Admissibility of a copy of a private written concession contract in lieu of the original when the opposing party previously recognized its authenticity and did not raise nullity or forgery exceptions.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal and quashed the lower court's decision, ordering a remand for re-judgment in favor of the private claimant. The dispute centered on the claimant's request to compel the state fisheries and aquaculture agency to issue an additional act to a 2008 direct attribution concession contract for fish farming facilities, which the agency refused to execute following a legal succession of the concedent role from a previous state entity to the respondent. The lower court had rejected the claim based on the claimant's failure to present the original contract document, relying on the defendant's assertion that the contract did not exist; however, the High Court found this approach violated civil procedure rules regarding private written documents recognized by the opposing party, noting that the antecedent state agency had previously deposited the contract in a definitive prior litigation and no nullity or forgery exception was raised. The decision is grounded in the principle that a recognized private writing serves as proof between parties until disproven, rendering the lower court's refusal to examine the merits of the administrative refusal and legal succession equivalent to a failure to decide the case on the merits, a critical defect warranting cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 278 C. civ, art. 1883 C. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ; Admissibility of a copy of a private written concession contract in lieu of the original when the opposing party previously recognized its authenticity and did not raise nullity or forgery exceptions: The dispute centered on the claimant's request to compel the state fisheries and aquaculture agency to issue an additional act to a 2008 direct attribution concession contract for fish farming facilities, which the agency refused to execute following a legal succession of the concedent role from a previous state entity to the respondent. The lower court had rejected the claim based on the claimant's failure to present the original contract document, relying on the defendant's assertion that the contract did not exist; however, the High Court found this approach violated civil procedure rules regarding private written documents recognized by the opposing party, noting that the antecedent state agency had previously deposited the contract in a definitive prior litigation and no nullity or forgery exception was raised. The decision is grounded in the principle that a recognized private writing serves as proof between parties until disproven, rendering the lower court's refusal to examine the merits of the administrative refusal and legal succession equivalent to a failure to decide the case on the merits, a critical defect warranting cassation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the appeal and quashing the first-instance decision in an administrative law dispute.
Procedural rule governing the quashing of the lower court's sentence and the remittal of the case for re-judgment.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.12.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala pentru Pescuit şi Acvacultura - A.N.P.A., admiterea acţiunii si obligarea paratei la emiterea actului adiţional, la Contractul de concesiune prin atribuire directa, încheiat intre reclamantă si Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol la data de 21.02.2008, in raport de subrogarea acesteia in drepturile si obligaţiile contractuale ale Agenţiei Domeniilor Statului, in termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii iar in cazul refuzului paratei, prezenta hotărâre sa suplinească consimţământul acesteia la întocmirea Actului Adiţional la Contractul de Concesiune; punerea efectiva in posesie pentru bunul ce face obiectul contractului de concesiune prin atribuire directa; emiterea facturilor fiscale aferente plaţilor efectuate către A.N.P.A, de către reclamantă, in baza sus numitului contact; cu obligarea pârâtei A.N.P.A la suportarea cheltuielilor de judecata.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2199 din 24 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2199 din 24 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii de recurs au fost invocate următoarele critici:
1. Instanţa de fond in mod netemeinic si nelegal, cu încălcarea limitelor cu care a fost investita, s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, care nu s-a solicitat: "verificarea existentei contractului, cu privire la care se invoca transmiterea legala a drepturilor si obligaţiilor către parata nesocotind principiul consensualismului consacrat prin dispoziţiile art. 1178 precum şi cel referitor la libertatea formei si formele de exprimare a consimţământului, consacrate de art. 1240 şi 2041 noul C. civ.
Societatea A. a încheiat, in calitate de cumpărătoare cu S.C. B. S.R.L., in calitate de vânzătoare, Contractul de vanzare-cumparare la Biroul Notarilor Publici Asociaţi conf. dr. C. si D., autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1018 din 18.05.2007, având ca obiect:
- activele aferente amenajării piscicole Mihail Kogalniceanu - CD 146/1, reprezentând lotul nr. x, situate pe teritoriul administrativ al comunei Mihail Kogatniceanu, judeţul Constanta, formate din dig ECS marginal din pamant la lacul Tasaul, cu număr C32, in suprafaţa de 7.700mp, având următoarele vecinătăţi: N: CD 146 si Lacul Tasaul, pe o latura de 180,89m; E: Lacul Tasaul, pe o latura de 377,79m; S: Lacul Tasaul, pe o latura de 392,16m; V: CD 156 si NMS143/1, cu laturile de 397,16m, 367,33m, 172,67m, activele fiind identificate cu număr cadastral x si sunt intabulate in Cartea Funciara nr. x, a Localităţii Mihail Kogalniceanu, Judeţul Constanta in baza încheierii nr. 36109 din data de 22.06.2007 pronunţata de E. in Dosarul nr. 36i 09/13.06.2007.
- activele aferente amenajării piscicole Mihail Kogalniceanu - CD 146/2, reprezentând lotul nr. x, situate pe teritoriul administrative al comunei Mihail Kogalniceanu, judeţul Constanta, formate din dig, EC4 marginal din pamant la lacul Tasaul, cu număr C29, in suprafaţa de 12.800mp, având următoarele vecinătăţi: N: CD 148; E: HS 147, pe laturile 619,7Im, 174,56m, 125,72m, 657,33m si CCN157; S: lacul Tasaul, pe o latura de 660,81m si 133,07m; V: Lacul Tasaul, cu latura de 179,97m, CD 146/3, cu latura de 634,60m siHL 146/1, activele fiind identificate cu număr cadastral x fiind intabulate in Cartea Funciara nr. x a Localităţii Mihail Kogalniceanu, Judeţul Constanta in baza încheierii nr. 36104 din data de 19.06.2007pronunţata de O.C.P.I Constanta in Dosarul nr. x/13.06.2007. -instalaţie alimentare EC4-EC8; -călugăr evacuare ECS DE800.
La data de 31.07.2007 societatea a formulat cererea înregistrată sub nr. x din 31 iulie 2007 la Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol prin care a solicitat concesionarea prin atribuire directa conform Legii nr. 268 din 28.05.2001, actualizata in data de 03.02.2004, art. 21, alin. (1) si alin. (3), Hotărârea nr. 577 din 13.06.2002 si a normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările si completările ulterioare si a Legii nr. 137/2002, privind unele masuri pentru accelerarea privatizării pentru suprafeţele de teren de sub luciu de apa, arătând in petiţie ca activele fac parte din fosta ferma Năvodari care cuprinde Lacul Tasaul si pepiniera Mihail Kogalniceanu, construita in anul 1962, pusa in funcţiune in 1964, desprinsa din corpul lacului Tasaul, construita si amenajata in partea deN-E a acestuia.
Urmare a cererii depuse, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol a emis Hotărârea nr. 97 din 28.11.2007 (depunem alăturat aceasta hotărâre) prin care a aprobat solicitarea S.C. A. S.R.L. nr. 12 din 31.07.2007, înregistrată la CNAFP sub nr. 5590, din 31.07.2007 privind concesionarea prin atribuire directă a suprafeţelor de teren de sub luciu de apa descrise in art. 1 din prezenta hotărâre. Conform art. 3 din Hotărârea nr. 97/2007 -Serviciul Juridic si Relaţii Publice a difuzat si urmărit respectarea hotărârii menţionate.
A fost parcursa procedura prealabila de întocmire a Raportului de fundamentare a necesităţii exploatării terenului aferent activelor deţinute de S.C A. S.R.L, care a prezentat pe larg, conform art. 7 din lege, situaţia juridica a terenului.
Hotărârea 97/28.11.2007 a fost aprobata, cu unanimitate de voturi, in urma verificărilor efectuate de CNAFP, astfel:
- prin emiterea unei adrese către Direcţia Servicii si Privatizare pentru intocmirea unui raport de fundamentare a necesitaţii exploatării terenului aferent activelor deţinute de S.C. A. S.R.L., situaţie de fapt comunicata S.C. A. S.R.L. de către CNAFP sub nr. x/05.10.2007 prin care a instiintat societatea ca in şedinţa Consiliului de Administraţie din 28.09.2007 s-a hotărât ca Direcţia de Servicii si Privatizare sa prezinte conducerii CNAFP un raport cu privire la stocul de peste al arendaşului S.C. F. S.R.L. si clarificări privind activul cumpărat de S.C. A. S.R.L.;
- prin emiterea unei adrese către S.C. B. S.R.L. prin care CNAFP a solicitat acesteia sa-i comunice existenta unui eventual drept de concesiune prin atribuire directa a terenului pe care este amplasat Lacul Tasaul precum si acordul de diminuare a suprafeţei de 2,05 ha din contractul de concesiune nr. x/05.02.2007, adresa la care s-a răspuns de către S.C. B. S.R.L. in sensul că, in baza contractului de vanzare-cumparare x/18.05.2007 si contractul de concesiune nr. x din 05.02.2007, este de acord cu diminuarea suprafeţei de teren de 226,24 ha cu suprafaţa de 2,05 ha pe care sunt amplasate digurile C32 S -7.700 mp si digul C29 S-12.800 mp.
Cu procesul-verbal de predare-primire din 24.03.2003, Comisia numita in baza O.U.G. nr. 198/1999 a inventariat si predat terenul de la S.C. G. S.A. la Agenţia Domeniilor Statului.
La data de 10.01.2002 Agenţia Domeniilor Statului - administrator al terenului domeniu public si privat al statului a încheiat cu Societatea G. S.A. Constanta contractul de concesiune nr. x, in baza art. 8,alin. (3)din Legea 268/2001 care prevede că "Pana la privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat a companiilor sau societăţilor naţionale, precum si a institutelor de cercetare si producţie agricolă vor avea un drept de preemptiune in concesionarea terenurilor deţinute in exploatare ..."
Societatea G. a predat in baza ordinului nr. 267/10.04.2003,sase amenajări piscicole: Dunareni, Bugeac, Oltina, Mihail Kogalniceanu si Limanu, iar ADS-ul a predat suprafaţa de 5.542,19 ha, pe care sunt amplasate aceste amenajări. Astfel contractul de concesiune nr. x/10.01.2002 a fost modificat prin diminuarea suprafeţei de teren de la 11487,43 ha la 5929,59 ha (Act Adiţional nr. 2/28.05.2003).
- Odată cu apariţia O.U.G. nr. 69/2004 care modifică si completează Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol si avacultura, MAPDR emite Ordinul nr. 913/07.12.2004 care aprobă protocolul de predare -preluare nr. 3875/08.11.2004 si nr. 4095/08.11.2004 a participaţiei statului la societăţile comerciale cu profil piscicol precum si a terenurilor aflate sub luciu de apa.
CNAFP si ADS au încheiat în data de 11.01.2005 procesul-verbal de predare-preluare a suprafeţei de 5899,23 ha aferenta mai multor amenajări piscicole. După cum reiese din anexa,din aceasta suprafaţa facand parte si terenul de sub luciu de apa al Lacului Tasaul.
In luna decembrie 2004, ADS a predat companiei si contractul de concesiune nr. x/10.01.2002 încheiat de ADS cu S.C. G. S.A., care prin adresa ADS nr. x/03.02.2004 s-a reziliat ca urmare a neexecutarii obligaţiei contractuale de plata a redeventei,la termenele scadente.
Debitele Înregistrate de G. la acea data (aproximativ 950.000 RON) denota ca nici o factura nu a fost achitata, deci contravaloarea redeventei aferenta terenului de sub Lacul Tasaul nu a ajuns in contul ADS.
Din anul 2006, S.C. G. S.A. se afla in procedura de insolventa prevăzuta de Legea nr. 85 din 2006, ADS înscriindu-se la masa credală pentru recuperarea debitelor.
Urmare a solicitărilor depuse de Societatea F. S.R.L., in perioada 2005-2006, a Procedurii arendării terenurilor aprobata de Consiliul de Administraţie a CNAFP prin Hot. nr. 109/24.08.2006, s-a încheiat contractul de arendă nr. x/2006. contract ce prevede prin art. 3 că termenul de valabilitate este "pana la concesionarea terenului, după care încetează de drept, arendaşul având dreptul sa-si ridice producţia piscicola, cu obligaţia de a plaţi preţul arendei, iar arendaşul nu are drept de preemptiune in cazul concesionarii terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum si cele aferente acestora..."
Prin H.G. nr. 626/2001 art. 78 alin. (1) se prevede ca"în vederea gestionarii si exploatării eficiente a terenurilor,ADS va putea da in arendă sau in orice alta forma de exploatare terenurile aflate in administrarea sa, pana la concesionarea acestora... ".
Din derularea contractului de arendă cu S.C. F. S.R.L. au rezultat următoarele:
- societatea a plătit cu intarzieri de pana la 50 zile pentru care s-au facturat penalităţi in anul 2007 de 4.427,75 RON.
- la data de 31.12.2007 figurează in evidentele contabile cu debit de 72.651,76 RON, din care 69.234,19 RON contravaloare preţ amenda si 3.417,57 RON contravaloare penalităţi.
Societatea G. fiind declarata in stare de insolventafără a obţine titlu de proprietate in temeiul O.U.G. nr. 834/1991 pe terenul curţii construcţii de 0,55 ha unde are câteva clădiri,deci terenul face parte din domeniul privat al statului si a fost preluat de către CNAFP in temeiul O.U.G. nr. 69/2004,Legea 113/2005,Ordinului nr. 913/2004 si 796/2005.
Prin acelaşi raport, in urma verificării, s-a concluzionat că:
- S.C. A. S.R.L..-cumparator de active ce necesita exploatarea unui teren cu destinaţie agricola conform contractului de vânzare cumpărare x/18.05.2007, autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociaţi conf.dr. C. SI D.- Bd. x, Bucuresti, Îndeplineşte condiţia de concesionare prin atribuire directa conform Legii 268/28.05.2001 actualizata in data de 03.02.2004,art. 21 alin. (1) si alin. (3), Hot. nr. 577/13.06.2002 si a Normelor metodologice din 13.06.2002 de aplicare a Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările si completările ulterioare, si a Legii nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizării.
Din punct de vedere al rentabilităţii se doreşte sa se revină si sa se aplice conceptul iniţial care a stat la baza proiectului de infiintare a pepinierei piscicole din corpul lacului Tasaul, pentru asigurarea materialului piscicol de populare, în vederea realizării ciclului de producţie închis: reproducere, puiet vara I, puiet vara II, productie marfa.
La luarea Hotărârii nr. 97/20Q7, s-au avut in vedere si avizele solicitate de Compania Naţionala de Administare a Fondului Piscicol către Direcţia de Servicii si Privatizare, in sensul clarificării privind activul cumpărat de S.C. A. S.R.L. care au fost favorabile.
Modul de calcul al redeventei, conform Cap. 4, art. 4, pct. 1, s-a realizat raportându-se investiţia pe care urmează să se facă, respectiv consolidarea si reprofilarea digurilor C29 si C32, in vederea menţinerii cotei nivelului normal de retenţie al apei bazinului piscicol Tasaul protejând bazinele EC4 si ECS. De asemenea, va pune in funcţiune instalaţie de alimentare EC4-EC8 si a călugărului de evacuare EC8 DE800, care in momentul de fata sunt dezafectate.
La data de 09.04.2008 prin cererea înregistrata sub nr. x la Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol au fost depuse documentele care stau la baza concesionarii, solicitate de către CNAFP. De asemenea, s-a exprimat acordul in sensul încheierii Contractului de Concesiune Atribuire Directa cu CNAFP1, in forma redactata de aceasta, având ca părţi pe S.C. A. S.R.L., in calitate de concesionara si CNAFP, in calitate de concedenta, ocazie cu care a returnat Contractul de Concesiune Atribuire Directa si anexele - parte integranta din contract-semnate de către S.C. A. S.R.L.: Anexa nr. 1 privind Programul Investitional pentru Dezvoltarea Exploatatiei Piscicole; Anexa nr. 3, privind Planul de Populari ce vor fi efectuate de către concesionar, Structura pe Specii si Estimarea Producţiei, Convenţia cu referire la clauzele pentru neplata redeventei conform cap. IV din Contractul de Concesiune, Fisa Tehnica, Fisa privind modul de calcul al nivelului redeventei minime la ha de teren pe care sunt amplasate amenajările piscicole pentru exploatatia 1970,15 ha, Proccsul-verbal de constatare Amenajare Piscicola Tasaul aflata in perimetrul loc. Năvodari, jud. Constanta, incheiat la data de 13.02.2008, cu referire la situaţia parcelara preluata din registrul cadastral, intocmit de comisia de inventariere constituita in baza Ordinului nr. 150/10.04.2002 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei si Pădurilor si nr. 106/2002 al Ministrului Administraţiei Publice, semnate în doua exemplare originale, precum si Proccsul-verbal de punere in posesie pentru suprafaţa de 70,15ha, cu categoriile de folosinţa: curţi construcţii 0,55ha, diguri 2,05ha, teren neproductiv 67,55ha, Procesul-vcrbal de punere in posesie pentru suprafaţa de 1900ha luciu de apa, semnate in trei exemplare originale si, de asemenea, un opis al actelor solicitate de concedentă.
În ceea ce priveşte dispoziţiile legale incidente, invocă prevederile art. 60, conform cărora Concedentul are obligaţia de a întocmi dosarul concesiunii pentru fiecare contract atribuit; art. 61 - Dosarul concesiunii se păstrează de către concedent atât timp cat contractul de concesiune produce efecte juridice, dar nu mai puţin de 5 ani de la data încheierii contractului; respectiv art. 62 Dosarul concesiunii trebuie sa cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) studiul de oportunitate al concesiunii;
b) hotărârea de aprobare a concesiunii si, după caz, hotărârea de aprobare a subconcesiunii;
c) anunţurile prevăzute de prezenta ordonanţa de urgenta referitoare la procedura de atribuire a contractului de concesiune si dovada transmiterii acestora spre publicare;
d) documentaţia de atribuire;
e) nota justificativa privind alegerea procedurii de atribuire, in cazul in care procedura aplicata a fost alta decât licitaţia deschisă;
f) denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a carui/a căror oferta/oferte a/au fost declarata/declarate câştigătoare si motivele care au stat la baza acestei decizii;
g) justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire, daca este cazul;
h) contractul de concesiune semnat
Art. 63 - Dosarul concesiunii are caracter de document public.(...)
Confuzia pe care se bazează raţionamentul instanţei de fond are la baza următoarele erori:
a. nu a susţinut că acest contract a fost întocmit de către ADS ci de fiecare data a arătat, atât in dosarul x/2009 cat si in prezentul dosar a arătat ca procedura a fost demarata in fata Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, instituţie care la data de 21.02.2008 a si întocmit (redactat) contractul;
b. Ulterior reprezentanţii societăţii au semnat cele doua exemplare care au rămas la acesta instituţie spre a fi semnate de către cei in drept, motiv pentru care nu se află în posesia vreunui exemplar in original;
c. La data de 09.04.2008 a predat documentele solicitate Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, fara insa a primi un exemplar al contractului fără a cunoaşte dacă acest contract fusese semnat de către toţi cei in drept din cadrul acestei instituţii);
d. Se produce reorganizarea, succesiune legislativa corect reţinuta de către instanţa la fila x din motivare, astfel încât competenta revine ADS;
e. Întrucât acesta entitate a refuzat sa dea curs obligaţiilor ce-i incumbau in calitate de succesoare in drepturi si obligaţii a Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, s-a purtat litigiul ce a făcut obiectul dosarului x/2009, prilej cu care in mod indubitabil ADS a prezentat contractul. înscrisul semnat de către noi si pe care acesta instituţie 1-a preluat. Deci de vreme ce 1-a prezentat, înscrisul in mod indubitabil exista, a produs consecinţei juridice, recurentul reclamant fiind in posesia doar a unei copii ridicate din dosar.
Înscrisul prezentat instanţei de fond si care coroborat cu decizia ICCJ, pe care o retine ca "având un obiect similar cu prezenta cauza" putea lamuri pe deplin situaţia de fapt însă instanţa de fond a reţinut in mod greşit "implicarea" ADS-ului in cadrul succesiunii de modificări legislative.
2. De asemenea, instanţa a reţinut, contrar dispoziţiilor art. 278 C. civ., că acest contract nu are dată certă. Data, ca element al contractului, face dovada intre partile contractante pana la proba contrară, însă, potrivit art. 1883 C. civ.., in cazul datei înscrisurilor sub semnătura privata, acestea nu sunt opozabile terţilor decât din ziua in care actul a obţinut data certă.
Contractul, in mod evident a fost prezentat atât de către antecesoarea intimatei autorităţilor (inclusiv ICCJ) dar si de catre reprezentanţii subscrisei in nenumărate ocazii inclusiv intimatei deci anterior introducerii cererii de chemare in judecata, anterior efectuării plaţilor dintre care unele au fost returnate iar altele se găsesc si acum in contul intimatei, fără ca intimata să fi negat existenta acestuia Prin returaarea plaţilor a menţionat doar lipsa actului adiţional nu a întregului contract, cum s-a aparat in fata instanţei de fond, astfel încât si sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este criticabila.
2. Curtea nu se considera sub puterea lucrului judecat
Instanţa s-a pronunţat fara sa pună in discuţia pârtilor puterea de lucru judecat a hotărârii ICCJ, pronunţând o hotărâre cu încălcarea puterii lucrului judecat si încălcarea principiului contradictorialităţii.
In esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decât o singura data, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
Rezulta cu puterea evidentei faptul ca prin Decizia nr. x/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, din data de 19 aprilie 2011, instanţa supremă a luat act de depunerea in fata instanţei, de către antecesoarea intimatei (ADS) a Contractului de Concesiune atribuire directă, redactat si semnat de către Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol la data de 21 februarie 2008, având ca obiect suprafaţa de teren pe care sunt amplasate amenajările piscicole si terenurile aferente acestora, in perimetrul Localităţii Năvodari, recurenta solicitând a se constata că acţiunea a rămas fără obiect.
Hotărârea sus indicata, de care a luat la cunoştinţă intimata in mod neechivoc încă din data de 18.03.2010 când i-a fost predat dosarul x/2009 cu menţiunea in pronunţare (proces-verbal de predare primire semnat din partea intimatei de către membrii comisiei numita prin ordinul Preşedintelui ANPA nr. 61/18.03.2010) arata existenta acestui contract, faptul ca acesta nu a manifestat diligenta in a verifica propriile arhive sau mai grav in a se exchiva de obligaţii ce-i deriva dintr-un contract si din lege (in mod evident in calitate le succesoare in drepturi si obligaţii) nu pot constitui argumente in respingerea actiunii.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.
In susţinerea excepţiei nulităţii recursului, arată că, în conformitate cu prevederile art. 486 lit. d), art. 488, art. 489 pct. 2 noul C. proc. civ., recursul, sub sancţiunea nulităţii, trebuie sa cuprindă motivele de nelegalitate si dezvoltarea lor, aspecte care in motivele de recurs din speţa de fata lipsesc cu desăvârşire ori fac referire la alte texte de lege ce nu sunt aplicabile (ex art. 483 C. proc. civ. este abrogat fiind cuprins in capitolul III urmărirea silita a fructelor neculese si recoltelor prinse de rădăcini).
Având în vedere că din motivele de recurs nu se desprinde nici o critica la adresa sentinţei recurate, susţinerile recurentei nu pot fi încadrate la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Recurenta nu face decât o înşiruire de afirmaţii prin care se contrazice singura prin susţinerile din fond, fara a contura o critica la adresa sentinţei instanţei de fond si fara a realiza o motivare, dezvoltare a unor critici, critici care de altfel lipsesc cu desăvârşire fiind de alfel nemotivate si in drept.
2. Recurenta indica ca si temei de drept al promovării recursului de fata prevederile art. 483 si următoarele C. proc. civ. in condiţiile in care speţa de fata este judecata conform Noului C. proc. civ.. Astfel temeiul de drept indicat de către recurenta ca fiind art. 483 si umat C. proc. civ. este abrogat fiind cuprins in capitolul III urmărirea silita a fructelor neculese si recoltelor prinse de rădăcini este in flagranta contradicţie cu temeiul de drept ce ar trebui indicat privind casarea sentinţei de fond.
Pe fondul recursului declarat solicită să fie avut în vedere faptul că poziţia pe care o adopta recurenta in sensul în care prin cererea de chemare in judecata se considera titulara a unui contract de concesiune (semnat si asumat de ambele parti contractante) ce este in vigoare solicitând astfel:
- emiterea unui act adiţional la contractul de concesiune;
- emiterea facturilor fiscale aferente;
- punerea efectiva in posesie pentru bunul ce face obiectul contractuli de concesiune prin atribuire directa. In opina recurentului instanţa de fond ar fi ţinuta sa analizeze cauza dedusa judecaţii sub
In ceea ce priveşte art. 1178 N. C. civ., în temeiul căruia recurenta ar avea un drept si o recunostere a dreptului de exploatare a amenajării piscicole, arată că transmiterea unui drept de folosinţă/concesionare se realizează in concordanta cu prevederile O.U.G. nr. 54/2006 (ex art. 14, art. 56 etc.) el realizându-se obligatoriu in forma scrisă autentică nicidecum prin acord verbal (cum susţine recurenta prin aplicarea dispoziţiilor art. 1240 si art. 1241 noul C. civ.
Onorata instanţa de judecata ar trebui sa se aplece si asupra recunoaşterii directe de către recurenta prin cererea de recurs ca aceasta nu deţine la aceasta data si nu a deţinut un contract de concesiune prin atribuire directa valabil, ceea ce duce la concluzia fara echivoc a faptului ca aceasta neavand nici un contract încheiat (deci nici un drept de folosinţa) aceasta nu poate solicita o prelungire a acestui contract printr-un act adiţionat astfel cererea a rama sfara obiect. Recurenta recunoaşte direct prin cererea de chemare in judecata ca nu deţine posesia si solicita ca instanţa sa oblige intimata pârâtă la emiterea de facturi ulterioare.
Mai arată în acest contect că redeventa de la recurenta S.C. A. S.R.L., toate plăţile ce au fost efectuate de către recurenta, nu au fost încasare, astfel nerecunoscând implicit vreun drept de folosinţă a recurentei.
Totodată pentru a putea înţelege pe deplin onorata instanţă situaţia de fapt, arată că recurenta deţine in proprietate (deşi nu deţinem documentele cu pricina) active ale amenajării piscicole, prin active intelegandu-se baraje, diguri, călugări de evacuare a apei, nu active a unei societăţi comerciale constând din totalitatea drepturilor patrimoniale, reale sau de creanţă, ale unei societăţii comerciale.
Astfel, având în vedere toate aceste considerente, solicităă să admiterea excepţiei nulităţii recursului, iar pe fondul cauzei sa respingerea recursului ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia completului de judecată din data de 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 mai 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a dispus amânarea judecăţii la data de 13 noiembrie 2019 şi ulterior la data de 25 martie 2020, când cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a amânat pronunţarea deciziei pentru data de 22 iulie 2020.
Prin încheierea din 29 mai 2019 s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.
6. Aspecte de fapt şi de drept relevante, reţinute de prima instanţă.
Reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, prin petitul principal al acţiunii formulate, a solicitat instanţei de contencios administrativ obligarea paratei Agenţia Naţionala pentru Pescuit şi Acvacultura - A.N.P.A., la emiterea actului adiţional, la Contractul de concesiune prin atribuire directa, încheiat intre reclamantă si Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol la data de 21.02.2008, in raport de subrogarea acesteia in drepturile si obligaţiile contractuale ale Agenţiei Domeniilor Statuluire, invocând faptul că este titulara dreptului de proprietate asupra activelor ce deservesc exploatarea piscicola TASAUL potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. x/18.05.2007 autentificat de H. .
Obiectul acţiunii deduse judecăţii derivă din acelaşi raport juridic de drept administrativ care a făcut obiectul dosarului nr. x/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, obligarea pârâtei la încheierea actului adiţional la Contractul de concesiune prin atribuire directă încheiat la 21.02.2008, fiind consecinţa schimbării titularului dreptului de administrare al fondului piscicol.
În fapt, ca urmare a cererii depusa de către reclamantă, prin care a solicitat concesionarea prin atribuire directa conform Legii nr. 268/2001 si a Legii nr. 137/2002 Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol a emis Hotărârea nr. 97 din 28.11.2007 prin care a aprobat solicitarea S.C. A. S.R.L. privind concesionarea prin atribuire directa a suprafeţelor de teren de sub luciu de apa menţionate mai sus .
La data de 09.04.2008 prin cererea înregistrata sub nr. x către Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol, reclamanta a arătat că a depus documentele care stau la baza concesionarii, solicitate de către CNAFP.
Ca urmare a faptului că la data 05.03.2008 s-a emis Ordonanţa de Urgenta nr. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul şi acvacultura, care s-a publicat in Monitorul Oficial nr. 180 din 10.03.2008, prin care Agenţia Domeniilor Statului s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, reclamanta a solicitat A.D.S. semnarea contractului de concesiune si a anexelor menţionate mai sus, redactate de CNAFP ce fac parte integranta din acesta, ca urmare a respectării hotărârii nr. 97/28.11.2007.
Demersurile jurisdicţionale declanşate de reclamantă ca urmare a refuzului ADS de a respecta Hotărârea nr. 97/28.11.2007 emisă de CNAFP; respectiv Hotărârea Consiliului de Administraţie al CNAFP nr. 177/18.12.2006 privind aprobarea tarifului pe kg de peşte, modul de calcul şi de plată al redevenţei, demersuri prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la semnarea contractului de concesiune directă, conform cadrului legal stabilit de Legea nr. 268/2001, s-au finalizat prin sentinţa civilă nr. 4201/27.11.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x/2009, definitivă prin decizia civilă nr. 2319/19.04.2011 pronunţată de ICCJ-SCAF.
Considerentele primei instanţe, în temeiul cărora a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantei pe motiv că dreptul de concesiune prin atribuire directă la data adresării cererii nu exista în patrimoniul său, a fost înlocuită de instanţa recurs cu propriile considerente, prin care s-a arătat că faţă de înscrisul nou depus în recurs, respectiv contractul de concesiune prin atribuire directă din 21 februarie 2008, redactat şi semnat de intimată, deşi determină menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii reclamantei, constatarea privind netemeinicia cererii se impunea a fi înlocuită cu constatarea rămânerea fără obiect a acesteia. În acest context s-a mai evidenţiat că în raport de situaţia de fapt ce rezultă din depunerea contractului, evidenţiată de ambele părţi, examinarea criticilor iniţiale, vizând netemeinicia soluţiei instanţei de fond, nu mai era necesară.
În prezenta cauză, pentru a respinge petitul principal prin care se solicită încheierea actului adiţional la contractul de concesiune anterior menţionat, instanţa de fond a apreciat că examinarea caracterului nejustificat al pârâtei ANPA de a semna actul adiţional ca urmare a intervenirii Legii nr. 317/2009, impune verificarea, a priori, a existenţei contractului cu privire la care se invocă transmisiunea legală a drepturilor şi obligaţiilor către pârâtă. În acest context s-a pus în vedere reclamantei dispoziţiile art. 292 alin. (2) din Noul C. proc. civ. ("dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris"), aceasta nu a putut produce înscrisul în original în faşa acestei instanţe.
În urma acestor verificări, având în vedere susţinerea reclamantei că nu deţine originalul contractului şi că acest original se află la Agenţia Domeniilor Statului, prima instanţă a conchis următoarele:
Dimpotrivă, aceasta a susţinut, în şedinţă publică, că nu deţine originalul contractului şi că acest original se află la Agenţia Domeniilor Statului.
- afirmaţia reclamantei că "nu există două exemplare ale acestui contract", este contrazisă de înscrisul invocat de către reclamantă: contractul poartă menţiunea că a fost încheiat la data de 09.04.2008 la sediul concedentului în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, ambele exemplare având acelaşi conţinut şi aceeaşi forţă juridică procesuală". Astfel, nu se verifică nici afirmaţia existenţei unui singur original, nici afirmaţia că a fost semnat la ADS; contractul a fost prezentat de reprezentantul ADS în dosarul de recurs nr. x/2009, dar s-a menţionat că era semnat de CNAFP, iar nu de ADS. De altfel, înscrisul de la filele x, a cărui conformitate cu copia legalizată din dosarul nr. x/2009 a fost constatată de prezenta instanţă în şedinţa de judecată de la data de 17.06.2016, poartă semnături şi ştampila CNAFP în dreptul concedentului.
- data încheierii acestui contract nu este certă, deşi apare ca fiind menţionată data de 09.04.2008, filele sunt ştampilate cu data de 21.02.2008, iar contractul nu poartă număr nici în titlu, nici în ştampila de înregistrare la concedent.
- la solicitarea instanţei, Agenţia Domeniilor Statului a comunicat, în esenţă, că în urma verificărilor efectuate cu privire la contractul vizat, prin răspunsul nr. x/25.09.2015 emis de direcţiile sale de specialitate, i s-a comunicat că nu s-a putut identifica un contract încheiat cu S.C. A. S.R.L. sau un contract să aibă ca obiect amenajări piscicole şi terenuri aferente acestora în suprafaţă de 1970,15 ha, aflate în perimetrul năvodari-amenajarea Piscicola Taşaul, jud. Constanţa. Mai mult, ADS nefiind parte semnatară nu are posibilitatea să comunice dacă acest contract este valabil încheiat, iar faţă de lipsa înregistrării la organul emitent, din punctul de vedere al ADS trebuie să se considere că susmenţionatul contract nu a existat. Mai mult, această autoritate a apreciat că, în măsura în care contractul din 09.04.2008 ar fi fost într-adevăr încheiat, originalul acestuia se află în posesia şi trebuie înfăţişat de S.C. A. S.R.L.."
- reclamanta a depus la dosar la termenul din 17.06.2016 copiile ale înscrisurilor certificate pentru conformitate cu originalul de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din dosarul de recurs nr. x/2009, dar aceste copii nu suplinesc obligaţia de prezentare a originalului înscrisului.
Coroborând răspunsul depus de ADS cu cele menţionate în procesele-verbale de predare primire succesive, depuse la dosar, prima instanţă a reţinut că în urma verificării evidenţei electronice a contractelor preluate de ADS de la CNAFP şi a contractelor predate de ADS către ANPA, cât şi a proceselor-verbale de predare primire arhivă între CNAFP-ADS şi ADS-ANPA efectuate în perioada 2008-2009-2010, nu s-a putut identifica un contract încheiat cu S.C. A. S.R.L. sau un contract să aibă ca obiect amenajări piscicole şi terenuri aferente acestora în suprafaţă de 1970,15 ha, aflate în perimetrul năvodari-amenajarea Piscicola Taşaul, jud. Constanţa.
În consecinţă, considerând că nu se poate considera sub puterea lucrului judecat a deciziei ICCJ din dosarul anterior judecat, faţă de împrejurarea că înfăţişarea în original a înscrisului reprezintă un aspect ce trebuie verificat de fiecare instanţă, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu se poate prevala de existenţa acelei hotărâri pentru a trece peste dispoziţiile art. 292 alin. (2) din Noul C. proc. civ., iar în lipsa originalului, copiile aflate la dosar sunt lipsite de orice suport probator, pretenţia reclamantei cu privire la existenţa acestui contract fiind complet nedovedite.
De altfel, chiar împrejurarea că reclamanta nu a putut dovedi temeiul juridic în baza căruia a achitat sumele ce i-au fost returnate de către pârâta ANPA şi împrejurarea că aceasta nu se află în posesia bunului, reprezintă două împrejurări ce se contrazic prin ele însele: nu se poate susţine că reclamanta este subiectul pasiv al plăţii redevenţei, dacă aceasta nu se află în posesia obiectului concesiunii; pe de altă parte, litigiul are ca obiect încheierea actului adiţional ca urmare a intervenirii succesiunii legale cu privire la persoana concedentului, dar reclamanta are un petit ce sugerează lipsa unui contract, în măsura în care deşi se pretinde că acest contract există din 2008, predarea bunului şi punerea în posesie a concesionarului nu s-a făcut până în prezent.
7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În prealabil, Înalta Curte reaminteşte că prin încheierea din 29.05.2019 s-a luat act de precizarea recurentei reclamante potrivit căreia criticile sale, formulate prin cererea de recurs, se încadrează la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi, apreciind că într-adevăr aceste critici se subscriu motivului de recurs invocat, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata pârâtă, a fost respinsă.
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, încadrate la motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prima instanţă a apreciat că imposibilitatea reclamantului de a prezenta exemplarul original al contractului de concesiune atribuire directă din data de 09.04.2008, încheiat cu Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, sugerează inexistenţa acestuia, în contextul în care, pe de o parte, autorităţile cărora în baza modificărilor legislative survenite le-ar fi revenit succesiv calitatea de concedent al obiectului concesiunii, au afirmat că nu deţin acte de predare-primire cu privire la respectivul contract, iar pe de altă parte reclamanta nu se află în posesia obiectului concesiunii, deşi pretinde că acest contract există din anul 2008.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că existenţa acestui contract nu poate fi pusă la îndoială de nicio autoritate a statului, în contextul în care acesta a fost prezentat, în copie conformă cu originalul, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a stat la baza soluţionării în mod definitiv a unui litigiu care a avut ca obiect stabilirea dreptului reclamantei de a obţine dreptul de concesiune prin atribuire directă în temeiul Legii 268/2001, actualizată în data de 03.02.2004.
În acest context, demersul primei instanţe de a verifica existenţa contractului şi de a respinge acţiunea pentru considerente ce ţin de imposibilitatea prezentării exemplarului original, contravine dispoziţiilor art. 273 C. proc. civ.. Potrivit acestor dispoziţii, înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus (...) face dovadă între părţi până la proba contrară. Aceasta în contextul în care antecesorul pârâtei nu doar că nu a contestat şi nu a cerut prezentarea originalului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în nr. x/2009, ci chiar a înaintat la dosarul cauzei înscrisul în cauză.
De asemenea, Înalta Curte observă că prima instanţă a lăsat în afara oricărei analize însuşi înscrisul prin care însuşi antecesorul intimatei pârâte, Agenţia Domeniilor Statului, a recunoscut în mod explicit existenţa contractului. Astfel, prin adresa din data de 16 02.2011, Agenţia Domeniilor Statului a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Contractul de Concesiune atribuire directă din data de 9.04.2008 încheiat cu S.C. A. în cadrul dosarului nr. x/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie . Mai mult, în cuprinsul adresei se afirmă că înscrisul a fost identificat în arhiva instituţiei ca fiind preluat de la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, se indică ca temei legal al preluării dispoziţiile art. II din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi se arată că prin Protocolul de predare-preluare nr. 4025/23.11.2009 s-au predat către ANPA acţiunile deţinute de ADS la societăţile cu profil piscicol iar Direcţia juridică din cadrul ADS a predat dosarele juridice către ANPA prin protocolul de predare primire nr. 1924/18.03.2010.
Examinarea fondului raportului juridic litigios ar fi impus, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) - refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - o examinare a efectelor contractului faţă de succesorii universali în drepturi şi obligaţii care au dobândit calitatea de concedent în temeiul modificărilor legislative survenite. Această concluzie se impune în contextul în care instanţa nu a fost sesizată cu vreo excepţie de inopozabilitate sau de nulitate a contractului dar nici cu o cererea de înscriere în fals, apărarea pârâtei rezumându-se, fără a formula întâmpinare, la solicitarea de a se prezenta de către reclamantă originalul contractului, cerere formulată abia după ce instanţa a dispus din oficiu suplimentarea probatoriului.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte apreciază că verificările efectuate de prima instanţă, în contextul în care existenţa contractului a fost recunoscută de părţi într-un litigiu anterior şi nu s-a invocat nevalabilitatea sau întocmirea în fals a acestuia, echivalează cu necercetarea pe fond a cauzei şi impune, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o nouă judecată asupra fondului pretenţiei.
8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2199 din 24 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.