Legality of statutory salary caps and social contribution transfers in 2018 public sector pay orders

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.07.2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., au formulat în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie, Ministerul Apărării Naţionale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, plângere împotriva adresei nr. x/2018 din 13.06.2018 emisă de către PÎCCJ, prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâţii: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Apărării Naţionale şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, prin care au solicitat:

1) anularea ordinelor nr. 301/2018, 303/2018 şi 305/2018 şi a Deciziei nr. 302/2018 emise la data de 13.02.2018 de către procurorul general al PÎCCJ, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 01.01.2018, şi emiterea unor noi ordine/decizii, prin care să se dispună:

a) aplicarea prevederile art. 25 alin. (2) şi nu ale art. 25 alin. (1) din Secţiunea a 3-a, Capitolul II al Legii-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018;

b) includerea în drepturile salariale a compensaţiei privind majorarea cu 14,5% a contribuţiei pentru asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat şi a majorării cu 4,5% a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 01.01.2018;

c) includerea în drepturile salariale a compensaţiei destinată să acopere diferenţa rezultată din calcularea contribuţiei individuale la bugetul de stat în limita plafonului reprezentat de valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi din aplicarea interdicţiei de diminuare a soldelor/salariilor nete prevăzute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare, anterior modificării prin O.U.G. nr. 82/2017, începând cu data de 01.01.2018;

d) menţinerea în plată a drepturile salariale aferente lunii decembrie 2017, în măsura în care acestea sunt mai mari decât cele stabilite începând cu data de 01.01.2018;

2) reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei lunare şi a celorlalte drepturi aferente, potrivit pct. 1, începând cu data de 01.01.2018 şi pentru viitor;

3) obligarea pârâţilor la plata către fiecare reclamant a diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea veniturilor salariale cuvenite potrivit pct. 1 şi 2, începând cu data de 01.01.2018 şi până la data plăţii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

4) sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii legale:

a) art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 16, art. 41, art. 47 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţia României, republicată;

b) dispoziţiile din Capitolul I pct. B şi Capitolul II al Anexa nr. V, respectiv disp. din Capitolul Ipct. A.I lit. d) şi Capitolul IIpct. A.I.l lit. b) al Anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 16, art. 41, art. 47 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi la principiul securităţii juridice;

c) art. I din O.U.G. nr. 79/2017 (dispoziţiile privind transferul contribuţiilor obligatorii în sarcina angajatului) prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 41, art. 47 alin. (1), art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (6) din Constituţia României, republicată;

d) art. VI din O.U.G. nr. 82/2017prin raportare la prevederile art. 16, art. 41, art. 47, alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României, republicată;

e) art. I din O.U.G. nr. 3/2018 prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţia României, republicată;

f) O.U.G. nr. 41/2018 (articol unic) prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţia României, republicată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1676 din 08 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 (6) din Legea nr. 153/2017, Capitolul I, pct. B şi Capitolul II al Anexei nr. V, Capitolul I pct. A.I lit. d) şi Capitolul II pct. A.I.1 lit. b) al Anexei nr. VIII din Legea nr. 153/2017, art. I din O.U.G. nr. 79/2017, art. VI din O.U.G. nr. 82/2017, art. I din O.U.G. nr. 3/2018, O.U.G. nr. 41/2018 şi s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1676 din 08 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii YY., CCC., II., GG., KK., OO., WW., AAA., EEE., HH., LL., PP., TT., XX., BBB., FFF., D., FF., JJ., ZZ. şi DDD. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul prezentării pe larg a situaţiei de fapt şi a enunţării tuturor dispoziţiilor legale în baza cărora au fost emise actele administrative contestate, precum şi jurisprudenţa Curţii Constitutionale invocate, cu aceeaşi interpretare şi în faţa instanţei de fond, recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în cazul a 58 de contestatari soldele de funcţie si salariile de bază, aflate în plată la data de 31 decembrie 2017, au fost diminuate, începând cu 1 ianuarie 2018, la nivelul grilei stabilite pentru anul 2022, iar în cazul celorlalţi 40 de contestatari soldele de funcţie şi salariile de bază au fost majorate cu procente cuprinse între 0,4% şi 9%, prin aplicarea plafonului stabilit pentru anul 2022.

De asemenea, au formulat critici privind aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care a fost transferată de la angajator la angajat obligaţia de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum si cele privind aplicarea O.U.G. nr. 82/2017, referitoare la eliminarea plafonării bazei de calcul a contribuţiei pentru asigurări sociale la 5 salarii medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a interdicţiei de diminuare a soldelor/salariilor nete lunare, măsuri despre care au arătat că au reprezentat, în fapt, o altă diminuare a drepturilor lor salariale, cu un procent de 13%, respectiv cu un procent de cca 5%.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

Astfel, în esenţă, a susţinut că drepturile salariale ale recurenţilor au fost stabilite având la bază drepturile aferente lunii decembrie 2017, respective cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, majorate cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, iar trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat s-a realizat în temeiul art. 138 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, act normativ care a intrat în vigoare la data de 01.08.2018, iar neconcordanţele ce pot exista între o dispoziţie dintr-o lege în vigoare şi prevederile Constituţiei putând fi soluţionate numai prin intermediul controlul de constituţionalitate efectuat în temeiul Legii nr. 47/1992, făcând trimitere la decizii ale Curţii Constituţionale.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 2 decembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 13.02.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2018, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis următoarele acte administrative privind drepturile salariale ale personalului din sistemul parchetelor militare:

- Ordinul nr. 301/2018, prin care au fost stabilite, începând cu data de 01.01.2018. drepturile salariale ale procurorilor militari din cadrul secţiei Parchetelor Militare şi al parchetelor militare. în anexele la ordin sunt menţionate elementele salariale şi celelalte drepturi cuvenite procurorilor militari, potrivit Anexei nr. 5 şi Anexei nr. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017;

- Decizia nr. 302/2018, prin care au fost stabilite, începând cu data de 01.01.2018, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri) din cadrul secţiei Parchetelor Militare şi al parchetelor militare. In anexele la ordin sunt menţionate elementele salariale şi celelalte drepturi cuvenite grefierilor din sistemul parchetelor militare, potrivit Anexei nr. V şi Anexei nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017;

- Ordinul nr. 303/2018, prin care au fost stabilite, începând cu data de 01.01.2018, drepturile salariale ale personalului civil contractual din cadrul secţiei Parchetelor Militare şi al parchetelor militare. In anexele la ordin sunt menţionate elementele salariale şi celelalte drepturi cuvenite personalului civil contractual din sistemul parchetelor militare, potrivit Anexei nr. V, Anexei nr. VI şi Anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017;

- Ordinul nr. 305/2018, prin care au fost stabilite, începând cu data de 01.01.2018, drepturile salariale ale funcţionarilor publici din cadrul secţiei Parchetelor Militare. In anexa la ordin sunt menţionate elementele salariale şi celelalte drepturi cuvenite celor doi funcţionari publici din cadrul secţiei Parchetelor Militare, potrivit Anexei nr. V, Anexei nr. VI şi Anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017;

La data de 07.03.2018 reclamanţii au formulat, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Cap. VIII din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, contestaţie împotriva ordinelor şi deciziei de salarizare menţionate, prin care au solicitat: revocarea ordinelor şi a deciziei contestate; emiterea unor noi acte de dispoziţie în sensul menţinerii drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2017; includerea în drepturile salariale a compensaţiei privind majorarea contribuţiei pentru asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, cu 14,5%, respectiv cu 4,5%.

Prin adresa nr. x/2018 din data de 13.06.2018, PÎCCJ le-a comunicat faptul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia reclamanţilor.

Reclamanţii au menţionat că începând cu data de 01.01.2018, urmare a plafonării soldelor de funcţie şi a salariilor de bază la nivelul grilei prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 şi a măsurilor fiscal bugetare adoptate de către Guvern, veniturile lor nete au fost diminuate, definitiv, cu sume cuprinse între 7.000 RON şi 1.000 RON.

Înalta Curte, împărtăşind opinia judecătorului fondului, constată că este corectă soluţia de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, motivele de recurs prin care recurenţii nu au formulat veritabile critici aduse hotărârii primei instanţe, reluând toate argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Astfel, în mod corect s-a reţinut în cuprinsul adresei nr. x/2018 din data de 13.06.2018 că ordinele şi decizia de salarizare contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv a Legii-cadru nr. 153/2017 precum şi faptul că o parte din criticile formulate vizează încălcarea dispoziţiilor din Constituţie şi pot constitui obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, verificarea constituţionalităţii normelor invocate intrând în competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte criticile privitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reţine că actele atacate au fost emise în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Art. 25 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Pe cale de consecinţă, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă în cauză fiind o normă specială. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanţă că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depăşit 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Or, recurenţii-reclamanţii au arătat că prin ordinele şi decizia menţionate anterior, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în cazul a 58 de contestatari soldele de funcţie si salariile de bază, aflate în plată la data de 31 decembrie 2017, au fost diminuate, începând cu 1 ianuarie 2018, la nivelul grilei stabilite pentru anul 2022, iar în cazul celorlalţi 40 de contestatari soldele de funcţie şi salariile de bază au fost majorate cu procente cuprinse între 0,4% şi 9%, prin aplicarea plafonului stabilit pentru anul 2022.

Înalta Curte observă că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reţinând că "limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanţii nu pun problema legalităţii actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleaşi susţineri ca şi prin cererea de sesizare a primei instanţe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

De asemenea nu pot fi primite criticile reclamanţilor relativ la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care a fost transferată de la angajator la angajat obligaţia de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum si cele privind aplicarea O.U.G. nr. 82/2017, referitoare la eliminarea plafonării bazei de calcul a contribuţiei pentru asigurări sociale la 5 salarii medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a interdicţiei de diminuare a soldelor/salariilor nete lunare, măsuri despre care au arătat că au reprezentat, în fapt, o altă diminuare a drepturilor lor salariale, cu un procent de 13%, respectiv cu un procent de cca 5%.

Reclamanţii nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate ci că prin aplicarea normelor în vigoare li s-au diminuat veniturile nete, critică care nu poate fi primită.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti şi Decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective."

Prin acţiunea de faţă tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamanţi, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare şi nedeclarate ca fiind neconstituţionale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudenţială. Or, faţă de cele mai sus expuse, lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei competenţa de a proceda de o asemenea manieră.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi YY., CCC., II., GG., KK., OO., WW., AAA., EEE., HH., LL., PP., TT., XX., BBB., FFF., D., FF., JJ., ZZ. şi DDD. împotriva sentinţei nr. 1676 din 08 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.