regională 6 Oradea, pentru perioada ianuarie 2015 - aprilie 2016, în urma căruia s-a întocmit Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-FBH 8060 din 03.08.2016, document prin care organele de control au instituit măsuri asigurătorii reprezentând sechestru asigurător al bunurilor mobile (mijloace de transport şi aparatură), în valoare totală de 2.629.137,84 RON şi poprire asigurătorie asupra sumelor de încasat de la terţi.

În urma controlului efectuat, organele de control au estimat un prejudiciu de 2.541.918,88 RON, reprezentând impozit pe profit de 16% în valoare de 88.291,80 RON şi TVA în valoare de 2.453.627,08 RON.

În motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, organul de control a reţinut că în relaţia cu societatea A. S.R.L., societatea reclamantă nu a înregistrat în mod corect documentele contabile sau nu deţine documente justificative pentru efectuarea unor operaţiuni.

Prin Răspunsul nr. x, organul fiscal a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta S.C. SELENIT S.R.L. împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-FBH 8060 din 03.08.2016.

Prima instanţă a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal promovată de reclamanta SELENIT S.R.L., a anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x, emisă de A.N.A.F. - D.G.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea şi Răspunsul nr. x.

Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs - instanţa de fond în mod greşit a constatat că actului administrativ îi lipseşte o motivare corespunzătoare - acesta este neîntemeiat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi (5), din Noul Codul de procedură fiscală:

"(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, apreciem că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere şi alte elemente decât cele indicate anterior.

Se impune a analiza în ce măsură, dispunerea măsurilor asiguratorii în decizia contestată, poate fi considerată motivată, prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal al contribuabilului. Trebuie subliniat faptul că motivele care fundamentează concluzia unor debite fiscale suplimentare nu pot justifica prin ele însele instituirea unei măsuri asiguratorii.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, recurenta-pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise şi concordante, nici existenţa unei situaţii excepţionale, nici a pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului.

Prin urmare, având în vedere că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act administrativ fiscal, acesteia îi sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 46 alin. (2) lit. e) şi f) Codul de procedură fiscală, care stabilesc neechivoc obligaţia organelor fiscale de a motiva în fapt şi în drept actele administrativ fiscale emise.

Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica în mod neechivoc elementele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar şi în funcţie de care să îşi poată formula eventualele apărări, dar şi pentru ca instanţa de judecată să poată exercita un control efectiv al legalităţii actului.

În acord cu cele anterior menţionate, pentru a se dispune în mod legal instituirea de măsuri asigurătorii, organul fiscal era obligat să identifice şi să includă în motivarea Deciziei de măsuri asigurătorii acele indicii care, în opinia sa, ar contura existenţa unui pericol iminent ca societatea să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea sumei de 2.541.918,88 RON.

Or, s-a constatat că, la momentul instituirii măsurilor asigurătorii, aspectele reţinute în motivarea deciziei de măsuri asigurătorii nu sunt decât suspiciuni ale inspectorilor antifraudă. Aceste constatări nu reliefează însă în nici un mod pericolul ca societatea să se sustragă de la executarea obligaţiilor fiscale, de a-şi risipi sau ascunde patrimoniul. îngreunând colectarea, astfel încât corect s-a reţinut că Decizia de măsuri asigurătorii este nemotivată.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs - înlăturarea apărărilor autorităţii pârâte cu privire la aplicabilitatea excepţiei prevăzută de art. 9 alin. (2) lit. d) - care se referă la lipsa necesităţii audierii contribuabilului, şi acesta este neîntemeiat.

Cazurile în care audierea contribuabilului nu este obligatorie sunt strict şi limitativ prevăzute de art. 9 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nefiind exceptată de la respectarea prevederilor general aplicabile ale Codului de procedură fiscală, privind dreptul contribuabilului de a fi ascultat anterior emiterii actului contestat.

Recurenta-pârâtă a reţinut în cuprinsul Deciziei de măsuri asigurătorii că potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.

În cauza de faţă invocarea acestei dispoziţii legale nu se justifică, deoarece măsurile asigurătorii doar preced măsurile de executare silită şi nu se identifică cu acestea.

De asemenea, nu pot fi primite susţinerile recurentei-pârâte în sensul că a fost respectat dreptul societăţii intimate de a fi ascultată, ca urmare a faptului că reprezentantului acesteia i-au fost solicitate informaţii cu privire la operaţiunile derulate şi că acesta a consemnat în rubrica aferentă din Procesul-verbal:

"nu am obiecţiuni". Prezentarea concluziilor Procesului-verbal nu poate echivala cu audierea contribuabilului în privinţa emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea împotriva sentinţei nr. 24 din 5 martie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.