Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3754/2020 AI generated

Salary reference value dispute: appeal allowed, lower judgment annulled and claim rejected as moot

Case Number Decizia nr. 3754/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal filed by the appellant-respondent appellate court, partially quashing and resuming the lower court’s decision to reject the plaintiffs' claim for the issuance of new salary decisions as having lost its object, while maintaining the lower court's obligation to pay wage differences, inflation adjustments, and penal legal interest. The dispute involved five non-judicial staff members challenging their salary calculations under Law no. 71/2015 and OUG no. 20/2016, specifically demanding a sectoral reference value (VRS) of 405 RON retroactive to April 9, 2015, against the defendant's application of a lower VRS; the critical material fact was that the defendant had already issued a decision in June 2018 granting a higher VRS (421.36 RON for the initial period and 463.5 RON for the subsequent period) in accordance with Constitutional Court Decision no. 794/2016, thereby satisfying the initial request for new salary orders. Legally, the ICCJ determined that the specific performance claim was moot due to the defendant's subsequent compliance, but affirmed the principle from ICCJ Decision no. 2/2014 that inflation indexation covers *damnum emergens* and penal interest covers *lucrum cessans*, ensuring integral reparation for the wage differences under the Civil Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 6 din O.U.G. nr. 90/2017, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 148 alin. (1) C. proc. civ; Salary reference value dispute: appeal allowed, lower judgment annulled and claim rejected as moot: Prin art. 1 al deciziei nr. 52/C/22.12.2016 a preşedintelui Curţii de apel Alba Iulia, pentru perioada 09.05.2015-31.07.2016, s-a acordat personalului auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi al instanţelor din raza sa de competenţă, salarizarea Ia nivelul maxim identificat în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, personalului care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Keywords

AI generated
value in dispute calculation of salary action by staff value adjustment civil judgment judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
580 din data de 13.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 6 din O.U.G. nr. 90/2017
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 148 alin. (1) C. proc. civ
Având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamanţilor şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin.
art. 496 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să emită reclamanţilor B., E., C., D., A.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, Constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.03.2017 reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâta Curtea De Apel Alba Iulia şi intervenientul Tribunalul Sibiu au solicitat:

1. obligarea pârâtului să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015;

2. obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu salariul calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 305 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 580 din data de 13.02.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia şi intervenientul Tribunalul Sibiu, a obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să emită reclamanţilor decizii prin care indemnizaţia să fie calculată cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând din 09.04.2015, a obligat intervenientul Tribunalul Sibiu la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectoriale de 405 şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, actualizat cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzilor legale calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 580 din data de 13.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin modul de soluţionare a excepţiilor invocate de către Curtea de Apel Alba Iulia instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale aplicabile având în vedere faptul că, datorită stabilirii şi acordării drepturilor în conform deciziilor menţionate, care au şi fost contestate de către reclamanţi, calea legală de urmat ar fi fost prin contestarea în instanţă a acestor decizii şi nu prin obligarea la emiterea unui act administrativ pe care intima l-a şi emis.

De asemenea, contrar celor reţinute de instanţa de fond prin sentinţa recurată Curtea de Apel Alba Iulia a făcut aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, conform prevederilor DCC nr. 794/2016, prin emiterea deciziilor nr. 52/C/22.12.2016, nr. 21/06.02.2017 şi 27/2017 şi ulterior prin deciziile nr. 30/C/21.06.2017 şi nr. 143/RU/21.06.2017, astfel încât solicitările din prezentul dosar sunt parţial lipsite de obiect şi de interes, cel puţin începând cu data de 01.08.2016.

Asupra problemei de fond în privinţa acordării majorărilor salariale de 5%,2%, 11% s-a pronunţat ICCJ prin decizia nr. 25/2011, statuându-se faptul că aceste drepturi nu puteau fi acordate magistraţilor sau personalului salarizat din Ministerul Justiţiei, ci doar personalului contractual din sectorul bugetar. Dispoziţiile deciziei nr. 25/2011 RIL care tranşează această problemă sunt în continuare obligatoriu de aplicat, considerentele de drept şi starea de fapt în baza cărora s-a emis această interpretare fiind în continuare valabile.

Prin art. 1 al deciziei nr. 52/C/22.12.2016 a preşedintelui Curţii de apel Alba Iulia, pentru perioada 09.05.2015-31.07.2016, s-a acordat personalului auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi al instanţelor din raza sa de competenţă, salarizarea Ia nivelul maxim identificat în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, personalului care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Iar conform art. 2 al aceleiaşi decizii, începând cu data de 1 august 2016, salariile de bază brute lunare ale acestor categorii de personal se recalculează prin raportare la valoarea stabilită la nivelul maxim aflat în plată identificat în conformitate cu dispoziţiile art. 3 ind.l alin. (1)3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Principiile din cuprinsul Deciziei nr. 52/C/22.12.2016 au fost concretizate prin deciziile nr. 21/03.02.2017 şi nr. 27/RU/09.02.2017 ale preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, drepturile salariate stabilindu-se în funcţie de maximul care a fost identificat la momentul emiterii lor ca fiind aflat în plată (în cadrul instituţiei publice Curtea de Apel Alba Iulia, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016 şi în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, pentru perioada 01.10.2016-31.12.2016)Jar prin decizia 143/RU/21.06.2017 s-a stabilit recalcularea drepturilor salariale cf prev. art. 1 alin. (1) din Decizia nr. 52/2016, pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016. Aceste dispoziţii ale Preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia au fost menţinute prin Hotărârile nr. 17, nr. 19 şi nr. 20 din 17.03.2017 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia care au soluţionat contestaţiile împotriva deciziilor nr. 52/C/22.12.2016, nr. 21/03.02.2017 şi nr. 27/RU/09.02.2017 ale preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia.

De asemenea, învederăm onoratei instanţe că la acest moment, în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Decizia nr. 52/22.12.2016 a preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 30/C/2I.06.2017, pentru perioada 01.08.2016-30.09.2016, salariul de bază brut al personalului auxiliar şi conex din Curtea de Apel Alba Iulia şi din instanţele din circumscripţia acesteia, s-a recalculat prin raportare Ia o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include şi majorarea de 10 %, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Aceasta deoarece valoarea maximă de referinţă sectorială aflată în plată la data de 01.08.2016, identificată până la acest moment în plată în cadrul autorităţii judecătoreşti este de 381,823 RON, valoare care include majorarea cu 10% aplicată conform prevederilor Legii nr. 293/2015, aspect ce rezultă din OMJ 4680/C/21.12.2016 şi din adresa Ministerului Justiţiei nr. 52691/14.06.2017 referitoare la rectificarea bugetului aprobat pe anul 2017, anexate prezentului.

Mai mult, plata tuturor acestor drepturi salariale acordate prin toate aceste decizii a şi fost efectuată pentru tot personalul auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia în cursul lunii decembrie 2017.

Valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, majorată cu 10 % a fost acordată, de la data 01.10.2016, de către toţi ordonatorii principali de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", inclusiv în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia - deoarece această valoare s-a constatat ca fiind maximul ei aflat în plată, ca valoare existentă în indemnizaţia de încadrare brută lunară/salariul de bază brut lunar la nivelul întregii familii ocupaţionale "Justiţie", valoare relevată din conţinutul adreselor nr. x/02.02.2017 şi nr. y/14.02.2017 ale ICCJ, pe care Ie anexăm prezentului.

Simplul fapt că există o serie de hotărâri judecătoreşti care au acordat majorările salariale de 5%,2%,11% unor persoane din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, nu conduc la cuantumul valorii de referinţă sectorială de 405 RON (deoarece majorările de 5%,2%,11% conduc Ia VRS 381.823 Iei, valoare acordată în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia începând cu data de 01.08.2016) şi nici nu face dovada faptului că aceste majorări erau cuprinse indemnizaţia de încadrare/salariul de bază al a vreunei persoane din familia ocupaţională Justiţie şi după data de 12.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, când a fost stabilită o altă structură a indemnizaţiei/salariului. Acele diferenţe de drepturi salariale acordate prin respectivele hotărâri judecătoreşti au fost acordate până la 12.11.2009 şi .eşalonate la plată până în 18.11.2015.

Prin prevederile Deciziei nr. 23/2016 a ICCJ, dată în interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014 actualizată, se specifică sfera de aplicare a acestui articol, statuându-se că salarizarea de la minim Ia maximul aflat în plată se aplică personalului din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalului din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate la art. 2 alin. din Legea nr. 284/2014, adică mai tot personalului salarizat din fonduri bugetare.

În acelaşi timp, se clarifică nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme - art. 1 alin. (5) ind.l - (adică aducerea salariului de bază brut de la minim la maximul aflat în plata) care este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015. cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, noţiune care nu este echivalentă cu cea de autoritate judecătorească.

Mai exact "nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care prin efectul art. I alin. (2) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, s-a menţinut la acelaşi nivel şi în anul 2015" (a se vedea considerentele Deciziei 23/2016 paragr.l pag. 34 şi paragr. 2, 3 şi 4 din pag. 34)

Aşadar, Decizia nr. 23/2016 face referire în mod expres că nivelul de salarizare ce trebuie hiat în considerare, aliat în plată pentru personalul care. îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul maxim al salariului de bază şi ni sporurilor aflat în plata (de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice) clin luna decembrie 2014. iar personalul din Justiţie în mod evident, conform celor dezvoltate mai sus. nu avea în plată o VRS de 405 RON.

De asemenea, nu se poate aprecia că angajatorul Curtea de Apel Alba Iulia a refuzat nejustificat să stabilească salariul reclamanţilor intimaţi raportat la o VRS de 405 RON începând cu data de 15.02.2016, în condiţiile în care a emis decizii de stabilire a salariului conform maximului aflat în plată prin raportare la aceeaşi funcţie, vechime şi condiţii de desfăşurare a activităţii şi a şi procedat la plata acestor drepturi salariale reclamanţilor, astfel încât solicitante sunt cel puţin parţial lipsite de obiect.

În privinţa dobânzilor penalizatoare acordate pentru drepturile salariale în discuţie, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, recurenta-pârâtă apreciază că în prezenta cauză nu poate avea aplicabilitate Decizia nr. 2/2014- IUL, deoarece aceasta statuează asupra acordării dobânzii legale pentru prejudiciul provocat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de către debitori, prin eşalonarea la plată prevăzută de O.U.G..71/2009, aspecte care nu pot fi extinse prezentei cauze, având în vedere faptul că nu este vorba de o eşalonare legală a obligaţiei de plată printr-un act normativ.

Mai mult, aceste sume constituie drepturi salariale care se supun regimului prevederilor O.U.G. nr. 90/2017 (având în vedere că hotărârea din prezenta cauză stabileşte existenţa unor diferenţe de drepturi salariale şi ea a devenit executorie în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2018). Astfel, aceste drepturi se vor acorda eşalonat, pe 5 ani, iar sumele respective se actualizează cu indicele preţurilor de consum ce va fi comunicat de Institutul Naţional de Statistică, iar la sumele astfel actualizate se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie (vezi art. 6 din O.U.G. nr. 90/2017), astfel încât dobânda ce ar putea fi acordată în cazul stabilirii obligaţie de acordare de diferenţe de drepturi salariale, nu poate fi decât dobânda remuneratorie.

Aşadar, din toate aceste considerente apreciem că prin interpretarea dată prevederilor legale mai sus menţionate, conform sentinţei recurate, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor legale, statuând că există obligaţia stabilirii salariului de bază al reclamanţilor la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, mai exact cu considerarea VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015 în condiţiile în care această obligaţie subzistă, conform prevederilor legale aplicabile, începând cu data de 01.08.2016, iar aceste drepturi au fost acordate de către Curtea de Apel Alba Iulia, la acest nivel maxim aflat în plată, începând cu această dată reclamanţilor intimaţi.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

6. Aspecte procesuale

Prin note scrise depuse la data de 22 iulie 2020, recurentul-pârât Curtea de Apel Alba Iulia a învederat că şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa atacată, respectiv a emis în favoarea reclamanţilor Decizia nr. 38/C/13.06.2018 prin care s-a procedat la acordarea unei valori de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 şi de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, iar drepturile salariale acordare prin Decizia nr. 147/RU/20.07.2018 au fost achitate personalului din cadrul acestei instanţe în luna august pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 01.01.2018-01.06.2018 în luna septembrie 2018.

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, precum şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu salariul calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 305 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5)1 în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(5)1 Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, conform art. 5 alin. (1)1 şi (1)2 din acelaşi act normativ:

"(1)1 Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1)2 Prevederile alin. (1)1 se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Înalta Curte constată că, în cauză, pârâta a emis Decizia nr. 38/C/13.06.2018 prin care, Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia a procedat la punerea în aplicare a prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, raportându-se la obligaţia care îi revine conform acestei decizii de a acorda nivelul maxim al salariului de bază identificat în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, respectiv categorii profesionale, acordând valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 şi de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 întregului personal auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi din instanţele din circumscripţia acesteia, inclusiv personalului auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Sebeş.

Având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamanţilor şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că, în speţă, obiectul cererii deduse judecăţii l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în vederea luării în considerare a unei valori de referinţă de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, instanţa de control judiciar reţine că această pretenţie a fost satisfăcută şi, în consecinţă, este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a acestui capăt de cerere, cu consecinţa respingerii acesteia ca atare.

Cu privire la capătul de cerere referitor la actualizarea sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, în mod corect a reţinut prima instanţă incidenţa Deciziei nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care s-a statuat că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Aşa fiind, Înalta Curte va menţine această dezlegare dată de prima instanţă, fiind legală şi temeinică.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să emită reclamanţilor B., E., C., D., A. decizia prin care indemnizaţia să fie calculate cu luarea în considerare a unei valori de referinţă de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, ca rămas fără obiect şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei nr. 580 din 13 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să emită reclamanţilor B., E., C., D., A. decizia prin care indemnizaţia să fie calculate cu luarea în considerare a unei valori de referinţă de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, ca rămas fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.