Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3759/2020 AI generated

Return decision challenge and correction request dismissed as inadmissible due to finality of Court of Appeal judgments

Case Number Decizia nr. 3759/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals as inadmissible, thereby upholding the lower court's dismissal of the foreign national's challenge against a return decision and the rejection of the immigration authority's request for correction. The dispute concerned an administrative law action challenging a return order issued by the Directorate for Immigration of Bucharest, where the applicant sought annulment of the return decision and extension of residence rights, while the authority appealed a procedural ruling on material error. The decisive legal basis was that judgments rendered by the Court of Appeal in challenges to return decisions under Emergency Government Ordinance No. 194/2002 are final and not subject to appeal or cassation, rendering any further recourse legally impermissible under the Code of Civil Procedure and the Law on Administrative Litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 446 C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Return decision challenge and correction request dismissed as inadmissible due to finality of Court of Appeal judgments: The dispute concerned an administrative law action challenging a return order issued by the Directorate for Immigration of Bucharest, where the applicant sought annulment of the return decision and extension of residence rights, while the authority appealed a procedural ruling on material error. The decisive legal basis was that judgments rendered by the Court of Appeal in challenges to return decisions under Emergency Government Ordinance No. 194/2002 are final and not subject to appeal or cassation, rendering any further recourse legally impermissible under the Code of Civil Procedure and the Law on Administrative Litigation.

Keywords

AI generated
challenge of administrative decisions right of return action for annulment conflicts of laws civil judgment procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Main ground for the verdict, cited in section 5 as the legal basis for rejecting the appeals as inadmissible.

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Procedural rule applied in the dispositive to establish the court's jurisdiction and power to reject appeals in administrative litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.03.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, a formulat contestaţie împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x din 18.02.2019, comunicată la data de 27.02.2019 şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate şi obligarea pârâtului la prelungirea dreptului de şedere şi la eliberarea permisului de şedere în România. În subsidiar, a solicitat tolerarea pe teritoriul României.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 612 din data de 18.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 31.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, în contradictoriu cu reclamantul A., ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 612 din data de 18.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 31.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări.

4. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Examinând, cu prioritate, condiţiile de admisibilitate ale recursurilor, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de faţă, Înalta Curte reţine că sentinţa civilă nr. 612 din data de 18.10.2019, a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x din 18.02.2019, emisă de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări.

Dispoziţiile art. 85 din O.U.G. nr. O.U.G. nr. 194/2002 referitoare la contestarea deciziei de returnare menţionează următoarele:

(1) Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă.

(2) Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) poate fi contestată în termen de 3 zile de la data comunicării la instanţa prevăzută la alin. (1) dacă străinul nu este luat în custodie publică ori la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află centrul de cazare dacă străinul este luat în custodie publică. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă.

(3) Contestaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) suspendă executarea obligaţiei de returnare. În cazul străinilor care solicită emiterea unei decizii de returnare înainte de a fi depistaţi cu şedere ilegală sau a străinilor declaraţi indezirabili, contestaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu suspendă executarea obligaţiei de returnare.

(4) Contestarea deciziei de returnare formulată de către străinul luat în custodie publică nu suspendă măsura luării în custodie publică.

(5) Străinul care contestă decizia de returnare are dreptul de a obţine consiliere juridică, reprezentare şi asistenţă lingvistică pe cheltuială proprie.

(6) Străinului care contestă decizia de returnare îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 2, 21şi 81din respectiva ordonanţă de urgenţă.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

"(1) Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului."

În raport de aceste texte de lege, Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 612 din data de 18.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este definitivă, iar recursul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentinţe este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..

Cu privire recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări împotriva încheierii de şedinţă din data de 31.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal constată incidenţa aceloraşi dispoziţii legale, coroborate cu dispoziţiile art. 446 C. proc. civ. potrivit cărora "Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea, aspect în raport de care şi acesta va fi respins ca inadmisibil.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, atât recursul declarat de reclamantul A., cât şi recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 612 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din data de 08.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.