Judicial salary reference value applicability and retroactive effect of constitutional interpretation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2017, reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC. şi DDD., judecători în cadrul Tribunalului Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat anularea parţială a Ordinului de salarizare nr. 1485/C din 24.05.2017 emis de Ministerul Justiţiei, iar pentru reclamantul C. şi anularea parţială a Ordinului 1490/C/24.05.2017, emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 (pentru reclamanta BBB. începând cu data de 18.06.2015), sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 şi, în subsidiar, să se ia în considerare valoarea sectorială de 347 RON, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1031 din data de 07.03.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC. şi DDD., judecători la Tribunalul Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, având ca obiect "anulare act administrativ"; a anulat parţial Ordinele nr. 1485/C/2017 şi nr. 1490/C/2017, în privinţa reclamanţilor; a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamanţi noi ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015 (pentru reclamanta BBB. începând cu 18.06.2015), respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1031 din data de 07.03.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că instanţa de fond, fără temei legal a admis acţiunea reclamanţilor, în sensul calculării indemnizaţiei acestuia în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 nu existau în plata indemnizaţii la care să fie aplicată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, susţinere necontestată şi necombătută de reclamanţi.

În acest sens este şi practica judiciară, cu titlu de exemplu menţionează sentinţa civilă nr. 2952 din 17.07.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017 prin care, într-o speţă asemănătoare, instanţa a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada până la închiderea dezbaterilor că nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie trebuia să se calculeze în raport de o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, deşi sarcina probei le revenea, conform art. 249 C. proc. civ., precum şi sentinţa civilă nr. 961/2018 din 6.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017 prin care s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că, la data de 9.04.2015, nivelul valorii de referinţă sectorială ce ar trebui aplicat pentru uniformizarea drepturilor salariale cuvenite familiei ocupaţionale justiţie era de 405 RON.

După cum se cunoaşte, la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.201) în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (11)-(14) din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016, în soluţionarea excepţiei, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. 14din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepţia art. 3 alin. (11)-(13) din O.U.G. nr. 57/2015 şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivelul maxim trebuie să includă şi drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti, fiind respinse celelalte aspecte, după cum am arătat.

Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie:

"Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

Neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale a fost subliniată chiar prin decizia nr. 839/2009 a Curţii Constituţionale dar şi prin alte decizii ale Curţii. Astfel, se observă ca pretenţiile reclamantului pe o perioadă anterioară acestora nu sunt admisibile.

Ţinând cont de stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON folosită de înalta A. şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că:

"începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare bruta lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizaţiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

În consecinţă, faţa de textele legale invocate şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta A. şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 şi totodată, în conformitate cu art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamantul nu are nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016.

Astfel, în acest sens au procedat şi Înalta A. şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Înalta A. şi Justiţie, etc.

Aşadar, în contextul celor mai sus arătate, apreciază că, în mod greşit, instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor, începând cu data de 9.04.2015, făcând o aplicare incorectă a legii.

Totodată, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite.

Prin urmare arătă că, începând cu luna februarie 2017, reclamanţii au primit indemnizaţia majorată cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ. solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Controlul judiciar declanşat are ca obiect anularea parţială a Ordinului de salarizare nr. 1485/C din 24.05.2017 emis de Ministerul Justiţiei, iar pentru reclamantul C. şi anularea parţială a Ordinului 1490/C/24.05.2017, emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 (pentru reclamanta BBB. începând cu data de 18.06.2015), sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 şi, în subsidiar, să se ia în considerare valoarea sectorială de 347 RON, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamanţilor, a anulat parţial Ordinele nr. 1485/C/2017 şi nr. 1490/C/2017, în privinţa reclamanţilor şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamanţi noi ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015 (pentru reclamanta BBB. începând cu 18.06.2015), respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât afirmă că instanţa de fond şi-a motivat soluţia invocând Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, însă având putere numai pentru viitor, nu se putea invoca pentru motivarea soluţiei de acordare a unor drepturi de la o anumită dată, în temeiul unui act normativ care nu a fost analizat prin decizia menţionată.

Această critică nu poate fi primită având în vedere că, prima instanţă a reţinut forţa obligatorie a deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, inclusiv a considerentelor acesteia, doar în sarcina Ministerului Justiţiei, prin ministrul justiţiei, în raport de care era ţinut a da eficienţă juridică raţionamentului instanţei constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014 referitoare la salarizarea stabilită pentru nivelul anului 2015.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât avea obligaţia de a emite ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale, prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru 01.12.2015-01.10.2016.

EEE. de faţă este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, în luna decembrie 2014, deci inclusiv la data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiţiei exista un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referinţă sectorială, de care beneficiau anumiţi judecători.

Pentru soluţionarea corectă a prezentei cauze, prima instanţă a avut în vedere situaţia ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, care, deşi acesta a emis diverse hotărâri de principiu privind punctul său de vedere asupra nivelului valorii de referinţă sectorială ce ar trebui aplicat pentru uniformizarea drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, totuşi personalul său a fost nevoit să îl acţioneze în justiţie pentru recunoaşterea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON.

Altfel spus, ordonatorul de credite menţionat nu utiliza, raportat la data de 09.04.2015, o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru calculul drepturilor salariale, ci doar o afirma principial.

În urma acestui demers juridic, prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, pronunţată de Înalta A. şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

În consecinţă, la data pronunţării hotărârii de faţă, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nr. 48/13.01.2017, definitivă prin respingerea recursului, a produs efecte juridice, atestând în familia ocupaţională "Justiţie", la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015), o valoare maximă de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON.

Înalta Curte reţine că, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională.

Chiar dacă are efecte inter partes, hotărârea judecătorească interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului.

Înalta Curte constată că prezenta cauză şi cea soluţionată în dosarul nr. x/2016 sunt diferite, însă între acestea există o strânsă legătură din perspectiva dispoziţiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, autoritatea de lucru judecat priveşte inclusiv considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar efectul pozitiv al sentinţei nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în care s-a soluţionat în mod definitiv cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi cu privire la majorările acordate magistraţilor şi personalului asimilat, se răsfrânge şi asupra prezentei cauze.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1031 din 07 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.