Duty to issue salary certificates: refusal based on pension source deemed irrelevant under administrative document issuance rules

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea acesteia la emiterea şi comunicarea unei adeverinţe care să cuprindă venitul brut lunar realizat, cu caracter permanent al unui auditor public extern al Camerei de Conturi aflat în activitate, cu aceiaşi vechime şi nivel de salarizare, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 261 din data de 20 decembrie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat pârâta Curtea de Conturi a României să emită adeverinţa cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu a reclamantului A. şi să o transmită Casei Judeţene de Pensii Argeş.

Totodată, a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată din partea reclamantului.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 din C. proc. civ., pârâta Curtea de Conturi a României a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a precizat că înţelege să critice hotărârea din perspectiva prevederilor art. 51 din Legea nr. 94/1992, text introdus de pct. 2 al art. I din Legea nr. 7/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Contrar susţinerilor intimatului-reclamant, acesta nu a beneficiat de pensia de serviciu ulterior abrogării textelor de lege care prevedeau acest drept pentru controlorii financiari/auditorii publici externi, în baza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în Dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2011

Iniţial, dreptul la pensie al reclamantului a fost stabilit prin Decizia nr. 314443/27.05.2009, în cuantum de 5.982 RON.

Ulterior, la 20.08.2010, Casa Judeţeană de Pensii Argeş a recalculat drepturile decurgând din pensie, conform Legii nr. 119/2010 coroborată cu Legea nr. 19/2000, stabilind un drept la pensie în cuantum de 2.119 RON. Prin sentinţa civilă nr. 2354/2011 pronunţată de Tribunalul Argeş a fost admisă contestaţia reclamantului împotriva deciziei de revizuire nr. 314443/22.07.2011 şi a fost obligată Casa Judeţeană de Pensii Argeş la menţinerea pensiei de serviciu stabilite iniţial precum şi diferenţele de pensie dintre pensia de serviciu şi cea plătită efectiv prin Decizia nr. 314443/22.07.2011.

Aceste aspecte au fost avute în vedere la emiterea Adresei nr. x/15.06.2016 a Direcţiei Resurse Umane şi Salarizare din cadrul Curţii de Conturi, prin care s-a răspuns cererii intimatului-reclamant cu privire la eliberarea adeverinţei pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Astfel, prima instanţă nu a observat că intimatul-reclamant nu are vocaţie la pensia de serviciu, astfel cum este reglementată de art. 51 din Legea nr. 94/1992, pentru că beneficiul legii nu se aplică pensiilor de serviciu stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile.

Intimatul-reclamant este beneficiarul unei pensii de serviciu urmare a unor hotărâri judecătoreşti puse în aplicare prin emiterea deciziilor Casei Judeţene de Pensii Argeş.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentei-pârâte nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., neindicându-se, în concret, modalitatea în care instanţa a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect instanţa a reţinut că nu beneficiază de pensie de serviciu în baza unei hotărâri judecătoreşti, ci în temeiul legii. Astfel, refuzul recurentei de a-i rezolva cererea este total nejustificat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte apreciază a fi nefondate susţinerile recurentei-pârâte, neputându-se reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamantul A. a solicitat, prin cererea înregistrată la Curtea de Conturi a României sub nr. x/27.05.2016, eliberarea documentelor necesare pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Prin Adresa nr. x/15.06.2016, Curtea de Conturi i-a comunicat refuzul soluţionării favorabile a cererii.

În cuprinsul adresei de răspuns, au fost invocate dispoziţiile art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, potrivit cărora "Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătoreşti definitive.".

Înalta Curte constată că adresa menţionată exprimă, în mod neîndoielnic şi explicit, refuzul autorităţii publice de a soluţiona cererea reclamantului.

Astfel, acest înscris, având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, poate fi atacat în condiţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia

"(...) se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. (...)".

În cazul refuzului nejustificat, deşi există un înscris ce conţine exprimarea explicită a autorităţii de a nu soluţiona cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acţiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorităţii la efectuarea prestaţiei ce i-a fost refuzată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 şi constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea dreptului şi libertăţilor ale cetăţenilor.

Potrivit definiţiei dreptului vătămat, dată de lit. o) a aceluiaşi articol, dreptul vătămat este orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ.

În ceea ce priveşte refuzul eliberării adeverinţei, constată instanţa de recurs că, potrivit art. 1-6 din O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale,

"Art. 1. - Autorităţile publice centrale şi locale eliberează certificate şi adeverinţe numai în cazurile în care situaţiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deţinute de acestea.

Art. 2. - (1) Prin certificat în sensul prezentei ordonanţe se înţelege documentul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia.

(2) Prin adeverinţă în sensul prezentei ordonanţe se înţelege documentul prin care se atestă un drept sau un fapt.

Art. 3. - (1) Certificatele şi adeverinţele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptăţite ori a mandatarului acestora şi numai în situaţia în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct.

(2) În cazurile în care reglementările legale în vigoare permit eliberarea certificatelor şi a adeverinţelor fără prezentarea cererii scrise, eliberarea acestora se face ca atare.

(3) Certificatele şi adeverinţele pot fi eliberate şi mandatarului persoanei sau persoanelor îndreptăţite.

Art. 4. - (1) Autorităţile publice centrale şi locale care eliberează certificate şi adeverinţe vor reţine copii de pe documentele eliberate.

(2) Certificatele şi adeverinţele se semnează de către conducătorul autorităţii publice centrale sau locale ori de către împuterniciţii acestuia, se înregistrează şi se datează, după care se aplică ştampila instituţiei.

Art. 5.- Certificatele şi adeverinţele eliberate vor conţine, în mod obligatoriu, pe lângă situaţiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, şi menţionarea documentului din care rezultă acestea.

Art. 6. - În cazul în care eliberarea certificatelor şi a adeverinţelor este supusă plăţii anticipate a unor taxe stabilite prin reglementări legale, în cuprinsul acestora se va face menţiune cu privire la sumele încasate, precum şi la modalitatea de plată."

Dispoziţiile acestui act normativ stabilesc condiţiile de eliberare, la cererea persoanelor interesate, a certificatelor sau adeverinţelor, documente care atestă o stare de fapt sau un drept care reiese din evidenţele autorităţilor publice.

Adeverinţele nu produc prin ele însele efecte în privinţa drepturilor individuale ale solicitantului.

De asemenea, legea nu impune autorităţii căreia i se adresează cererea de eliberare a adeverinţei să analizeze dacă solicitantul, pe baza adeverinţei, va beneficia sau nu de anumite drepturi/beneficii.

În cauză, Înalta Curte, în raport cu situaţia de fapt reiterată prin cererea de recurs (expusă la pct. 3 al prezentei decizii), apreciază că intimatul-reclamant, beneficiar al unei pensii emise în baza unei adeverinţe eliberate tot de Curtea de Conturi a României (Adeverinţa nr. x/05.05.2009 pentru stabilirea pensiei de serviciu a controlorului financiar sau auditor public extern conform Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare - depusă la dosar fond) are dreptul de a primi adeverinţa solicitată pentru a o folosi în protejarea eventualelor sale drepturi (în cauză, dreptul la pensie/reactualizare pensie) şi, totodată, a făcut dovada legitimităţii interesului său în eliberarea acestei adeverinţe.

Prezentul litigiu, după cum s-a reţinut mai sus, nu poate avea ca obiect stabilirea dreptului intimatului-reclamant A. la pensia de serviciu/recalcularea pensiei de serviciu, ci priveşte refuzul recurentei-pârâte de a elibera o adeverinţă la cererea persoanei interesate, adeverinţă care să ateste anumite date care reies din evidenţele sale.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte Curtea de Conturi a României, care, atât prin adresa de răspuns la cererea intimatului-pârât, cât şi prin cererea de recurs, face aprecieri asupra dreptului intimatului-reclamant la pensia de serviciu, în raport cu litigiile purtate cu Casa Judeţeană de Pensii Argeş şi cu deciziile emise de aceasta sau de instanţele judecătoreşti, nu pot fi reţinute.

Eventuala vocaţie a intimatului-pârât A. la beneficiul pensiei de serviciu/la recalcularea pensiei de serviciu excedează competenţei recurentei-pârâte şi analizei instanţei de contencios administrativ, putând fi invocată/contestată în faţa instanţei competente.

Astfel, refuzul recurentei-pârâte, de rezolvare a cererii intimatului-pârât şi de eliberare a adeverinţei solicitate, în raport cu dispoziţiile legale mai sus reţinute, este unul nejustificat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 261 din 20 decembrie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iulie 2019.