Limits of extraordinary appeal: rejection of expanded constitutional conflict grounds and impermissible merits review of incompatibility status

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cadrul procesual

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2015 la data de 27.11.2016 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat anularea actului de constatare - raport de evaluare încheiat de pârâtă la data de 6.11.2015 şi comunicat la data de 9.11.2015.

1.2 Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 67 din 16 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile 67 din 16 martie 2016 a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru netemeinicie şi pentru greşita interpretare şi aplicare a legii, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4 Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Prin decizia nr. 417 din 31 ianuarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 67 din 16 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 417 din 31 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestaţie în anulare.

2.1 Motivele contestaţiei în anulare

Prin cererea formulată s-a solicitat de către contestator anularea deciziei atacate cu consecinţa rejudecării recursului, invocându-se dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ.

2.1.1 În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. referitor la încălcarea normelor referitoare la compunerea instanţei de judecată, contestatorul a arătat că acesta este ulterior formulării recursului, ca urmare a apariţiei Legii nr. 207/2018 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/29.11.2018, din trimiterile acesteia impunându-se o dată cu publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 1021/29.11.2018 eliminarea neconcordanţelor inclusiv cele ale art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prin constituirea completelor de judecată din recurs, inclusiv a celor de 3 judecători prin tragere la sorţi.

Or, din analiza site-ului ÎCCJ rezultă că completul de 3 judecători din cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ a fost aprobat de către Colegiul de conducere al acestei instanţe ca urmare a propunerii Preşedintelui de secţie fără să fi existat o tragere la sorţi a membrilor ce intră în componenţa acestuia ceea ce nu garantează imparţialitatea acestora, neexistând niciun criteriu obiectiv în formare acestora, astfel că din punctual său de vedere motivarea Decizie CCR nr. 685/2018 se impune a fi respectată şi în ceea ce ppriveşte celelalte complete de 3 judecători de la ÎCCJ, invocând cu privire la acest aspect considerentele instanţei de contencios constituţional privind completurile de 5 judecători extrapenale cu referire concretă la invocarea nelegalei compunere a instanţei ca motiv de casare, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. sau ca motiv de contestaţie în anulare, conform art. 503 alin. (2) pct. 1 din acelaşi Cod, precum şi cu privire la principiul imparţialităţii justiţiei şi la modul în care sunt desemnaţi membrii completurilor de 5 judecători.

În concluzie, contestatorul a opinat în sensul că din punctul său de vedere se impune inclusiv sesizarea Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

2.1.2 În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că instanţa de control judiciar nu a analizat toate motivele de recurs invocate şi nici din oficiu conflictul dintre legea română şi Recomandarea 10/2000.

A arătat că prin cererea de recurs au fost aduse critici şi în ceea ce priveşte celelalte motive de nelegalitate referitoare la hotărârea instanţei de fond privind calitatea de titular asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, cu toate că din dovezile depuse la dosar rezultă faptul că nu au existat relaţii contractuale între societatea comercială şi unitatea administrativ teritorială.

Astfel, a susţinut contestatorul că are o situaţie juridică sancţionatoare grea, doar pentru că a deţinut S.C. B. S.R.L., fiind discriminat câtă vreme nu a avut un interes personal sau să se analizeze cerinţa incompatibilităţii aşa cum reţine Recomandarea 10/2000.

În ceea ce priveşte calitatea de asociat şi administrator al S.C. B. S.R.L. a arătat că niciodată nu a avut relaţii comerciale cu UAT Cermei, ca atare incompatibilitatea/conflictul de interese al acestuia, astfel cum a fost reţinută de intimată trebuie interpretat prin prisma conflictului de interese definit de legislaţia europeană sau a unui potenţial conflict de interese în care ar fi putut să ajungă dar nu a fost pentru că nu a avut niciun interes personal nici acesta nici vreun membru al familiei ori rudă, deoarece calitatea de asociat la societatea în discuţie nu a presupus astfel de reaţii comerciale cu instituţia pe care o reprezintă în calitate de viceprimar în cadrul UAT Cermei - judeţul Arad.

2.2 Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenţia Naţională de Integritate a invocat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ., respectiv nelegala compunere a completului de judecată nu a fost invocată în faţa instanţei de recurs, nu a fost indicată eroarea materială al cărei rezultat să fie judecarea recursului, iar prin invocarea neanalizării motivelor de recurs se încearcă o rejudecare a recursului.

Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei atacate, apreciind că situaţia invocată prin decizia CCR nr. 685/2018 în raport cu care s-a invocat nelegala compunere a completului de judecată se referă la completurile de 5 judecători, care nu au legătură cu prezenta cauză, iar prin invocarea neanalizării tuturor motivelor de recurs se încearcă o nouă judecată a recursului, în opinia sa, decizia cuprinzând argumentele pe care se sprijină soluţia, instanţa de control judiciar răspunzând la toate motivele invocate prin cererea de recurs.

2.3 Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluţia din data de 4 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 din C. proc. civ.

În concret însă, în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în susţinerea acestui motiv, contestatorul a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament şi instanţa supremă, şi care, în opinia sa, ar trebui extinsă şi la completurile de 3 judecători.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ.: "Hotărârile instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, precum şi hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate prin formularea contestaţiei dacă:

1. Hotărârea a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa a omis să se pronunţe asupra acesteia."

În doctrina de specialitate şi în jurisprudenţă s-a apreciat constant că prima teză vizează încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competenţă, respectiv încălcarea competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; încălcarea competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; încălcarea competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Totodată, cea de-a doua teză se referă la nerespectarea normelor imperative referitoare la alcătuirea instanţei, şi anume, cele privind compunerea completului de judecată cu numărul de judecători cerut de lege, în acest complet să nu intre judecători incompatibili sau faţă de care a fost admisă cererea de abţinere sau recuzare, participarea celorlalte organe şi persoane atunci când aceasta este obligatorie conform legii.

Or, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în celelalte materii, completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii.", iar conform art. 51 alin. (1) din acelaşi act normativ "Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti."

Astfel, potrivit legii de organizare judiciară, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost abilitat explicit de parlament să aprobe regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a instanţei supreme şi să exercite atribuţiile prevăzute în acest act normativ cu caracter administrativ, iar parlamentul a conferit colegiilor de conducere atribuţia de a stabili compunerea completurilor de judecată, cu respectarea cerinţei asigurării continuităţii acestora şi, implicit, a garantării dreptului la un proces echitabil, completul de judecată care a soluţionat în stadiul procesual al recursului prezenţa cauză fiind alcătuit cu respectarea acestor dispoziţii legale.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., din perspectiva invocată de contestator, care, în realitate solicită, fără a avea vreun temei legal, extinderea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament şi instanţa supremă, la alte situaţii decât cele la care se referă în mod expres şi limitativ.

Or, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 se cantonează numai în privinţa completurilor de 5 judecători, iar în absenţa unei reglementări legale şi în contextul în care însăşi Curtea Constituţională a limitat efectele deciziei sale la completurile de 5 judecători, nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici instanţele judecătoreşti nu au un temei legal, în baza căruia să aplice procedura tragerii la sorţi în cazul completurilor de judecată din cadrul secţiilor.

În ceea ce priveşte opinia contestatorului exprimată în cuprinsul contestaţiei în anulare în sensul că se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestator în acest sens în cadrul prezentului dosar a fost admisă prin încheierea din data de 22 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale - Înalta Curte constată că aceste dispoziţii civilă au fost invocate formal de către contestator, în cuprinsul contestaţiei în anulare nefiind formulate critici care să se circumscrie acestui motiv de nelegalitate şi prin prisma cărora să se efectueze controlul judiciar pe această cale extraordinară de atac.

Înalta Curte constată că nici incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe care contestatorul şi-a întemeiat calea de atac, nu poate fi reţinută.

Astfel, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)".

Reţine Înalta Curte că necercetarea unui caz de casare nu se confundă cu analiza pe care o face instanţa de recurs cu privire la apărările părţilor, şi, în egală măsură, nici cu modalitatea în care aceasta evaluează probatoriul administrat în cauză, aceste aspecte neîncadrându-se în teza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., excedând cazul de contestaţie în anulare invocat, urmărindu-se doar reformarea deciziei pronunţate în recurs, un demers care nu poate fi admis pe această cale.

Astfel, prin cererea sa, contestatorul critică soluţia instanţei de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile şi a motivelor de recurs.

În esenţă, contestatorul invocă faptul că are o situaţie juridică sancţionatoare grea, doar pentru că a deţinut S.C. B. S.R.L., fiind discriminat câtă vreme nu a avut un interes personal sau să se analizeze cerinţa incompatibilităţii aşa cum reţine Recomandarea 10/2000, iar în ceea ce priveşte calitatea de asociat şi administrator al S.C. B. S.R.L. a arătat că niciodată nu a avut relaţii comerciale cu UAT Cermei, ca atare incompatibilitatea/conflictul de interese al acestuia, astfel cum a fost reţinută de intimată trebuie interpretat prin prisma conflictului de interese definit de legislaţia europeană sau a unui potenţial conflict de interese în care de altfel n us-a aflat datorită lipsei interesului personal dat de lipsa relaţiilor comerciale astfel cum s-a menţionat anterior.

Din examinarea deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanţa de recurs s-a pronunţat cu privire la motivul de recurs privind greşita aplicare a legii astfel cum a fost invocat de recurent, acest aspect rezultând din raţionamentul juridic făcut de instanţă.

Astfel, în considerentele deciziei atacate instanţa de recurs a reţinut punctual că "Interpretarea dată de către recurent dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în sensul deţinerii şi exercitării concomitente a celor două funcţii, adaugă, practic, la textul de lege care reglementează deţinerea acestora.

În egală măsură, împrejurarea că societatea comercială în cadrul căreia recurentul a avut calitatea de administrator şi asociat unic nu a desfăşurat nicio activitate comercială în această perioadă de timp, nu poate conduce la inexistenţa stării de incompatibilitate, atâta vreme cât legea nu distinge în acest sens."

Totodată, Înalta Curte reţine că prin Raporul de evaluare contestat s-a reţinut nerespectarea de către reclamant a regimului de incompatibilitate, astfel că alegaţiile sale cu privire la conflictul de interese formulate în cuprinsul contestaţiei în anulare excedează obiectul prezentei cauze.

Aşadar, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestaţiei în anulare, tinzând, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Aşa fiind, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanţa de control judiciar, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, expunând argumentele de fapt şi de drept pentru care a reţinut că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, astfel încât aceasta respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi de art. 6 § 1 din CEDO.

În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. referitor la omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

Prin urmare, în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile de drept invocate au fost analizate de ambele instanţe de judecată (fond şi recurs).

Faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, instanţa de control judiciar pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate şi va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 417 din 31 ianuarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.