Suspension of administrative tax appeal for pending criminal investigation: sufficiency of "decisive influence" under Fiscal Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal filed by the tax authority, upholding the lower court's decision that annulled the administrative suspension of proceedings and effectively allowed the taxpayer's claim to proceed, as the taxpayer was the prevailing party. The dispute concerned the legality of a tax authority decision suspending the administrative contestation of a tax assessment and inspection report for unclaimed VAT deductions, based on the authority's allegation of potential criminal fraud involving fictitious operations. The decisive legal basis was Article 277(1)(a) of the Fiscal Procedure Code, where the court ruled that the mere existence of suspicions or a reference to potential criminal offense indicators regarding documentary evidence is insufficient to justify suspension; specifically, the underlying issues were characterized as matters of fiscal law application regarding VAT deduction conditions rather than factual criminality, and the prolonged suspension constituted an abuse of power that violated the constitutional right to judicial review.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 279 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005; Suspension of administrative tax appeal for pending criminal investigation: sufficiency of "decisive influence" under Fiscal Procedure Code: The dispute concerned the legality of a tax authority decision suspending the administrative contestation of a tax assessment and inspection report for unclaimed VAT deductions, based on the authority's allegation of potential criminal fraud involving fictitious operations. The decisive legal basis was Article 277(1)(a) of the Fiscal Procedure Code, where the court ruled that the mere existence of suspicions or a reference to potential criminal offense indicators regarding documentary evidence is insufficient to justify suspension; specifically, the underlying issues were characterized as matters of fiscal law application regarding VAT deduction conditions rather than factual criminality, and the prolonged suspension constituted an abuse of power that violated the constitutional right to judicial review.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServed as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.
Procedural rule applied in the dispositive to govern the decision on the appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.08.2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună: anularea Deciziei nr. 8/08.02.2017, prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei administrative împotriva Deciziei de impunere nr. x/2016; anularea Deciziei de impunere nr. x/06.07.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.07.2016, ambele comunicate A. S.A. prin adresa nr. x AIF/07.07.2016, pentru suma totală de 1.126.694 RON reprezentând TVA neadmis la deducere de către organele de inspecţie fiscală.
Pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
A invocat pârâta excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că reclamanta nu a contestat Decizia nr. 8/08.02.2017 privind soluţionarea contestaţiei în termen de 6 luni de la comunicare, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
A mai invocat pârâta excepţia inadmisibilităţii în ceea ce priveşte capătul 2 de cerere, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. x/06.07.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.07.2016.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. . 4861 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, a admis în parte contestaţia formulată de A. S.A., prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, a anulat Decizia nr. 8/08.02.2017 de suspendare a contestaţiei administrative, a respins, în rest, cererea ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiat pe art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii cererii ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac exercitate reclamantul a reţinut următoarele:
Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv instanţa de fond a interpretat eronat prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi art. 279 alin. (5) din Legea nr. 207/2015.
Consideră recurenta că în mod greşit prima instanţă a apreciat că măsura suspendării procedurii administrative nu se justifică în raport de dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.
Învederează recurenta că organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, având în vedere că organele de inspecţie fiscală au considerat că operaţiunile efectuate au implicaţii fiscale pentru care se ridică problema realităţii acestora, cu consecinţa diminuării impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat.
Subliniază recurenta că încadrarea juridică a faptei este atributul organului de urmărire penală şi nu a titularului sesizării, căruia îi incumbă doar obligaţia descrierii faptei. Potrivit C. proc. pen.., cercetarea penală reprezintă activitatea specifică desfăşurată de organele de urmărire penală având drept scop strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
În opinia recurentei, aceste aspecte pot avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Soluţia instanţei de recurs
Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor invocate de recurenta - pârâtă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, criticile formulate de recurenta-pârâtă putând fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Critica recurentei pârâte vizează faptul că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscalălă, instanţa a reţinut în mod eronat că se impunea suspendarea soluţionării procedurii administrative.
Potrivit dispoziţiilor art. 277 din Codul de procedură fiscală - Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă:
(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;(...)"
În jurisprudenţa Înaltei Curţi, faţă de dispoziţiile anterioare privind suspendarea, s-a arătat că este necesară o examinare în concret a existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluţia penală în cauză. În acest sens, Înalta Curte a reţinut că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei, emisă în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă (Decizia nr. 1892/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
Cum dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 sunt aproape identice cu cele din art. 277 alin. (1) lit. a) ale Codului de procedură fiscală din 2015, considerentele reţinute mai sus sunt incidente şi în cauza de faţă.
În cauza de faţă, prin Decizia nr. 8/2017 emisă de ANAF a fost suspendată soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală, fiind invocată incidenţa art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.
Pentru a fi dispusă măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul de soluţionare a contestaţiei, potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ, condiţiile privind sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la existenţa indiciilor privind săvârşirea unei infracţiuni şi constatarea săvârşirii infracţiunii să aibă înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Se observă că recurenta-pârâta, prin decizia de suspendare, s-a raportat la existenţa unor indicii cu privire la incidenţa art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, reţinând că potrivit textului de lege "operaţiune fictivă reprezintă inclusiv disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni, care în fapt nu există". În acest sens, a apreciat că lipsa documentelor justificative sau întocmirea neconformă a acestora poate reprezenta indiciu în sensul săvârşirii faptei prevăzute de art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Or, simpla existenţă a unor suspiciuni ale organului fiscal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni nu este de natură a justifica suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.
Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă nu invocă, în esenţă, existenţa unor indicii de săvârşire a unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă, ci aspecte ce ţin de aplicarea normei de drept fiscal, respectiv în legătură cu modul de exercitare a dreptului de deducere şi îndeplinirea condiţiilor legale pentru a solicita deducerea.
Este adevărat că art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală conferă organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare aflate în discuţie, dar această apreciere nu trebuie făcută în condiţii care să pună sub semnul întrebării buna credinţă a organului fiscal în relaţia cu contribuabilul.
Prin menţinerea suspendării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei pe o perioadă îndelungată de timp, se aduce atingere dreptului constituţional al intimatei-reclamante de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru a obţine verificarea legalităţii deciziei de impunere, emisă în sarcina sa şi se perpetuează starea de aşteptare a unei soluţii în cauza penală, ceea ce se constituie într-un exces de putere, chiar dacă în justificarea acestuia se invocă prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.
În concluzie, aspectele cu care a fost învestit organul de cercetare penală nu sunt de natură a avea "o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă".
Prin menţinerea suspendării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei pe o perioadă îndelungată de timp, se aduce atingere dreptului constituţional al reclamantei de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru a obţine verificarea legalităţii deciziei de impunere, emisă în sarcina sa şi se perpetuează starea de aşteptare a unei soluţii în cauza penală, ceea ce se constituie într-un exces de putere, chiar dacă în justificarea acestuia se invocă prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.
Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 4861 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.