Judicial salary recalculation to maximum sectoral reference value: appeal dismissed, first-instance judgment upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. si BB. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Braşov, au solicitat obligarea pârâtului de a emite, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei; obligarea pârâtei la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 5062 din data de 20.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţie şi, în consecinţă, a respins cererea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia inadmisibilităţii ca urmare a lipsei plângerii prealabile şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii T., R. şi F.; a respins excepţia în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi reclamanţi; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivată pe lipsa unui act administrativ, ca nefondată; a admis cererea de chemare în judecată privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., S., U., V., W., X., Y., Z., AA. şi BB. şi a obligat pârâta Curtea de Apel Braşov, la emiterea unor decizii de salarizare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, aceste drepturi urmând a fi recunoscute începând cu data de 9.04.2015. A obligat pârâta la calcularea salariilor cuvenite reclamanţilor şi la acordarea acestor drepturi.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 5062 din data de 20.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Braşov.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în contradicţie cu opinia primei instanţe, cererea reclamanţilor este inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât tinde la modificarea unor decizii de salarizare definitive, pentru care nu a fost exercitată calea de atac în termenul strict stabilit de lege.

Pe fondul cererii de chemare în judecată, admiţând acţiunea, prima instanţă a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi, pentru perioada 09.04.2015 - 30.09.2016, la drepturi salariate calculate raportat la o valoare de referinţă sectorială de 405 Iei, respectiv 445,5 RON de la data intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a avut în vedere un raţionament juridic bazat pe sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017 (definitivă) pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul civil nr. x/2016, hotărâre prin care Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să calculeze indemnizaţiile judecătorilor ce îşi desfăşurau activitatea în această instituţie raportat la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 445,5 Iei din decembrie 2015. Această situaţie a fost apreciată ca o confirmare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON în familia ocupaţională "Justiţie" începând cu 09.04.2015 şi, făcându-se trimitere la considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016, instanţa de judecată a hotărât că de la data' intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" drepturile salariale (indiferent de funcţia ocupată) trebuie calculate raportat la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

În opinia recurentei-pârâte acest raţionament are cel puţin trei aspecte juridice criticabile şi solicită analizarea soluţiei primei instanţe prin prisma prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 85/2014 astfel cum acesta a fost introdus prin Legea nr. 71/2015.

Punctual, conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României:

"Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor". Decizia nr. 794/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României din 21.12.2016, dată începând cu care, această hotărâre are putere obligatorie, conform Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 şi produce efectele prevăzute la art. 430 din C. proc. civ.

Consideră că aceste reglementări sunt deosebit de clare şi nu presupun o interpretare exhaustivă, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale putând fi aplicată numai după data de 21.12.2016 şi numai asupra situaţiilor născute sau existente după această dată, întinderea retroactivă a dispoziţiilor Curţii Constituţionale fiind de natură a aduce atingere atât Constituţiei României cât şi securităţii raporturilor juridice.

Având în vedere acest cadru normativ, instanţa de control judiciar trebuie să se aplece cu maximă responsabilitate asupra soluţiei primei instanţe şi să cerceteze impactul acesteia asupra caracterului obligatoriu al prevederilor Constituţiei României.

Cel de-al doilea aspect pe care îl relevă în motivarea recursului priveşte gradul de relevanţă al sentinţei civile nr. 48/13.01.2017 în cauza pendinte şi nivelul de importanţă a acestei hotărâri in ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale în toată familia ocupaţională "Justiţie".

Este important, în opinia recurentei-pârâte, a observa că prin hotărârea judecătorească s-a stabilit modul de calcul al indemnizaţiilor judecătorilor ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind constituit, astfel, cel mult un reper maxim în plată pentru indemnizaţiile aferente funcţiilor de judecător din familia ocupaţională "Justiţie", valoarea de referinţă sectorială hotărâtă pentru magistraţi neputând beneficia tuturor categoriilor profesionale din această familie ocupaţională. Soluţia instanţei de fond este criticabilă deoarece nu face diferenţa între diferitele profesii implicate în familia ocupaţională "Justiţie", categorii supuse unei salarizări diferite sub aspect normativ, prin Legea nr. 71/2015 urmărindu-se uniformizarea salarizării la nivel maxim în plată pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, ce îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Astfel, aşezarea sistemului de salarizare se face, conform legii, la nivelul identităţii funcţiei, gradelor, treptelor şi condiţiilor de muncă şi nu la nivelul familiei ocupaţionale (cel puţin nu începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), modul de stabilire al indemnizaţiilor judecătorilor neputând determina salarizarea personalului auxiliar de specialitate şi conex sau salarizarea personalului de probaţiune. în sistemul nostru de drept nu există această interdependenţă şi determinare reciprocă a remuneraţiei invocată de prima instanţă, fiecare categorie profesională din familia ocupaţională "Justiţie" având propriul sistem normativ de stabilire a salarizării.

Prin urmare, în soluţionarea acestui aspect solicită a se avea în vedere că începând cu 09.04.2015, pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor şi parchetelor nu se afla în plată un salariu care să fie calculat cu aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON, condiţie expres prevăzută de Legea nr. 71/2015.

Sub cel de-al treilea aspect, subliniază că prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în materia contenciosului administrativ, deci supusă cadrului strict reglementat de Legea nr. 554/2004, are ca obiect recalcularea salariilor reclamanţilor la nivelul maxim în plată prin acordarea nivelului maxim al vechimii în muncă, aplicându-se procentele prevăzute de Legea nr. 330/2009 şi nu clasele de salarizare reglementate de Legea nr. 284/2010. După cum se poate constata reclamanţii nu au făcut nicio trimitere la valoarea de referinţă sectorială, această sintagmă neregăsindu-se în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Totuşi, prima instanţă a considerat că extinderea din oficiu a obiectului cererii se înscrie în sfera principiului disponibilităţii şi a cadrului procesual stabilit de titularii cererii, însă acest fapt nu poate fi admis în cadrul unei proceduri judiciare legale, prima instanţă trebuind să pronunţe o hotărâre prin care să definească pretenţiile reclamanţilor şi nu să creeze drepturi inexistente în cuprinsul acţiunii deschise de reclamanţi.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtei de a emite, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei; obligarea pârâtei la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a obligat pârâta Curtea de Apel Braşov, la emiterea unor decizii de salarizare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 9.04.2015, precum şi calcularea salariilor cuvenite reclamanţilor şi acordarea acestor drepturi.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate, după cum urmează:

Cu privire la motivul de recurs prin care se critică hotărârea primei instanţe referitor la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte constată că, prima instanţă a constatat în mod corect că reclamanţii au calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Braşov, iar obiectul cererii pendinte îl constituie anularea deciziilor prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanţilor. Având în vedere că deciziile contestate se încadrează în noţiunea de act administrativ, în mod corect prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, intimaţii-reclamanţi aveau dreptul la stabilirea drepturilor salariale, prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, de la data intrării în vigoare a Legii mnr. 293/2015.

Relevant în cauza de faţă este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Pentru soluţionarea corectă a prezentei cauze, prima instanţă a avut în vedere situaţia ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, care, deşi acesta a emis diverse hotărâri de principiu privind punctul său de vedere asupra nivelului valorii de referinţă sectorială ce ar trebui aplicat pentru uniformizarea drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, totuşi personalul său a fost nevoit să îl acţioneze în justiţie pentru recunoaşterea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON.

Altfel spus, ordonatorul de credite menţionat nu utiliza, raportat la data de 09.04.2015, o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru calculul drepturilor salariale, ci doar o afirma principial.

În urma acestui demers juridic, prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

În consecinţă, la data pronunţării hotărârii de faţă, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nr. 48/13.01.2017, definitivă prin respingerea recursului, a produs efecte juridice, atestând în familia ocupaţională "Justiţie", la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015), o valoare maximă de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON.

Înalta Curte reţine că, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională.

Chiar dacă are efecte inter partes, hotărârea judecătorească interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului.

Înalta Curte constată că prezenta cauză şi cea soluţionată în dosarul nr. x/2016 sunt diferite, însă între acestea există o strânsă legătură din perspectiva dispoziţiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, autoritatea de lucru judecat priveşte inclusiv considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar efectul pozitiv al sentinţei nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în care s-a soluţionat în mod definitiv cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi cu privire la majorările acordate magistraţilor şi personalului asimilat, se răsfrânge şi asupra prezentei cauze.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei nr. 5062 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.